Posts Tagged ‘soţ’

21 Ianuarie sau ziua ta

21
Jan

ii-la-multi-ani-1

”Primăvara care vine”. La mulți ani fericiți! Azi am vrut să fiu clasică...

Este  ianuarie și este atunci când ziua de iarnă începe să facă ochi mai mari și ceva mai însoriți către primăvară. E ziua lui Xaba, care nu agreează (seamănă cu mama mea, nu cu a lui, în acest sens!) urările publice, reclama și laudele (virtuale, am specificat ulterior!). Le merită cu prisosință, pentru ceea ce e ca om, ca soț și iubit, ca tată, ca foarte talentat designer de brand, ca artist plastic. E cel care muncește nonstop pentru ca noi, Enya și cu mine, să avem o viață demnă și lipsită de griji. E cel căruia îi datorez mai mult decât crede, știe și intuiește. Nu este domeniu în care să nu strălucească, dacă își propune acest lucru. Firește că cel mai neasemuit cadou pe care i l-am făcut vreodată e Enya, scumpa și adorabila noastră fiică, așa cum și pentru mine ea este cel mai de preț cadou, inestimabil, făcut mie de el sau făcut nouă de ea….sau… ce mai contează! Să trăiască amândoi câte 100 de ani fericiți fiecare, ani buni și plini de împliniri, iar eu să le fiu alături! Adesea m-am gândit că nu mi-a reușit mie una-alta, uneori mă trezesc bombănind referitor la fleacuri insipide și lipsite de sens..Și astea în timp ce am o asemenea familie, un asemenea soț minunat, un asemenea OM de excepție lângă mine, ca să nu mai vorbim de Enya, pe care o cunoașteți, iar noi o adorăm! :P !  Așa că, îi place au’  ba, eu tot îi fac această  urare absolut plină de iubire!

LA-MULTI-ANI

La mulți ani Csabi Xaba!

La mulți ani, cu toată fericirea pe care o poate avea un om, cu sănătate maximă, iubire, multă iubire, împliniri, succese, liniște, armonie  și răsplata muncii și creativității care te ține treaz, așa cum sunt treji numai aleșii, acei oameni deosebiți prin ceea ce fac, nu prin ceea ce ”spun că fac”,  oamenii aparte, ale căror eforturi, inventivitate și talent se cer a fi folosite și dezvăluite, dar și răsplătite! Să fie și răsplată, o meriți din plin! Să te bucuri de noi,  de Enya noastră minunată, până la adânci bătrâneți! Să te bucuri de succesul și recunoașterea neprețuitei tale munci, care e demnă de respectul oricui!  Să te bucuri din plin de viață!!! Mult noroc! Cu drag, Mirela și Enya. Ni se alătură mama și Serafina (normal!), cu tot dragul!

În amintirea unei zile de iarnă, când ne-am cunoscut, eu filiformă, cu păr zburlit artistic, îmbrăcată-n piele neagră și cu  vreo 50 de brățări de argint subțiri,  tu cu pletele negre lăsate libere pe spate, părul acela bogat și strălucitor de negru al oamenilor cu adevărat frumoși, schițând crochiuri după modelul Estera în atelierul de la etajul II al clădirii Academiei de Arte Vizuale ”Ioan Andreescu” (azi UAD Cluj), de pe strada Aurel Vlaicu…fără altă grijă decât să ne iubim și să zburăm deasupra oricărui fleac omenesc, să lăsăm baltă tot pentru iubirea și arta noastră! Încă odată LA MULȚI ANI FOARTE FERICIȚI!

LA MULȚI ANI ȘI FIRMEI NOASTRE, DeXign, firmă creată și administrată de tine,  al cărei creative manager ești, așa cum ești și senior designer extrem de talentat. Să prospere și să aducă mereu profit, să fie mereu la nivelul cerințelor tale, pentru că merită, merităm și merită în mod deosebit oamenii care au nevoie de succes și apelează la DEXIGN, pentru o promovare a imaginii și brandului, de calitate superioară!

dexign-logo

La mulți ani!

O să-ți dedic exact melodia care se cânta în atelierul ”decorativelor” de la Textile, în clipa când ai intrat în atelier și ne-am văzut! La mulți ani!

O bijuterie muzicală Led Zeppelin!

Tangerine, Tangerine,
Living REFLECTIONS from a dream;
I was her love, she was my queen,
And now a thousand years between.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Parfumul, o provocare (partea a VII-a). Domnilor, gentlemen, monsieurs

05
Sep

(Un text de Mirela Pete)

Domnilor, gentlemen, monsieurs, fac o excepţie: sunteţi primii azi, mai văd eu dacă îmi fac timp şi pentru frumoasele zilei (şi ale nopţii)! Doamnele şi domnişoarele sunt la fel de…invitate, pentru a găsi cadoul potrivit! Nu-i aşa? Haideţi să testăm cele mai bune parfumuri bărbăteşti!

b-acqua-di-parma

Îmi amintesc de un coleg de-al mamei mele (mama fiind medic stomatolog), un domn mai rubicond, foarte inteligent, şarmant şi excepţional de bine parfumat. Nu era cel mai arătos, nici cel mai bun stomatolog (mama era mult mai bună!), dar ştia să fie curat, fresh, perfect parfumat, ceea ce îi conferea o siguranţă şi un ascendent aparte asupra altor domni mai “bine”. Ei, eu eram o adolescentă când mi-am întors prima dată “nasul” după domnul doctor, dar şi azi, când ne mai întâlnim (deh, fiecare cu vârsta lui!), pot să admir modul în care ştie să îşi aleagă şi să dozeze parfumul folosit. Fermecător, acest domn…Am aflat ca folosea Acqua Di Parma Colonia Assoluta. Fireşte că l-am testat şi cu nasul de … azi! Este un parfum fresh, citric, cu note de  mosc, proaspăt şi senzual, calităţi rare la un parfum! Se ştie că de obicei, cele fresh nu sunt senzuale şi reciproc. Intreaga gamă Acqua Di Parma trebuie testată. Există şi after shave, numeroase loţiuni, colonie, parfum. E un regal de arome atrăgătoare.

b-aqua-di-parma-add

Colonia Acqua Di Parma, creată de Societatea Acqua di Parma (fondată în 1916), a fost lansată în 1930, când devine simbolul eleganţei masculine. Făcând parte din categoria “fresh” a parfumurilor hesperidate, această colonie citrică, italienească, a cucerit starurile hollywoodiene ale vremii, devenind semnătura parfumată a lui Humphrey Bogart, Ava Gardner şi Cary Grant, azi parfumându-i pe Kevin Costner, Woody Allen şi …Sharon Stone! Dovadă că, în versiunea “apă de colonie”, uşoară, citrică, hesperidată, merge ca aromă unisex. Ca after shave şi parfum, se asortează mai bine cu un domn! Lămâie de Sicilia, lavandă, verbină, rozmarin, mosc alb şi mosc, iată câteva din ingredientele dezvăluite ale celebrei Acqua di Parma!

b-Azzaro-pour-Homme-ads

Loris Azzaro -Azzaro Pour Homme

Chrome -Loris Azzaro: un parfum potrivit oicărui bărbat, fie că e în blugi sau costum business. O explozie de prospeţime: licheni, alge marine şi citrice, grapefruit, neroli, ceai alb şi ceai verde. Trandafirul şi lemnul de santal, alături de stejar şi mosc alb, întregesc această aromă atrăgătoare.

Azzaro Pour Homme -Loris Azzaro, un parfum special pentru barbatul plin de vitalitate, modern, inteligent, cuceritor!  Note de  anason, lavandă, cardamon îl fac proaspăt, dar  şi uşor condimentat. Moscul îi dă mister şi eleganţă. Loris Azzaro Pour Homme a fost lansat în anul 1975 , ca o sugestie de sfidare, o anume îndrăzneală şi o atingere de eleganţă,  un cocktail magic semnat Loris Azzaro.  Unul din favorite!

Aramis Pour Homme – Aramis, 1965. Un parfum din esenţe lemnoase,  aromatic, condimentat exotic şi având ca note de bază, notele de piele şi ierburi. Parfumul bărbatului activ, sportiv, curajos şi un pic aventurier!

b-aramis-life

Aramis Life -Aramis

b-aramis-life-agassiAramis Life -Aramis Lansat  în 2003,  are o aromă puternică şi sexy. Aceasta mireasmă derivă dintr-un amestec de lime, bergamotă,mentă, cardamom, lemn de măslin, lemn de santal, lemn de cedru, piele. Aramis Life, un parfum de zile mari! Şi bune!  Pentru o viaţă adevărată, trăită cu intensitate! Pentru un bărbat cu suflet de campion, care îşi propune să atingă ţeluri înalte. Poartă-mă oricând te simţi puternic şi de neînvins! Andre Agassi a ales acest parfum, dar şi Brad Pitt şi  Robert Redford. Un parfum  dăruit iubitului meu, care mi-e soţ! :P

Sable -Annick Goutal (creatoare de parfumuri) , (1985) …un parfum creat pentru soţul ei, Sable se compune din imortele, drobiţă uscată, paciuli, iar apoi vin în forţă notele de santal,  fân cosit, tonka been şi vanilia din orhidee (originală), e extraordinar!

b-HugoBoss6-M500

HugoBoss -Boss

Boss -Hugo Boss, a fost lansat de Hugo Boss în 2000. În această lume fascinantă a parfumurilor Hugo Boss, eu mă cam rătăcesc, deoarece toate par să aibă acelaşi nume. Distins ŞI prin …. lipsa numelui, Boss e parfumul care evocă cel mai bine lumea olfactivă a brandului Hugo Boss! O lume bogată, cuceritoare, infailibilă. Excepţional! Tandru, călduros, natural, este un parfum al aromelor uşor ascuţite, orientale şi lemnoase, cu note de bergamotă, scorţişoară, dar şi vetiver şi cedru. Este unul din cele mai căutate şi vândute parfumuri masculine, datorită aromei plăcute, atrăgătaore şi sexy! Eu am obiceiul să i-l ofer soţului meu, lângă alte două parfumuri de top, ne place amândurora şi asta e important!

Burrberry London -Burrberry , parfumul bărbatului cu spirit modern, dar tradiţionalist în comportamentul de gentleman britanic! Olfactiv, note picante combinate cu arome senzuale. Neaşteptată combinaţie. Seducător.

Declaration -Cartier  (1998), se oferă de ziua Sf. Valentin, ţineţi minte! Nobil, interiorizat şi sentimental. Mesteacăn de Rusia, cedru, muşchi de stejar, piele de marochin, condimente seci, coiandru şi mosc, puţină portocală neroli (amară). Este parfumul bărbaţilor îndrăgostiţi, atenţie!

Allure Homme -Chanel  (1999), un mare parfum al casei Chanel, proaspăt, tonic şi tenace. Portocală, coriandru, vetiver, labdanum, vanilie, tonka, santal. Reconfortant şi elegant.

Calvin Klein Ck -Calvin Klein , un parfum cu o aromă unică de mosc. Pur şi energizant , fără a fi covârşitor.  Acest parfum invită la căutarea sinelui  într-o lume eternă şi misterioasă.  Un parfum lipsit de prejudecăţi, visător, destul de tânăr!

Diamonds -Giorgio Armani, conceput pentru bărbatul modren care îşi doreste un parfum asortat personalităţii sale. Olfactiv,  un parfum oriental cu arome lemnoase şi gurmande,  de seminte de cacao şi ambroxan. Emporio Armani Diamonds for Men a fost creat de perfumierul Jacques Cavallier de la Firmenich. Mirosul acestui parfum este unul deosebit , cu note dulci şi note tari. Bergamotă, gaiac,  vetiver, cedru, piper Szechuan, cacao şi ambroxan. E tentant!

Fumerie Turque -Serge Lutens, un parfum lanast de Shiseido- Salon de Palais Royal, unul din cele mai calde parfumuri, potrivit iarna, datorită minunatei călduri degajate, un parfum uscat, având la bază arome de tabac, miere, santal, puţin paciuli şi  iasomie. Oriental, prietenos, odihnitor, are o magie specifică parfumurilor de tabac, care se pretează timpului răcoros, ca un abur care te încălzeşte!

g-guerlain_vetiver

Guerlain -Vetiver

Vetiver -Guerlain (1959) arome de pământ grădinărit, vetiver clasic, piper, hesperide (citrice rare), tutun de calitate-frunze, santal şi boabe tonka…vreţi mai mult?? Eu…nu, e teribil! Pentru orice bărbat adevărat, între… 17 şi 77 de ani! (masculin)

b-HeritageGuerlain

HeritageGuerlain

Heritage -Guerlain (1992) Un lemnos ambrat,  frumos pur şi simplu, creat de nepotul domnului Guerlain, pe fondul unui hesperidat,unde  găsim lavandă, bergamotă, coriandru, cedru şi boabe tonka. Fireşte, secretul unui parfum nu este niciodată dezvăluit, ingredientele nu fac decât să-l sugereze , nu-i aşa!?…Masculin, dedicat bărbatului din prezent şi viitor. Sună bine!

L’ Instant de Guerlain Pour Homme -Guerlain, un parfum modern, cald, masculin, intim…Creat în 2004, acest minunat parfum crează o punte pritenoasă între pasiune şi pace, o balanţă între putere, raţiune şi sentiment. Prospeţimea citricelor este completată original cu anason şi iasomie ca note de vârf .Notele de mijloc, în forţă aici, sunt cedrul, paciuli, satalul indian, ceai alb, bob de cacao, lavandă. Aroma e întregită maiestuos, în stil Guerlain, cu notele de bază din seminţe de hibiscus şi mosc. Cum spuneam, un Guerlain care nu se dezminte, cald şi intim, atrăgător şi seducător!

Givenchy Monsieurs -Givenchy. Se spune despre acest parfum că e conceput pentru bărbatul rafinat, nobil, pasionat de lux şi de fineţe. Eu am convingerea că aşa este, am mirosit parfumul şi sunt de acord!  Citric, lemnos, aerat, ştie să completeze o ţinută elegantă. Simplu, elegant, rafinat.

Envy for Men -Gucci (1980) Parfum  irezistibil, seducător şi senzual … ferice de bărbatul care ştie să-l aleagă, sau femeia care i-l dăruieşte! Făcut din lemn de trandafir, paciuli, vetiver, coriandru, marochin, piper şi vanilie.

Escape for Men  -Calvin Klein  (1993), un lemnos marin de senzaţie! Unul din cele mai vândute parfumuri! Sucesul masculin al femininului Escape! Agreabil, răcoros, aerisit, apropiat, bun. Mesteacăn, ploaie, pepene, ocean, şi vetiver.

b-armani-glam

Armani Emporio City Glam Him

Emporio Armani City Glam  Him -Armani, captivant , tipic masculin, parfumul City Glam  Him este un parfum bărbătesc cu ecouri  din City Glam Her!  Amestecul dintre notele de ghimbir şi cele de portocală amară sunt completate de pulsul ritmic şi electric al ambrei şi moscului alb. Frunze de stejar, nucşoară, cimbru şi rozmarin, puţin vetiver. Modern, urban, un must have al timpului nostru!

Jungle Men  -Kenzo  (1998), balsmic, cu note de ceai, frunze de mate, hesperide, răşini aromate, hibiscus. Foarte interesant, acest parfum!

Lolita Lempicka Masculin -Lolita Lempicka (2000) Un parfum lemnos ambrat, creat de una din preferatele mele, Annick Menardo, o privire barocă învăluită în mister! Este singurul parfum masculin despre care se spune ca e “poetic“, poate pentru că e cald, misterios, cu note de santal, absint, iederă verde şi iederă mov, lemn dulce, migdale şi violete, petale dar şi lemn de violete, santal, mosc alb.. Se spune că e parfumul REGELUI ELFILOR. Am mai vorbit despre el, vizându-le pe Enya şi Oana !

b-lempicka

Lolita Lempicka -Au Masculin


Nemo -Cacharel (1999), un parfum de ritual, adică mistrerios, curajos, maiestuos, viguros şi iniţiatic. Chiparos de Japonia, cedru roşu, cardamom, tămâie, betel sau piper malaezian.

opium homme

Opium pour homme -Yves Saint Laurent

Opium pour Homme -Yves Saint-Laurent, (1997), un regal al parfumurilor masculine cu note de lemn condimentat! Heliotrop, nucşoară, scorţişoară, cuişoare, santal, piper, anason stelat de China, caramel, muguri tineri de coacăz…seducător, îl cunosc şi îl iubesc!

Roccabar -Hermes (1998), un mare parfum aromatic, din frunze de cedru, gin, ienupăr, nuci, chiparos şi lemn alb. Evocă o plimbare călare prin pădure, sublim!

b-1million-paco-rabanne

1 Million -Paco Rabanne

b-Rabanne-Ultraviolet-(M)-EDT-50mlUltraviolet Man -Paco Rabanne.  Hotărât şi high-tech, această ” jumatate sticlă, jumatate armă”, conţine un parfum ce se ridică la înălţimea imaginii sale. Aroma senzuală a chihlimbarului gri a fost creată tehnologic, pentru a intensifica prospeţimea mentei lichide, puterea cristalelor de muşchi de pădure şi masculinitatea vetiverului organic. Un parfum cu adevărat masculin!

1 Million -Paco Rabanne, lansat în luna august a acestui an, este un parfum dedicat bărbăţilor în exclusivitate, asta însemnând că e puternic şi tipic masculin!  E un amestec de prospeţime şi senzualitate,  simbolizând primul număr al unui nou mod de percepţie. 1 Million a fost creat de parfumierii Christophe Raynaud, Olivier Pescheux si Michel Girard şi include note hesperidate de  grapefruit, aromate de mentă, portocale roşii, florale de  trandafir,  condimentate de scorţişoară, alte mirodenii , lemn alb, ambră, paciuli şi … acele note  nedezvăluite. Forma sticlei e clară: un lingou de aur! Va fi un nou cadou , se înţelege!

Domnilor, vă invit să vă parfumaţi cu gust!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Copyright @ 2009 Mirela Pete. Toate drepturile rezervate pentru text si creatii artistice.