Tema ceaiului și al său parfum a mai fost. Dar pe o asemenea generoasă temă se pot țese atâtea povești câte arome au ceaiurile lumii. Silving a propus povestea aromată a unui ceai povestit și savurat alături de prieteni. O poveste despre Aroma ceaiului tău, parfumul ceaiului meu am mai scris aici.

Mai întâi o auzi. Răsună de umple zările, sau șipotește, suspină..Abia apoi se arată, odată cu parfumul pe care-l împrăștie , acel parfum de o rară prospețime. Spectacolul vizual e precedat de cel auditiv, așa cum o imagine e mai atrăgătoare dacă apare pe un fond muzical sublim. Nu trebuie să mergi departe pentru a trăi emoția alături de căderea descătușată de apă. Spectacolul oferit cu generozitate de colțul de rai unde se naște o cascadă, provocarea la care te supune acea atracție nevăzută, acea forță neștiută, dar intuită, care te îndeamnă să te apropii și să intri în spatele căderii de apă...Sau să vrei, că nu prea poți. Atunci când nu are forța unei Niagara, atunci când e o perdea naturală din stropi de răcoare și prospețime, poți să încerci.

Drapajul, coloană de pânză albă și moale, alintată de trupul avântat. Părul lucios, strâns la spate, lăsând zvăpăiații cârlionți să înveselească nasul drept, dând ochilor sclipiri vii și sprâncenelor, bine trasate, un aer de cuceritoare. Ca Nike. Momentul cel mai drag: din amfora emailată și pictată poetic, un alt poem se ridica spre nările fremătânde. Mirul parfumat, irul magic ce răspândea mireasma dragostelor netrăite, dar imaginate. Printre cei mai destoinici tineri ai Athenei, în plin soare, curând va păși, va privi, își va purta trupul-coloană, ca de templu alb și svelt, iar acest parfum îi va înnobila coloana drapajului doric. Sub cerul de azur al Athenei, va răspândi miresme de mirra, trandafir, busuioc, migdale, rădăcină de iris și laur, care va înfierbânta inimile celor mai curajoși, frumoși și demni tineri ai cetății. Le va înflăcăra sufletele și le va aminti că sunt gata de iubit și de făcut copii, acei tineri și tinere de care să fie, mâine, mândri.

Fotografiile participă la jocul “Reflexii în oglindă“, găzduit de SorinN. Nu puteam să vin din Grecia fără ele, fără aceste suveniruri cu parfum solid, mici bijuterii din ceramică, ce imită frumoasele amfore în care anticii greci păstrau prețiosul vin sau uleiul de măsline. Fiecare are altă nuanță parfumată, fie cu myhr și trandafir, portocală și ulei de măsline, sau laur, portocale și iasomie. Au un parfum foarte ademenitor, stau uneori pe gânduri, aspirându-le mireasma grecească. Felul în care se proiectau pe cer, aici, pe pervaz, acasă, departe de Grecia lor natală, dar aproape de noi, reflectând lumina sorelui de toamnă clujeană, mă face să-mi doresc să revin cândva în țara lor, la marea lor, sub azurul cerului fără de nori și auriul soarelui sub care se coc portocalele aromate.

Fotografiile vorbesc de la sine, așa că vă doresc o zi de luni cât mai roz, mai veselă și cu multă bună dispoziție!

Mi s-a părut că toamna a sosit dimineața, în zori, înainte de răsăritul soarelui sau odată cu el, cu umed și afumat parfum. Eeee, primăvara venise pe înserat, la sfârșitul unei zile lungi de iarnă, dusă departe. Primăvara venise parfumând zarea în aprilie, într-o seară, cu reavănă mireasmă de liliac. Și acum, toamna a colorat într-un asemenea hal frunzele, încât mi-am descoperit primul fir alb…Sau 70…sau mai multe. Frunze roșii aruncă departe ploaia, lăsând în urmă doar copacii, atât de goi, încât încep să cânte. De frig sau de jenă. Hm, poate-am ajuns să recunosc prea bine semnele de toamnă...Voi nu?! Miros de frunze arse pe rugul cu parfum de tămâie, în corul surd al nudității pădurilor, cu copaci orfani de ele…de frunze. Un vânt a aruncat în înalt ploaia cu miros de mucegaiuri, ducând cerul undeva la apus, în roșul violet al muzicilor aspre și reci.

Aceste articol este scris de mine pentru Oameni Albaștri și povești colorate / Povestea Roșie, o poveste și un Grup minunat, ambele inițiate de Silving, la care găsiți și un tabel pentru a vota postarea preferată.) (Text și desene originale de Mirela Pete) Ce anotimp, ce an, ce timp este mai roșu? am întrebat câmpia Ea mi-a răspuns… copilăria! Copilăria-i roșie de obraji tineri și veșnic pe-afară, de rochii și scufițe de poveste, de cireșe la urechi. Vara copilăriei e roșie de alergătură neostenită și cercei dulci, de prin cireși furați. Creștem iubind cu buze roșii de dulceața fragilor ținuți în căușul palmelor, darnice de drag. Ne-a învățat neasemuitul Iunie să ne gătim cu dulci minuni și să alergăm prin lanul stropit cu maci, sub soarele amiezelor de aur-spic, caldă viitoare pâine. Mușcând din miezul vieții cu parfum de grână și roșu viu de floare efemeră, mac... Harbujii dezvăluitu-ne-au cel mai savuros miez, aducând poezia gustului pe obrajii plini de poftă ai copilăriei.

Sonia a propus două teme, dar majoritatea a votat cu Noul și așa a rămas. Va fi și parfum de hârtie veche, fiind o temă dragă unor prieteni dragi, prin urmare și mie. Azi ne înarmăm condeiele cu parfumul lucrurilor noi. Cel mai nou lucru care mi s-a întâmplat a fost să renunț complet la orgolii și să câștig demnitate. Să renunț definitiv la companiile nepotrivite și să câștig timp pentru prietenii de calitate, care mi-au fost mereu aproape sau care mi s-au alăturat din mers, ei (re)cunoscându-mă mai bine, iar eu văzând-i în noua lumină dată în dar, lipsiți de artificialitatea și egoismul din care gustasem amar. Vechiul scâncetelor teatrale, strecurate pe ușa din dos, a fost abandonat fără a-i acorda mai mult decât o privire, câștigând astfel timp și răbdare pentru lucrurile care contează, alea frumoase, sincere și demne. M-am descotorosit fără niciun regret de căruța cu vechituri împovărătoare și mi-am înlocuit dragul de ”gol” rămas, cu un preaplin de Nou , alcătuit frumos din oameni de calitate și lucruri importante.

Leagănul se mișcă parcă suspendat în după amiaza târzie și caldă, leneșă și prelungită până la ora la care noaptea coboară pe furiș, scurtă, catifelată, intensă....Iubesc această oră neștiută și foarte a Ta, când e atât de ziuă încă, deși ceasurile arată mult peste orele serii...Îți privesc mereu uimită acel unic albastru-ca-albăstrelele ce-ți tivește ochii imenși și mă gândesc că tu nu poți îmbătrâni, chiar dacă maturitatea te împlinește, devenind mai coaptă. Zâmbești adormită și spicele părului- mii de cosițe lungi, se strâng sub mâinile tale de culoarea bronzului vechi, într-un improvizat coc, lăsând Zephyrul să-ți mângâie gâtul construit din același bronz auriu.

Braț dârz al Mării Mediterane, vălurind albastru intens, uneori verzui, alteori argintat, viețuind de milenii între peninsula grecească și Anatolia, are o legătură de suflet cu Marea Neagră (prin Bosfor și Dardanele, via Marmara), așa că o simți de la început primitoare, caldă și catifelată. Aegea era o regină amazoană, care și-ar fi găsit sfârșitul în această superbă mare, dându-i numele. Așa spune legenda. O alta o contrazice, povestind că regele Egeu al Atenei s-a sinucis înecându-se în mare, după ce a crezut că fiul său, Tezeu, a murit. Numele grecesc al Mării Egee este Αἰγαῖον Πέλαγος, citit Aigaion Pelagos.