Fotografiile participă la jocul “Reflexii în oglindă“, găzduit de SorinN. Nu puteam să vin din Grecia fără ele, fără aceste suveniruri cu parfum solid, mici bijuterii din ceramică, ce imită frumoasele amfore în care anticii greci păstrau prețiosul vin sau uleiul de măsline. Fiecare are altă nuanță parfumată, fie cu myhr și trandafir, portocală și ulei de măsline, sau laur, portocale și iasomie. Au un parfum foarte ademenitor, stau uneori pe gânduri, aspirându-le mireasma grecească. Felul în care se proiectau pe cer, aici, pe pervaz, acasă, departe de Grecia lor natală, dar aproape de noi, reflectând lumina sorelui de toamnă clujeană, mă face să-mi doresc să revin cândva în țara lor, la marea lor, sub azurul cerului fără de nori și auriul soarelui sub care se coc portocalele aromate.

Fotografiile vorbesc de la sine, așa că vă doresc o zi de luni cât mai roz, mai veselă și cu multă bună dispoziție!

Mi s-a părut că toamna a sosit dimineața, în zori, înainte de răsăritul soarelui sau odată cu el, cu umed și afumat parfum. Eeee, primăvara venise pe înserat, la sfârșitul unei zile lungi de iarnă, dusă departe. Primăvara venise parfumând zarea în aprilie, într-o seară, cu reavănă mireasmă de liliac. Și acum, toamna a colorat într-un asemenea hal frunzele, încât mi-am descoperit primul fir alb…Sau 70…sau mai multe. Frunze roșii aruncă departe ploaia, lăsând în urmă doar copacii, atât de goi, încât încep să cânte. De frig sau de jenă. Hm, poate-am ajuns să recunosc prea bine semnele de toamnă...Voi nu?! Miros de frunze arse pe rugul cu parfum de tămâie, în corul surd al nudității pădurilor, cu copaci orfani de ele…de frunze. Un vânt a aruncat în înalt ploaia cu miros de mucegaiuri, ducând cerul undeva la apus, în roșul violet al muzicilor aspre și reci.

Aceste articol este scris de mine pentru Oameni Albaștri și povești colorate / Povestea Roșie, o poveste și un Grup minunat, ambele inițiate de Silving, la care găsiți și un tabel pentru a vota postarea preferată.) (Text și desene originale de Mirela Pete) Ce anotimp, ce an, ce timp este mai roșu? am întrebat câmpia Ea mi-a răspuns… copilăria! Copilăria-i roșie de obraji tineri și veșnic pe-afară, de rochii și scufițe de poveste, de cireșe la urechi. Vara copilăriei e roșie de alergătură neostenită și cercei dulci, de prin cireși furați. Creștem iubind cu buze roșii de dulceața fragilor ținuți în căușul palmelor, darnice de drag. Ne-a învățat neasemuitul Iunie să ne gătim cu dulci minuni și să alergăm prin lanul stropit cu maci, sub soarele amiezelor de aur-spic, caldă viitoare pâine. Mușcând din miezul vieții cu parfum de grână și roșu viu de floare efemeră, mac... Harbujii dezvăluitu-ne-au cel mai savuros miez, aducând poezia gustului pe obrajii plini de poftă ai copilăriei.

Sonia a propus două teme, dar majoritatea a votat cu Noul și așa a rămas. Va fi și parfum de hârtie veche, fiind o temă dragă unor prieteni dragi, prin urmare și mie. Azi ne înarmăm condeiele cu parfumul lucrurilor noi. Cel mai nou lucru care mi s-a întâmplat a fost să renunț complet la orgolii și să câștig demnitate. Să renunț definitiv la companiile nepotrivite și să câștig timp pentru prietenii de calitate, care mi-au fost mereu aproape sau care mi s-au alăturat din mers, ei (re)cunoscându-mă mai bine, iar eu văzând-i în noua lumină dată în dar, lipsiți de artificialitatea și egoismul din care gustasem amar. Vechiul scâncetelor teatrale, strecurate pe ușa din dos, a fost abandonat fără a-i acorda mai mult decât o privire, câștigând astfel timp și răbdare pentru lucrurile care contează, alea frumoase, sincere și demne. M-am descotorosit fără niciun regret de căruța cu vechituri împovărătoare și mi-am înlocuit dragul de ”gol” rămas, cu un preaplin de Nou , alcătuit frumos din oameni de calitate și lucruri importante.

Leagănul se mișcă parcă suspendat în după amiaza târzie și caldă, leneșă și prelungită până la ora la care noaptea coboară pe furiș, scurtă, catifelată, intensă....Iubesc această oră neștiută și foarte a Ta, când e atât de ziuă încă, deși ceasurile arată mult peste orele serii...Îți privesc mereu uimită acel unic albastru-ca-albăstrelele ce-ți tivește ochii imenși și mă gândesc că tu nu poți îmbătrâni, chiar dacă maturitatea te împlinește, devenind mai coaptă. Zâmbești adormită și spicele părului- mii de cosițe lungi, se strâng sub mâinile tale de culoarea bronzului vechi, într-un improvizat coc, lăsând Zephyrul să-ți mângâie gâtul construit din același bronz auriu.

Braț dârz al Mării Mediterane, vălurind albastru intens, uneori verzui, alteori argintat, viețuind de milenii între peninsula grecească și Anatolia, are o legătură de suflet cu Marea Neagră (prin Bosfor și Dardanele, via Marmara), așa că o simți de la început primitoare, caldă și catifelată. Aegea era o regină amazoană, care și-ar fi găsit sfârșitul în această superbă mare, dându-i numele. Așa spune legenda. O alta o contrazice, povestind că regele Egeu al Atenei s-a sinucis înecându-se în mare, după ce a crezut că fiul său, Tezeu, a murit. Numele grecesc al Mării Egee este Αἰγαῖον Πέλαγος, citit Aigaion Pelagos.

Așa cum am hotărât împreună acum trei săptămâni,când am intrat oficial în vacanță, povestea noastră nu se întrerupe deloc în perioada concediului, care va dura până în 25 august. Această postare a intrat programată aici, ca și acum două săptămâni. Tema incitantă de azi este aleasă de Cătălin. Peste alte două săptămâni, povestea va fi exact în 1 septembrie, așa că tema aleasă de mine este Parfumul cețurilor toamnei. Nu importă că va fi încă vară afară, o poveste cu aromă de toamnă misterioasă marchează interesant venirea calendaristică a falnicei metrese a dimineților brumate și-a serilor cețoase. Să ne regăsim cu bine! Să fie siguranța similară cu braţele protectoare ale părinților, ale tatălui, ale celui iubit?! Să însemne siguranța evadarea în universul propriu, numai al tău, acolo unde ești doar tu cu Binele tău, căci numai tu știi ce-i mai bine pentru tine, nicidecum ceilalți?! Să fie sentimentul de siguranță acasa ta, locul unde simți gustul lutului până și-n apa pe care-o bei, iar parfumul vieții în aerul pe care-l respiri și care nu se compară cu nimic?! Să fie siguranța locul în care te simți intangibil? Dacă n-am avea nevoie de al său parfum ca o dulce abandonare, categoric n-am căuta-o. Și n-am afla că iubirea e capabilă să ne dea siguranță. Tot ce iubim, dar să iubim în fiecare secundă.

Mama folosea parfum de gospodină încă din frageda și superba mea copilărie, când, imediat ce-și îndepărta la duș mirosul de cabinet stomatologic din haine și păr și o trimitea pe fata în casă cu noi, copiii, la joacă, începea să dreagă pățaniile Lenuței, care era absolut în afară de subiectul numit ”bucătărie”. Lenuța venea de la țară, alungată de sărăcia dintr-o familie cu 9 copii și doar două brațe apte de muncă, iar acolo altceva decât ” ceapă, pită și fasole” nu a prea mâncat. Era harnică, își dădea silința, dar nu se pricepea deloc la gătit. Așa că mama lua hățurile gospodăriei cu dârzenia mâinilor ei fine, dar puternice, pregătind cele mai aromate și gustoase preparate în timp record și cu o îndemânare pe care vreau să cred că i-am moștenit-o. Frumoasă și neobosită, era apreciată atât pentru calitățile sale de medic, cât și pentru cele mai bune sărmăluțe cu varză dulce și carne de mânzat în amestec cu porc, chifteluțe mici cu cimbru și mărar, cele mai bune ișlere cu nucă și inimitabila părjitură Felii londoneze, bunătăți pe care le face și azi.

Fiind în vacanță, am programat câteva postări de sezon pentru cei care doresc o delectare parfumată, și nu numai, poate nu doar estivală, ci și și utilă. Vara nu mai e demult doar un anotimp. Vara e o derulare leneșă a orelor zilei și a puținelor, dar intenselor, ore ale nopții. Dimineți de vară, cu rouă pe trandafiri, cu cireșe de la gheață și mic dejun luat pe terasă, sub umbrele zorilor, care te adăpostesc de soarele zâmbăreț...Mic dejunuri ale vacanței...veniți către mine! Iarba mătăsoasă te îmbie să pășești, nisipul fin al plajei așijderea, iar valurile înspumate sau terasele cu trandafiri urcători - emblematice însemne exclusiv estivale, pentru că niciun alt anotimp nu le este prielnic și parcă nu le merită - sunt făcute pentru copiii veșnici ai verii, care rămân copii pentru vara cea vară. Care e atât de înmiresmată, atât de doldora de propriul parfum, încât este greu să îi găsești ceva pe măsură între licorile aromate, destinate să ne fie accesoriu de nelipsit, chiar și la plajă. De aceea, vara, atenția noastră - atunci când ne alegem parfumul - trebuie dublată, înzecită. Parfumul verii nu concurează tuberoza, trandafirul, crinul, bujorul, regina-nopții, orhideea, dar nici vanilia, coriandrul, santalul sau moscul alb, acestea din urmă fiind bazele care susțin deseori aromele florale. Doar le completează fericit. Parfumuri ușoare, pe bază de iarbă și ceai verde, hesperide și verdeață după ploaie, citrice sau flori de citrice, fructe tropicale pentru cei curajoși, cum e cocosul sau pepenele, sunt cele mai nimerite. În doze măsurate cu grijă, dar suficient de persistente și completate de deodorante active, fresh, de pudre parfumate de talc, de parfumuri pentru păr, pe care toate casele producătoare de cosmetice vi le pun la dispoziție, în ton cu parfumul folosit. Atât și ești deja o persoană bine parfumată în toiul verii.