Last Time By Moonlight by Enya The winter sky above us Was shining In moonlight, And everywhere around us... Cine poate ilustra mai perfect, mai estetic, mai poetic şi mai plastic parfumul Lunii, decât muzica Enyei!? O muzică tăcută, dar"iremediabil" şi armonios sonoră, aşa cum Luna pare nevăzuă, dar e vizibil şi sublim ancorată de seninul nopţii, de inimile noastre, de ochii iubiţi! Parfumul Lunii poate fi un parfum poetic, dar te poate duce cu gândul şi la astrul nopţii la propriu, adică la acest satelit natural al Pământului, a cărui faţă nevăzută intrigă şi stârneşte controverse. Sau rămâne... Luna cea lună!

Gary Moore...RIP

Omul a fost. Muzica rămâne. Artistul trăiește veșnic.

O mare artistă cântă orice gen muzical cu ușurință (da, chiar și operă sau operetă, dacă e o mare artistă), dar și cu originalitate! Că ENYA este una din marile artiste ale lumii, devenită clasică, artistă de referință nu doar în genul celtic clasic și celtic-new age ,ori în spațiul muzical general, e un lucru cunoscut! Nu trebuie să fii de specialitate ca să ai un minim de cultură muzicală. Ea abordează firesc frumoasele colinde vechi, tradiționale, pe care le cântă, ca solistă, alături de corul bisericii din Donegall, locul său natal din vechea Irlandă (apropo, ca să cânți celtic, e bine să fii de-acolo!), alături de mama ei și de alte rude, dar și de prietenii din copilărie.

O nouă filă muzicală din spațiul celtic. Am ales Enya și două piese cu rezonanță categoric celtică, ca majoritatea celor compuse și interpretate de artista irlandeză, care-și extrage seva creatoare din spațiul celtic din care provine și în care e ancorată. Muzica celtică prinde o aura clasică, remarcându-se, fie prin prezența pianului , fie datorită vocii prelucrate și suprapuse a solistei, o voce asemenea unei învăluiri sau incantații. Se remarcă background-ul instrumentelor electronice, susținute, alături de pian și voce, de Enya, dar și cele tradiționale, muzica sa fiind elaborată chiar dacă are rădăcini vechi, celtice.

(Un text de Mirela Pete) Pe Kate Bush (născută Catherine Bush în 30 iulie 1958 în UK) o știți, nu intenționez să prezint o noutate sau un artist descoperit întâmplător, cu toate că am de gând s-o fac și pe asta, deoarece tocmai am găsit câțiva, dar diferiți de cea pe care o prezint astăzi, fiind proveniți din spațiul muzicii mediteraniene (chitară și fado, dar nu Mariza, pe Mariza am prezentat-o aici, e o interpretă de fado prea celebră ca să-mi fi scăpat). Revin la Kate Bush, care e o artistă în sensul real și exact al cuvântului și așa rămâne.

Dacă e muzică, s-o ascultăm! Vă amintiți de vinul verii? (dă click!) Priviți Și imaginile, sunt mirifice! Antonio Vivaldi, Vara! George Gershwin…Summertime, cu  Miles Davis la jazz trompeta….excelent! Guillaume Yann Tiersen, Amélie Original Soundtrack (2001) ,     Comptine d‘un autre été Mungo Jerry, In the Summertime Chris Rea, Looking for the Summer … Bob Marley, Sun is Shining Și acum, karaoke cu Laid Back , Sunshine Reggae! Mike Oldfield, The Song […]

Iată câteva fotografii pe care poate le-ați mai văzut (pe unele, deoarece sunt și câteva în premieră), dar nu aici, ci la prietenii care le-au folosit pe blog și cărora le mulțumesc pentru onoarea deosebită, care e o dovadă a aprecierii calităților noastre de “fotografi” (începători, dar cu…dreptul!)  Unele sunt făcute de  Enya, altele  de mine. Are și Xaba câteva, le voi posta într-un articol special. Sunt și câteva prelucrate. […]

Cultura pe continente. Azi, Brazilia, Rio de Janeiro și o plajă la sud de fabulosul oraș sudamerican. Am ales plaja Ipanema, secondată de o piesă muzicală celebră. Nu cred că e autorizat cineva să declare categoric dacă plaja a făcut celebră melodia Garota de Ipanema, sau frumoasa Girl from Ipanema a chemat lumea pe minunatata plajă de lângă Rio! Episodul dedicat Americii de Sud, nu e Borges, nici Llosa, nici […]

(Un text de Mirela Pete) Stilul gotic…nu pun punct, abia încep. Atracţia irezistibiă pentru ferestrele suple şi înalte, dar mult accentuată la vederea  rozaselor gotice, copiind motivul trandafirului, cu ale lor incredibile vitralii, e mai veche decât mine. Altfel, nu văd de ce acel déjà vu era atât de prezent de fiecare dată, atât la Paris, în faţa rozasei dintre turnurile faţadei de Vest ale catedralei Notre-Dame, dar şi în […]