Ce-ar fi poveștile fără ilustrații?! Îmi amintesc și acum volumul imens cu poveștile Fraților Grimm, cel cu coperți cartonate, groase și lucioase, cu planșe colorate alternând cu desene alb negru, la fiecare poveste. Era atât de greu, masiv, gros, încât, pentru a-l lua din raft, ne ajutam eu și fratele meu, reciproc, cocoțați pe un scăunel. Apoi a urmat volumul Povești de aur, o colecție de povești ilustrate de Livia Rusz, care aveau un farmec dublat de un umor irezistibil și erau tare originale, minunate.

Vă prezint încă o filă din cartea mea, ”Ce-au vrăjit zânele-n livezi”, o filă potpuriu, în care mai multe zâne ale pomilor se întâlnesc pe pajiștea însorită, pentru a -și arăta măiestria. Am început să lucrez la o nouă cărțulie, dar, fiind o comandă, nu vă pot spune și arăta nimic până la publicarea ei. Cea de față (chiar dacă e cumpărată și plătită), încă nu e lansată oficial. Nu-mi place să fiu secretoasă, dar acestea sunt condițiile și mă conformez. Cartea e proprietatea DeXign și orice încălcare a dreptului de autor e un delict, etc. Dacă doriți să revedeți și celelalte sesiuni de Atelier, pun linkurile. Atelier VIIICrochiuri, Enya Pete invitată la Atelier VII, Atelier VI. Mitul androginului/Points of View, Atelier V, Atelier III, Atelier IV,Atelier II, Atelier I.

M-am bucurat mult să regăsesc, la Locul de iubit al Cellei și Monei, câteva fotografii ale unui ținut de basm, tărâmul brândușelor de toamnă și primăvară. E un loc despre care Cella spune că e uitat de lume...Locurile astea sunt, de obicei, ale zânelor. Mi-am imaginat că zânele mele coboară din pomii fermecați și zboară pe tărâmul magic al Brândușelor, pentru a le vrăji, ca să rămână Veșnice. Erau ele veșnice, dar acum acest lucru e consfințit de zâne, așa că e inutil să vă mai îndoiți de magia lui. Cella nu cred că a dezvălui cuiva unde se află locul, e un secret între ea și zâne. Zânele Brândușelor sunt acolo. Le dăruiesc Cellei și Monei, cu mare drag. Sper să aducă multă culoare și reverie, parfum și prospețime, basm și feerie tuturor celor care călătoresc în acest ținut doar privindu-le cum ating, cu baghetele și mânuțele fermecate, brândușele, vecinele brazilor.

HAPPY WEEKEND este rubrica săptămânală inițiată de Elly Weiss, așa că vă invit să treceți pe la ea, unde veți găsi mai multe detalii și tabelul în care să vă înscrieți. Să ne spunem HAPPY WEEKEND! pentru a fi mai sănătoși, mai relaxați, mai bucuroși și mai fericiți! Beţia tinereţii este mai puternică decât beţia provocată de vin. Proverb persan

Sidney Sime este un ilustrator original, prin excelență grafician, care a iulstrat în alb-negru cu precădere carțile fantasy ale Lordului Dunsany. Sidney Sime s-a născut în 1867, în acelaşi an ca şi Arthur Rackham. Este remarcat ca un talent precoce, chiar dacă meseriile de brutar, cizmar, miner, etc, îl ajută să câștige atât cât să trăiască o vreme, fără a apela la marele său talent. La un moment dat, a reușit să urmeze cursurile de artă la Școala de Artă din Liverpool, grație unui salariu ceva mai bun, cu care și-a plătit școala. Din 1895 publică ilustrații în revistele de umor ale zilei, făcându-se cunoscut.

Azi, o nouă ilustrație din cartea mea în curs de apariție. DeXign are drepturi exclusive asupra desenelor din noua mea carte. Duminică frumoasă! :)

Cartea mea progresează, desenez cât îmi permite timpul și trebuie să recunosc că acest stil personal, pe care-l abordez pentru prima oară, îmi ia mult timp, fiind un gen care necesită multe retușuri. Dar mie îmi place și am speranța că voi găsi destui amatori de lucruri frumoase, plăcute, dulci, originale, însorite, senine, calme, dar făcute cu profesionalism. Destinate copiilor de toate vârstele. Textul rămâne secret, așa cum secret rămâne și titlul. O mare parte din ilustrații conțin altceva decât pomi și zâne, dar asta e partea secretoasă a cărții. Le mulțumesc celor care m-au ajutat să găsesc un titlu adecvat, și indiferent dacă voi folosi sau nu vreo sugestie, vor fi recompensați la apariția cărții. Ilustrațiile acestei cărți sunt protejate de Legea Dreptului de Autor și aparțin firmei DeXign. Textul și restul iulstrațiilor vor apărea odată cu cartea și vă promit că va fi o plăcută surpriză. Azi, o nouă ilustrație din cartea mea cu dulciuri de-ale zânelor. Sper să-mi spuneți dacă vă place!

Născută în Irlanda de Nord, Alison Edgson este o ilustratoare independentă, alegând să lucreze pe cont propriu ilustrații care se adresează copiilor, atât prin frumusețe și drăgălășănie, cât și prin elementul educativ conținut. Asta nu înseamnă că adulții n-o adoră! Eu, una, o admir și e categoric o situez printre cei mai buni ilustratori din lume.

Ivan Bilibin s-a născut într-o suburbie din Sankt-Petersburg, în 16 august 1876 . Ilustrator şi scenograf, a contribuit la marile decoruri ale Baletului Rus și a ilustrat cele mai frumoase basme rusești. În toate formele de manifestare artistică, Bilibin se remarcă prin vădita inspirație din folclorul slav. A studiat la ”Anton Ažbe”, Şcoala de Arte din München, iar apoi, sub îndrumarea marelui pictor Ilia Repin, în St Petersburg.

Încă nu m-am hotărât ce nume să dau cărții la care lucrez. Textul e scris, dar cred că îl voi rescrie în versuri, întocmai ca la Șapte flori, niște pisici, doi copii și zâne mici. Asta pentru că acea cărțulie a avut succes nu numai datorită desenelor, ci și pentru poezioare, și unele și altele fiind creații propri. La început, titlul a fost Cartea cu mere și alte dulciuri de-ale zânelor...Dar au apărut pagini întregi cu alți pomi , cu alte fructe dulci și zâne care deja, spre bucuria mea, sunt îndrăgite de cei care au făcut cunoștință cu ele. Deja avem și o zână-pisicuță și vor mai fi, pentru că m-am interesat și zânele dețin, adică...da, zânele care mănâncă sănătos, respectiv fructe sau plăcinte cu fructe, care ajută la îndulcirea fructelor cu baghtele magice au zâne-pisci în preajmă. Le adoră, evident! Căutând un nume - și chiar vă rog să-mi dați sugestii, pentru care vă voi recompensa cu cărți - am mai desenat câteva file. Am ales pentru azi cireșele, ca să vă fac poftă de vară! Cartea merge, nu vă arăt decât parțial din desene, dar vă rog, totuși, să îmi dați sugestii privind titlul cărții. M-am gândit și eu, dar poate veniți în întâmpinarea mea cu ceva inedit. Cum promiteam, vor fi premii la lansarea acestei cărți, care deja are fani. Mulțumesc!