Egiptul – dar al Nilului. Pictura antică egipteană

Concursul Cultura pe continentele lumii se apropie de final,  1 Mai fiind data limită pentru trimiterea articolelor.

Africa. Egipt. Pictura Egiptului antic.

(Un text de Mirela Pete)

7 for contest, logo

M-am oprit la o filă de pictură egipteană antică. A pretinde că poți scrie tot despre arta milenară a unei mari civilizații e pueril. Nu mă hazardez, mă voi opri la esență, la pictură ca  etapă artisitică,  parte a culturii acestei civilizații stinse, dar nicioadată dispărute, trăind veșnic prin artă. Magie a  formelor, a simbolisticii cromatice, comunicării cu zeitățile, o formă a scrisului  și o cronică vizuală a vremii,  pictura în Egipul antic era menită păstrării esenţei şi atributelor fiinţelor. Respectând prin formă și culoare canoanele religioase și estetice impuse, artistul antic, însorit de Amon Ra și ascuns, pentru creație,  în subterane, deoarece acolo se petrecea adevărata viață egipteană, cea de după moarte, era ferit de arșița zilei,  pășind astfel pe teritoriile destinate celor veșnici… Acest pictor, care  a scris cu forme și a comunicat prin culoare, decora, în benzi suprapuse, numite frize și folosind tehnica al fresco (frescă,), pereții templelor, palatelor, dar mai ales ai mormintelor: piramidele și hipogeele.

Se mai picta și pe papirusuri, dar scenele erau reduse ca dimensiuni și tematică. Imaginile pictate, idealizate și respectând vestimentația și alura suplă, au scopul de a  neutraliza duşmanii zeilor, de a face distincția între ceea ce e de origine divină: zeu, faraon, odraslă faraonică, aristocrație și ceea ce e născut să muncească și să slujească. De aceea, culoarea pielii aristocratelor e gălbuie spre ocru, în timp ce pielea  e brun roșcată la faraonii tineri sau zeități iar cea brun închis e rezervată sclavilor sau oamenilor care muncesc pământul (scenă des întâlnită în pictura veche egipteană).  Zeii, regii, morţii glorioşi erau mai înalți decât celelalte personaje, pentru a li se confirma statutul superior. Supleţea era o trăsătură definitorie, figurile fiind frumos alcătuite.

Canonul impunea redarea personajelor din profil: capul, bazinul și picioarele, ochiul fiind privit exclusiv din  faţă, deoarece, hieroglific, însemna privire, a privi și era ceva esențial. Torsul e pictat, de asemenea, din față. Contorsionate, personajele au și mai multă eleganță și nu par deloc stângace, dimpotrivă, le dădea un plus de eleganţă această aparentă mișcare, impusă unor statici. Pe lângă atributul sobrietăţii, îl oferă pe cel al eleganţei. E  firesc ca cele  mai atrăgătoare picturi egiptene să fie scenele din camerele funerare ale faraonilor și aristocrației. Viața de după moarte era nesfârșită. Iar aleșii trebuiau să se bucure de scene glorioase, figuri familiare și frumusețea cromatică a picturii nelipsită de contur.

Contururile însoțesc redarea picturală, scenele având  aparența desenului colorat, gen ilustrație. Scene cotidiene,  muncile ţăranilor, slujirea aritocratelor, glorioasele fapte ale faraonilor la luptă sau la vânătoare, ospeţele,  pescuitul , ritualul îmbălsămării, erau teme  demne de a decora, așadar erau temele care apar frecvent în pictură. Și coloanele templelor aveau, pe lângă basorelieful sculptat, picturi. Totul e repartizat în registre verticale sau orizontale, în care se reflectă magia şi spiritul artei egiptene. Scenele se succed înt-o anumită ordine, supusă tot canoanelor impuse de religie și aristocrație. Basorelieful pictat este, de asemenea, bine reprezentat. Deosebite sunt picturile care au împodobit hipogeele din Valea Regilor, picturile din mormintele tebane (Teba) dintr-a XVIII a dinastie,  graţia stilului abordat în timpul domniei lui Amenofis al II lea, sau Tutmos al IV lea, succesorul său (mormintele de la Nakht şi Menna), pictura tebană de pe vremea lui Amenofis al III lea, în care minuţiozitatea e vizibilă, toate picturile de pe pereții camerelor mortuare din Complexul Giseh: piramidele lui Keops, Kefren, Mikerinos.

În pictura egipteană, simbolistica e  extrem de importantă.  Faraonii sunt pictați întotdeauna deţinând însemnele puterii. Semnificaţia culorilor era în primul rând religioasă: roşul e culoare negativă,  fiind culoarea zeului Seth al deşertului lipsit de viaţă şi de acea zeul morţii, al răului şi totodată al dezordinii. Verdele este culoarea vieţii vegetale, a  bucuriei şi tinereţii,  închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii şi a nemuririi, stăpânitor al lumii de dincolo. Negrul era culoarea pământului fertil al Nilului , fluviul care, prin revărsările sale, asigura reînvierea veşnică a Egiptului, garantând puterea şi prosperitatea ţării. Negrul era culoarea VIEȚII la egipteni. Albastrul, o culoare senină, e cerul şi zeul suprem, Amon Ra. Galbenul reprezenta aurul, simbolul puterii și  al nemuririi zeilor şi de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai reprezentărilor zeilor şi faraonilor. Albul, simbol al purităţii, era culoarea coroanei Egiptului de Jos. Sclavii erau pictați în brun închis, iar faraonii tineri în ocru închis roșcat sau brun roșcat, în timp faraonii maturi și femeile aristocrate beneficiau de un ocru cald, mai deschis   sau chiar virat în galben și roz. Sclavele erau  brun roșcat sau brun închis. Pielea deschisă la culoare se pare că era un apanaj al puterii și descendenței divine sau măcar aristocratice!

Personajele sunt staticee, diferitele mişcări sunt sugestive și concordă cu acţiunea desfăşurată. O încadrare în peisaj şi chiar o aşezare pe etaje a personajelor este așa numita perspectivă etajată, folosită pentru a sugera adâncimea. Linia neagră conturează accentuat petele de culoare, fără nuanţări care să dea impresia de volum. Pictura e plată, fără volum,fiind cu atât mai decorativă. Linia de contur poate fi și roșu-purpuriu sau verde închis. Simbolurile magice, diversificarea paletei cromatice prin apariția complementarele, contrastele de închis-deschis, griurile colorate, degradeurile încep să dea un plus de farmec picturii, în perioada Regatului Nou, când  culorile devin mai transparente, chiar nuanţate, ceea ce le conferă o oarecare picturalitate, până atunci fiind exclusiv decorative (decorativ, în artele vizuale, e sinonim cu plat, aplatizat, fără volum, conturat și stilizat).

Marele istoric Herodot afirma că „Egiptul este un dar al Nilului”. Misterul , atracția și frumusețea artei egiptene se datorează  artiștilor…DAR MAI ALES  prosperității. Putere enormă a civilizației antice, a permis dezvoltarea artei, deorece economic era o țară foarte puternică. Uite cum Egiptul dovedește și acest adevăr, peste milenii… Pentru că este un mare adevăr.

Muzeul de Artă din Brooklyn, New York, a deschis o fascinantă expoziție, intitulată “Egiptul văzut prin ochii altora : popularizarea Egiptului antic”, dedicat fascinației pe care a avut-o civilizația Egiptului asupra cercetătorilor occidentali, începând din secolul al XIX-lea. Sunt expuse peste 30 de volume din Biblioteca  muzeului, dar și numeroase artefacte și piese, multe prezentate în premieră, documente diverse care spun povestea pasiunii occidentalilor pentru civilizația egipteană. Să-l vizităm, dar mai întâi, să vizităm Egiptul la el acasă!

Articole foarte interesante găsiți azi  la Ada Rus, Ana Usca, Răzvan, Vania, Belle,  Theodora, Dispecer Blogosferă, Cristian Lisandru, Oana Stoica Mujea,  Paul G. Sandu,   Gânditorul, Nea Costache, Primadona25, Noaptea Iguanei, Octav Pelin, , Dumitru Agachi, Flavius Obeadă, Gabi, CELLA,  Geanina Lisandru,  În căutarea blogului pierdut cell61,    Acuarele’s Blog, Caius, Bunatati simple,dar și la pisicile Sakura,  Natașa,  Lucky Motanul,  Missouri,  Kareltje and Anya,    Grișka mustăți lungi, gheare lungi,
Animalutele,   Chitidevis,   Jurnalul lui Sasha,  Bijou al Oanei Cozma,   Loc de iubit. Tano, Snejinka  !

Tags: Africa, Amon Ra, artă, artist, canoane estetice, canoane religioase, culoare, Cultura pe continentele lumii, decorativ, Egipul antic, faraon, frescă, frize, Herodot, hipogee, murală, Nil, perspectivă etajată, pictori, pictura, piramide, profil, prosperitate, simbolistică cromatice, simboluri, zeități

Ion Țuculescu sau ochii magici ai culorilor (pictori români III)

Ion Țuculescu - Autoportret cu frunză

Ion Țuculescu…De ce?…Poate pentru că Cella mi-a propus să scriu ce cred eu despre culori, așa cum le simt eu, nu așa cum le descompun marii teoreticieni ai culorii… scriu despre culori,  apelând la unul din cei mai mari coloriști români și de pretutindeni, care l-a avut – cu demninatea specifică marilor creatori -  pe Van Gogh ca mentor, de dincolo de eternitate…poate pentru că, studentă fiind, profesorul meu de istoria artei, domnul profesor Gheorghe Arion ( muțumiri și respect, Profesore!)  m-a felicitat, după ce am povestit cu ochii aproape închiși Păunii privilor și  Privirile culorilor...

Ion Țuculescu - Păunii privilor

…sau poate pentru că Ion Țuculescu a preluat din estetica pură a artei populare motive pe care, cu propria energie creatoare, le-a  transpus, printr-un desen incisiv și o cromatică vie, într-o dramatică percepție a actului picturii în sine…poate pentru că, Țuculescu a pornit în căutările sale estetice după ce a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde a predat până în 1937…și a pornit în căutarea atelierului pierdut după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale ale Universităţii Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Medicină, unde a obţinut, în 1939, doctoratul cu Magna Cum Laudae…poate pentru că nu i s-a părut nefiresc să activeze ca medic pe front, în război...dar nici să se întoarcă,  regăsindu-se în ateleierul de pictură părăsit la vârsta de 15 ani, după un mare succes la o primă expoziție, adolescent fiind (pictorul s-a născut în 19 mai, 1910, la Craiova)…poate pentru că, în ciuda celor 7 expoziții (puține, dar au fost!) din timpul vieții, nici criticii, nici publicul larg nu l-au văzut, orbiți cu siguranță de marea-i strălucire, sau orbi de neputința vederii magiei prin ochii culorilor -Pivirile culorilor…pictorul trebuind să moară la numai 52 de ani pentru ca o Retrospectivă (în 1965)  să-l aducă pe piedestalul destinat geniilor și  ochilor orbi până atunci….când omul nu mai există și rămâne pictorul și creația sa…

Privirile umbrei

…și poate  pentru că a fost un pictor al invizibilului și al tainelor, pictând lumi invizibile, umbre, surâsuri ale umbrelor care nu se văd, privind către ceea ce este tainic, straniu, fantastic,  teluric și totemic…și sigur pentru că, pornind de la un stil tare drag mie, Art Nouveau și școala picturii expresioniste, descoperea expresivitatea expresionismului, tot prin mentorul său de dincolo de eternitate, mare precursor expresionist, Van Gogh, pictând Câmpurile de rapiță, Drama folclorică sau Covorul cerulu…și poate pentru că, prin cromatica sa mai mult decât bogată, extrem de generoasă cu toate culorile,  convertește natura în obsedante structuri onirice, ca în Fluturi sau Basm vechi sau Ochi călători...și sigur pentru că, grație temperamentului său exploziv, nu definește forme, nu stabilește repere îngrădite, nu caută realitatea identificabilă, ci doar  transmite privitorului o anume încordare şi o o categorică pasiune a  elaborării, transformând  structurile materiei din realitatea palpabilă,  în veritabile  emisiuni de energie.

Măști ale divinității

Și sigur pentru că, în pictura lui Țuculescu, culoarea este înţeleasă în mod complex. Nu este doar o alăturare căutată de complementare, cald-reci sau aromonii de minore/majore, ci e și substanță, pastă, dar și ton, grav/înalt, cum a simțit în momentul divin al creației. Și nu numai de aceea, ci și pentru că…ancestralul, structurile arhetipale din  motivul folcloric, oniricul, credințele și superstițiile îi folosesc pentru a abstractiza, ca în cazul celebrului Autoportet pe fond galben, până la contopirea modelului cu fondul, într-un motiv în care diferența dintre elementul portretizat și fundal se transformă într-un motiv profund decorativ…

Ion Țuculescu - Autoportret pe fond galben

Ion Țuculescu, Drama folclorică

Relații în oranj

…și pentru că pânzele sale, datorită îmbinării dintre lirismul  interior  și  dramatismul expresiei picturale sau al expresionismului arhetipal, îl fac unic, așa cum unici sunt sunt toți marii pictori, care, sfidând curentele artistice traversate, se integrează doar atât cât să preia ceea ce le este de trebuință pentru a-și face opera disctinctivă. Și sigur pentru că, o pictură semnată Țuculescu – dacă avem norocul, pentru că sunt multe nesemnate- înseamnă ochii magici ai culorilor, păunilor, cerului, câmpurilor, interioarelor arhaice, înseamnă o operă atât de aparte, încât e imposibil să nu simți vibrația culorilor care te privesc insistent, dincolo de lumi, dincolo de totemuri ,  de aureole și scoarțe, de unde te privesc galben, violet – Figură violacee, roșu, negru – culoare prețuită de maestru, albastru-cobalt, brun-Ocean brun, verde – Ochi verzi, oranj – Relații în oranj...

Ion Țuculescu - Figură violacee

…și sigur pentru că, în pânzele abstracte (un spațiu între figuativ și abstract) pictate în ultimii ani de viață, Testamentul meu plastic și Ultimul tablou, a înfățișat, pe o pânză de 3 metri, lupta dintre bine și rău…bolnav fiind și refuzănd să-i asculte pe medici, a muncit până la ultima suflare, încât soția sa mărturisea: ”Obligat de medici să se interneze, le-a cerut trei zile ca să-și facă testamentul. Nimeni nu știa la ce se referea. A lucrat cele trei zile la “Testamentul meu plastic”. E o pânza teribilă, care înfățișează  lupta dintre bine și rău. În ultima treime, însă, răul e încercuit, alungit și binele iese triumfător.” Și pentru că nu e cu nimic mai puțin decât Brâncuși, transfomând motivul arhetipal, folcloric, în artă pură.

Ion țuculescu, Fluturi în peisaj

Interior țărănesc cu scoarțe

Ochi călători

Marină la Mangalia cu fluturi

Cutia cu fard

Peisaj 1

Iarna in padure

Ion Țuculescu - Fluturi

Câmp cu margarete

Compoziție cu păpuși

Stările câmpului

Totem albastru

GABI A CREAT UN VIDEOCLIP SUPERB, ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, DEDICAT ARTISTULUI ION ȚUCULESCU ȘI EXCEPȚIONALEI SALE OPERE PLASTICE. GABI MERITĂ LAUDELE ȘI APRECIERILE NOASTRE. MULȚUMIM!

”Citat: Dupa incetarea sa din viata si intrarea in eternitate, opera lui Ion Tuculescu a cunoscut un memorabil succes in cadrul a numeroase expozitii (Venetia – Italia, Paris si Le Havre – Franta, Copenhaga – Danemarca, Belgrad – fosta Iugoslavie; Oslo – Norvegia, Stockholm – Suedia, Bruxelles – Belgia, Varsovia – Polonia, Washington, Columbus, Ohio, San Francisco – SUA) etc. Ion Tuculescu a pictat pana in ultima clipa, credincios telului sau, lasand in urma lui o opera trainica si cutezatoare, cu care, in anii urmatori, poporul nostru se va mandri tot mai mult, cum s-a petrecut si cu opera lui Constantin Brancusi”. Biruinta lui Tuculescu este mare si pilduitoare, fiindca este una din acele biruinte mari si pilduitoare de dupa moarte care, din timp in timp, ne zguduie constiintele si imbogatesc tezaurul spiritual al omenirii…”.Geo Bogza – Extrase din “Timpul inceputului”

Tags: abstract, ancestral, arhetipel, artă, arte plastice, artist, Brâncuși, CELLA, colorist, creaţie, creator, credințe, culoare, decorativ, dramatismul expresiei picturale, estetica, expozitie, geniu, interioare, Ion Țuculescu, lirism, magie, motiv folcloric, ochi, oniric, opera disctinctivă, păuni, pictor, pictor al invizibilului și al tainelor, pictura, piedestalul destinat geniilor, Prof. Gheorghe Arion, român, substanță, temperamentul exploziv, totem, van gogh

Feroneria Art Nouveau sau dantele abstracte din fier…”vegetal”!

Hector Guimard, feronerie Art Nouveau

(Un text scris de Mirela Pete)

Nu ne dăm seama întotdeauna de ce ne place un anume oraş, stradă, casă…oare privim anumite “detalii”, ajungem să vedem şi decorul care susţine , artistic, arhitectura?

De ce ne place Stilul 1900, fascinantul Art Nouveau (stilul 1900 e cunoscut ca Modern Style, Jugendstil, Liberty Style, etc, în funcţie de ţara în care s-a manifestat) şi de ce are trecere şi azi? Pentru că a reprezentat un spirit nou, antiacademist în creaţia artistică, înlăturând anumite canoane academiste devenite prea rigide şi inventând, cu originalitate şi diversitate , expresia atistică a unui moment nou. Pentru că este rafinat şi atrăgător, pentru că s-a manifestat plenar în modă, pictură, grafică, sculptură, dar mai ales în artele industriale şi  aplicate, arhitectură, decoraţiuni, ceramică, etc. Pentru că Stilul 1900 a fost factorul decalnşator a ceea ce azi numim…DESIGN.

Victor Horta, Horta Museum Celling Brussels

Linii curbe deschise, dinamism, amintind de plantele pe cale de a îmboboci sau de a înflori: iată o carecaterisitică distinctivă a stilului artistic 1900, sau Art Nouveau. Uşor de recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate,  îmbinate cu linii geometrice, drepte, datorită şi  curgerii  fireşti şi a dinamismului acestora, pline de ritmuri sincopate, aidoma unui leitmotiv muzical, acest stil aristic al începutului de secol XX cred că este ultima ” răbufnire” barocă, în tendinţele modernismului care se întrezărea în arte, sau se presimţea venind cu paşi alerţi. E început de Lume Nouă, de secol, de revoluţii industriale şi culturale, iar acest “ultim strigăt baroc” a însemnat mult în declanşarea a ceea ce avea să se numească “modernismul secolului XX”.

Hector Guimard-grilaj-de-poarta

Art Nouveau

se defineşte ca un stil plin de rafinament, posedând o gamă variată de simboluri în ansamblurile ornamentale. Feroneria pentru uşi şi ferestre, de o rară eleganţă, îmbină arta florală tipică Art Nouveau cu o geometrie liniară, sobră, desene ondulate şi liniare, volute şi drepte, predominând linia curbă şi expansivă, amintind mereu vegetalul din care a fost “extrasă”. 

Ca o curiozitate, termenul de Art Nouveau a fost introdus în ţările de limbă engleză si limbă franceză pentru a desemna stilul care s-a dezvoltat în Europa şi Statele Unite între 1890 şi 1905.  Siegfried Bing, comerciant de artă chineză şi japoneză veche, a dat magazinului său deschis în 1895 la Paris, numele de Art Nouveau,  fiind un spaţiu dedicat artei europene contemporane. Astfel,  magazinul lui Siegfried Bing a devenit un loc de întâlnire pentru artişti de toate naţionalităţile şi unul dintre simbolurile acestui nou stil internaţional.

(Voi vorbi despe KLIMT într-un articol viitor!!!)Acum, am promis Bellei şi nu numai ei, că voi aborda feroneria Art Nouveau, derulând o serie de capodopere ale motivelor vegetal-florale transpuse în balustrade, balcoane, ancadramente, porţi, ferestre, intrări de metrou, etc,  lucrate în fier forjat, aparent grele, metalice, dar, în esenţă, atăt de dantelate şi aerisite!

Maeştrii feroneriei exploatează spaţiile arhitectonice cu un rafinament aparte, dând metalului un rol artistic greu de imaginat până atunci, creând dantele abstracte din metal, adevărate opere de artă, prin care transpar elementele de ahitectură.

Hector Guimard , francez de origine, a fost unul din marii arhitecţi, designeri şi decoratori de interioare ai mişcării Art Nouveau, exponent de seamă al acestui stil. Neavând un succes remarcabil în timpul vieţii, azi, marele artist Hector Guimard are nenumăraţi adepţi şi se poate spune ca admiraţia pentru frumuseţea, noutatea şi rafinamentul operei sale cunoaşte apogeul în ultimii 30-40 de ani, când opera sa a ajuns să fie apreciată la valoarea, onestitatea şi intensitatea cuvenită.  Mari artişti au început sa reia teme din creaţia sa. Dând valoare unei porţi, uşi, ferestre, balustrade sau unei intrări de metrou, artistul feroneriei Art Nouveau, Hector Guimard, crează îmbobociri şi înfloriri metalice, subliniate de linii seci, geometrice, aerisind spaţii până atunci rigide şi cu simplul rol de a proteja, transformându-le în momente de reverie vegetală…. Un mare artist al unui mare moment artistic!

Hector Guimard, detaliu, intrare metrou, Paris

Hector Guimard, Un-des-escaliers-du-Palais-de-la-Découverte-(Paris)

Hector Guimard, balusradă interioară, (Paul Mezzara)

Hector Guimard, Paris, Rue Agar, fenetre

Hector Guimard, La-station-de-métro-du-Palais-Royal

Hector Guimard, Castel-Beranger

Hector Guimard, Metrou-Montmartre Paris

Victor Horta, grilaj poartă

Victor Horta este maestrul belgian al dantelăriilor vegetale, îmbinate cu geometrii liniare, din fier forjat! Dantelării aerisite, care susţin pereţi sau bolţi din sticlă, create de marele arhitect, decorator şi designer belgian care a reprezentat un important moment al curentului Art Nouveau. Horta a fost unul dintre cei mai importanţi si cunoscuţi arhitecti şi designeri Art Nouveau, stilul său inspirând numeroşi artişti din Europa. Formele organice ale stilului arhitectonic semnat Horta, stilul  Art Nouveau din Belgia, au marcat începutul arhitecturii şi designului modern. Decoraţiunile inspirate din lumea vegetală şi curbele duble, cunoscute drept “linii belgiene”, au fost folosite cu precădere în  interioare : ferestre cu geamuri colorate, lămpi şi decoraţiuni din fier forjat. Balustradele lui Horta sunt frumoase, expresive şi originale. Ele servesc ca puncte de reper şi inspiraţie în designul de interior modern.

Victor horta, Museum Brussels

Victor Horta, balustrada si scară intrioară

Victor Horta Museum

Victor Horta, Casa Van Eetvelde Bruxelles

(păstrând poporţiile, aş aminti că o bună parte din lucrarea mea de diplomă la Academia de Arte Vizuale a fost secţiunea Panou Decorativ, unde am folosit ca puncte de pornire şi motive de inspiraţie: natura, ramurile goale de copaci şi feroneria Art Nouveau. Voi scana odată pozele  şi le voi expune, acum nu pot, nefiind digitale…dar, scanez şi postez, promit!).

Tags: arhitectura, art nouveau, artă, artistic, curbe, dantele din fier forjat, decorativ, designer, dinamism, fier forjat, Hector Guimard, liniar, modernism, motive geometrice, motive vegetale, stil, stilul 1900, Victor Horta