Ion Țuculescu sau ochii magici ai culorilor (pictori români III)

Ion Țuculescu - Autoportret cu frunză

Ion Țuculescu…De ce?…Poate pentru că Cella mi-a propus să scriu ce cred eu despre culori, așa cum le simt eu, nu așa cum le descompun marii teoreticieni ai culorii… scriu despre culori,  apelând la unul din cei mai mari coloriști români și de pretutindeni, care l-a avut – cu demninatea specifică marilor creatori -  pe Van Gogh ca mentor, de dincolo de eternitate…poate pentru că, studentă fiind, profesorul meu de istoria artei, domnul profesor Gheorghe Arion ( muțumiri și respect, Profesore!)  m-a felicitat, după ce am povestit cu ochii aproape închiși Păunii privilor și  Privirile culorilor...

Ion Țuculescu - Păunii privilor

…sau poate pentru că Ion Țuculescu a preluat din estetica pură a artei populare motive pe care, cu propria energie creatoare, le-a  transpus, printr-un desen incisiv și o cromatică vie, într-o dramatică percepție a actului picturii în sine…poate pentru că, Țuculescu a pornit în căutările sale estetice după ce a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde a predat până în 1937…și a pornit în căutarea atelierului pierdut după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale ale Universităţii Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Medicină, unde a obţinut, în 1939, doctoratul cu Magna Cum Laudae…poate pentru că nu i s-a părut nefiresc să activeze ca medic pe front, în război...dar nici să se întoarcă,  regăsindu-se în ateleierul de pictură părăsit la vârsta de 15 ani, după un mare succes la o primă expoziție, adolescent fiind (pictorul s-a născut în 19 mai, 1910, la Craiova)…poate pentru că, în ciuda celor 7 expoziții (puține, dar au fost!) din timpul vieții, nici criticii, nici publicul larg nu l-au văzut, orbiți cu siguranță de marea-i strălucire, sau orbi de neputința vederii magiei prin ochii culorilor -Pivirile culorilor…

Ion Țuculescu - Privirile culorilor

…pictorul trebuind să moară la numai 52 de ani pentru ca o Retrospectivă (în 1965)  să-l aducă pe piedestalul destinat geniilor și  ochilor orbi până atunci….când omul nu mai există și rămâne pictorul și creația sa…

Ion Țuculescu - Vieți multiple

Privirile umbrei

…și poate  pentru că a fost un pictor al invizibilului și al tainelor, pictând lumi invizibile, umbre, surâsuri ale umbrelor care nu se văd, privind către ceea ce este tainic, straniu, fantastic,  teluric și totemic…și sigur pentru că, pornind de la un stil tare drag mie, Art Nouveau și școala picturii expresioniste, descoperea expresivitatea expresionismului, tot prin mentorul său de dincolo de eternitate, mare precursor expresionist, Van Gogh, pictând Câmpurile de rapiță, Drama folclorică sau Covorul cerulu…și poate pentru că, prin cromatica sa mai mult decât bogată, extrem de generoasă cu toate culorile,  convertește natura în obsedante structuri onirice, ca în Fluturi sau Basm vechi sau Ochi călători...și sigur pentru că, grație temperamentului său exploziv, nu definește forme, nu stabilește repere îngrădite, nu caută realitatea identificabilă, ci doar  transmite privitorului o anume încordare şi o o categorică pasiune a  elaborării, transformând  structurile materiei din realitatea palpabilă,  în veritabile  emisiuni de energie.

Măști ale divinității

Și sigur pentru că, în pictura lui Țuculescu, culoarea este înţeleasă în mod complex. Nu este doar o alăturare căutată de complementare, cald-reci sau aromonii de minore/majore, ci e și substanță, pastă, dar și ton, grav/înalt, cum a simțit în momentul divin al creației. Și nu numai de aceea, ci și pentru că…ancestralul, structurile arhetipale din  motivul folcloric, oniricul, credințele și superstițiile îi folosesc pentru a abstractiza, ca în cazul celebrului Autoportet pe fond galben, până la contopirea modelului cu fondul, într-un motiv în care diferența dintre elementul portretizat și fundal se transformă într-un motiv profund decorativ…

Ion Țuculescu - Autoportret pe fond galben

Ion Țuculescu, Drama folclorică

Relații în oranj

…și pentru că pânzele sale, datorită îmbinării dintre lirismul  interior  și  dramatismul expresiei picturale sau al expresionismului arhetipal, îl fac unic, așa cum unici sunt sunt toți marii pictori, care, sfidând curentele artistice traversate, se integrează doar atât cât să preia ceea ce le este de trebuință pentru a-și face opera disctinctivă. Și sigur pentru că, o pictură semnată Țuculescu – dacă avem norocul, pentru că sunt multe nesemnate- înseamnă ochii magici ai culorilor, păunilor, cerului, câmpurilor, interioarelor arhaice, înseamnă o operă atât de aparte, încât e imposibil să nu simți vibrația culorilor care te privesc insistent, dincolo de lumi, dincolo de totemuri ,  de aureole și scoarțe, de unde te privesc galben, violet – Figură violacee, roșu, negru – culoare prețuită de maestru, albastru-cobalt, brun-Ocean brun, verde – Ochi verzi, oranj – Relații în oranj...

Ion Țuculescu - Figură violacee

…și sigur pentru că, în pânzele abstracte (un spațiu între figuativ și abstract) pictate în ultimii ani de viață, Testamentul meu plastic și Ultimul tablou, a înfățișat, pe o pânză de 3 metri, lupta dintre bine și rău…bolnav fiind și refuzănd să-i asculte pe medici, a muncit până la ultima suflare, încât soția sa mărturisea: ”Obligat de medici să se interneze, le-a cerut trei zile ca să-și facă testamentul. Nimeni nu știa la ce se referea. A lucrat cele trei zile la “Testamentul meu plastic”. E o pânza teribilă, care înfățișează  lupta dintre bine și rău. În ultima treime, însă, răul e încercuit, alungit și binele iese triumfător.” Și pentru că nu e cu nimic mai puțin decât Brâncuși, transfomând motivul arhetipal, folcloric, în artă pură.

Ion țuculescu, Fluturi în peisaj

Interior țărănesc cu scoarțe

Ochi călători

Marină la Mangalia cu fluturi

Cutia cu fard

Peisaj 1

Iarna in padure

Ion Țuculescu - Fluturi

Câmp cu margarete

Compoziție cu păpuși

Stările câmpului

Totem albastru

GABI A CREAT UN VIDEOCLIP SUPERB, ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, DEDICAT ARTISTULUI ION ȚUCULESCU ȘI EXCEPȚIONALEI SALE OPERE PLASTICE. GABI MERITĂ LAUDELE ȘI APRECIERILE NOASTRE. MULȚUMIM!

”Citat: Dupa incetarea sa din viata si intrarea in eternitate, opera lui Ion Tuculescu a cunoscut un memorabil succes in cadrul a numeroase expozitii (Venetia – Italia, Paris si Le Havre – Franta, Copenhaga – Danemarca, Belgrad – fosta Iugoslavie; Oslo – Norvegia, Stockholm – Suedia, Bruxelles – Belgia, Varsovia – Polonia, Washington, Columbus, Ohio, San Francisco – SUA) etc. Ion Tuculescu a pictat pana in ultima clipa, credincios telului sau, lasand in urma lui o opera trainica si cutezatoare, cu care, in anii urmatori, poporul nostru se va mandri tot mai mult, cum s-a petrecut si cu opera lui Constantin Brancusi”. Biruinta lui Tuculescu este mare si pilduitoare, fiindca este una din acele biruinte mari si pilduitoare de dupa moarte care, din timp in timp, ne zguduie constiintele si imbogatesc tezaurul spiritual al omenirii…”.Geo Bogza – Extrase din “Timpul inceputului”

Tags: abstract, ancestral, arhetipel, artă, arte plastice, artist, Brâncuși, CELLA, colorist, creaţie, creator, credințe, culoare, decorativ, dramatismul expresiei picturale, estetica, expozitie, geniu, interioare, Ion Țuculescu, lirism, magie, motiv folcloric, ochi, oniric, opera disctinctivă, păuni, pictor, pictor al invizibilului și al tainelor, pictura, piedestalul destinat geniilor, Prof. Gheorghe Arion, român, substanță, temperamentul exploziv, totem, van gogh

Joseph Mallord William Turner – forța învăluită în misterul cețurilor

(Un text de Mirela Pete)

PICTORI ENGLEZI (I)

William Turner, Autoportret - Selfportrait

William Turner, Santa Maria della Salute Venice

…Momente divine dăruite nouă de dăruiți, sau din nou despre Artă, în câteva sărmane cuvinte, câteva reproduceri care nu se pot compara cu originalele și câteva considerații celebre ale unor alți celebri despre un GENIU al picturii, căruia îi mulțumesc…

În momentul în care mai mulți francezi, care mai sunt și pictori, care mai sunt și impresioniști, care mai  sunt și buricul culturii și artei europene… spun cu o deplină și sinceră admirație despre un confrate englez, precursor al artei lor că: ”este unul dintre principalele noastre modele artistice”, începi să reconsideri unghiul din care poate te-ai obișnuit  (eronat!) să privești pictura Angliei : esențialul este ca unghiul să nu fie…obtuz! Acestea fiind spuse, ați înțeles cu siguranță că fac aluzie la unul din iubiții mei pictori geniali, de data aceasta ne-francez, ne-olandez, ne-italian și ne-spaniol, ne-austriac, ne-rus și ne-român, ba chiar englez londonez , numit Joseph Mallord William Turner (n. 23 aprilie 1775, Londra – d. 19 decembrie 1851, Chelsea, Londra) .

William Turner, Soarele pe lac - Sun setting on the lake

Romantic prin poziționarea temporală și (uneori!) tematica aleasă, dar precursor impresionist ( expresionist și futurist) prin tehnică, tușeu, culoare, transparența aerului, ceața-soarele, ceața-viscolul, …ceața, pe care a pictat-o atunci când impresioniștii încă nu se născuseră…modestul fiu de bărbier peruchier, Joseph Mallord William Turner,  se naşte  în cartierul londonez Covent Garden, nimerind într-un întuneric strâmt și o lipsă de aer care ar fi sufocat și un ventilator, cu atât mai mult un copil firav și plăpând. Dar lucrează, pictează, desenează…ajungând să fie remarcat prin talent, forță și mister, având în copilărie sprijinul tatălui ocrotitor și al unor profesori celebri din școala engleză de pictură. Al meu deja cunoscut (vouă) iubit, Monet, se năștea în 1840, când această englezească pasiune personală (necunoscută până azi ca pasiune a mea personală …vouă!), Turner, deja picta transparența aerului în diverse momente ale zilei:  zorii, amiaza, strălucirea soarelui pe mare, amurgul, sau dimpotrivă, picta ceața, pâcla, ploaia, viscolul, furtuna, norii…la răsărit sau la apus(vezi ceva mai jos  Castelul Norham în răsărit de soare, pictat de William Turner în  1835)

William Turner, Lumină și culoare - Light-and-colour

William Turner, The Angel standing in the sun

William Turner, marea linie ferată de Vest - The great West Railroad

Subiectele mari ale lui Turner nu cred că sunt peisajele în sine, a-i spune ”celebrul peisagist” nu e extrem de potrivit! Subiectele sale sunt mult deasupra peisajului ca gen, el pictând atmosfera peisajului (în soare sau ceață, marea, amurgul) pictând  impresia…ei da, impresia de ceva care nu se vede, dar se simte, emoționează, filtrează și aruncă misterul peste frumusețea unei  iubiri de care nu mai ai cum să scapi! E suficient să- admirăm celebrele ”Veneții”, numeroase scene din cele doua călătorii făcute la Veneția, pentru a vedea cum peisagistul misterului și frumuseții luminoase se transformă în impresionistul, (cu accente expresionist-futuriste) care a uimit o lume întreagă prin unicitate și strălucire. Ultimele scene venețiene (le vedeți în finalul postului) surprind exclusiv atmosfera și extrem de vag peisajul însuși, ceea ce este magnific! Un  talent de o rară noblețe sufletească și dorință de schimbare. Cunoscător al operei predecesorilor săi francezi ( Claude Lorrain i-a fost model în prima tinerețe) și englezi, Joseph Mallord William Turner își găsește un stil inconfundabil, uriaș, cunoscut și recunoscut, alături de marile valori ale artei universale. A  călătorit mult, Roma, Veneția, Parisul oferindu-i subiecte pe care le-a transformat în secvențe inimitabile de lumină și culoare.Tehnica sa a rămas secretă, modul în care, după ce studia fotografic subiectul, îl distila și îl ocrotea în abur, în soare sau  ceață, în amurguri aurii și roșietice sau aurore roz-galbene-opalescente, până la estomparea aproape completă, tranformându-l în atmosferă și aluzie, e UNIC. Nu voi insista cu vorbăria, am mai spus-o și mă țin de cuvânt. Dar voi apela la cuvintele celor care au surprins superb devenirea marelui pictor englez,  în contextul universalității.

William Turner, Viscol (Snowstorm)

Citez și fac comentarii personale (C. p.) pe marginea citatelor:

William Turner, Castelul Norham răsărit de soare 1835 (Norham Castle)

“..imaginaţia lui Turner era capabilă să distileze din lumină şi culoare o poezie tot atât de delicată ca a lui Shelley. E cazul acelor viziuni palide, opalescente, de râuri şi estuare, printre care cele mai frumooase sunt poate acelea care au ca punct de plecare Castelul Norham. A spune că ele înfăţişează acest castel e tot atât de înşelător ca a susţine că un tablou de Braque reprezintă o femeie aşezată la pian. Există, fireşte, o legătură logică între ceea ce am fi văzut dacă am fi fost acolo şi tuşele palide de roz, albastru şi galben cu care Turner şi-a colorat pânza; ea constituie chiar esenţa frumuseţii lor. Dar această legătură e extrem de complexă şi ar putea fi descoperită numai retrăind cele simţite de Turner însuşi. Ea este totodată inseparabilă de tehnica cu ajutorul căreia Turner aşterne pe pânză cele mai fine pelicule şi abureli de culoare – o tehnică pe care, cu preţul multor precauţii, a ţinut-o secretă în timpul vieţii sale şi care a rămas secretă de atunci încoace.“(Kenneth Clark)

C.p. …No comment! Jos pălăria!

“Pictează arbori galbeni şi albaştrii şi contează pe ochiul spectatorului ca să-i transforme în verde.”

“Tablourile lui Turner ne amintesc de abstracţiunea unei perspective bătute de vânt. Ele prezintă nu atât elemente ale naturii, cât atmosfera care le înconjoară. Sunt tablouri ale aerului, pământului şi ale apei.”(William Hazlitt)

C. p. : Se pare ca londonezul meu a reușit înaintea celor mai iubiți pictori (nu sunt trădătoare, mă cunoșteți!) să picteze…impresia, aerul, atmosfera!

William Turner, Luptătorul - Temeraire

În secolul al XIX-lea, expresivitatea culorilor şi modul în care artistul a ales să le aplice pe pânză erau atât de inovative, încât a fost nevoie de impresionism, expresionism şi futurism pentru ca stilul său să fie apreciat la adevărata valoare.(Cristina Andrieș).

C.p. : Și a fost nevoie de Turner pentru ca succesorilor să le fie mai ușor să… descopere. Dar l-au iubit și admirat! Sublim!

William Turner, Yacht apropiindu-se de tarm (Yacht-approaching-the-coast)

Williem Turner, Castelul Northumberland

William Turner, Înmormântare pe mare sau Burial at sea

William Turner, Grand Canal, Venice

William Turner...Just Turner...

Roma scăldată în Soare:

William Turner, Modern Rome, Campo Vacino.

VENEȚIA, subiect preferat în timpul călătoriilor în Italia. Aici, în ultimele reprezentări, 1840-1845, aceeași Veneție, alt Turner:

William Turner, Venetian Scene, 1844

William Turner, Venice with the sal-1844

GABI a realizat un superb video (youtube) cu picturi bine alese din opera lui Turner. Muzica: ENYA, Afer Ventus, aici varianta instrumentală. O felicit și îi mulțumesc!

CELLA mi-a întregit scurta expunere cu acest minunat dar:

Tags: Anglia, artă, artist, ceață, culoare, forţă de creaţie, geniu, impresionism, Joseph Mallord William Turner, londonez, lumină, marea, mister, pictor, pictura, răsărit de soare, romantic, romantism, soare, tehnică, UNIC, valoare

Vincent Van Gogh (doar o filă)

Vincent Van Gogh

SelfPortrait_II,Vincent Van Gogh

(Un text scris de Mirela Pete)

A scrie despre Van Gogh (particula “van” nu este parte de titlu nobiliar, compune  numele artistului şi a-i scrie numele fără particulă e o greşeală de ortografierea numelor în limba olandeză, fiind absolut necesar să îi scrii numele corect, folosind întotdeauna  particula “van”) într-un spaţiu limitat este o mare îndrăzneală. Textele referitoare la marele  pictor însumează un număr considerabil  de pagini,  pentru că ne aflăm în faţa unei personalităţi artistice, care a schimbat faţa artei secolului al XX-lea , indiscutabil. Nu doar ca precursor expresionist, ci ca mod de a exprima însuşi actul creator şi gestul pictural. Nu mi-e frică de această consideraţie personală, mi-e teamă doar de neaveniţii care ar putea înţelege eronat acest mare gest, îndrăzneală creatoare şi nepăsare în faţa opiniei publice contemporane marelui artist. Pentru că genialitatea nu e întotdeauna similară cu succesul de critică şi admiraţia necondiţionată a publicului.

Irises,_1889,_Vincent_Van_Gogh

Vincent Willem van Gogh (30 martie, 1853 –  29 iulie, 1890), artist olandez, reprezentant al curentului post-impresionist,  considerat astazi unul dintre cei mai importanti pictori din istoria artei.(zise wiki)

Vincent Van Gogh, Terasa cafenelei, noaptea.

Nu voi vorbi prea mult despre Van Gogh, pentru că arta (mă refer AICI la artă şi artist, aşadar, nu fac “ocolul” printre pseudo-artişti-iluştrii-necunoscuţi-descoperiţi-de-minţi-luminate-ale-blogosferei) merită mai mult decât discuţii şi analize sterpe ale amatorilor, fie dumnealor nişte foarte pricepuţi…băgători de seamă. Fireşte că avem dreptul să tratăm preferenţial un artist, arta lui sau o singură operă de-a lui. Normal! Doar nu aveţi pretenţia ca iubitorii de artă să se supună modelor, sau şi mai grav, dictaturii unor inşi care au descoperit că ei pot hotărî cine e “cotat” ca pictor mare, cine e sau nu e colorist genial, cine “are voie” să-ţi placă şi de ce! Dar nu mai lungesc o poveste care e atât de departe de artă şi artist, încât nu merită  spaţiul acesta al meu, aflat pe un domeniu personal, un spaţiu pe care îl iubesc!

Van Gogh e o reprezentare a unui mit mereu în luptă cu demonii interiori, iubindu-şi arta, lucru care îl face capabil să sufere enorm pentru ea, să dorească să fie în preajma proprie-i arte fără pauză, culorile fiind hrană pentru pânzele sale, dar şi pentru sufletul său. Genial, excentric, talentat, inspirat, straniu, extrem de lucid atunci când picta, lucru dovedit AZI cu prisosinţă de exegeţii operei sale şi de biografii obiectivi (deci fără texte că ar fi pictat doar în perioadele de depresie sau psihoză, acelea erau perioadele negre în care nu picta, sunt  bârfe iubite de cei care nu îl consideră genial şi nu ştiu să-i aprecieze valoarea), că ar fi suferit de nerecunoşterea talentului şi genialităţii sale , ipoteză  infirmată de corespondenţa cu fratele său, care susţine că “lui Vincent puţin îi păsa de această  recunoaştere”, dar şi de ultima perioadă a vieţii, în care genialul maestru al culorii a cunoscut aprecierea publicului şi a criticii, lucru care, de fapt, l-a întristat şi deprimat. Nu, nu e o ciudăţenie, foarte mulţi artişti suferă depresii în momentul în care celebritatea îi copleşeşte, clipele de însingurare conferindu-le o mai mare siguranţă de sine şi inspiraţie. Nu e singurul geniu retras, nu e singurul mare artist care prefera solitudinea atelierului, apropierii publicului guraliv şi entuziast.

Van Gogh_Sunflower

Cunoscute azi aproximativ 900 de picturi şi peste 1100 de desene, necunoscute foarte multe, despre care se ştie sau se presupune că ar exista cu zecile în colecţii particulare, lucrări amintite de cei în preajma cărora a trăit, inclusiv Theo Van Gogh cu care a întreţinut o importantă corespondenţă, Van Gogh dovedeşte o forţă de creaţie şi o putere de muncă impresionante, dacă ne gândim că aceste opere au fost realizate într-un deceniu. Majoritatea, în ultimii doi ani ai vieţii,  multe cu puţin timp înaintea sinuciderii sale,  opere deosebite ca valoare. Cei care l-au apreciat în timpul vieţii au deschis postum, la vreo două luni după moartea sa, o expoziţie care s-a bucurat de un succes  meritat. Unii se miră, absolut penibil, de consideraţia postumă imensă de care se bucură artistul!  Nu merită nimeni efortul de a explica DE CE acest geniu al culorii, al trăirii gestului artistic, al compoziţiei inspirate, al unui stadiu “curios” de expresionist într-o lume bântuită de postimpresionism, e apreciat şi vândut atât de bine azi ! Poate că eu, având sudii de specialitate (totuşi, două facultăţi de arte lasă o amprentă în cunoştinţele şi gândirea unei persoane!), nu mă mir pentru că nu motive, ceea ce se întâmplă e absolut firesc, geniile şi-au găsit recunoaşterea cel mai adesea postum, unii fiind fericiţi…sau nefericiţi, cunoscând aprecierea unanimă încă din timpul vieţii. Repet: cei care l-au cunoscut bine pe Vincent Van Gogh (fratele, cumnata, alţi pictori) ştiu mai bine şi mai exact cum s-au întâmplat lucrurile, decât “speculanţii” vieţii şi dramelor artistului, care nu trebuie amestecate cu marea sa operă, un geniu al culorii nu trebuie niciodată compătimit, doar admirat, apreciat, fără zarvă de mahala, fără bârfe înjositoare, fără mirări imbecile şi fără ostentaţie. Iar dacă NU vă place, părăsiţi acest spaţiu, întocmai ca şi un eretic spaţiul sacru. Nu vă condamnă nimeni! …( vizitatorii şi prietenii cu care m-am obişnuit şi pe care  îi aştept mereu, vin cu prietenie. Şi celor care doresc să poftească pe aici, le voi deschide la fel de prietenos! Pe neaveniţii cărora le-am sistat comentariile tâmpite, îi poftesc să viziteze spaţii mai snoabe şi mai… business!)

Voi încheia referindu-ma la Van Gogh – scriitorul! Ei da, a fost un mare scriitor, dând dovadă de o minte limpede şi o gândire fără semne de afecţiune mintală. Se pot citi nemeroasele scrisori trimise fratelui său, păstrate cu sfinţenie de acesta, care dovedesc existenţa unui talentat scriitor, alături de genialul pictor!

Câtă iubire pentru culoarea rafinată şi puternică în acelaşi timp, cât drag pentru gestul pictural, cătă expresivitate. Doar priviţi:

Priviţi aceste reproduceri după câteva din operele lui Vincent Van Gogh, care nu pot egala originalele, e ştiut că asta e soarta reproducerilor… Nu vă intoxic cu aprecieri şi consideraţii didactice privind pensulaţia, tuşeul expresiv, culoarea rafinată dar bogată şi expansivă, strălucitoare dar plină de sensuri, bazată pe complementaritate, rece-cald dar şi…un mister cromatic care te “izbeşte” ca o lumină, ca o iluminare, ca să exprim exact ce am gândit…ca o forţă pe care artistul a impregnat-o în tot ce a pictat şi desenat, o forţă şi o expresivitate mai puternice decît miturile, vorbele, curentele, modele, stilurile şi anii care au trecut peste opera sa, sporindu-i atât valoarea, cât şi misterul. Pentru că o operă mare e înconjurată mereu de un mare mister, mai ales atunci când recunoaşterea vine târziu dar…monumental! De ce “mister”?  De ce tuşeu “frământat”, “contorsionat”, “agitat”, liniştit şi devenind linistitor… brusc, culori grele între lucrări în care culoarea e impregnată nu de galben, ci de soare, un pictor solar, stelar, al florilor şi al ghetelor scâlciate…iată misterul!

van-gogh-shoes

van_gogh_wheatfield_with_crows

Am scris cam mult, recunosc, am scris acum, chiar azi, de o oră încoace,  fără schiţă, sper că nu am omis nimic important, dar nu e, oare,  important ce a pictat? Mult mai impotant decât cui, ce, cum, sau cu cât se vinde Van Gogh azi, lucruri atât de îndepărtate de frumuseţea şi sensul operei de artă!

Includ aici două picturi înfăţişând irişi, special pentru Andreea, o fată minunată, mare amatoare de artă!

Van_Gogh_Irises

vincent-van-gogh-blue-irises

van_gogh_siesta

van gogh-grains-

vincent-van-gogh-night-cafe

vincent-van-gogh-autumn-garden

van-gogh.willows

van-gofh-avenue-of-poplars-in-autumn

Room_at_Arles,_1888,_Vincent_Van_Gogh

Van Gogh - Landscape

Van_Gogh_Starry_Night

Vincent-van-Gogh-Sunflowers

Van-Gogh - tree

van-gogh-chair

maslini-van-gogh

Mountains_at_Saint-Remy,_1889,_Vincent_Van_Gogh

Van_Gogh_-_Patch_of_grass

Entrance_to_the_Public_Garden_in_Arles,_Vincent_Van_Gogh

vincent_van_gogh_self portrait

Tags: artă, artistic, consideraţia postumă imensă, culoare, expresionist, expresivitate, forţă de creaţie, frumuseţe, genial, geniu, geniu al culorii, geniu retras, gestul artistic, îndrăzneală creatoare, lumină, pictor, pictura, solitudinea atelierului, talentului şi genialităţii, Theo Van Gogh, Van Gogh - scriitorul, Vincent Van Gogh