Lirice…cromatice…tăcut-muzicale. Toamnele

(Un text de Mirela Pete)

I-am promis Cellei. Citind Verlaine la ea, am recunoscut muzica toamnei nostalgice în niște foarte dragi nouă versuri, care n-aveau de-a face cu cețurile, ori ploile…sau cu toamna însăși! Dar au o toamnă-n plete de jar, în aur pe degete,  în amar pârguit dulce, către a nărilor simțire…CELLA toamnei, așadar…

”Je fais souvent ce rêve étrange et pénétrant
D’une femme inconnue, et que j’aime, et qui m’aime…”

Mirela Pete, Vitralii de toamnă 2 (pictură)

Și toamnă se făcu…În mine, o toamnă aurie, arămie,  acrișoară, tăcută ca frunzele sub pașii ei, ai lui, ai noștri, pe alei  rămase singure, într-un parc părăsit sau poate adormit.

Soarele s-a dus într-un con de gri stins. Mestecenii se făleau cu roșeață-n frunziș,biet frunziș efemer… plopii păreau pene de păsări exotice, îngălbenind în tomnatice sau violet nuanțe. Ploaia bătea la geamurile noastre, închise  pentru ea. Se zbătea sub privirile noastre pierdute-n zarea unei toamne care era a lor…

Les saglots longs
Des violons
De l’automne
Blessent mon couer
D’une langeur
Monotone.

Claude Monet-Automne sur Seine

Dimineața m-ai trezit cu aromă de ceai negru, afumat, ca un parfum de soi. Nu, nu era verde, era tare, aspru și umbrea ceașca de Sevres…Privind printre eșarfe drapat-colorate la ferestre, i-am văzut iubind toamna, zănatici, dar statici…apoi, au pornit către ape și cețuri.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l’heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure

Și i-am mai văzut plimbându-se pe marginea lacului, printre cețuri de camuflaj, ascunși de ploi mărunte și  pelerine grele, să-i apere de frig…sau de ei?!  Căutând marginea în care roșul aprins al arțarilor îi concura părul ca spicele din amintirile verii duse…Și ne-am înfiorat, când ceața s-a lăsat mai deasă…Foșnind a uscăciune, frunzele castanului, cândva semeț, strigau după ei. ”Uite-i!”

Et je m’en vais
Au vent mauvais
Qui m’emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

(Chanson d’automne,  Paul Verlaine)

Mirela Pete, vitralii de toamnă (pictură)

…Verlaine s’est laissé inspirer par le charme mélancolique de l’automne à sa manière musicale et harmonieuse tout en nuance et en accent léger…

Bientôt nous plongerons dans les froides ténèbres;
Adieu, vive clarté de nos étés trop courts!
J’entends déjà tomber avec des chocs funèbres
Le bois retentissant sur le pavé des cours.

Tout l’hiver va rentrer dans mon être: colère,
Haine, frissons, horreur, labeur dur et forcé,
Et, comme le soleil dans son enfer polaire,
Mon coeur ne sera plus qu’un bloc rouge et glacé.

J’écoute en frémissant chaque bûche qui tombe
L’échafaud qu’on bâtit n’a pas d’écho plus sourd.
Mon esprit est pareil à la tour qui succombe
Sous les coups du bélier infatigable et lourd.

II me semble, bercé par ce choc monotone,
Qu’on cloue en grande hâte un cercueil quelque part.
Pour qui? — C’était hier l’été; voici l’automne!
Ce bruit mystérieux sonne comme un départ.

(Charles Baudelaire, Chant D’Automne)

Later edit: Gabi mi-a reamintit de un videoclip făcut de ea, având la bază picturile mele cu tema Toamna. Gabi este o artistă a videoclipului, îi mulțumesc!

Și pentru -X-, care a dorit să mai postez lucrări de toamnă, personale.

Potea că toamna a venit și la Aurora, Adrian,Andi Bob, Ana, World of Solitaire…Gabi…Cati…Vania… Daurel, Dumitru Agachi, Flavius…Ioan Usca Vania, Natașa… se-cret…Melami…Adele Onete…Teo Negură…Diana… Ganditor de Hamangia….Lisandru, Gabilutza … -X-, Orfiv, Grișka mustăți lungi, gheare lungi…Iulia,Simona, Sfaturile bunicii…Theodora, primadona25…Vaca foarte verde și alții!

Tags: arome, Arte vizuale, CELLA, Chanson d’automne (Paul Verlaine), Chant D'Automne, Charles Baudelaire, cromatice, culoare, Lirice, pictura, sonore, sonorități, toamne, Toamnele, Verlaine, versuri

Egiptul – dar al Nilului. Pictura antică egipteană

Concursul Cultura pe continentele lumii se apropie de final,  1 Mai fiind data limită pentru trimiterea articolelor.

Africa. Egipt. Pictura Egiptului antic.

(Un text de Mirela Pete)

7 for contest, logo

M-am oprit la o filă de pictură egipteană antică. A pretinde că poți scrie tot despre arta milenară a unei mari civilizații e pueril. Nu mă hazardez, mă voi opri la esență, la pictură ca  etapă artisitică,  parte a culturii acestei civilizații stinse, dar nicioadată dispărute, trăind veșnic prin artă. Magie a  formelor, a simbolisticii cromatice, comunicării cu zeitățile, o formă a scrisului  și o cronică vizuală a vremii,  pictura în Egipul antic era menită păstrării esenţei şi atributelor fiinţelor. Respectând prin formă și culoare canoanele religioase și estetice impuse, artistul antic, însorit de Amon Ra și ascuns, pentru creație,  în subterane, deoarece acolo se petrecea adevărata viață egipteană, cea de după moarte, era ferit de arșița zilei,  pășind astfel pe teritoriile destinate celor veșnici… Acest pictor, care  a scris cu forme și a comunicat prin culoare, decora, în benzi suprapuse, numite frize și folosind tehnica al fresco (frescă,), pereții templelor, palatelor, dar mai ales ai mormintelor: piramidele și hipogeele.

Se mai picta și pe papirusuri, dar scenele erau reduse ca dimensiuni și tematică. Imaginile pictate, idealizate și respectând vestimentația și alura suplă, au scopul de a  neutraliza duşmanii zeilor, de a face distincția între ceea ce e de origine divină: zeu, faraon, odraslă faraonică, aristocrație și ceea ce e născut să muncească și să slujească. De aceea, culoarea pielii aristocratelor e gălbuie spre ocru, în timp ce pielea  e brun roșcată la faraonii tineri sau zeități iar cea brun închis e rezervată sclavilor sau oamenilor care muncesc pământul (scenă des întâlnită în pictura veche egipteană).  Zeii, regii, morţii glorioşi erau mai înalți decât celelalte personaje, pentru a li se confirma statutul superior. Supleţea era o trăsătură definitorie, figurile fiind frumos alcătuite.

Canonul impunea redarea personajelor din profil: capul, bazinul și picioarele, ochiul fiind privit exclusiv din  faţă, deoarece, hieroglific, însemna privire, a privi și era ceva esențial. Torsul e pictat, de asemenea, din față. Contorsionate, personajele au și mai multă eleganță și nu par deloc stângace, dimpotrivă, le dădea un plus de eleganţă această aparentă mișcare, impusă unor statici. Pe lângă atributul sobrietăţii, îl oferă pe cel al eleganţei. E  firesc ca cele  mai atrăgătoare picturi egiptene să fie scenele din camerele funerare ale faraonilor și aristocrației. Viața de după moarte era nesfârșită. Iar aleșii trebuiau să se bucure de scene glorioase, figuri familiare și frumusețea cromatică a picturii nelipsită de contur.

Contururile însoțesc redarea picturală, scenele având  aparența desenului colorat, gen ilustrație. Scene cotidiene,  muncile ţăranilor, slujirea aritocratelor, glorioasele fapte ale faraonilor la luptă sau la vânătoare, ospeţele,  pescuitul , ritualul îmbălsămării, erau teme  demne de a decora, așadar erau temele care apar frecvent în pictură. Și coloanele templelor aveau, pe lângă basorelieful sculptat, picturi. Totul e repartizat în registre verticale sau orizontale, în care se reflectă magia şi spiritul artei egiptene. Scenele se succed înt-o anumită ordine, supusă tot canoanelor impuse de religie și aristocrație. Basorelieful pictat este, de asemenea, bine reprezentat. Deosebite sunt picturile care au împodobit hipogeele din Valea Regilor, picturile din mormintele tebane (Teba) dintr-a XVIII a dinastie,  graţia stilului abordat în timpul domniei lui Amenofis al II lea, sau Tutmos al IV lea, succesorul său (mormintele de la Nakht şi Menna), pictura tebană de pe vremea lui Amenofis al III lea, în care minuţiozitatea e vizibilă, toate picturile de pe pereții camerelor mortuare din Complexul Giseh: piramidele lui Keops, Kefren, Mikerinos.

În pictura egipteană, simbolistica e  extrem de importantă.  Faraonii sunt pictați întotdeauna deţinând însemnele puterii. Semnificaţia culorilor era în primul rând religioasă: roşul e culoare negativă,  fiind culoarea zeului Seth al deşertului lipsit de viaţă şi de acea zeul morţii, al răului şi totodată al dezordinii. Verdele este culoarea vieţii vegetale, a  bucuriei şi tinereţii,  închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii şi a nemuririi, stăpânitor al lumii de dincolo. Negrul era culoarea pământului fertil al Nilului , fluviul care, prin revărsările sale, asigura reînvierea veşnică a Egiptului, garantând puterea şi prosperitatea ţării. Negrul era culoarea VIEȚII la egipteni. Albastrul, o culoare senină, e cerul şi zeul suprem, Amon Ra. Galbenul reprezenta aurul, simbolul puterii și  al nemuririi zeilor şi de aceea avea un caracter sacru, el fiind destinat numai reprezentărilor zeilor şi faraonilor. Albul, simbol al purităţii, era culoarea coroanei Egiptului de Jos. Sclavii erau pictați în brun închis, iar faraonii tineri în ocru închis roșcat sau brun roșcat, în timp faraonii maturi și femeile aristocrate beneficiau de un ocru cald, mai deschis   sau chiar virat în galben și roz. Sclavele erau  brun roșcat sau brun închis. Pielea deschisă la culoare se pare că era un apanaj al puterii și descendenței divine sau măcar aristocratice!

Personajele sunt staticee, diferitele mişcări sunt sugestive și concordă cu acţiunea desfăşurată. O încadrare în peisaj şi chiar o aşezare pe etaje a personajelor este așa numita perspectivă etajată, folosită pentru a sugera adâncimea. Linia neagră conturează accentuat petele de culoare, fără nuanţări care să dea impresia de volum. Pictura e plată, fără volum,fiind cu atât mai decorativă. Linia de contur poate fi și roșu-purpuriu sau verde închis. Simbolurile magice, diversificarea paletei cromatice prin apariția complementarele, contrastele de închis-deschis, griurile colorate, degradeurile încep să dea un plus de farmec picturii, în perioada Regatului Nou, când  culorile devin mai transparente, chiar nuanţate, ceea ce le conferă o oarecare picturalitate, până atunci fiind exclusiv decorative (decorativ, în artele vizuale, e sinonim cu plat, aplatizat, fără volum, conturat și stilizat).

Marele istoric Herodot afirma că „Egiptul este un dar al Nilului”. Misterul , atracția și frumusețea artei egiptene se datorează  artiștilor…DAR MAI ALES  prosperității. Putere enormă a civilizației antice, a permis dezvoltarea artei, deorece economic era o țară foarte puternică. Uite cum Egiptul dovedește și acest adevăr, peste milenii… Pentru că este un mare adevăr.

Muzeul de Artă din Brooklyn, New York, a deschis o fascinantă expoziție, intitulată “Egiptul văzut prin ochii altora : popularizarea Egiptului antic”, dedicat fascinației pe care a avut-o civilizația Egiptului asupra cercetătorilor occidentali, începând din secolul al XIX-lea. Sunt expuse peste 30 de volume din Biblioteca  muzeului, dar și numeroase artefacte și piese, multe prezentate în premieră, documente diverse care spun povestea pasiunii occidentalilor pentru civilizația egipteană. Să-l vizităm, dar mai întâi, să vizităm Egiptul la el acasă!

Articole foarte interesante găsiți azi  la Ada Rus, Ana Usca, Răzvan, Vania, Belle,  Theodora, Dispecer Blogosferă, Cristian Lisandru, Oana Stoica Mujea,  Paul G. Sandu,   Gânditorul, Nea Costache, Primadona25, Noaptea Iguanei, Octav Pelin, , Dumitru Agachi, Flavius Obeadă, Gabi, CELLA,  Geanina Lisandru,  În căutarea blogului pierdut cell61,    Acuarele’s Blog, Caius, Bunatati simple,dar și la pisicile Sakura,  Natașa,  Lucky Motanul,  Missouri,  Kareltje and Anya,    Grișka mustăți lungi, gheare lungi,
Animalutele,   Chitidevis,   Jurnalul lui Sasha,  Bijou al Oanei Cozma,   Loc de iubit. Tano, Snejinka  !

Tags: Africa, Amon Ra, artă, artist, canoane estetice, canoane religioase, culoare, Cultura pe continentele lumii, decorativ, Egipul antic, faraon, frescă, frize, Herodot, hipogee, murală, Nil, perspectivă etajată, pictori, pictura, piramide, profil, prosperitate, simbolistică cromatice, simboluri, zeități

Ion Țuculescu sau ochii magici ai culorilor (pictori români III)

Ion Țuculescu - Autoportret cu frunză

Ion Țuculescu…De ce?…Poate pentru că Cella mi-a propus să scriu ce cred eu despre culori, așa cum le simt eu, nu așa cum le descompun marii teoreticieni ai culorii… scriu despre culori,  apelând la unul din cei mai mari coloriști români și de pretutindeni, care l-a avut – cu demninatea specifică marilor creatori -  pe Van Gogh ca mentor, de dincolo de eternitate…poate pentru că, studentă fiind, profesorul meu de istoria artei, domnul profesor Gheorghe Arion ( muțumiri și respect, Profesore!)  m-a felicitat, după ce am povestit cu ochii aproape închiși Păunii privilor și  Privirile culorilor...

Ion Țuculescu - Păunii privilor

…sau poate pentru că Ion Țuculescu a preluat din estetica pură a artei populare motive pe care, cu propria energie creatoare, le-a  transpus, printr-un desen incisiv și o cromatică vie, într-o dramatică percepție a actului picturii în sine…poate pentru că, Țuculescu a pornit în căutările sale estetice după ce a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde a predat până în 1937…și a pornit în căutarea atelierului pierdut după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale ale Universităţii Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Medicină, unde a obţinut, în 1939, doctoratul cu Magna Cum Laudae…poate pentru că nu i s-a părut nefiresc să activeze ca medic pe front, în război...dar nici să se întoarcă,  regăsindu-se în ateleierul de pictură părăsit la vârsta de 15 ani, după un mare succes la o primă expoziție, adolescent fiind (pictorul s-a născut în 19 mai, 1910, la Craiova)…poate pentru că, în ciuda celor 7 expoziții (puține, dar au fost!) din timpul vieții, nici criticii, nici publicul larg nu l-au văzut, orbiți cu siguranță de marea-i strălucire, sau orbi de neputința vederii magiei prin ochii culorilor -Pivirile culorilor…pictorul trebuind să moară la numai 52 de ani pentru ca o Retrospectivă (în 1965)  să-l aducă pe piedestalul destinat geniilor și  ochilor orbi până atunci….când omul nu mai există și rămâne pictorul și creația sa…

Privirile umbrei

…și poate  pentru că a fost un pictor al invizibilului și al tainelor, pictând lumi invizibile, umbre, surâsuri ale umbrelor care nu se văd, privind către ceea ce este tainic, straniu, fantastic,  teluric și totemic…și sigur pentru că, pornind de la un stil tare drag mie, Art Nouveau și școala picturii expresioniste, descoperea expresivitatea expresionismului, tot prin mentorul său de dincolo de eternitate, mare precursor expresionist, Van Gogh, pictând Câmpurile de rapiță, Drama folclorică sau Covorul cerulu…și poate pentru că, prin cromatica sa mai mult decât bogată, extrem de generoasă cu toate culorile,  convertește natura în obsedante structuri onirice, ca în Fluturi sau Basm vechi sau Ochi călători...și sigur pentru că, grație temperamentului său exploziv, nu definește forme, nu stabilește repere îngrădite, nu caută realitatea identificabilă, ci doar  transmite privitorului o anume încordare şi o o categorică pasiune a  elaborării, transformând  structurile materiei din realitatea palpabilă,  în veritabile  emisiuni de energie.

Măști ale divinității

Și sigur pentru că, în pictura lui Țuculescu, culoarea este înţeleasă în mod complex. Nu este doar o alăturare căutată de complementare, cald-reci sau aromonii de minore/majore, ci e și substanță, pastă, dar și ton, grav/înalt, cum a simțit în momentul divin al creației. Și nu numai de aceea, ci și pentru că…ancestralul, structurile arhetipale din  motivul folcloric, oniricul, credințele și superstițiile îi folosesc pentru a abstractiza, ca în cazul celebrului Autoportet pe fond galben, până la contopirea modelului cu fondul, într-un motiv în care diferența dintre elementul portretizat și fundal se transformă într-un motiv profund decorativ…

Ion Țuculescu - Autoportret pe fond galben

Ion Țuculescu, Drama folclorică

Relații în oranj

…și pentru că pânzele sale, datorită îmbinării dintre lirismul  interior  și  dramatismul expresiei picturale sau al expresionismului arhetipal, îl fac unic, așa cum unici sunt sunt toți marii pictori, care, sfidând curentele artistice traversate, se integrează doar atât cât să preia ceea ce le este de trebuință pentru a-și face opera disctinctivă. Și sigur pentru că, o pictură semnată Țuculescu – dacă avem norocul, pentru că sunt multe nesemnate- înseamnă ochii magici ai culorilor, păunilor, cerului, câmpurilor, interioarelor arhaice, înseamnă o operă atât de aparte, încât e imposibil să nu simți vibrația culorilor care te privesc insistent, dincolo de lumi, dincolo de totemuri ,  de aureole și scoarțe, de unde te privesc galben, violet – Figură violacee, roșu, negru – culoare prețuită de maestru, albastru-cobalt, brun-Ocean brun, verde – Ochi verzi, oranj – Relații în oranj...

Ion Țuculescu - Figură violacee

…și sigur pentru că, în pânzele abstracte (un spațiu între figuativ și abstract) pictate în ultimii ani de viață, Testamentul meu plastic și Ultimul tablou, a înfățișat, pe o pânză de 3 metri, lupta dintre bine și rău…bolnav fiind și refuzănd să-i asculte pe medici, a muncit până la ultima suflare, încât soția sa mărturisea: ”Obligat de medici să se interneze, le-a cerut trei zile ca să-și facă testamentul. Nimeni nu știa la ce se referea. A lucrat cele trei zile la “Testamentul meu plastic”. E o pânza teribilă, care înfățișează  lupta dintre bine și rău. În ultima treime, însă, răul e încercuit, alungit și binele iese triumfător.” Și pentru că nu e cu nimic mai puțin decât Brâncuși, transfomând motivul arhetipal, folcloric, în artă pură.

Ion țuculescu, Fluturi în peisaj

Interior țărănesc cu scoarțe

Ochi călători

Marină la Mangalia cu fluturi

Cutia cu fard

Peisaj 1

Iarna in padure

Ion Țuculescu - Fluturi

Câmp cu margarete

Compoziție cu păpuși

Stările câmpului

Totem albastru

GABI A CREAT UN VIDEOCLIP SUPERB, ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, DEDICAT ARTISTULUI ION ȚUCULESCU ȘI EXCEPȚIONALEI SALE OPERE PLASTICE. GABI MERITĂ LAUDELE ȘI APRECIERILE NOASTRE. MULȚUMIM!

”Citat: Dupa incetarea sa din viata si intrarea in eternitate, opera lui Ion Tuculescu a cunoscut un memorabil succes in cadrul a numeroase expozitii (Venetia – Italia, Paris si Le Havre – Franta, Copenhaga – Danemarca, Belgrad – fosta Iugoslavie; Oslo – Norvegia, Stockholm – Suedia, Bruxelles – Belgia, Varsovia – Polonia, Washington, Columbus, Ohio, San Francisco – SUA) etc. Ion Tuculescu a pictat pana in ultima clipa, credincios telului sau, lasand in urma lui o opera trainica si cutezatoare, cu care, in anii urmatori, poporul nostru se va mandri tot mai mult, cum s-a petrecut si cu opera lui Constantin Brancusi”. Biruinta lui Tuculescu este mare si pilduitoare, fiindca este una din acele biruinte mari si pilduitoare de dupa moarte care, din timp in timp, ne zguduie constiintele si imbogatesc tezaurul spiritual al omenirii…”.Geo Bogza – Extrase din “Timpul inceputului”

Tags: abstract, ancestral, arhetipel, artă, arte plastice, artist, Brâncuși, CELLA, colorist, creaţie, creator, credințe, culoare, decorativ, dramatismul expresiei picturale, estetica, expozitie, geniu, interioare, Ion Țuculescu, lirism, magie, motiv folcloric, ochi, oniric, opera disctinctivă, păuni, pictor, pictor al invizibilului și al tainelor, pictura, piedestalul destinat geniilor, Prof. Gheorghe Arion, român, substanță, temperamentul exploziv, totem, van gogh