Ion Țuculescu - Autoportret cu frunză

Ion Țuculescu…De ce?…Poate pentru că Cella mi-a propus să scriu ce cred eu despre culori, așa cum le simt eu, nu așa cum le descompun marii teoreticieni ai culorii… scriu despre culori,  apelând la unul din cei mai mari coloriști români și de pretutindeni, care l-a avut – cu demninatea specifică marilor creatori -  pe Van Gogh ca mentor, de dincolo de eternitate…poate pentru că, studentă fiind, profesorul meu de istoria artei, domnul profesor Gheorghe Arion ( muțumiri și respect, Profesore!)  m-a felicitat, după ce am povestit cu ochii aproape închiși Păunii privilor și  Privirile culorilor...

Ion Țuculescu - Păunii privilor

…sau poate pentru că Ion Țuculescu a preluat din estetica pură a artei populare motive pe care, cu propria energie creatoare, le-a  transpus, printr-un desen incisiv și o cromatică vie, într-o dramatică percepție a actului picturii în sine…poate pentru că, Țuculescu a pornit în căutările sale estetice după ce a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde a predat până în 1937…și a pornit în căutarea atelierului pierdut după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale ale Universităţii Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Medicină, unde a obţinut, în 1939, doctoratul cu Magna Cum Laudae…poate pentru că nu i s-a părut nefiresc să activeze ca medic pe front, în război...dar nici să se întoarcă,  regăsindu-se în ateleierul de pictură părăsit la vârsta de 15 ani, după un mare succes la o primă expoziție, adolescent fiind (pictorul s-a născut în 19 mai, 1910, la Craiova)…poate pentru că, în ciuda celor 7 expoziții (puține, dar au fost!) din timpul vieții, nici criticii, nici publicul larg nu l-au văzut, orbiți cu siguranță de marea-i strălucire, sau orbi de neputința vederii magiei prin ochii culorilor -Pivirile culorilor…pictorul trebuind să moară la numai 52 de ani pentru ca o Retrospectivă (în 1965)  să-l aducă pe piedestalul destinat geniilor și  ochilor orbi până atunci….când omul nu mai există și rămâne pictorul și creația sa…

Privirile umbrei

…și poate  pentru că a fost un pictor al invizibilului și al tainelor, pictând lumi invizibile, umbre, surâsuri ale umbrelor care nu se văd, privind către ceea ce este tainic, straniu, fantastic,  teluric și totemic…și sigur pentru că, pornind de la un stil tare drag mie, Art Nouveau și școala picturii expresioniste, descoperea expresivitatea expresionismului, tot prin mentorul său de dincolo de eternitate, mare precursor expresionist, Van Gogh, pictând Câmpurile de rapiță, Drama folclorică sau Covorul cerulu…și poate pentru că, prin cromatica sa mai mult decât bogată, extrem de generoasă cu toate culorile,  convertește natura în obsedante structuri onirice, ca în Fluturi sau Basm vechi sau Ochi călători...și sigur pentru că, grație temperamentului său exploziv, nu definește forme, nu stabilește repere îngrădite, nu caută realitatea identificabilă, ci doar  transmite privitorului o anume încordare şi o o categorică pasiune a  elaborării, transformând  structurile materiei din realitatea palpabilă,  în veritabile  emisiuni de energie.

Măști ale divinității

Și sigur pentru că, în pictura lui Țuculescu, culoarea este înţeleasă în mod complex. Nu este doar o alăturare căutată de complementare, cald-reci sau aromonii de minore/majore, ci e și substanță, pastă, dar și ton, grav/înalt, cum a simțit în momentul divin al creației. Și nu numai de aceea, ci și pentru că…ancestralul, structurile arhetipale din  motivul folcloric, oniricul, credințele și superstițiile îi folosesc pentru a abstractiza, ca în cazul celebrului Autoportet pe fond galben, până la contopirea modelului cu fondul, într-un motiv în care diferența dintre elementul portretizat și fundal se transformă într-un motiv profund decorativ…

Ion Țuculescu - Autoportret pe fond galben

Ion Țuculescu, Drama folclorică

Relații în oranj

…și pentru că pânzele sale, datorită îmbinării dintre lirismul  interior  și  dramatismul expresiei picturale sau al expresionismului arhetipal, îl fac unic, așa cum unici sunt sunt toți marii pictori, care, sfidând curentele artistice traversate, se integrează doar atât cât să preia ceea ce le este de trebuință pentru a-și face opera disctinctivă. Și sigur pentru că, o pictură semnată Țuculescu – dacă avem norocul, pentru că sunt multe nesemnate- înseamnă ochii magici ai culorilor, păunilor, cerului, câmpurilor, interioarelor arhaice, înseamnă o operă atât de aparte, încât e imposibil să nu simți vibrația culorilor care te privesc insistent, dincolo de lumi, dincolo de totemuri ,  de aureole și scoarțe, de unde te privesc galben, violet – Figură violacee, roșu, negru – culoare prețuită de maestru, albastru-cobalt, brun-Ocean brun, verde – Ochi verzi, oranj – Relații în oranj...

Ion Țuculescu - Figură violacee

…și sigur pentru că, în pânzele abstracte (un spațiu între figuativ și abstract) pictate în ultimii ani de viață, Testamentul meu plastic și Ultimul tablou, a înfățișat, pe o pânză de 3 metri, lupta dintre bine și rău…bolnav fiind și refuzănd să-i asculte pe medici, a muncit până la ultima suflare, încât soția sa mărturisea: ”Obligat de medici să se interneze, le-a cerut trei zile ca să-și facă testamentul. Nimeni nu știa la ce se referea. A lucrat cele trei zile la “Testamentul meu plastic”. E o pânza teribilă, care înfățișează  lupta dintre bine și rău. În ultima treime, însă, răul e încercuit, alungit și binele iese triumfător.” Și pentru că nu e cu nimic mai puțin decât Brâncuși, transfomând motivul arhetipal, folcloric, în artă pură.

Ion țuculescu, Fluturi în peisaj

Interior țărănesc cu scoarțe

Ochi călători

Marină la Mangalia cu fluturi

Cutia cu fard

Peisaj 1

Iarna in padure

Ion Țuculescu - Fluturi

Câmp cu margarete

Compoziție cu păpuși

Stările câmpului

Totem albastru

GABI A CREAT UN VIDEOCLIP SUPERB, ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, DEDICAT ARTISTULUI ION ȚUCULESCU ȘI EXCEPȚIONALEI SALE OPERE PLASTICE. GABI MERITĂ LAUDELE ȘI APRECIERILE NOASTRE. MULȚUMIM!

”Citat: Dupa incetarea sa din viata si intrarea in eternitate, opera lui Ion Tuculescu a cunoscut un memorabil succes in cadrul a numeroase expozitii (Venetia – Italia, Paris si Le Havre – Franta, Copenhaga – Danemarca, Belgrad – fosta Iugoslavie; Oslo – Norvegia, Stockholm – Suedia, Bruxelles – Belgia, Varsovia – Polonia, Washington, Columbus, Ohio, San Francisco – SUA) etc. Ion Tuculescu a pictat pana in ultima clipa, credincios telului sau, lasand in urma lui o opera trainica si cutezatoare, cu care, in anii urmatori, poporul nostru se va mandri tot mai mult, cum s-a petrecut si cu opera lui Constantin Brancusi”. Biruinta lui Tuculescu este mare si pilduitoare, fiindca este una din acele biruinte mari si pilduitoare de dupa moarte care, din timp in timp, ne zguduie constiintele si imbogatesc tezaurul spiritual al omenirii…”.Geo Bogza – Extrase din “Timpul inceputului”

mac uriaş, foto Enya - 2009

E unul din primele îndemnuri pe care i le-am adresat fetiţei mele şi adevărul e că ea, de fapt, se exprima prin artă de când era foarte mică! Acum, când culoarea, forma, atracţia faţă de subiect  şi imaginaţia debordantă nu mai încap în copilul devenit pre-adolescent, arta e cel mai nobil mod, cale  şi noroc pe care le are un om dotat (intradevăr dotat!) de a se exprima, de-a se exterioriza prin creaţie  artistică şi chiar producţie!

Soare de iunie, Tempera, 2006

Emoţiile, trăirile, ce-ai mai văzut azi, ce arome ai mai simţit, ce muzici ai mai ascultat, ce imagini te-au chemat să le fotografiezi, cu cine te-ai întâlnit, de cine ţi-ai mai amintit, cum ţi-ai asortat hainele, câtă engleză ai mai învăţat, ce trăznăi a făcut Serafina, cât de bine ai dansat la curs, toate astea crează un preaplin care trebuie exprimat. Şi prin ce altceva,  dacă nu prin artă?

Să nu dredeţi că doar ce-i pictat-desenat-sculptat consideră Enya că e artă! Nooo! Baletul e arta prin care Enya şi-a exprimat graţia şi bucuria ascultării celei mai bune muzici, încă de când era mică. Prin dans, în speţă balet,  a demonstrat nu doar tehnică, frumuseţe şi graţie, ci mai ales emoţie, fericire şi dăruire.

Primind Diploma de Ballerina, o iubită distincţie, 2007

Fotografia. Dacă tot mă raportez  strict la creaţia artisitică a fiicei mele aici (că nu vreau, deocamdată, să-mi critic vreun coleg de breaslă), intenţionez  să pun un punct apăsat pe i când mă refer la subiectele, unghiurile, lumina, poziţia şi distanţa alese de fiică-mea atunci când îşi fotografiază pisica, florile, camera, pe mine, maşinile de epocă (of, n-am descărcat din telefonul ei  pozele, urmează, sunt delicioase!)   sau ce se nimereşte interesant. E genială, părerea mea.

Despre designul ambiental nu ştie nimic, ştiinţific vorbind. Nu foloseşte termenul ca atare, dar face design ambiental aproape zilnic, iar dacă ceva e aranjat cu gust în preajma ei, sigur a contribuit cam 80 la sută cu asta, dacă nu complet. Costume, aranjamente cu ocazia unor festivităţi, fugind de kitsch instinctiv – repet:  nu vreau să o forţez, s-o duc săptămânal în nuş’ ce ateliere de creaţie şi să îi deformez talentul şi spontaneitatea pe care le are la cei 11 ani ai săi, aceste lucruri le fac, probabil, alţii…mă rog, eu şi tatăl ei suntem absolvenţi de arte, dacă tot povestim!

Am promis că voi deschide o galerie de artă aici, cu lucrări de-ale Enyei, deoarece e în perioada în care îşi schimbă mereu modalităţile, stilul şi tehnicile de exprimare, fiind într-o continuă căutare şi tatonare, întocmai ca marii artişti cu neliniştile lor creatoare cu tot! Deocamdată sunt eu liniştită, ştiind că pasiunea ei este designul vestimentar şi văd că desenează uşor şi cu plăcere figura umană, frumos şi corect, cu accente haioase specifice vârstei, fără tâmpenii academiste (încă…), fără proporţii-studiate-la-şcoli….încă!

Decor şi costum realizate de Enya de Halloween, super - 2008

Îndemnul ăsta banal şi clişeistic: expimă-te prin artă, vi-l adresez şi vouă, ştiind că cel puţin trei dintre cunoscuţi mă citesc zilnic (şi mie mi-e de-ajuns.)

Have fun! (ntz, nu se poate fără, a devenit un…must have!) 

"Serafina dormind" - foto de Enya, 2008

"Cer senin cu inima senină", foto de Enya 2009