Era dimineață. Mă pregăteam de mers la școală, când l-am văzut pe tata aducând cizmele îmblănite din debara. Le alinia frumos și începea, tacticos, să le dea cu cremă de ghete, după care le lustruia cu o perie mare. Cu o zi înainte purtasem ghetele ușoare, bleumarin, din piele fină și cu șireturi mătăsoase. Am amintiri frumoase legate de ghetele acelea, mai degrabă niște botine cu șiret, aduse de la București. Ei, dar în dimineața mohorâtă, întunecată (era pe la începutul lui decembrie) și înfrigurată, cu somn pe la gene, îmbrăcată în grabă cu un jerseu gros din lână, tricotat perfect de mama, mirosul acela de cremă de ghete, tare, ca de petrol și ceară de parchet, se răspândea în toată casa primei mele copilării. Cât iubeam iarna în copilărie! Nu, nu mai mult decât vara…dar aproape la fel de mult.