Ghicitori, carte ilustrată de Mirela Pete

Dragi cititori,

Poate vă mai amintiți de cartea pe care am ilustrat-o pentru colecția Cărțile Lucia Muntean, apărută în aprilie 2012, ilustrată și concepută grafic de mine, (ISBN: 978-973-7832-19-1), în care am combinat desenele cobcepute special pentru ghicitorile Luciei Muntean, ca într-un loc de puzzle, spre a fi pe placul micilor cititori. Cartea este este cartonată, (ediţie broșată , paperback), cu file albe veline, de calitate, desenele sunt full colocr și culorile plăcute respectă întocmai realitatea impusă de ilustrator, e plină de ghicitori și desene care pot face deliciul copiilor de toate vârstele, dar și al bunicilor și părinților lor. Cartea beneficiază acum, vacanță fiind, de o reducere de 25% , fapt care o face mai accesibilă.Sper să vă placă.

Surprize colorate

Dintre cele 11 cărţi de colorat, apărute recent sau aflate în curs de apariţie la Editura Maxim Bit, toate desenate de mine, am ales una pentru azi, dar vi le voi prezenta pe toate odată cu lansările de toamnă, când va fi şi o surpriză mai mare, nu doar cărţi cu ilustraţii pentru copii! Dacă aveţi copii, nepoţi sau o trusă de creioane colorate, sunteţi invitaţii mei. Sper că nu vă deranjează că am ales…cocoşul. Va urma! 😉

Riviera veneţiană: Adriatica la Bibione

Marea Adriatică este un golf al Mării Mediterane, separat de către peninsula Apenină. Coasta Adriaticii este o locaţie ideală pentru vacanţe. Vegetaţia luxuriantă, chiparoşii subţiri, dafinii aromati, oleandrii infloriti, lamâii, portocalii, măslinii şi frumoasele păduri de pini. Coasta italiană a Adriaticii, pe care se află şi Bibione, aproape de Veneţia, e dăruită cu o plajă de 12 km, din care 8 sunt amenajaţi, restul fiind plajă „sălbatică”, aşa, ca o frumoasă rezervaţie naturală străjuită de marea albastră şi curată, precum şi de o verde şi proaspătă pădure de pini, cu alei minunate şi răcoroase. Scoici dantelate poţi culege pe ţărm, aurul nisipului e perfect asortat cu albastrul turcoaz sau ultramarin al apei şi cerul e senin, rămânând albatstru intens şi când se înnorează

Poveste parfumată. Parfumul inocenţei

O întreagă zi de iunie, şi nu oricare, ci de 1 Iunie, ne-am copilărit tustrei: Xaba, Enya noastră şi cu mine. Plus colegii ei, cu care s-a zbenguit prin parcuri, scene de teatru, terase, săli de expoziţie şi terenuri de sport. O zi frumoasă, în care am străbătut la pas Clujul văratic, fierbinte la propriu şi la figurat! Frumoşi şi curaţi, copiii miroseau a cireşe şi a boboci de trandafir. A gând curat…A vată de zahăr şi a popcorn! A neastâmpăr plin de farmec.. .A îngheţată pe băţ şi a căpşuni…A soare, a veselie şi a bujori roz. A tinereţe şi puritate, a bucurie şi a joacă, a multă joacă! A competiţie cu premii, a daruri simbolice sau mai mari şi a iubire, o iubire pe care trebuie să le-o arătăm zilnic, deoarece numai un copil iubit şi ocrotit, va deveni un adult fericit, stăpân pe sine şi încrezător în forţele proprii, demn de încrederea celorlalţi.

Mama mea, la mulți ani!

Alexandrina-Italina. Nu întâmplător și Italina! Mâine, 16 Ianuarie, împlinește o vârstă, dar cochetăria specifică ei mă oprește să divulg cifra exactă.Voiam să-i pun o poză din tinerețe, sau măcar de acum 10 ani, să-i admirăm împreună ochii foarte verzi. Dar m-a oprit. A vrut-o pe una din vara asta, recentă. Orgolioasă și foarte cinstită! E o bunică plină de energie, lucru pentru care atât eu, cât și Enya, îi suntem recunoscătoare.

Șapte flori, niște pisici, doi copii și zâne mici, o carte scrisă și ilustrată de mine

Lansarea va avea loc în martie, doar primăvara e subiectul. Zânele sunt mai mici decât corola unei zambile, copii pot fi mai mari sau mai mici decât o lalea, pisicile se pot adăposti sub o frunză de liliac sau o floare de narcisă. Nu e un atlas botanic, e o carte feerică, în care proporțiile de la ora de educație plastică sunt lăsate pentru dascăli (și eu am fost 10 ani profesoară titulară de desen), iar bucuria și zâmbetul sunt la ele acasă în cartea mea. Nu imit și nici nu sfătuiesc pe nimeni să mă copieze, că am drept de autor pe ilustrații și pe text.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus