Ion Țuculescu sau ochii magici ai culorilor (pictori români III)

Ion Țuculescu - Autoportret cu frunză

Ion Țuculescu…De ce?…Poate pentru că Cella mi-a propus să scriu ce cred eu despre culori, așa cum le simt eu, nu așa cum le descompun marii teoreticieni ai culorii… scriu despre culori,  apelând la unul din cei mai mari coloriști români și de pretutindeni, care l-a avut – cu demninatea specifică marilor creatori -  pe Van Gogh ca mentor, de dincolo de eternitate…poate pentru că, studentă fiind, profesorul meu de istoria artei, domnul profesor Gheorghe Arion ( muțumiri și respect, Profesore!)  m-a felicitat, după ce am povestit cu ochii aproape închiși Păunii privilor și  Privirile culorilor...

Ion Țuculescu - Păunii privilor

…sau poate pentru că Ion Țuculescu a preluat din estetica pură a artei populare motive pe care, cu propria energie creatoare, le-a  transpus, printr-un desen incisiv și o cromatică vie, într-o dramatică percepție a actului picturii în sine…poate pentru că, Țuculescu a pornit în căutările sale estetice după ce a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde a predat până în 1937…și a pornit în căutarea atelierului pierdut după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale ale Universităţii Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Medicină, unde a obţinut, în 1939, doctoratul cu Magna Cum Laudae…poate pentru că nu i s-a părut nefiresc să activeze ca medic pe front, în război...dar nici să se întoarcă,  regăsindu-se în ateleierul de pictură părăsit la vârsta de 15 ani, după un mare succes la o primă expoziție, adolescent fiind (pictorul s-a născut în 19 mai, 1910, la Craiova)…poate pentru că, în ciuda celor 7 expoziții (puține, dar au fost!) din timpul vieții, nici criticii, nici publicul larg nu l-au văzut, orbiți cu siguranță de marea-i strălucire, sau orbi de neputința vederii magiei prin ochii culorilor -Pivirile culorilor…pictorul trebuind să moară la numai 52 de ani pentru ca o Retrospectivă (în 1965)  să-l aducă pe piedestalul destinat geniilor și  ochilor orbi până atunci….când omul nu mai există și rămâne pictorul și creația sa…

Privirile umbrei

…și poate  pentru că a fost un pictor al invizibilului și al tainelor, pictând lumi invizibile, umbre, surâsuri ale umbrelor care nu se văd, privind către ceea ce este tainic, straniu, fantastic,  teluric și totemic…și sigur pentru că, pornind de la un stil tare drag mie, Art Nouveau și școala picturii expresioniste, descoperea expresivitatea expresionismului, tot prin mentorul său de dincolo de eternitate, mare precursor expresionist, Van Gogh, pictând Câmpurile de rapiță, Drama folclorică sau Covorul cerulu…și poate pentru că, prin cromatica sa mai mult decât bogată, extrem de generoasă cu toate culorile,  convertește natura în obsedante structuri onirice, ca în Fluturi sau Basm vechi sau Ochi călători...și sigur pentru că, grație temperamentului său exploziv, nu definește forme, nu stabilește repere îngrădite, nu caută realitatea identificabilă, ci doar  transmite privitorului o anume încordare şi o o categorică pasiune a  elaborării, transformând  structurile materiei din realitatea palpabilă,  în veritabile  emisiuni de energie.

Măști ale divinității

Și sigur pentru că, în pictura lui Țuculescu, culoarea este înţeleasă în mod complex. Nu este doar o alăturare căutată de complementare, cald-reci sau aromonii de minore/majore, ci e și substanță, pastă, dar și ton, grav/înalt, cum a simțit în momentul divin al creației. Și nu numai de aceea, ci și pentru că…ancestralul, structurile arhetipale din  motivul folcloric, oniricul, credințele și superstițiile îi folosesc pentru a abstractiza, ca în cazul celebrului Autoportet pe fond galben, până la contopirea modelului cu fondul, într-un motiv în care diferența dintre elementul portretizat și fundal se transformă într-un motiv profund decorativ…

Ion Țuculescu - Autoportret pe fond galben

Ion Țuculescu, Drama folclorică

Relații în oranj

…și pentru că pânzele sale, datorită îmbinării dintre lirismul  interior  și  dramatismul expresiei picturale sau al expresionismului arhetipal, îl fac unic, așa cum unici sunt sunt toți marii pictori, care, sfidând curentele artistice traversate, se integrează doar atât cât să preia ceea ce le este de trebuință pentru a-și face opera disctinctivă. Și sigur pentru că, o pictură semnată Țuculescu – dacă avem norocul, pentru că sunt multe nesemnate- înseamnă ochii magici ai culorilor, păunilor, cerului, câmpurilor, interioarelor arhaice, înseamnă o operă atât de aparte, încât e imposibil să nu simți vibrația culorilor care te privesc insistent, dincolo de lumi, dincolo de totemuri ,  de aureole și scoarțe, de unde te privesc galben, violet – Figură violacee, roșu, negru – culoare prețuită de maestru, albastru-cobalt, brun-Ocean brun, verde – Ochi verzi, oranj – Relații în oranj...

Ion Țuculescu - Figură violacee

…și sigur pentru că, în pânzele abstracte (un spațiu între figuativ și abstract) pictate în ultimii ani de viață, Testamentul meu plastic și Ultimul tablou, a înfățișat, pe o pânză de 3 metri, lupta dintre bine și rău…bolnav fiind și refuzănd să-i asculte pe medici, a muncit până la ultima suflare, încât soția sa mărturisea: ”Obligat de medici să se interneze, le-a cerut trei zile ca să-și facă testamentul. Nimeni nu știa la ce se referea. A lucrat cele trei zile la “Testamentul meu plastic”. E o pânza teribilă, care înfățișează  lupta dintre bine și rău. În ultima treime, însă, răul e încercuit, alungit și binele iese triumfător.” Și pentru că nu e cu nimic mai puțin decât Brâncuși, transfomând motivul arhetipal, folcloric, în artă pură.

Ion țuculescu, Fluturi în peisaj

Interior țărănesc cu scoarțe

Ochi călători

Marină la Mangalia cu fluturi

Cutia cu fard

Peisaj 1

Iarna in padure

Ion Țuculescu - Fluturi

Câmp cu margarete

Compoziție cu păpuși

Stările câmpului

Totem albastru

GABI A CREAT UN VIDEOCLIP SUPERB, ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, DEDICAT ARTISTULUI ION ȚUCULESCU ȘI EXCEPȚIONALEI SALE OPERE PLASTICE. GABI MERITĂ LAUDELE ȘI APRECIERILE NOASTRE. MULȚUMIM!

”Citat: Dupa incetarea sa din viata si intrarea in eternitate, opera lui Ion Tuculescu a cunoscut un memorabil succes in cadrul a numeroase expozitii (Venetia – Italia, Paris si Le Havre – Franta, Copenhaga – Danemarca, Belgrad – fosta Iugoslavie; Oslo – Norvegia, Stockholm – Suedia, Bruxelles – Belgia, Varsovia – Polonia, Washington, Columbus, Ohio, San Francisco – SUA) etc. Ion Tuculescu a pictat pana in ultima clipa, credincios telului sau, lasand in urma lui o opera trainica si cutezatoare, cu care, in anii urmatori, poporul nostru se va mandri tot mai mult, cum s-a petrecut si cu opera lui Constantin Brancusi”. Biruinta lui Tuculescu este mare si pilduitoare, fiindca este una din acele biruinte mari si pilduitoare de dupa moarte care, din timp in timp, ne zguduie constiintele si imbogatesc tezaurul spiritual al omenirii…”.Geo Bogza – Extrase din “Timpul inceputului”

Tags: abstract, ancestral, arhetipel, artă, arte plastice, artist, Brâncuși, CELLA, colorist, creaţie, creator, credințe, culoare, decorativ, dramatismul expresiei picturale, estetica, expozitie, geniu, interioare, Ion Țuculescu, lirism, magie, motiv folcloric, ochi, oniric, opera disctinctivă, păuni, pictor, pictor al invizibilului și al tainelor, pictura, piedestalul destinat geniilor, Prof. Gheorghe Arion, român, substanță, temperamentul exploziv, totem, van gogh

Întoarcerea la Pallady (pictori români I)

Theodor Pallady, Autoportret

CELLA e vinovată, da da, e singura vinovată de ceea ce se va întâmpla mai jos…mi-a stârnit amintirea şi dorinţa de-a reîncepe să pictez ( aparent, fără legătură ). E prima oară că scriu despre un artist drag mie şi e cam greu, că nu-i examen cu domnul profesor Arion ( mulţumiri!), e chiar scrisul meu şi răspund cu sufletul pentru asta!

Că a trecut un veac şi ceva de când n-am mai citit critică de artă, delectându-mă doar cu  istoria artei,  bazându-mă pe propria-mi observaţie şi ştiinţa dobândită în facultăţi, ori pe lecturile tinereţii de la douăzeci şi ceva de ani! Exagerez, dar nu foarte mult!

Natură moartă cu lămâi

Pont Neuf

Dar ce are acest domn al picturii  universale (pe Pallady îmi permit să-l integrez în universalitate) cu critica? Am eu cu pictura domniei sale ce am, asta e! Îmi place. E pictorul născut pe la noi şi şcolit puţin pe la nemţi, mai mult pe la Paris….

Autoportret

E artistul care mă fascinează şi îl pun deoparte. Pentru ochi, suflet, inimă, minte, formă, idee, gând, spirit ascetic, lumină şi culoare!

De ce Pallady? Pentru că distanţa dintre arta acestui maestru şi kitschul zilei, ridicat la rang de mare artă, e uriaşă, pentru că nu am foarte multe preferinţe printre pictorii naţiei mele, preferând mai mult sculptura românească, pentru ca emană, prin fiece operă,  o atemporalitate şi modernitate simultane, tinzând spre clasic. Pentru că e unic în ciuda faptului că a fost influenţat de altă mare iubire a mea, Matisse, cu care a fost şi bun prieten…Pentru că VOI, majoritatea, l-aţi cam uitat, nu-i aşa?

Nud pe canapea

Cineva scria într-un loc că artiştii sunt, de obicei, mai drastici, nu-şi  aduc laude unul altuia…Eu cred că invidia le aparţine celor care nu iubesc arta, rataţilor, amatorilor, celor fără de talent sau fără idei, fără suflet de artist, ştiu eu!? Ei sunt cei care critică neîncetat….de altfel, se spune ca doar cel care nu a reuşit să facă artă adevărată s-a apucat de critică! Eu, aici, îmi mărturisesc o veche iubire, veche de mai bine de 20 de ani! E mult, e puţin? Nu pot să invidiez ceea ce iubesc, nu pot fi atât de ilogică nici să vreau. Dar, iaca’ nu vreau , dimpotrivă! Şi tocmai pentru că nu sunt critic de artă, ci artist, voi vorbi puţin, simplu, ferindu-mă de terminologia care …temină pe orice iubitor de artă, dar încercând, la fel de simplu, să-mi prezint o iubire, prin… formă….culoare…gând…asceza spiritului…rigoare…lumină…atmosferă…atemporalitate... etc…

Studiu de nud, detaliu

Nud în atelier

Nud pe fotoliu verde

Pictorul nudurilor feminine cu linie incisivă,  figuri aspre, concentrate asupra unei acţiuni sau a unor idei, acesta e Pallady…O foarte rafinată construcţie spaţială, armonia în care culorile parcă îşi răspund una alteia, prin tonalităţi distincte, nuduri întotdeauna luminate frontal sau lateral, , „Nud pe canapea,  „Nud în fotoliu cu eventai”, “Nud în atelier”, „Nud în interior” şi „Lectura” sînt doar câteva din operele picturale  în care Theodor Pallady a preferat să ne lase, ca preţioasă moştenire, nudul feminin, gen abordat cu zgârcenie în pictura românească.

Nud (ce lumină, şi cât îmi doresc o reproducere mai bună....)

Natura moartă, portretul şi autoportretul , peisajul, de preferinţă cel citadin, sunt alte câteva  teme preferate de Pallady,  reuşite şi  în crochiu grafic,  foarte subtil  în cromatică fiind peisajul citadin.

Nud . Lectura (îi mulţumesc CELLEI pentru acesta, (culoarea e sublimă, sau sublimată....nu contează)!

Natură moartă cu flori roşii

Coplexitatea operei pallady-ene  se regăseşte în influenţele, la început germane – de unde rigoarea, simbolismul, apoi în curentul Art Nouveau, în accentele foviste a la Matisse,(cu care a fost prieten bun), curent pe care nu îl va urma, de altfel, rămânând fidel compoziţiei clasice bine ancorată în modernitate, prin culoarea armonizată,  prin tematica ce transcede imediatul, distingându-se prin echilibru, calm, perenitate…Pallady spunea :”Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, ceea ce presupune şi viitor, aşadar şi…prezentul epocii sale. Da, din toate timpurile. Peren. Emblematic. Inspirat.  Iubit.

Să-i respirăm culoarea, lumina şi forma, sau atemporalitatea, armonia duplicitară, sau “multiplicitară” a culorilor,  acompaniindu-se în tonuri calde-reci, umede-seci, luminoase-umbroase,  de o certă originalitate.

Pallady…aşadar, pictorul care, prin “cromatică si perspectivă  asigură unitatea şi continuitatea imaginii, menţinând materialul reprezentat în convenţia bidimensionalităţii”.

(mărturisesc că tot ceea ce e postat aici am scris şi căutat azi, de vreo două ore, aşa că nu am imagini de o calitate superioară, dar voi încerca să caut unele mai bune şi le voi înlocui treptat…adevărul este că acestea merită văzute în real…)

Theodor PALLADY (Iaşi, 1871 – Bucureşti, 1956)

Îi mulţumesc lui -X- pentru imaginea de mai jos, tabloul Toujours du Baudelaire de Theodor Palldy.

Toujours du Baudelaire de Theodor Palldy

Flori la ferestră, Place Dauphine

Biserica Silivestru

Natură moartă cu pepene şi smochine

Tags: artă, arte, arte plastice, artist, artistic, atemporalitate, CELLA, clasic, culoare, emblematic, expozitie, feminin, iubire, maestru, Matisse, natură moartă, nud, Pallady Theodor, perenitate, pictor, pictura, plastica, portret autoportret, rigoare, spirit ascetic, talent, Universalitate