Archiva Pentru Tema ‘Prieteni’

Zânele mele

29
Jan

Iată câteva zâne din cartea mea de poezii, carte scrisă și ilustrată de mine. Atenție, am drept de autor! În curând în librării! (dacă nu se răzgândesc cei de la editură, că stau cam prost cu banii…)

Pentru CELLA! Un dar din partea mea.

…Și pentru copiii părinților din blgosferă și nu numai, pentru bipezii-cu-pisici și pisicile-cu-bipezi, copiii iubitori de animăluțe și fetițele iubitoare de zâne și flori! Pentru Zâne și Zâni, pentru toți cei care iubesc frumosul, copilăria, feeria! (Cartea, în febrarie spre martie.)

(CELLA poate să le preia pentru articolul său, specificând faptul că sunt creații semnate de mine! Știți cum e cu copiatul!)

Iată o mică parte bogată în zâne mici:

Zână, autor Mirela Pete

M. pete, zane cu pisici, dă click aici

Tags: cartea mea, CELLA, pisici, zăne

58 Comentarii

Creștem împreună! Enya și Serafina.

11
Jan

(Un text de Mirela Pete)

Dedic articolul acesta și cele care vor urma cu același subiect, Enyei, lui Xaba, mamei mele, Serafinei și tuturor iubitorilor de pisici. În special următorilor: CELLA, Belle de Jour, Jurnalul lui Sasha, Gabi my heart to your heart, Oana Stoica Mujea, Sunflower, Orianda, Sakura, etc.

Enya și Serafina: micile mari prințese. (acum trei ani!)

Primele zile ale Serafinei la noi: cât rămânea din coșuleț! Acum abia încape!

Gând de...lene pisicească!

Pisicile. Deși fără predicat, e totuși o propoziție. Câte nu spune ea?! Trebuie mai mult? Știi sau poate intuiești că, dacă iei o mâțucă de rasă cu pedigri, sau adopți o biată maidaneză intrată pe ușa din dos a casei, ambele vor ajunge stăpânele salonului, tronând pe canapeaua cea bună, între perne de catifea, ca și cum acolo s-ar fi născut! Asta nu înseamnă că nu vor prefera și vecinătatea pantofilor folosiți și uzați pe drumuri lungi, atunci când stăpânii au avut multe pe cap și mult au mai mers prin noroi sau colb. ..Asta nu înseamnă că nu se vor așeza comod și firesc pe tastatura calculatorului, fără să clipească atunci când ”le-ai prins”! Sau, asta nu înseamnă că se vor sfii să se ghemuiască lângă tine, atunci când ești amărât, singur, poate bolnav: să fie zi de hoinărit, soare și veselie afară, că pisi va sta lângă tine neclintită, liniștită, își va toarce firicelul de voce ca să nu te deranjeze prea tare, dar să îi simți prezența și să fii din nou bine. Atunci te vei apropia de fața ei calmă și frumoasă de pisică și te vei simți atât de primitiv că nu știi să…torci…Vei învăța să taci mai mult lângă o pisică, vei învăța să suporți multe, dar și să ai pretenții atunci când ești conștient că aduci bucurie. Să cauți locul cel mai adecvat: iarna, în apropierea caloriferului, vara, în cel mai umbros și răcoros loc din casă. Vei știi să ceri, dar și să refuzi. Vei învăța de la pisi că e normal să te servești cu ceea ce îți place, dar și că a sta lângă cel drag, până noaptea târziu, când munca și oboseala nu lasă somnul să se aștearnă, preferând compania tovarășului/prietenului, în locul oricărei alte distracții. Vorbesc din experiența personală.

Deja se înfiripa o dragoste mare!

Crescând împreună, Enya și Serafina! Aici, acum 3 ani!

Când eram mici! Acum suntem mari și mai creștem!

Primul nostru motan era doar în gazdă la noi, se numea Robert și era un balinez superb.L-am îndrăgit mult… Al doilea a fost al nostru 5 ani, l-am iubit enorm, NE-AM iubit reciproc. Tzi Tzi Niels era numele său și semăna cu un Mau egiptean tărcat, gri argintiu cu negru, dar și cu o norvegiană de pădure.

Când s-a născut fetița noastră, Enya, cea mai mare bucurie și lumina ochilor noștri (să-i dea Dzeu 100 de ani fericiți!), am fost sfătuiți să îl dăm în adopție pe motănel….Nu trebuia să ascultăm, pisicile niciodată nu se apropie de cei foarte mici, dimpotrivă, preferă compania celor care știu să le mângâie fără să le ”stranguleze” simultan (cei foarte mici sunt imprudenți, adesea din prea multă dragoste!). Dar pediatra era din genul celor care dau verdicte…Soțul meu încă se gândește la motanul Niels, care avea un suflet uriaș și era de o rară frumusețe. Era trist și singur când l-am dus la noii lui stăpâni, cu lădița lui și casa-pomișor de cățărat…A fost aproape fericit, cu timpul, în noua sa casă modestă. Apoi nu am mai știut nimic de el, doar că a fost foarte iubit de familia adoptivă și că puii lui au ajuns în Germania, fiind foarte prețuiți. Pe măsură ce Enya creștea, am început să ne gândim la cel mai potrivit animăluț de companie pe care să îl dețină un copil, o familie, atunci când nu ai norocul să beneficiezi de o curte sau o grădină. Așa că am ales , din acest motiv și din iubire, PISICA!

Serafina fotografiată de Enya,bun fotograf, artistă!

Serafina foto de Enya, acum 2 ani. Ce bine e la noi!

Serafina la 2 ani. Deja are parte de trai bun, se vede!

Ne-am decis să luăm o pisică pentru Enya, care îşi dorea mult una, dar şi pentru noi, mari iubitori de feline. Doream un exemplar de rasă, obişnuit cu casa, eventual cu pedigri! N-a fost să fie aşa. Pe Serafina, pisică fără nume în ziua când ne-am întâlnit, am găsit-o amărâtă, cu încă patru fraţi şi o mamă hărtănită de-atâţia pui flămânzi, locuind ca vai de lume pe lângă o casă veche de la ţară, către munte, dar cu un stăpân iubitor de pisici, care, în ciuda faptului că ne găsise stăpâni buni pentru biata mâţă, se despărţise cu lacrimi în ochi de “favorita” lui…şi acum chiar îl cred. Serafina a fost botezată de către Enya cu două nume sonore: Sissi-Serafina! Din bordei în palat, de la o libertate cu prea puţină mâncare, aproape fără somn şi fără un viitor cert, iat-o în ”închisoarea” atât de dragă pisicilor: casa în care devine iubită, alintată şi stăpână.

Ce mari ne-am făcut! Bravo, să creșteți mari și tot mai frumoase!

Enya strângând-o (cam tare) pe Serafina, acum 2 ani

Ia priviți cât rămâne ACUM DIN COȘULEȚ!

La început (acum tei ani și jumătate) era speriată și terorizată de oraș. Se ascundea peste tot. Xaba îi spunea ”Cotlonel” și zău că i se potrivea! Abia am găsit-o pentru a o duce la veterinar, pitită sub un dulăpior foarte jos, de te mirai cum intrase acolo! Grea treabă: plânsete, mieunături și spaimă, mai ales de noi, cei răi! Dar a trecut. Am văzut-o cum crește, uitând de primul stăpân, bun, dar atât de strâmtorat….de marea de iarbă unde s-a născut, dar și de casa părăginită, sărăcăcioasă, unde ai fi zis că e imposibil ca în ziua de azi să trăiască cineva…Și luându-și locul firesc, tot mai normal și mai degajat, în cel mai bun fotoliu, în paturile înfășate proaspăt, pe hainele proaspăt călcate sau pe scaunele din bucătărie, tapițate cu piele crem, în care își înfige gheruțele cu voluptate și pe care le ocupă, dimineața, pe rând: eu mă trezesc prima, o găsesc așezată comod pe scaunul meu. Urmează Enya: se mută pe al ei, știe exact că acolo trebuie să fie găsită! Iar când apare și Xaba, care se culcă pe la 2-3 nopaptea, e adormită deja pe locul lui de la masă! Cum să n-o iubești? Câte ne povestește când intrăm pe ușă, căte a mai văzut și câte a mai trăit….a ”vânat” prin fereastră sute de porumbei și a ”gonit” toată motănimea din vecini! (despre iubirile Serafinei în alt episod). Crescând împreună, am văzut cum superba mea Enya are o responsabilitate tot mai mare față de pisica ei, ea devenind pe zi ce trece o domnișoară, iar Serafină încăpățânându-se să ramână domnișoară…

Două pisici dragi!

Înainte de școală, dimineața, ”te smotocesc eu când mă întorc”!

Ambele cresc și se fac tot mai frumoase și mai înțelepte, legătura dintre ele devine ceva atât de firesc, încât seara, mi-o cere să-i spună ”Noapte bună” (Serafina tot cu mine…asta e altă poveste, pisica e a Enyei și gata!), iar dimineața e obligatoriu ca, atunci când o smulg pe scumpa mea din somn pentru a merge la școală, primul pupic să i-l dea Serafinei! A avut multe nume de alint: ba Cotlonica, Blinți Cocoblinț. ba Muța-Leuța, Lăbițe mici, ba Blințișor, ba Duguleț, ba Ochișori aurii, Sfinxuleț, Blănițule, Prințișoară,etc. Rămâne Serafina, o pisică între pisici! O fotografiază Enya, devenind un bun fotograf datorită Serafinei! Enya a devenit mult mai sociabilă, mai atentă, mai responsabilă față de toate animăluțele, mai sensibilă în sensul absolut pozitiv al cuvântului, mai hotărâtă și mai atentă. Poate chiar mai vicleană, deoarece a învățat să tacă atunci când e necesar. Cu o stăpână de vis, pe care și-ar dori-o orice pisică, simte că e importantă ȘI pentru Serafina, care depinde, așadar, de ea! Mă rog, ea e stăpâna noastră, Enya e singura care o stăpânește cu adevărat! Și dacă la început era un animal de companie, acum e un membru al familiei, cu drepturi depline. E o mare iubire, am fi mult mai săraci fără iubirea Serafinei. (Va urma).