Gustav Klimt, pictorul femeilor și al petalelor aurii

Gustav Klimt, Adele Bloch-Bauer-I, oil on canvas, gold and silver, 138 / 138 cm

Gustav Klimt

De ce ”doar generalități”? Poate vă amintiți că atunci când m-am ”încumetat” să scriu despre Van Gogh, am specificat:”Doar o filă”. Pentru că acești iubiți de mine artiști nu se pot concentra într-un secol de scriitură, cu atât mai puțin într-o pagină de blog….și așa cum voi continua cu opera lui Van Gogh, mă voi ocupa în mod special și de Gustav Klimt, pe care îl voi destăinui așa cum îl văd eu, filă cu filă, pe parcursul unui serial întreg. Timp să am, că mă inspiră însăși arta și măreția genialității.

REPRODUCERILE DUPĂ OPERE DE ARTĂ NU SUNT OPERELE DE ARTĂ PE CARE AR TREBUI SĂ LE VEDEM, PIERDEM ENORM VĂZÂND DOAR ACESTE PALIDE REPRODUCERI … ÎMI CER SCUZE PENTRU CALITATEA LOR, ESTE CEEA CE AM GĂSIT MAI BUN ȘI MAI CONFORM CU REALITATEA.

Gustav Klimt, Judith, detaliu

Gustav Klimt, Fulfilment-detaliu-

Născut în Austria (14 iulie 1862, Baumgarten/Viena – †6 februarie 1918, Wien-Neubau, wiki)),  din tată de origine cehă (amintește de Mucha prin origine și nu numai!) și mamă austriacă, Gustav Klimt depășește cu ușurință etapele școlilor   de arte plastice și decorative, ajungând rapid în topul preferințelor  admiratorilor de artă europeni (cu excepția puritanilor conservatori și a naziștilor, care i-au ars mai târziu o  mare parte din lucrări) , datorită talentului, dar mai ales plăcerii cu care lucra, o pasiune pentru a face artă cum rareori s-a mai văzut. Niciodată leneș și mereu inspirat, Klimt lasă în urmă tipul visătorului neînțeles, deschizând un drum absolut nou în artă, așa cum îi stă bine ARTISTULUI unui nou început de secol artistic, cu al său Art Nouveau și Modern Style (Jugendstil ). Este fenomenul  Vienna Secession (Sezession) al artei, devenind fenomen al artei universale în scurt timp. Este simbolist, dar eu consider că nu e adeptul simbolismului deviant, așa cum l-au catalogat unii, ci că, așa cum au făcut toți artiștii de geniu, și-a creat propriul stil care l-a impus în universalitate! Încărcat de simboluri este tabloul ”Copacul vieții”, o lucrare de o rară frumusețe,  complexitate  și originalitate. Cunoscut prin decorațiunile superbe și migăloase pentru teatre și pentru Muzeul Kunsthistorisches, Klimt acceptă comandă după comandă (și la Peleș există lucrări semnate Klimt) cu aceeași frenezie lucrând atât schița, cât și detaliul. Linia sa este tensiunea dintre extaz  și teroare, dintre viață și moarte. Inspirate din arta bizantină, portretele  sale  străbat timpul, compunând o stranie lume eternă. Dar nu figurile sunt importante în opera lui Klimt. Figurile întregesc doar o adevărată religie personală a unei picturi unice, în care teme ca somnul, speranța, moartea, sărutul, fac posibilă o anumită reprezentare a OMULUI.

Gustav Klimt, The Tree of Life- Stoclet Frieze (Copacul vieții) 1909

Picturile sale, fascinante, expresive, senzuale, pasionale, par a fi dedicate FEMEILOR, așa cum viața lui Klimt a fost dedicată (cu acordul său!) artei și femeilor, care l-au răsfățat, iubit, i-au pozat și l-au admirat. Admirație reciprocă, dovadă căutarea și găsirea perfecțiunii, iubirii, care se reflectă din toată opera sa, a erotismului, a originalității care e atât de evidentă datorită aurului din fundaluri, dar și a expresiei figurilor, încât nu ar avea sens să o conteste cineva. Pentru că artistul a fost chiar contestat de veșnicii puritani (în public puritani, acasă admirând pe furiș!) care se strecoară perfid și încearcă, fără succes, să umbrească opera și succesul unui artist. De la primele sale lucrări Klimt a stârnit vii controverse, iar unele din lucrări au fost  interzise. Aceasta nu împiedică un mare artist să rămână fidel tematicii și stilului ales!  Ornamentele sunt prezente în toate compozițiile sale, așa cum mai târziu aveau să fie ”petalele” aurii și argintii.

Gustav Klimt-Lady with fan (Doamnă cu evantai)

Revoluționare, picturile sale îl transformă rapid în lider al avangardei vieneze, fiind unul din fondatorii Vienna Secession (Sezession). Emilia Flöge a fost trainica și marea dragoste a veșnic tânărului Klimt,  cu toate că el a iubit numeroase femei, aventurile sale inspirându-l și aducându-i multe frumuseți expresive în fața șevaletului.  Femeile din viața sa s-a întâmplat să-i devină modele, dar niciodată modelele de profesie nu i-au devenit amante, Klimt păstrând decența și eticheta din acest punct de vedere și având relații (inclusiv copii) cu doamne de societate. Pentru temele de inspirație antică, cu personaje feminine, o folosește cu precădere ca model pe iubita sa, Emilia Flöge, reinterpretând miturile şi simbolurile, ca în tabloul “Judith und Holofernes ”.(Tablou din 1901).

Gustav Klimt, Judith with Holofern I

Perioada de aur este preferata mea și se referă la explozia de lumină făurită din petalele aurii, folosite ca decor vestimentar al modelului, sau în fundal. Luminând fosforescent scena intimă a ”Sărutului”, petalele aurii aduc un omagiu iubirii însăși. Decorează și înnobilează figurile înmărmurite de uimirea propriei lor iubiri, exprimată prin acest statuar Sărut. Placarea cu aur și argint luminează picturile care au și o altă lumină, aceea interioară, izvorâtă din nuanțele predominant calde și tonurile   strălucitoare .

Gustav Klimt-The Kiss, Sărutul

Gustav Klimt, Hygieia

Gustav Klimt, Pallas Atena

Preocupat de temele senzuale, Klimt creează alegorii de inspirație antică, în care ”Nuda Veritas” sau ”Danae” (1907) apar ca niște frumoase roșcate, compoziția având o tentă  erotică, iar perspectiva începând să fie tot mai lipsită de sens, până la abandonarea completă. Lipsa persectivei compoziționale din tablourile lu Klimt nu deranjează, dimpotrivă, mie îmi face impresia că operele sale ar fi mai puțin decât sunt, dacă s-ar supune legilor universale ale picturii. Și-ar  fi pierdut din farmec dacă s-ar fi apelat la aceleași metode devenite prea clasice pentru modernitate, la debut de secol XX!  Petalele aurii nu părăsesc compozițiile sale de o rară frumusețe, doar că, odată cu o nouă călătorie la Bazilicia San Vitale din Ravenna, asupra lui se produce o nouă revelație….mozaicurile de inspirație bizantină, care l-au atras și inspirat mereu, au aici altă față. Sunt divine! Așa că pictorul va folosi tot mai des placarea aurie, care îi va deveni semnătură aleasă.

Tabloul ”Danae” este un tablou contestat și controversat, acuzat chiar de indecență. La Viena, nu la Paris! La Paris , Klimt a avut mereu succes și nu s-a lovit de mediocritatea gândirii unor academiști căzuți în penibil. ”Isoria artei este istoria nudității”, fără comentarii! Este o dovadă de lipsă de cultură să acuzi de lascivitate și indecență un tablou cu subiect antic, se știe că majoritatea operelor inspirate din legendele antice au ca subiecte personaje feminine  reprezentate în atitudini mai libertine. E un tablou superb, personajul e foarte expresiv și este însăși Danae! Nimic indecent, nimic obscen, doar frumos și expresiv.

Gustav Klimt, Danae

Gustav Klimt, Hope II, Speranța

Seria expozițiilor de mare succes continuă, este celebrat și admirat, invitat să deschidă noi și noi expoziții, obținând la Bienala din Veneția, în 1910, la a IX-a ediție, un succes uriaș și detronând încă odată mitul artistului neînțeles. Criticii au spus adesea că aceasta e o chestiune de noroc:  mulți pictori geniali nu au reușit să trăiască decent din artă, în timp ce alți  pictori geniali, cum este cazul excepționalului Klimt (și al multor alți artiști ai sec. XX) au trăit exclusiv din  măreața lor artă. Nu a beneficiat chiar de o viață de lux, având grijă de mama și sora lui (o boală de familie pe care o avea și el îi măcina existența, silindu-l să facă un tratament cu mercur, tratament care îl seca de vlagă…), dar a lăsat o moștenire prețioasă, constând atât din tablouri de șevalet, cât și bunuri, bani, Emiliei, iubirea vieții sale… Genialul Gustav Klimt se stinge la doar 56 de ani, după o viață închinată artei, muncii și dragostei, în 1918, la Viena.

(Tabloul ”Portretul Adelei Bloch-Bauer”(primul, sus) s-a vândut (iunie 2006) pentru suma record de 135 milioane  DollariUS. Cumpărător este miliardarul american Ronald Lauder,  pentru muzeul “New Gallery” din New-York, finanţat de el.

Gustav Klimt-The waiting, detaliu din Copacul (arborele) vieții

Gustav Klimt, Farm Garden

Gustav Klimt, Bauerngarten mit Kruzifix 1911

Gustav Klimt, Die Music

Atașez aici un cadou de la Belle, Klimt…aur și iubire!

Ion Țuculescu - Autoportret cu frunză

Ion Țuculescu…De ce?…Poate pentru că Cella mi-a propus să scriu ce cred eu despre culori, așa cum le simt eu, nu așa cum le descompun marii teoreticieni ai culorii… scriu despre culori,  apelând la unul din cei mai mari coloriști români și de pretutindeni, care l-a avut – cu demninatea specifică marilor creatori -  pe Van Gogh ca mentor, de dincolo de eternitate…poate pentru că, studentă fiind, profesorul meu de istoria artei, domnul profesor Gheorghe Arion ( muțumiri și respect, Profesore!)  m-a felicitat, după ce am povestit cu ochii aproape închiși Păunii privilor și  Privirile culorilor...

Ion Țuculescu - Păunii privilor

…sau poate pentru că Ion Țuculescu a preluat din estetica pură a artei populare motive pe care, cu propria energie creatoare, le-a  transpus, printr-un desen incisiv și o cromatică vie, într-o dramatică percepție a actului picturii în sine…poate pentru că, Țuculescu a pornit în căutările sale estetice după ce a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde a predat până în 1937…și a pornit în căutarea atelierului pierdut după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale ale Universităţii Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Medicină, unde a obţinut, în 1939, doctoratul cu Magna Cum Laudae…poate pentru că nu i s-a părut nefiresc să activeze ca medic pe front, în război...dar nici să se întoarcă,  regăsindu-se în ateleierul de pictură părăsit la vârsta de 15 ani, după un mare succes la o primă expoziție, adolescent fiind (pictorul s-a născut în 19 mai, 1910, la Craiova)…poate pentru că, în ciuda celor 7 expoziții (puține, dar au fost!) din timpul vieții, nici criticii, nici publicul larg nu l-au văzut, orbiți cu siguranță de marea-i strălucire, sau orbi de neputința vederii magiei prin ochii culorilor -Pivirile culorilor…pictorul trebuind să moară la numai 52 de ani pentru ca o Retrospectivă (în 1965)  să-l aducă pe piedestalul destinat geniilor și  ochilor orbi până atunci….când omul nu mai există și rămâne pictorul și creația sa…

Privirile umbrei

…și poate  pentru că a fost un pictor al invizibilului și al tainelor, pictând lumi invizibile, umbre, surâsuri ale umbrelor care nu se văd, privind către ceea ce este tainic, straniu, fantastic,  teluric și totemic…și sigur pentru că, pornind de la un stil tare drag mie, Art Nouveau și școala picturii expresioniste, descoperea expresivitatea expresionismului, tot prin mentorul său de dincolo de eternitate, mare precursor expresionist, Van Gogh, pictând Câmpurile de rapiță, Drama folclorică sau Covorul cerulu…și poate pentru că, prin cromatica sa mai mult decât bogată, extrem de generoasă cu toate culorile,  convertește natura în obsedante structuri onirice, ca în Fluturi sau Basm vechi sau Ochi călători...și sigur pentru că, grație temperamentului său exploziv, nu definește forme, nu stabilește repere îngrădite, nu caută realitatea identificabilă, ci doar  transmite privitorului o anume încordare şi o o categorică pasiune a  elaborării, transformând  structurile materiei din realitatea palpabilă,  în veritabile  emisiuni de energie.

Măști ale divinității

Și sigur pentru că, în pictura lui Țuculescu, culoarea este înţeleasă în mod complex. Nu este doar o alăturare căutată de complementare, cald-reci sau aromonii de minore/majore, ci e și substanță, pastă, dar și ton, grav/înalt, cum a simțit în momentul divin al creației. Și nu numai de aceea, ci și pentru că…ancestralul, structurile arhetipale din  motivul folcloric, oniricul, credințele și superstițiile îi folosesc pentru a abstractiza, ca în cazul celebrului Autoportet pe fond galben, până la contopirea modelului cu fondul, într-un motiv în care diferența dintre elementul portretizat și fundal se transformă într-un motiv profund decorativ…

Ion Țuculescu - Autoportret pe fond galben

Ion Țuculescu, Drama folclorică

Relații în oranj

…și pentru că pânzele sale, datorită îmbinării dintre lirismul  interior  și  dramatismul expresiei picturale sau al expresionismului arhetipal, îl fac unic, așa cum unici sunt sunt toți marii pictori, care, sfidând curentele artistice traversate, se integrează doar atât cât să preia ceea ce le este de trebuință pentru a-și face opera disctinctivă. Și sigur pentru că, o pictură semnată Țuculescu – dacă avem norocul, pentru că sunt multe nesemnate- înseamnă ochii magici ai culorilor, păunilor, cerului, câmpurilor, interioarelor arhaice, înseamnă o operă atât de aparte, încât e imposibil să nu simți vibrația culorilor care te privesc insistent, dincolo de lumi, dincolo de totemuri ,  de aureole și scoarțe, de unde te privesc galben, violet – Figură violacee, roșu, negru – culoare prețuită de maestru, albastru-cobalt, brun-Ocean brun, verde – Ochi verzi, oranj – Relații în oranj...

Ion Țuculescu - Figură violacee

…și sigur pentru că, în pânzele abstracte (un spațiu între figuativ și abstract) pictate în ultimii ani de viață, Testamentul meu plastic și Ultimul tablou, a înfățișat, pe o pânză de 3 metri, lupta dintre bine și rău…bolnav fiind și refuzănd să-i asculte pe medici, a muncit până la ultima suflare, încât soția sa mărturisea: ”Obligat de medici să se interneze, le-a cerut trei zile ca să-și facă testamentul. Nimeni nu știa la ce se referea. A lucrat cele trei zile la “Testamentul meu plastic”. E o pânza teribilă, care înfățișează  lupta dintre bine și rău. În ultima treime, însă, răul e încercuit, alungit și binele iese triumfător.” Și pentru că nu e cu nimic mai puțin decât Brâncuși, transfomând motivul arhetipal, folcloric, în artă pură.

Ion țuculescu, Fluturi în peisaj

Interior țărănesc cu scoarțe

Ochi călători

Marină la Mangalia cu fluturi

Cutia cu fard

Peisaj 1

Iarna in padure

Ion Țuculescu - Fluturi

Câmp cu margarete

Compoziție cu păpuși

Stările câmpului

Totem albastru

GABI A CREAT UN VIDEOCLIP SUPERB, ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, DEDICAT ARTISTULUI ION ȚUCULESCU ȘI EXCEPȚIONALEI SALE OPERE PLASTICE. GABI MERITĂ LAUDELE ȘI APRECIERILE NOASTRE. MULȚUMIM!

”Citat: Dupa incetarea sa din viata si intrarea in eternitate, opera lui Ion Tuculescu a cunoscut un memorabil succes in cadrul a numeroase expozitii (Venetia – Italia, Paris si Le Havre – Franta, Copenhaga – Danemarca, Belgrad – fosta Iugoslavie; Oslo – Norvegia, Stockholm – Suedia, Bruxelles – Belgia, Varsovia – Polonia, Washington, Columbus, Ohio, San Francisco – SUA) etc. Ion Tuculescu a pictat pana in ultima clipa, credincios telului sau, lasand in urma lui o opera trainica si cutezatoare, cu care, in anii urmatori, poporul nostru se va mandri tot mai mult, cum s-a petrecut si cu opera lui Constantin Brancusi”. Biruinta lui Tuculescu este mare si pilduitoare, fiindca este una din acele biruinte mari si pilduitoare de dupa moarte care, din timp in timp, ne zguduie constiintele si imbogatesc tezaurul spiritual al omenirii…”.Geo Bogza – Extrase din “Timpul inceputului”

“Am considerat întotdeauna că un artist este mereu dator celor cărora li se adresează”. (Margareta Sterian)

Margareta Sterian, Autoportret

Margareta Sterian

Un prea-plin emoțional răzbate dincoace de culorile aburind în spațiile îndepărtate, din pictura Margaretei Sterian. Libertatea interioară i-a permis artistei românce să nu se lase sufocată de schimbările unui secol de viață, pe care l-a străbătut vivace, creativ, inspirat, inteligent, strălucit, original. O consider unul din cei mai valoroși pictori români și aș vrea din suflet ca, atunci când se discută despre artiști plastici, scriitori, muzicieni, să ne se mai facă diferența de sex. Am citit articole în care se precizează :”E cea mai bună pictoriță dintre femei”.  Mă abțin de la comentarii.

Atât în pictură, cât și în literatură, respectiv în romanul autobiografic „Castelul de apă”, Margareta Sterian rămane atașată inocenței copilăriei. Despre pictorița Margareta Sterian, Ana Blandiana scria: „Daca n-ar fi fost decat autoarea cărților sale de versuri și a minunatului «Castel de apă», Margareta Sterian tot ar fi rămas un nume în istoria literaturii române”. De o rară sensibilitate, scrierile sale rămân până azi semnul distinctiv al unui spirit inovator și original.

Margareta Sterian - Castelul de apă, carte autobiografică. Coperta: Autoortret

Margareta Sterian - Nunta în curte

Margareta Sterian-(1897-1992)-După cortină

Margareta Sterian a fost pictoriță,  poetă, traducătoare și scenografă. Poetă  inclusiv pe pânza pictată, deoarece operele sale nu exclud poezia, magia, basmul, toate întruchipându-se din culoarea ușor voalată și vagi forme pierdute în depărtări pline de mister, sau apropiindu-se, în care poezia sau narațiunea, prezente fără discriminare, susțin admirabil efectul compozițional și cromatic rarisim, întradevăr rarisim!  Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992, wiki) a traversat cu seninătate întregul și zbuciumatul secol XX . Complexitatea și vastitatea operei sale sunt atât semnul autenticei vocații enciclopedice, a unui talent de excepție,  muncii asidue, dar și darului de a fi senină mereu, stare care i-a permis o lungă și prolifică existență. Iată ce spunea artista într-un interviu la întoarcerea în țară, după o călătorie de studii și activitate expozițională, în SUA: “În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează şi se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicaţie au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu ştiu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit şi au creat în oraşele Renaşterii italiene. Comunicaţiile, aparatele, călătoriile au favorizat şi pastişarea valorilor, imitaţiile, pastişele de tot felul.” Opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor.

Margartea Sterian - Nunta evreiască

Sfidând veacul străbătut, artista își păstrează intactă libertatea interioară. Cel mai nou album dedicat ei este “Opera pictată”, de Mariana Vida.  Aflăm aici că în ianuarie 1944, are loc la Teatrul Național, pe atunci sub conducerea lui Liviu Rebreanu, premiera piesei “Din jale se întrupează Electra”, de Eugen O’Neil, laureat la Premiului Nobel.  Traducerea îi aparținea  Margaretei Sterian și lui Petru Comărnescu. Și montarea piesei s-a realizat tot cu ajutorul traducătoarei Sterian, care văzuse premiera mondială la Teatrul Guild, din New York, în 1931 și care semnează “Anonymus” în caietul program. Punerea in scenă a piesei a avut de înfruntat obstacolele create de bombardarea orașului de către… americani. O anecdotă, dacă se poate spune, desprinsă din Albumul dedicat artistei. Multe articole, monografii, documentare, i-au fost dedicate doamnei Sterian, așa că e imposibil să nu fi auzit de acest nume mare ( uitat pe nedrept decenii întregi de comunism), cu atât mai mult cu cât măreața sa existență înfruntă chiar și revoluția  din 1989, după ce trecuse cu brio cele două războaie mondiale și instalarea comunismului în România. Margareta Sterian a fost, pe rând, reprezentant al generației artistice din excepționalii  ani ‘30 , traducător al poeziei americane și engleze în timpul proletcultismului, ceea ce, sub comunism, era o mare și nesperată libertate în viața cultural-artistică. Pictoriță, ceramistă, textilistă și scriitoare, scenograf și traducător, iată creatorul Margareta Sterian.

Margareta-Sterian-(1897-1992)-Scenă cu două fețe - Scene-with-Two-Faces

Stilul  artistic,  definit prin perspectiva obținută prin rabatere, cadre mai puțin obișnuite,  mai multe scene într-o singură compoziție și intr-un singur plan, detaliul miniaturizat adus în prim-plan, iată elementele cheie care compun  semnătura artistei, făcând-o particulară, absolut unică. Subiectele sale  predilecte sunt luate din lumea basmului, a circului, dar și a  procesiunile populare cu măşti, nunți, personaje fantastice, care creează scene de un seducător realism magic. Firește că a pictat și în manieră realistă, într-un secol îți schimbi destul de des stilul, dar amprenta inconfundabilă și-a lăsat-o pe operele pe care le-am descris mai sus și pe care le voi prezenta ilustrativ. Cam prin 1967, Margareta Sterian işi schimbă  radical stilul, pictând o serie de picturi abstracte , în maniera abstracționismului francez.

Margareta Sterian - Portretul lui Tristan Tzara

Folosește tehnici noi, picturi în ulei combinat cu nisip, aceasta fiind o  tehnică revoluţionară pentru acea perioadă, deoarece exclusiv fresca se realiza cu nisip. Va reveni la o  manieră personală , a revenit mereu, odată cu pictura figurativă tratată ca o naraţiune fantastică, fabuloasă,  folosind într-un mod insolit culorile, decorile închise și desenul în nuanțe deschise, radiind alburi și griuri calde, aburite prin reflectarea culorilor care izvorăsc dinăuntrul personajelor. Mister, magie, poeveste și poezie la un loc, culoare și tehnică, imagini succsive, circ, mit, basm și obiceiuri, iată o succintă și simplă caractreizare a unei opere vaste, mult prea vaste pentru a o umbri povestind-o mai amănunțit. Voi lăsa pictura să reverse magia-i care nu poate fi înlocuită, evident, cu serbede cuvinte…

UN SUPERB VIDEOCLIP REALIZAT ȘI POSTAT DE GABI PE YOUTUBE. TREBUIE SĂ RECUNOAȘTEȚI CĂ, DE DATA ACEASTA, GABI E PRIMA, NU DOAR FOARTE BUNĂ! MULȚUMESC!

Margareta-Sterian-(1897-1992)-Mountain-Hamlet-II

M.Sterian - Portret

Margareta-Sterian-(1897-1992)-Lupercalia-in-Brăneşti

Margareta Sterian-Balcic

Margareta Sterian - Peisaj cu apă

M. Sterian - Peisaj

Margareta-Sterian-(1897-1992)-The-Fisherman's-Legend

M. Sterian - Poetul și muza

Margareta-Sterian-(1897-1992)-În arena circului - In-the-Arena

Mulțumită lui Vic, care a avut amabilitatea de a-mi dedica un post excepțional, având-o pe Margareta Sterian în centrul atenției, voi atașa aici patru lucrări DEOSEBITE, INEDITE, frumoase! Îi mulțumesc lui Vic încă odată!

Le gasiți pe blogul lui Vic, însoțite de articolul care vă va arăta unde au apărut, însoțite de ale cui  versuri (în traducerea Margaretei Sterian)  și alese de către cine! Mie mi-a făcut o mare bucurie Vic, cu acest articol!

PICTORI ENGLEZI (I)

William Turner, Autoportret - Selfportrait

William Turner, Santa Maria della Salute Venice

…Momente divine dăruite nouă de dăruiți, sau din nou despre Artă, în câteva sărmane cuvinte, câteva reproduceri care nu se pot compara cu originalele și câteva considerații celebre ale unor alți celebri despre un GENIU al picturii, căruia îi mulțumesc…

În momentul în care mai mulți francezi, care mai sunt și pictori, care mai sunt și impresioniști, care mai  sunt și buricul culturii și artei europene… spun cu o deplină și sinceră admirație despre un confrate englez, precursor al artei lor că: ”este unul dintre principalele noastre modele artistice”, începi să reconsideri unghiul din care poate te-ai obișnuit  (eronat!) să privești pictura Angliei : esențialul este ca unghiul să nu fie…obtuz! Acestea fiind spuse, ați înțeles cu siguranță că fac aluzie la unul din iubiții mei pictori geniali, de data aceasta ne-francez, ne-olandez, ne-italian și ne-spaniol, ne-austriac, ne-rus și ne-român, ba chiar englez londonez , numit Joseph Mallord William Turner (n. 23 aprilie 1775, Londra – d. 19 decembrie 1851, Chelsea, Londra) .

William Turner, Soarele pe lac - Sun setting on the lake

Romantic prin poziționarea temporală și (uneori!) tematica aleasă, dar precursor impresionist ( expresionist și futurist) prin tehnică, tușeu, culoare, transparența aerului, ceața-soarele, ceața-viscolul, …ceața, pe care a pictat-o atunci când impresioniștii încă nu se născuseră…modestul fiu de bărbier peruchier, Joseph Mallord William Turner,  se naşte  în cartierul londonez Covent Garden, nimerind într-un întuneric strâmt și o lipsă de aer care ar fi sufocat și un ventilator, cu atât mai mult un copil firav și plăpând. Dar lucrează, pictează, desenează…ajungând să fie remarcat prin talent, forță și mister, având în copilărie sprijinul tatălui ocrotitor și al unor profesori celebri din școala engleză de pictură. Al meu deja cunoscut (vouă) iubit, Monet, se năștea în 1840, când această englezească pasiune personală (necunoscută până azi ca pasiune a mea personală …vouă!), Turner, deja picta transparența aerului în diverse momente ale zilei:  zorii, amiaza, strălucirea soarelui pe mare, amurgul, sau dimpotrivă, picta ceața, pâcla, ploaia, viscolul, furtuna, norii…la răsărit sau la apus(vezi ceva mai jos  Castelul Norham în răsărit de soare, pictat de William Turner în  1835)

William Turner, Lumină și culoare - Light-and-colour

William Turner, The Angel standing in the sun

William Turner, marea linie ferată de Vest - The great West Railroad

Subiectele mari ale lui Turner nu cred că sunt peisajele în sine, a-i spune ”celebrul peisagist” nu e extrem de potrivit! Subiectele sale sunt mult deasupra peisajului ca gen, el pictând atmosfera peisajului (în soare sau ceață, marea, amurgul) pictând  impresia…ei da, impresia de ceva care nu se vede, dar se simte, emoționează, filtrează și aruncă misterul peste frumusețea unei  iubiri de care nu mai ai cum să scapi! E suficient să- admirăm celebrele ”Veneții”, numeroase scene din cele doua călătorii făcute la Veneția, pentru a vedea cum peisagistul misterului și frumuseții luminoase se transformă în impresionistul, (cu accente expresionist-futuriste) care a uimit o lume întreagă prin unicitate și strălucire. Ultimele scene venețiene (le vedeți în finalul postului) surprind exclusiv atmosfera și extrem de vag peisajul însuși, ceea ce este magnific! Un  talent de o rară noblețe sufletească și dorință de schimbare. Cunoscător al operei predecesorilor săi francezi ( Claude Lorrain i-a fost model în prima tinerețe) și englezi, Joseph Mallord William Turner își găsește un stil inconfundabil, uriaș, cunoscut și recunoscut, alături de marile valori ale artei universale. A  călătorit mult, Roma, Veneția, Parisul oferindu-i subiecte pe care le-a transformat în secvențe inimitabile de lumină și culoare.Tehnica sa a rămas secretă, modul în care, după ce studia fotografic subiectul, îl distila și îl ocrotea în abur, în soare sau  ceață, în amurguri aurii și roșietice sau aurore roz-galbene-opalescente, până la estomparea aproape completă, tranformându-l în atmosferă și aluzie, e UNIC. Nu voi insista cu vorbăria, am mai spus-o și mă țin de cuvânt. Dar voi apela la cuvintele celor care au surprins superb devenirea marelui pictor englez,  în contextul universalității.

William Turner, Viscol (Snowstorm)

Citez și fac comentarii personale (C. p.) pe marginea citatelor:

William Turner, Castelul Norham răsărit de soare 1835 (Norham Castle)

“..imaginaţia lui Turner era capabilă să distileze din lumină şi culoare o poezie tot atât de delicată ca a lui Shelley. E cazul acelor viziuni palide, opalescente, de râuri şi estuare, printre care cele mai frumooase sunt poate acelea care au ca punct de plecare Castelul Norham. A spune că ele înfăţişează acest castel e tot atât de înşelător ca a susţine că un tablou de Braque reprezintă o femeie aşezată la pian. Există, fireşte, o legătură logică între ceea ce am fi văzut dacă am fi fost acolo şi tuşele palide de roz, albastru şi galben cu care Turner şi-a colorat pânza; ea constituie chiar esenţa frumuseţii lor. Dar această legătură e extrem de complexă şi ar putea fi descoperită numai retrăind cele simţite de Turner însuşi. Ea este totodată inseparabilă de tehnica cu ajutorul căreia Turner aşterne pe pânză cele mai fine pelicule şi abureli de culoare – o tehnică pe care, cu preţul multor precauţii, a ţinut-o secretă în timpul vieţii sale şi care a rămas secretă de atunci încoace.“(Kenneth Clark)

C.p. …No comment! Jos pălăria!

“Pictează arbori galbeni şi albaştrii şi contează pe ochiul spectatorului ca să-i transforme în verde.”

“Tablourile lui Turner ne amintesc de abstracţiunea unei perspective bătute de vânt. Ele prezintă nu atât elemente ale naturii, cât atmosfera care le înconjoară. Sunt tablouri ale aerului, pământului şi ale apei.”(William Hazlitt)

C. p. : Se pare ca londonezul meu a reușit înaintea celor mai iubiți pictori (nu sunt trădătoare, mă cunoșteți!) să picteze…impresia, aerul, atmosfera!

William Turner, Luptătorul - Temeraire

În secolul al XIX-lea, expresivitatea culorilor şi modul în care artistul a ales să le aplice pe pânză erau atât de inovative, încât a fost nevoie de impresionism, expresionism şi futurism pentru ca stilul său să fie apreciat la adevărata valoare.(Cristina Andrieș).

C.p. : Și a fost nevoie de Turner pentru ca succesorilor să le fie mai ușor să… descopere. Dar l-au iubit și admirat! Sublim!

William Turner, Yacht apropiindu-se de tarm (Yacht-approaching-the-coast)

Williem Turner, Castelul Northumberland

William Turner, Înmormântare pe mare sau Burial at sea

William Turner, Grand Canal, Venice

William Turner...Just Turner...

Roma scăldată în Soare:

William Turner, Modern Rome, Campo Vacino.

VENEȚIA, subiect preferat în timpul călătoriilor în Italia. Aici, în ultimele reprezentări, 1840-1845, aceeași Veneție, alt Turner:

William Turner, Venetian Scene, 1844

William Turner, Venice with the sal-1844

GABI a realizat un superb video (youtube) cu picturi bine alese din opera lui Turner. Muzica: ENYA, Afer Ventus, aici varianta instrumentală. O felicit și îi mulțumesc!

CELLA mi-a întregit scurta expunere cu acest minunat dar:

Vincent Van Gogh

(Un text scris de Mirela Pete)

A scrie despre Van Gogh (particula “van” nu este parte de titlu nobiliar, compune  numele artistului şi a-i scrie numele fără particulă e o greşeală de ortografierea numelor în limba olandeză, fiind absolut necesar să îi scrii numele corect, folosind întotdeauna  particula “van”) într-un spaţiu limitat este o mare îndrăzneală. Textele referitoare la marele  pictor însumează un număr considerabil  de pagini,  pentru că ne aflăm în faţa unei personalităţi artistice, care a schimbat faţa artei secolului al XX-lea , indiscutabil. Nu doar ca precursor expresionist, ci ca mod de a exprima însuşi actul creator şi gestul pictural. Nu mi-e frică de această consideraţie personală, mi-e teamă doar de neaveniţii care ar putea înţelege eronat acest mare gest, îndrăzneală creatoare şi nepăsare în faţa opiniei publice contemporane marelui artist. Pentru că genialitatea nu e întotdeauna similară cu succesul de critică şi admiraţia necondiţionată a publicului.

Irises,_1889,_Vincent_Van_Gogh

Vincent Willem van Gogh (30 martie, 1853 –  29 iulie, 1890), artist olandez, reprezentant al curentului post-impresionist,  considerat astazi unul dintre cei mai importanti pictori din istoria artei.(zise wiki)

Nu voi vorbi prea mult despre Van Gogh, pentru că arta (mă refer AICI la artă şi artist, aşadar, nu fac “ocolul” printre pseudo-artişti-iluştrii-necunoscuţi-descoperiţi-de-minţi-luminate-ale-blogosferei) merită mai mult decât discuţii şi analize sterpe ale amatorilor, fie dumnealor nişte foarte pricepuţi…băgători de seamă. Fireşte că avem dreptul să tratăm preferenţial un artist, arta lui sau o singură operă de-a lui. Normal! Doar nu aveţi pretenţia ca iubitorii de artă să se supună modelor, sau şi mai grav, dictaturii unor inşi care au descoperit că ei pot hotărî cine e “cotat” ca pictor mare, cine e sau nu e colorist genial, cine “are voie” să-ţi placă şi de ce! Dar nu mai lungesc o poveste care e atât de departe de artă şi artist, încât nu merită  spaţiul acesta al meu, aflat pe un domeniu personal, un spaţiu pe care îl iubesc!

Van Gogh e o reprezentare a unui mit mereu în luptă cu demonii interiori, iubindu-şi arta, lucru care îl face capabil să sufere enorm pentru ea, să dorească să fie în preajma proprie-i arte fără pauză, culorile fiind hrană pentru pânzele sale, dar şi pentru sufletul său. Genial, excentric, talentat, inspirat, straniu, extrem de lucid atunci când picta, lucru dovedit AZI cu prisosinţă de exegeţii operei sale şi de biografii obiectivi (deci fără texte că ar fi pictat doar în perioadele de depresie sau psihoză, acelea erau perioadele negre în care nu picta, sunt  bârfe iubite de cei care nu îl consideră genial şi nu ştiu să-i aprecieze valoarea), că ar fi suferit de nerecunoşterea talentului şi genialităţii sale , ipoteză  infirmată de corespondenţa cu fratele său, care susţine că “lui Vincent puţin îi păsa de această  recunoaştere”, dar şi de ultima perioadă a vieţii, în care genialul maestru al culorii a cunoscut aprecierea publicului şi a criticii, lucru care, de fapt, l-a întristat şi deprimat. Nu, nu e o ciudăţenie, foarte mulţi artişti suferă depresii în momentul în care celebritatea îi copleşeşte, clipele de însingurare conferindu-le o mai mare siguranţă de sine şi inspiraţie. Nu e singurul geniu retras, nu e singurul mare artist care prefera solitudinea atelierului, apropierii publicului guraliv şi entuziast.

Van Gogh_Sunflower

Cunoscute azi aproximativ 900 de picturi şi peste 1100 de desene, necunoscute foarte multe, despre care se ştie sau se presupune că ar exista cu zecile în colecţii particulare, lucrări amintite de cei în preajma cărora a trăit, inclusiv Theo Van Gogh cu care a întreţinut o importantă corespondenţă, Van Gogh dovedeşte o forţă de creaţie şi o putere de muncă impresionante, dacă ne gândim că aceste opere au fost realizate într-un deceniu. Majoritatea, în ultimii doi ani ai vieţii,  multe cu puţin timp înaintea sinuciderii sale,  opere deosebite ca valoare. Cei care l-au apreciat în timpul vieţii au deschis postum, la vreo două luni după moartea sa, o expoziţie care s-a bucurat de un succes  meritat. Unii se miră, absolut penibil, de consideraţia postumă imensă de care se bucură artistul!  Nu merită nimeni efortul de a explica DE CE acest geniu al culorii, al trăirii gestului artistic, al compoziţiei inspirate, al unui stadiu “curios” de expresionist într-o lume bântuită de postimpresionism, e apreciat şi vândut atât de bine azi ! Poate că eu, având sudii de specialitate (totuşi, două facultăţi de arte lasă o amprentă în cunoştinţele şi gândirea unei persoane!), nu mă mir pentru că nu motive, ceea ce se întâmplă e absolut firesc, geniile şi-au găsit recunoaşterea cel mai adesea postum, unii fiind fericiţi…sau nefericiţi, cunoscând aprecierea unanimă încă din timpul vieţii. Repet: cei care l-au cunoscut bine pe Vincent Van Gogh (fratele, cumnata, alţi pictori) ştiu mai bine şi mai exact cum s-au întâmplat lucrurile, decât “speculanţii” vieţii şi dramelor artistului, care nu trebuie amestecate cu marea sa operă, un geniu al culorii nu trebuie niciodată compătimit, doar admirat, apreciat, fără zarvă de mahala, fără bârfe înjositoare, fără mirări imbecile şi fără ostentaţie. Iar dacă NU vă place, părăsiţi acest spaţiu, întocmai ca şi un eretic spaţiul sacru. Nu vă condamnă nimeni! …( vizitatorii şi prietenii cu care m-am obişnuit şi pe care  îi aştept mereu, vin cu prietenie. Şi celor care doresc să poftească pe aici, le voi deschide la fel de prietenos! Pe neaveniţii cărora le-am sistat comentariile tâmpite, îi poftesc să viziteze spaţii mai snoabe şi mai… business!)

Voi încheia referindu-ma la Van Gogh – scriitorul! Ei da, a fost un mare scriitor, dând dovadă de o minte limpede şi o gândire fără semne de afecţiune mintală. Se pot citi nemeroasele scrisori trimise fratelui său, păstrate cu sfinţenie de acesta, care dovedesc existenţa unui talentat scriitor, alături de genialul pictor!

Câtă iubire pentru culoarea rafinată şi puternică în acelaşi timp, cât drag pentru gestul pictural, cătă expresivitate. Doar priviţi:

Priviţi aceste reproduceri după câteva din operele lui Vincent Van Gogh, care nu pot egala originalele, e ştiut că asta e soarta reproducerilor… Nu vă intoxic cu aprecieri şi consideraţii didactice privind pensulaţia, tuşeul expresiv, culoarea rafinată dar bogată şi expansivă, strălucitoare dar plină de sensuri, bazată pe complementaritate, rece-cald dar şi…un mister cromatic care te “izbeşte” ca o lumină, ca o iluminare, ca să exprim exact ce am gândit…ca o forţă pe care artistul a impregnat-o în tot ce a pictat şi desenat, o forţă şi o expresivitate mai puternice decît miturile, vorbele, curentele, modele, stilurile şi anii care au trecut peste opera sa, sporindu-i atât valoarea, cât şi misterul. Pentru că o operă mare e înconjurată mereu de un mare mister, mai ales atunci când recunoaşterea vine târziu dar…monumental! De ce “mister”?  De ce tuşeu “frământat”, “contorsionat”, “agitat”, liniştit şi devenind linistitor… brusc, culori grele între lucrări în care culoarea e impregnată nu de galben, ci de soare, un pictor solar, stelar, al florilor şi al ghetelor scâlciate…iată misterul!

van-gogh-shoes

van_gogh_wheatfield_with_crows

Am scris cam mult, recunosc, am scris acum, chiar azi, de o oră încoace,  fără schiţă, sper că nu am omis nimic important, dar nu e, oare,  important ce a pictat? Mult mai impotant decât cui, ce, cum, sau cu cât se vinde Van Gogh azi, lucruri atât de îndepărtate de frumuseţea şi sensul operei de artă!

Includ aici două picturi înfăţişând irişi, special pentru Andreea, o fată minunată, mare amatoare de artă!

Van_Gogh_Irises

vincent-van-gogh-blue-irises

van_gogh_siesta

van gogh-grains-

vincent-van-gogh-night-cafe

vincent-van-gogh-autumn-garden

van-gogh.willows

van-gofh-avenue-of-poplars-in-autumn

Room_at_Arles,_1888,_Vincent_Van_Gogh

Van Gogh - Landscape

Van_Gogh_Starry_Night

Vincent-van-Gogh-Sunflowers

Van-Gogh - tree

van-gogh-chair

maslini-van-gogh

Mountains_at_Saint-Remy,_1889,_Vincent_Van_Gogh

Van_Gogh_-_Patch_of_grass

Entrance_to_the_Public_Garden_in_Arles,_Vincent_Van_Gogh

vincent_van_gogh_self portrait

Chanson d’automne

(Paul Verlaine)

Les saglots longs
Des violons
De l’automne
Blessent mon couer
D’une langeur
Monotone.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l’heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure

Et je m’e vais
Au vent mauvais
Qui m’emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

Vincent Van Gogh, Peisaj de toamnă cu patru copaci

Claude Monet, Toamna la Argenteuil

Isaac Levitan, Toamnă aurie

Emoţie de toamnă

(Nichita Stănescu)

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
ca or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Vincent Van Gogh, Stradă cu copaci, toamna

Vincent Van Gogh, Salciile toamna

Vincent Van Gogh, Toamna în grădină

Vincent Van Gogh,Copac

Claude Monet, Toamna pe Sena (seine)

Claude Monet, Plopi de-a lungul râului, toamna I

Claude Monet, Plopi toamna, II

Isaac Levitan, Peiasj de toamnă

Isaac Levitan, Sokolniki toamna

Vasily Kandinski, Peisaj de toamnă

Egon Schiele, copac toamna

Maria Diaz, Toamna în pădure

Nicolae Grigorescu, Toamna pe muscel

Nikita Petrovich Fedosov, Toamnă aurie

Les Feuilles Mortes

(Jacques Prévert)

(fragment)

C’est une chanson qui nous ressemble.
Toi, tu m’aimais et je t’aimais
Et nous vivions tous deux ensemble,
Toi qui m’aimais, moi qui t’aimais.
Mais la vie spare ceux qui s’aiment,
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants dsunis.

(traducere în limba engleză)

This is a song which resembles to us.
You, you loved me and I loved you
And we lived both together,
You who loved me, me who loved you.
But the life separate those which love themselves,
All softly, without making noise
And the sea erases on the sand
The steps of divided lovers.

NU există în poezie ceva mai autentic autumnal ca sentiment, sonoritate și stare de toamnă, ca Chanson d’automne. Poate doar în poezia secolului al XIII-lea, XIV-lea.E perfect. Nu va fi niciodată depășit. Am suspiciunea că, cel puțin ca estetică sonoră a versului, nici egalat.
…Verlaine s’est laissé inspirer par le charme mélancolique de l’automne à sa manière musicale et harmonieuse tout en nuance et en accent léger…
P.S. E 1 septembrie și afară sunt  29 de grade și cerul e senin și frumos. Toamna apare nefiresc de brusc, în fila calendarului.
Întâi septembrie e atât de departe de vară…La data aceea, noi, temperații, suntem cel mai departe de vară. Ceea ce înseamnă că mie, uneia, nu-mi place acest septembrie în calendar. Dar îmi place în pictură și poezie!Ca și toată această toamnă. Transpusă în arte, niciodată afară!

Van Gogh, Lanuri de grau

Van Gogh, Secerişul

Van Gogh, Summer field flower in night

Van Gogh, Les bles jaunes

Monet, Le jardin de iris bleu

Monet, Eleşteu cu nuferi

Georges Seurat, Un dimanche apres midi a lIle de la Grande Jardin

Leif Nilsson, Doans Fields and Pettitpaug in Summer

N. Grigorescu, Fete lucrând la poartă

Isaac Levitan, Căpiţe de fân in amurg

Kevin Callahan, Summer

Gauguin, Femmes de Tahiti

Din creţia lui Paul Gauguin puteam să pun cam 90%, dar totuşi, acolo e numai vară şi eu mi-am dorit aici vara ca anotimp în pictură, nu ca stare permanentă de viaţă, precum în Tahiti, cu tot acel exotism…Şi mai e ceva: pe Gauguin l-am pus deoparte, vreau o filă numai cu el! Aş fi vrut şi un Van Gogh singur cu vara lui, dar încă nu ma încumet să rămân singură cu acea creaţie,  mă copleşeşte.

Şi vă invit să revedeţi primul vernisaj al Enyei, fiica mea, aici, are două tablouri solare, foarte calde, expresive, inspirate, e toată vara acolo, în creaţia ei. Adorabilă!