Archiva Pentru Tema ‘Pictori români’

Ion Țuculescu sau ochii magici ai culorilor (pictori români III)

04
Feb

Ion Țuculescu - Autoportret cu frunză

Ion Țuculescu…De ce?…Poate pentru că Cella mi-a propus să scriu ce cred eu despre culori, așa cum le simt eu, nu așa cum le descompun marii teoreticieni ai culorii… scriu despre culori, apelând la unul din cei mai mari coloriști români și de pretutindeni, care l-a avut – cu demninatea specifică marilor creatori - pe Van Gogh ca mentor, de dincolo de eternitate…poate pentru că, studentă fiind, profesorul meu de istoria artei, domnul profesor Gheorghe Arion ( muțumiri și respect, Profesore!) m-a felicitat, după ce am povestit cu ochii aproape închiși Păunii privilor și Privirile culorilor...

Ion Țuculescu - Păunii privilor

…sau poate pentru că Ion Țuculescu a preluat din estetica pură a artei populare motive pe care, cu propria energie creatoare, le-a transpus, printr-un desen incisiv și o cromatică vie, într-o dramatică percepție a actului picturii în sine…poate pentru că, Țuculescu a pornit în căutările sale estetice după ce a fost profesor la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica, unde a predat până în 1937…și a pornit în căutarea atelierului pierdut după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale ale Universităţii Bucureşti şi apoi pe cele ale Facultăţii de Medicină, unde a obţinut, în 1939, doctoratul cu Magna Cum Laudae…poate pentru că nu i s-a părut nefiresc să activeze ca medic pe front, în război...dar nici să se întoarcă, regăsindu-se în ateleierul de pictură părăsit la vârsta de 15 ani, după un mare succes la o primă expoziție, adolescent fiind (pictorul s-a născut în 19 mai, 1910, la Craiova)…poate pentru că, în ciuda celor 7 expoziții (puține, dar au fost!) din timpul vieții, nici criticii, nici publicul larg nu l-au văzut, orbiți cu siguranță de marea-i strălucire, sau orbi de neputința vederii magiei prin ochii culorilor -Pivirile culorilor…

Ion Țuculescu - Privirile culorilor

…pictorul trebuind să moară la numai 52 de ani pentru ca o Retrospectivă (în 1965) să-l aducă pe piedestalul destinat geniilor și ochilor orbi până atunci….când omul nu mai există și rămâne pictorul și creația sa…

Ion Țuculescu - Vieți multiple

Privirile umbrei

…și poate pentru că a fost un pictor al invizibilului și al tainelor, pictând lumi invizibile, umbre, surâsuri ale umbrelor care nu se văd, privind către ceea ce este tainic, straniu, fantastic, teluric și totemic…și sigur pentru că, pornind de la un stil tare drag mie, Art Nouveau și școala picturii expresioniste, descoperea expresivitatea expresionismului, tot prin mentorul său de dincolo de eternitate, mare precursor expresionist, Van Gogh, pictând Câmpurile de rapiță, Drama folclorică sau Covorul cerulu…și poate pentru că, prin cromatica sa mai mult decât bogată, extrem de generoasă cu toate culorile, convertește natura în obsedante structuri onirice, ca în Fluturi sau Basm vechi sau Ochi călători...și sigur pentru că, grație temperamentului său exploziv, nu definește forme, nu stabilește repere îngrădite, nu caută realitatea identificabilă, ci doar transmite privitorului o anume încordare şi o o categorică pasiune a elaborării, transformând structurile materiei din realitatea palpabilă, în veritabile emisiuni de energie.

Măști ale divinității

Și sigur pentru că, în pictura lui Țuculescu, culoarea este înţeleasă în mod complex. Nu este doar o alăturare căutată de complementare, cald-reci sau aromonii de minore/majore, ci e și substanță, pastă, dar și ton, grav/înalt, cum a simțit în momentul divin al creației. Și nu numai de aceea, ci și pentru că…ancestralul, structurile arhetipale din motivul folcloric, oniricul, credințele și superstițiile îi folosesc pentru a abstractiza, ca în cazul celebrului Autoportet pe fond galben, până la contopirea modelului cu fondul, într-un motiv în care diferența dintre elementul portretizat și fundal se transformă într-un motiv profund decorativ…

Ion Țuculescu - Autoportret pe fond galben

Ion Țuculescu, Drama folclorică

Relații în oranj

…și pentru că pânzele sale, datorită îmbinării dintre lirismul interior și dramatismul expresiei picturale sau al expresionismului arhetipal, îl fac unic, așa cum unici sunt sunt toți marii pictori, care, sfidând curentele artistice traversate, se integrează doar atât cât să preia ceea ce le este de trebuință pentru a-și face opera disctinctivă. Și sigur pentru că, o pictură semnată Țuculescu – dacă avem norocul, pentru că sunt multe nesemnate- înseamnă ochii magici ai culorilor, păunilor, cerului, câmpurilor, interioarelor arhaice, înseamnă o operă atât de aparte, încât e imposibil să nu simți vibrația culorilor care te privesc insistent, dincolo de lumi, dincolo de totemuri , de aureole și scoarțe, de unde te privesc galben, violet – Figură violacee, roșu, negru – culoare prețuită de maestru, albastru-cobalt, brun-Ocean brun, verde – Ochi verzi, oranj – Relații în oranj...

Ion Țuculescu - Figură violacee

…și sigur pentru că, în pânzele abstracte (un spațiu între figuativ și abstract) pictate în ultimii ani de viață, Testamentul meu plastic și Ultimul tablou, a înfățișat, pe o pânză de 3 metri, lupta dintre bine și rău…bolnav fiind și refuzănd să-i asculte pe medici, a muncit până la ultima suflare, încât soția sa mărturisea: ”Obligat de medici să se interneze, le-a cerut trei zile ca să-și facă testamentul. Nimeni nu știa la ce se referea. A lucrat cele trei zile la “Testamentul meu plastic”. E o pânza teribilă, care înfățișează lupta dintre bine și rău. În ultima treime, însă, răul e încercuit, alungit și binele iese triumfător.” Și pentru că nu e cu nimic mai puțin decât Brâncuși, transfomând motivul arhetipal, folcloric, în artă pură.

Ion țuculescu, Fluturi în peisaj

Interior țărănesc cu scoarțe

Ochi călători

11111-Ion-Tuculescu-Marina-la-Mangalia300

Marină la Mangalia cu fluturi

Cutia cu fard

Peisaj 1

Iarna in padure

Ion Țuculescu - Fluturi

Câmp cu margarete

Compoziție cu păpuși

Stările câmpului

Totem albastru

GABI A CREAT UN VIDEOCLIP SUPERB, ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ, DEDICAT ARTISTULUI ION ȚUCULESCU ȘI EXCEPȚIONALEI SALE OPERE PLASTICE. GABI MERITĂ LAUDELE ȘI APRECIERILE NOASTRE. MULȚUMIM!

”Citat: Dupa incetarea sa din viata si intrarea in eternitate, opera lui Ion Tuculescu a cunoscut un memorabil succes in cadrul a numeroase expozitii (Venetia – Italia, Paris si Le Havre – Franta, Copenhaga – Danemarca, Belgrad – fosta Iugoslavie; Oslo – Norvegia, Stockholm – Suedia, Bruxelles – Belgia, Varsovia – Polonia, Washington, Columbus, Ohio, San Francisco – SUA) etc. Ion Tuculescu a pictat pana in ultima clipa, credincios telului sau, lasand in urma lui o opera trainica si cutezatoare, cu care, in anii urmatori, poporul nostru se va mandri tot mai mult, cum s-a petrecut si cu opera lui Constantin Brancusi”. Biruinta lui Tuculescu este mare si pilduitoare, fiindca este una din acele biruinte mari si pilduitoare de dupa moarte care, din timp in timp, ne zguduie constiintele si imbogatesc tezaurul spiritual al omenirii…”.Geo Bogza – Extrase din “Timpul inceputului”

Tags: abstract, ancestral, arhetipel, artă, arte plastice, artist, Brâncuși, CELLA, colorist, creaţie, creator, credințe, culoare, decorativ, dramatismul expresiei picturale, estetica, expozitie, geniu, interioare, Ion Țuculescu, lirism, magie, motiv folcloric, ochi, oniric, opera disctinctivă, păuni, pictor, pictor al invizibilului și al tainelor, pictura, piedestalul destinat geniilor, Prof. Gheorghe Arion, român, substanță, temperamentul exploziv, totem, van gogh

41 Comentarii

Margareta Sterian sau spiritul iscoditor (pictori români II)

31
Jan

(Un text de Mirela Pete)

“Am considerat întotdeauna că un artist este mereu dator celor cărora li se adresează”. (Margareta Sterian)

Margareta Sterian, Autoportret

Margareta Sterian

Un prea-plin emoțional răzbate dincoace de culorile aburind în spațiile îndepărtate, din pictura Margaretei Sterian. Libertatea interioară i-a permis artistei românce să nu se lase sufocată de schimbările unui secol de viață, pe care l-a străbătut vivace, creativ, inspirat, inteligent, strălucit, original. O consider unul din cei mai valoroși pictori români și aș vrea din suflet ca, atunci când se discută despre artiști plastici, scriitori, muzicieni, să ne se mai facă diferența de sex. Am citit articole în care se precizează :”E cea mai bună pictoriță dintre femei”. Mă abțin de la comentarii.

Atât în pictură, cât și în literatură, respectiv în romanul autobiografic „Castelul de apă”, Margareta Sterian rămane atașată inocenței copilăriei. Despre pictorița Margareta Sterian, Ana Blandiana scria: „Daca n-ar fi fost decat autoarea cărților sale de versuri și a minunatului «Castel de apă», Margareta Sterian tot ar fi rămas un nume în istoria literaturii române”. De o rară sensibilitate, scrierile sale rămân până azi semnul distinctiv al unui spirit inovator și original.

Margareta Sterian - Castelul de apă, carte autobiografică. Coperta: Autoortret

Margareta Sterian - Nunta în curte

1111-ms-Margareta-Sterian-(1897-1992)-Curtain-Sketch

Margareta Sterian-(1897-1992)-După cortină

Margareta Sterian a fost pictoriță, poetă, traducătoare și scenografă. Poetă inclusiv pe pânza pictată, deoarece operele sale nu exclud poezia, magia, basmul, toate întruchipându-se din culoarea ușor voalată și vagi forme pierdute în depărtări pline de mister, sau apropiindu-se, în care poezia sau narațiunea, prezente fără discriminare, susțin admirabil efectul compozițional și cromatic rarisim, întradevăr rarisim! Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992, wiki) a traversat cu seninătate întregul și zbuciumatul secol XX . Complexitatea și vastitatea operei sale sunt atât semnul autenticei vocații enciclopedice, a unui talent de excepție, muncii asidue, dar și darului de a fi senină mereu, stare care i-a permis o lungă și prolifică existență. Iată ce spunea artista într-un interviu la întoarcerea în țară, după o călătorie de studii și activitate expozițională, în SUA: “În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează şi se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicaţie au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu ştiu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit şi au creat în oraşele Renaşterii italiene. Comunicaţiile, aparatele, călătoriile au favorizat şi pastişarea valorilor, imitaţiile, pastişele de tot felul.” Opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor.

Margartea Sterian - Nunta evreiască

Sfidând veacul străbătut, artista își păstrează intactă libertatea interioară. Cel mai nou album dedicat ei este “Opera pictată”, de Mariana Vida. Aflăm aici că în ianuarie 1944, are loc la Teatrul Național, pe atunci sub conducerea lui Liviu Rebreanu, premiera piesei “Din jale se întrupează Electra”, de Eugen O’Neil, laureat la Premiului Nobel. Traducerea îi aparținea Margaretei Sterian și lui Petru Comărnescu. Și montarea piesei s-a realizat tot cu ajutorul traducătoarei Sterian, care văzuse premiera mondială la Teatrul Guild, din New York, în 1931 și care semnează “Anonymus” în caietul program. Punerea in scenă a piesei a avut de înfruntat obstacolele create de bombardarea orașului de către… americani. O anecdotă, dacă se poate spune, desprinsă din Albumul dedicat artistei. Multe articole, monografii, documentare, i-au fost dedicate doamnei Sterian, așa că e imposibil să nu fi auzit de acest nume mare ( uitat pe nedrept decenii întregi de comunism), cu atât mai mult cu cât măreața sa existență înfruntă chiar și revoluția din 1989, după ce trecuse cu brio cele două războaie mondiale și instalarea comunismului în România. Margareta Sterian a fost, pe rând, reprezentant al generației artistice din excepționalii ani ‘30 , traducător al poeziei americane și engleze în timpul proletcultismului, ceea ce, sub comunism, era o mare și nesperată libertate în viața cultural-artistică. Pictoriță, ceramistă, textilistă și scriitoare, scenograf și traducător, iată creatorul Margareta Sterian.

1111-ms-Margareta-Sterian-(1897-1992)-Scene-with-Two-Faces

Margareta-Sterian-(1897-1992)-Scenă cu două fețe - Scene-with-Two-Faces

Stilul artistic, definit prin perspectiva obținută prin rabatere, cadre mai puțin obișnuite, mai multe scene într-o singură compoziție și intr-un singur plan, detaliul miniaturizat adus în prim-plan, iată elementele cheie care compun semnătura artistei, făcând-o particulară, absolut unică. Subiectele sale predilecte sunt luate din lumea basmului, a circului, dar și a procesiunile populare cu măşti, nunți, personaje fantastice, care creează scene de un seducător realism magic. Firește că a pictat și în manieră realistă, într-un secol îți schimbi destul de des stilul, dar amprenta inconfundabilă și-a lăsat-o pe operele pe care le-am descris mai sus și pe care le voi prezenta ilustrativ. Cam prin 1967, Margareta Sterian işi schimbă radical stilul, pictând o serie de picturi abstracte , în maniera abstracționismului francez.

Margareta Sterian - Portretul lui Tristan Tzara

Folosește tehnici noi, picturi în ulei combinat cu nisip, aceasta fiind o tehnică revoluţionară pentru acea perioadă, deoarece exclusiv fresca se realiza cu nisip. Va reveni la o manieră personală , a revenit mereu, odată cu pictura figurativă tratată ca o naraţiune fantastică, fabuloasă, folosind într-un mod insolit culorile, decorile închise și desenul în nuanțe deschise, radiind alburi și griuri calde, aburite prin reflectarea culorilor care izvorăsc dinăuntrul personajelor. Mister, magie, poeveste și poezie la un loc, culoare și tehnică, imagini succsive, circ, mit, basm și obiceiuri, iată o succintă și simplă caractreizare a unei opere vaste, mult prea vaste pentru a o umbri povestind-o mai amănunțit. Voi lăsa pictura să reverse magia-i care nu poate fi înlocuită, evident, cu serbede cuvinte…

UN SUPERB VIDEOCLIP REALIZAT ȘI POSTAT DE GABI PE YOUTUBE. TREBUIE SĂ RECUNOAȘTEȚI CĂ, DE DATA ACEASTA, GABI E PRIMA, NU DOAR FOARTE BUNĂ! MULȚUMESC!

Margareta-Sterian-(1897-1992)-Mountain-Hamlet-II

M.Sterian - Portret

Margareta-Sterian-(1897-1992)-Lupercalia-in-Brăneşti

Margareta Sterian-Balcic

Margareta Sterian - Peisaj cu apă

M. Sterian - Peisaj

Margareta-Sterian-(1897-1992)-The-Fisherman's-Legend

M. Sterian - Poetul și muza

1111-ms-Margareta-Sterian-(1897-1992)-In-the-Arena

Margareta-Sterian-(1897-1992)-În arena circului - In-the-Arena

Mulțumită lui Vic, care a avut amabilitatea de a-mi dedica un post excepțional, având-o pe Margareta Sterian în centrul atenției, voi atașa aici patru lucrări DEOSEBITE, INEDITE, frumoase! Îi mulțumesc lui Vic încă odată!

Le gasiți pe blogul lui Vic, însoțite de articolul care vă va arăta unde au apărut, însoțite de ale cui versuri (în traducerea Margaretei Sterian) și alese de către cine! Mie mi-a făcut o mare bucurie Vic, cu acest articol!

sterian sirenele

Tags: albume, artă, artistă, basmul, ceramistă, circul, compoziții, comunism, creator, expozitie, fantastice, magice, magie, Margareta Sterian, Mariana Vida, măști, Mirela Pete, monografii, obiceiuri, originală, pictor, pictoriţă, pictura, picturi, prolecultism, rabatere, SUA, textilistă, traducătoare

62 Comentarii

Întoarcerea la Pallady (pictori români I)

08
Aug

Theodor Pallady, Autoportret

CELLA e vinovată, da da, e singura vinovată de ceea ce se va întâmpla mai jos…mi-a stârnit amintirea şi dorinţa de-a reîncepe să pictez ( aparent, fără legătură ). E prima oară că scriu despre un artist drag mie şi e cam greu, că nu-i examen cu domnul profesor Arion ( mulţumiri!), e chiar scrisul meu şi răspund cu sufletul pentru asta!

Că a trecut un veac şi ceva de când n-am mai citit critică de artă, delectându-mă doar cu istoria artei, bazându-mă pe propria-mi observaţie şi ştiinţa dobândită în facultăţi, ori pe lecturile tinereţii de la douăzeci şi ceva de ani! Exagerez, dar nu foarte mult!

Natură moartă cu lămâi

Pont Neuf

Dar ce are acest domn al picturii universale (pe Pallady îmi permit să-l integrez în universalitate) cu critica? Am eu cu pictura domniei sale ce am, asta e! Îmi place. E pictorul născut pe la noi şi şcolit puţin pe la nemţi, mai mult pe la Paris….

Autoportret

E artistul care mă fascinează şi îl pun deoparte. Pentru ochi, suflet, inimă, minte, formă, idee, gând, spirit ascetic, lumină şi culoare!

De ce Pallady? Pentru că distanţa dintre arta acestui maestru şi kitschul zilei, ridicat la rang de mare artă, e uriaşă, pentru că nu am foarte multe preferinţe printre pictorii naţiei mele, preferând mai mult sculptura românească, pentru ca emană, prin fiece operă, o atemporalitate şi modernitate simultane, tinzând spre clasic. Pentru că e unic în ciuda faptului că a fost influenţat de altă mare iubire a mea, Matisse, cu care a fost şi bun prieten…Pentru că VOI, majoritatea, l-aţi cam uitat, nu-i aşa?

Nud pe canapea

Cineva scria într-un loc că artiştii sunt, de obicei, mai drastici, nu-şi aduc laude unul altuia…Eu cred că invidia le aparţine celor care nu iubesc arta, rataţilor, amatorilor, celor fără de talent sau fără idei, fără suflet de artist, ştiu eu!? Ei sunt cei care critică neîncetat….de altfel, se spune ca doar cel care nu a reuşit să facă artă adevărată s-a apucat de critică! Eu, aici, îmi mărturisesc o veche iubire, veche de mai bine de 20 de ani! E mult, e puţin? Nu pot să invidiez ceea ce iubesc, nu pot fi atât de ilogică nici să vreau. Dar, iaca’ nu vreau , dimpotrivă! Şi tocmai pentru că nu sunt critic de artă, ci artist, voi vorbi puţin, simplu, ferindu-mă de terminologia care …temină pe orice iubitor de artă, dar încercând, la fel de simplu, să-mi prezint o iubire, prin… formă….culoare…gând…asceza spiritului…rigoare…lumină…atmosferă…atemporalitate... etc…

Studiu de nud, detaliu

Nud în atelier

Nud pe fotoliu verde

Pictorul nudurilor feminine cu linie incisivă, figuri aspre, concentrate asupra unei acţiuni sau a unor idei, acesta e Pallady…O foarte rafinată construcţie spaţială, armonia în care culorile parcă îşi răspund una alteia, prin tonalităţi distincte, nuduri întotdeauna luminate frontal sau lateral, , „Nud pe canapea, „Nud în fotoliu cu eventai”, “Nud în atelier”, „Nud în interior” şi „Lectura” sînt doar câteva din operele picturale în care Theodor Pallady a preferat să ne lase, ca preţioasă moştenire, nudul feminin, gen abordat cu zgârcenie în pictura românească.

Nud (ce lumină, şi cât îmi doresc o reproducere mai bună....)

Natura moartă, portretul şi autoportretul , peisajul, de preferinţă cel citadin, sunt alte câteva teme preferate de Pallady, reuşite şi în crochiu grafic, foarte subtil în cromatică fiind peisajul citadin.

Nud . Lectura (îi mulţumesc CELLEI pentru acesta, (culoarea e sublimă, sau sublimată....nu contează)!

Natură moartă cu flori roşii

Coplexitatea operei pallady-ene se regăseşte în influenţele, la început germane – de unde rigoarea, simbolismul, apoi în curentul Art Nouveau, în accentele foviste a la Matisse,(cu care a fost prieten bun), curent pe care nu îl va urma, de altfel, rămânând fidel compoziţiei clasice bine ancorată în modernitate, prin culoarea armonizată, prin tematica ce transcede imediatul, distingându-se prin echilibru, calm, perenitate…Pallady spunea :”Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, ceea ce presupune şi viitor, aşadar şi…prezentul epocii sale. Da, din toate timpurile. Peren. Emblematic. Inspirat. Iubit.

Să-i respirăm culoarea, lumina şi forma, sau atemporalitatea, armonia duplicitară, sau “multiplicitară” a culorilor, acompaniindu-se în tonuri calde-reci, umede-seci, luminoase-umbroase, de o certă originalitate.

Pallady…aşadar, pictorul care, prin “cromatică si perspectivă asigură unitatea şi continuitatea imaginii, menţinând materialul reprezentat în convenţia bidimensionalităţii”.

(mărturisesc că tot ceea ce e postat aici am scris şi căutat azi, de vreo două ore, aşa că nu am imagini de o calitate superioară, dar voi încerca să caut unele mai bune şi le voi înlocui treptat…adevărul este că acestea merită văzute în real…)