Archiva Pentru Tema ‘fotografie’
Viena (jurnal de vacanță III)
Aug
(Un text de Mirela Pete. Fotografii de Enya, Mirela și Xaba Pete)
Poate pentru că Viena nu-mi era străină, vizitând-o în prag de primăvară acum mulți ani, într-o perioadă în care mi-am permis să o cunosc și să o iubesc, fără să o identific cu întreaga Austrie…și poate pentru că Viena e strălucitoare, plină de viață, iar vienezii ușor (mai mult, după părerea cunoscătorilor) deosebiți de alți germanici, am îndrăgit-o dintotdeauna! Viena e locuită atât de germani, cât și de mulți cehi, unguri, slovaci, sloveni, evrei, chiar și italieni, dar și de imigranții veniți din Europa de Est. Acest amalgam de culturi și oameni dă un plus de farmec unui oraș care risca să piardă mult din zâmbetul care l-a făcut celebru, odată cu destrămarea imperiului și pierderea teritoriilor, averilor, puterii…Aici, aristocrația este încă respectată și rolul său în dezvoltarea culturii vieneze este evident și recunoscut cu stimă de austrieci (și nu numai). Și poate pentru că Viena e luxoasă, alcătuită din palate care adăpostesc toate instituțiile publice, dar și palate de locuit pentru oamenii norocoși, înconjurate de grădini minunate, dar și muzee, care au fost celebrele palate ale împăraților austrieci. Poate că dacă nu cunoșteam Viena cu mult înainte de vara aceasta, n-aș fi observat-o atent, sub imperiul amintirilor și farmecului Veneției. Am revăzut cu drag Viena și i-am arătat-o și Enyei mele, cu aceeași iubire cu care i-am arătat trei dintre cele mai frumoase orașe din Europa și din lume, în vara aceasta. Xaba cunoștea Viena bine, amândoi știam Budapesta, doar Veneția era noutate. Ei bine, Veneția e un loc aparte, n-are rost să mai comentez un tărâm de magie, care nu lasă pe nimeni indiferent!l Dar azi e Viena, și e o altă mare iubire!
Viena este una din capitalele culturale ale Europei, cu un farmec și armonie care te fac s-o îndrăgești fără rezerve. Lăudându-se cu o infrastructură de invidiat, orașul este curat, sigur și plin de atracții turistice. Dacă ai doar o zi la dispoziție, va trebui să alegi exact ceea ce ți-ar completa bucuria din suflet, minte, inimă și de care să-ți amintești cu drag. Și nu e greu! Pentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice și al operei. Christoph Willibald Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms, Anton Bruckner și altii, au cântat și compus aici. Sublimul și marele drag mie Antonio Vivaldi a ales să plece pe tărâmuri veșnic muzicale și fără grij, tot aici. Valsurile lui Johann Strauss-fiul și familia sa au răsunat prima oară pe malurii Dunării albastre, care străbate Viena! Oricât ai fi de obosit, pentru că Viena trebuie străbatută, ca și Veneția, la pas, aici găsești un muzeu arhitectonic în aer liber, clădirile vechi fiind foarte bine conservate. Capitală de imperiu secole întregi, Viena se poate mândri cu mai multe epoci de glorie, parcă niciodată complet apuse…Palatul Belvedere este categoric unul dintre cele mai frumoase ansambluri de arhitectură barocă. Fastuoasele grădini baroce, încadrând interioarele pictate de vestitul autor de „vedute”, Bernardo Belotto, zis Canaletto, cel care a dat și Veneției unele din cele mai frumoase picturi, cu peisajele-i citadine superbe, a lăsat aici picturi rivalizând atât cu cele venețiene, cât și cu cele ale Villei Farnese de la Tivoli, Boboli din Florenta, Villei Medici, realizate de Bramante sau Belvedere de la Vatican. Noi am ales să petrecem mai mult timp la Palatul Schönbrunn, aflat la vest de centrul orașului. Palatul Schönbrunn, (Fântâna Frumoasă), denumit până în 1642 Katterburg, având 1441 de camere, este un monument de cultură și o oază de frumos! Împăratul Maximilian al II-lea, împăratul Leopold , împărăteasa Sissi si împăratul Franz Josef, au trăit aici toată viața, unii, sau doar o perioadă, alții. Palatul Schönbrunn a fost recunoscut de UNESCO și se află pe lista Patrimoniului Cultural al Lumii. Cât despre Palatul Belvedere, construit în stil baroc de prinţul Eugen de Savoya, aici se află celebrele picturi ale lui Gustav Klimt, Sărutul şi Judith. Admirate mai demult, acum ne-am delectat cu exteriorul. Zăbovisem mult la Palatul Schönbrunn!
Vă las cu fotografiile făcute de noi, acolo, într-o zi superbă de august, când trandafirii răspândeau arome de vis… Trăsurile aminteau de epocile de mare glorie imperială, artezienele împrospătau aerul, camerele luxoase te lăsau mut în fața acestui lux incredibil și al tablourilor și decorațiunilor de o rară frumusețe, iar muzica dragului și mult-apropiatului mie, Mozart, răsuna discret în saloane și grădini, pe alocuri fiind auzite și valsuri vieneze. Aleile, de o curățenie ireproșabilă, grădinile, serele cu palmieri, orhidee și alte plante și flori exotie, chioșcurile, Grădina zoologică cu urși Panda (Gradina zoologică Schönbrunn este cea mai veche grădină zoologică din lume și unica „menajerie baroc“ păstrată), bolțile de trandafiri, măreția și grandoarea copacilor umbroși, labirintul galant din gard viu înalt, te fac să retrăiești acele clipe de extaz, ale unor vremuri când oamenii se delectau cu plimbări prin grădini impecabil întreținute, călăreau pe aleile pădurii cu copaci tunși în diferite forme, care încadrează palatul, întreținându-i aerul proaspăt, sau ascultau muzică la umbra chioșcurilor elegante, unde servitorii nu mai pridideau cu aducerea bunătăților vieneze! Pentru că trebuie să vă mărturisesc un lucru: o mare nedumerire am avut la intrarea în Sala mare de la parterul Palatului: monitoare uriașe, cocoțate peste tot, îți arătau, pe lângă miile de turiști, majoritatea asiatici (și în Veneția am dat tot de asiatici!) tot felul de reclame colorate și luminoase ! Asiaticii, care dădeau năvală din autocare venite direct de pe aeroport, se înghesuiau la toalete (multe, dar devenite brusc neîncăpătoare) și la magazinele aflatele cu duiumul la parterului palatului. Se mai înghesuiau la cele câteva mini-restaurante amenajate tot în spațiul parterului palatin, unde se servea mâncare de tip fast food…Automatele de cafea erau luate cu asalt, iar Coca Cola demonstra că niciun palat nu va detrona vreodată bulele gazoase și foarte dulci, care au cucerit lumea! (ei, am mai glumit, dar mi s-a părut puțin deplasat comerțul din palat, este și afară, sunt multe restaurante, cofetării și magazine în acest complex de palate și grădini, mare cât un oraș!). Am savurat Bucătăria vieneză în alt loc, pe o terasă barocă, serviți cu strudel, linzer, cel mai bun croissant cu ciocolată și alte bunătăți! Poate că uneori comerțul n-ar trebui să umbrească fumusețea, dar e util și adevărul este că trebuia să avem de unde să luăm bilete pentru vizitarea interioarelor (atenție, costă între 10 și 19 Euro de persoană să vizitezi camerele pincipale, 1-3 Euro o carte poștală, 12 Euro un pliant, 12 euro câteva bomboane de ciocolată cu chipul frumoasei Sissi, 15 una cu Mozart. Cu excepția biletelor pentru un tur de o jumătate de oră prin palat, mai bine vă abțineți, sunt în oraș suveniruri ceva mai ieftine, dar nu foarte! Oricum, noi ne amintim și ne bucurăm doar de partea plină de farmec a Schönbrunn-ului, doar de fermecătoarea Vienă, pe care dorim să o revedem și iarna, de Crăciun și Anul Nou, dar și primăvara, poate de Paști, când vienezii își împodobesc orașul ca nimeni alții! Vienezii sunt oameni cultivați, care duc o viață bună. Sunt invariabil atrași de oamenii cu faimă și talent. Cu un nivel de trai ridicat în comparatie cu majoritatea europenilor, întotdeauna au manifestat admirație față de grația și stilul francezilor. Am auzit, în limbajul cotidian folosit de vienezi, multe cuvinte împrumutate din franceză! După cum spuneam, astăzi Palatul Schönbrunn din Viena se află în patrimoniul cultural mondial al UNESCO, datorită importanței sale istorice, imprejurimilor unice și decorațiunilor din interioarele splendide. Schönbrunn este una dintre cele mai populare atracții ale Vienei, primind in fiecare an aproape 1,3 milioane de turiști. Vara aceasta am fost și noi printre cei 1,3 milioane de turiști fericiți, care au îndrăgit Viena și Schönbrunn!
Sunt invitați la o plimbare prin Viena:
Supraviețuitor cu Urban Iulian:Proiect de lege pentru combaterea injuraturilor si calomniilor de pe internet
Cati, care ne spune Cum mi-am petrecut sarsitul zilei
Consiliul Național al Blogosferei
Lisandru cu ale sale Memorii
Daurel…Eu? Imi apãr sãrãcia…
Gabi…Jean-Baptiste Greuze (21 august 1725 – 4 martie 1805), pictor francez
Ganditor de Hamangia, Tocitorii ..
Griska, cu o Invitaţie la film
Vania , dar să țină Gripa la el!
Oana…Dintr-o dată…
se-cret…Am prins făptașul !
Teo Negură cu Poveste de vis (1)
Theodora și Stiri si declaratii absurde din Romania
Xaba de pe Gazonel
….și cine mai vrea!
Tags: Anton Bruckner, artă, austria, Belvedere, bolțile de trandafiri, Canaletto, chioșcuile, Christoph Willibald Gluck, curat, farmec și armonie, flori exotie, fotografii, francezi, Franz Schubert, frumos., glorie, Gradina zoologică Schönbrunn, grădini, Gustav Klimt, imperiu, Johannes Brahms, Joseph Haydn, labirint, labirintul, linzer, Ludwig van Beethoven, lux, monumente, Mozart, oameni cultivați, oraș., Patrimoniilor Culturale ale Lumii, Schönbrunn, sere, Sissi, strudel, Turiști, UNESCO, vacanţă, valsuri vieneze, viață bună, viena, Vivaldi, Wolfgang Amadeus Mozart
Fotografii din Cluj
Jun
Ploile din luna mai ne-au adus curcubee misterioase, iar răstimpurile de senin au adus o lună uriașă și roșietică pe boltă. Enya a fotografiat curcubeul și luna, eu m-am încăpățânat să surprind norii apocaliptici care tronau peste oraș și peste una din gloriile apuse ale Clujului, mărețul Belvedere! Încheiem cu S o a r e ! Triumful soarelui, încă timid, e evident! Sper să vă transmită ceva aceste fotografii.
Îi invit pe Aurora, Gabi, Cati, World of Solitaire, Elisa, Corina, Adela, Aurora, Atitudini, Supraviețuitor, Gabriela Elena,Geanina, Cristian Lisandru, Vania, Pisica, Teo Negură, Xaba, Theodora, Link Ping, Diana , Animalutele, Chitidevis, Ana Usca, Andi Bob, Bunatati simple, Loc de iubit. TANO.,Orianda, Simona, Sfaturile bunicii, Daurel, Napocel și cine mai dorește!
Tags: bloc, cer, cluj, curcubeu, Enya, fotografii, Luna, luna mai, maci, Mirela, nori, oraș., ploaia
Fotografii: Enya și cu mine la aparat
May
Am făcut mai multe fotografii, nu știu dacă le-am mai expus, prin posturi nu-s, că am mai și șters din ele, dar nu are importanță. Părerea voastră contează și în momentul în care îmi voi deschide o Galerie foto voi ține cont de părerile pertinente, avizate sau pur și simplu păreri sincere. Mulțumesc!
Enya și mami, pe rând, la aparat :
Later edit: Am primit de la Gabriela Elena Premiul Bloggerului Prietenos! Îi mulțumesc frumos și îl dăruiesc mai departe:
Pentru: xaba, Gabi123, Elisa, Dispecer Blogosferă, Link-Ping, Gabitzu, Iguana, Atitudini, Cristian , Grișka mustăți lungi, gheare lungiLisandru, Şilavarăcald, Teo Negură, Caius, Ana Usca, Simion Cristian, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena, Supravieţuitor, Oana Stoica-Mujea, Cella, Chitidevis, Chitidevis, Lucky Motanul, Natașa, Missouri, Nea Costache, Orianda, Sakura, Ana, Vic, Kareltje and Anya, Kareltje, Vania, Loc de iubit, World Of Solitair, Simona, Sfaturile bunicii, Maria Barbu. Poetă, Animalutele, Cati Lupașcu, Daurel’s blog, Ganditor de Hamangia, Grișka mustăți lungi, gheare lungi, Aurora Georgescu, Geanina Lisandru, Corina, Bunatati simple, Flavius Obeadă, Draw for joy, Dumitru Agachi, Iulia Diana Mihai, Rezonanțe imposibile, Diana Alzner, Ada Rus, Belle de Jour, primadona25, si cine se mai consideră o demnă verigă de legătură inter-bloguri…prietenoase!
Tags: Enya, fotografii, Mirela Pete






















