26 August 2018
Dragi condeieri, mă bucură mult reîntâlnirea noastră de azi, la sfârșitul unei veri lungi, capricioase, dar doldora de vacanțe înmiresmate, ploi, caniculă, vânt, curcubeie, nori și soare!  Sper să scriem și să citim cu drag ce-au scris și ceilalți colegi din club,  oameni talentați, inspirați, originali sau tobă de …informații parfumate. Fiecare calitate în parte, sau toate cele enumerate la un loc, alcătuiesc portretul condeierului parfumat perfect, drag mie și tuturor celor câteva zeci sau sute de mii de cititori. Vi se pare mult? Aflați că acesta este adevărul, suntem citiți, lucru care pe mine mă bucură nespus. Fără să facem reclamă la vreun produs, suntem căutați. Să avem parte de lectură plăcută,  multă sănătate și fericire și…să intrăm bucuroși în toamnă, apoi în iarnă, primăvară, vară, etc, etc!

……………………………………………

Știam că era o casă umbroasă și plăcut răcoroasă, dar nu mă puteam desprinde de razele piezișe, încă puternice, dar atât de dagi mie. N-am numărat ceasurile, minutele, clipele… Părea că ieri se rumeneau cireșele lui Iunie. Leagănul se mișca silențios, suspendat în după amiaza târzie și caldă, leneșă și prelungită până la ora la care noaptea coboară, încă scurtă, bleumarin catifelată, intensă. Iubesc această oră neștiută, când e atât de ziuă încă, deși ceasurile arată c-ar fi deja noapte, când îngânarea asta dintotdeauna, care face seara aproape invizibilă, te vrăjește încât îți închipui că va ține veșnic.
Un verde albăstriu îi tivește ochii inteligenți și mă gândesc că astfel de ochi nu pot îmbătrâni, chiar dacă maturitatea îi mai obosește. Ziua ne zâmbește adormită și spicele părului meu se strâng sub mâinile de culoarea bronzului vechi, într-un improvizat coc, lăsând zephyrul să-mi mângâie gâtul înalt. Cât timp m-am legănat ?! Un secol?! Tu, vară, tu…Erai plină de proaspete miresme, parcă erau sute de boboci de trandafiri când, cu cireșe la urechi, ne-ai anunțat că-i prima zi de Iunie! Te ridici și-mi spui, adiind către mine parfum de lavandă și pepeni copți, struguri pârguiți și roșii zemoase, ridicându-ți cu semeție bărbia de zeitate păgână și zâmbindu-mi îngăduitor: ”Azi suntem cel mai departe de vară! De mâine va fi deja ceva mai puțin timp până la o nouă vară. Da, cu o zi mai puțin…Și tot așa.”Tată, mâine plecăm?” Tata se întorcea, dar nu mă privea neapărat pe mine, ci zările pătrunse de umbrele înserării, teii, cândva în floare,  fostul aur al holdelor începutului vacanței, tot ce mai rămăsese din vară… ”Da,  încep școlile, cursurile, toamnele, cețurile!” M-a privit cu blândețea dintotdeauna și mi-a amintit de cana cu cioc, plină ochi cu ceai rece, lamâie și mentă. ”Cândva erau cai aici”. Nu m-am mirat, cum să te miri, tuturor le luaseră ce aveau mai de preț, cândva. ”Eram mic, dar călăream cu ușurința cu care mă cățăram în toți prunii și merii de soi”!” Mi l-am imaginat suplu, bine legat, cu chip frumos, călărind cu curaj și grație…”Hai, ridică-te din leagăn, trebuie să pregătim cina! Vara ne prinde mereu dimineața, povestind!”  Devenise gurmand, dar nimic nu-i știrbise din farmecul aristocratic.
Nu mă lăsam ademenită de nimic, dar adierea de  lavandă dinspre tata mi-a amintit de dușul răcoros, de poveștile savuroase, de mama, care profita de vacanță ca să citească zeci de romane și să dezlege rebusuri cu nemiluita, de frate-meu, care preferase agitația orașului, rămânând acasă. ”E sobră ca și mine, lavanda asta, puteam să străbat zările și să-i locuiesc câmpurile, dar unde mai găseam verile și toamnele de aici?!” Tata niciodată nu se gândise să plece de-aici, dar parfumul era primit din Franța lui natală și se numea ”Pour Un Homme” – Les Plus Belles Lvandes-  de Caron. Un parfum apărut în 1934, creat de inegalabilul  Ernest Daltroff (aruncați aici o privire: https://www.fragrantica.com/noses/Ernest_Daltroff.html) și extraordinar de proaspăt, azi într-o nouă versiune, cu lavandă, mosc și vanilie, dar tot bun.

Printre arome de păstrăv la grătar și busuioc, lavanda împrospăta aerul, impregnându-i o notă sacră și demnă. Tata era atunci încă tânăr și bine, plin de viață…Niciodată nu a fost cu adevărat bătrân și n-a stat nicio zi pe vreun pat de spital, dar a plecat spre zări mai senine după șase decenii  și ceva pentru că trăise prea intens, cât alții în trei vieți, doar așa-mi explic dispariția sa bruscă, fără suferință, cu demnitatea celor care nu-i fac pe cei dragi să sufere decât pentru plecarea lor, nu și zăcând. Protector, amabil, curtenitor, cult, ascultând numai muzică clasică și un pic de jazz, se învârtea precum un chef de reasturant de ***** stele printre feliile de pește rumenite și frumos asezonate, salatele și sosurile verii, care împrăștiau miresme pe care iarna nicicând nu le va avea, oricât ar încerca să le imite. Dar și de draga mea Tudora, preț de câteva minute, uscând mănunchiuri de flori mov, roz și galbene, atârnate de grindă și parfumând aerul misterioasei sale case.
Ceața care s-a lăsat în dimineața de după un sfert de noapte nedormită, așa cum merită întotdeauna prima și ultima noapte a Verii, te primește pentru somnul adânc, fără vise.
Am prins zorii frumoși liberă, energică,  dar am pășit tăcută în camera de baie lustruită, făcând mult clăbuc cu săpunul mare, oval, mov  deschis, pe care scria citeț: Savon de Marseille a la lavande. Robinetul curbat și înalt îmi îngăduia să mă joc în voie cu nemapomenitul săpun. Mi-ar plăcea azi unul la fel, dar am umblat o jumătate de lume fără a mai găsi exact acea mireasmă. Îmi plac și cele din flori de portocal, tei, gradenia, trandafir alb, santal. Dar acela mi-a rămas în amintire precum chipul și noblețea tatălui meu.
Vara de-afară era ostenită, toți am istovit-o, am tras-o de cosițele ei de pâine, de valurile înspumate, i-am fost hoți de cer senin și ploi calde, de cireșe, căpșuni și pepeni, i-am tăvălit covoarele de iarbă, iar apoi i-am reproșat că prea s-a înfierbântat.  I-am savurat roadele pe care toamna le va colora intens, le va adăuga un surplus de parfum  generos și va umple niște dolofane panere cu ele, asemeni formelor ei.
Mireasma lavandei va rămâne, poate mai tandră, exaltată de ceață și ploi mărunte, parfumul tatălui meu. Din vară, va străbate diminețile brumate, cu uscăciunea și savoarea câmpurilor parfumate.  Ochii părintelui meu, minunat nuanțați cu turcoaz și tiviți cu albastru închis, parfumul sobru și elegant, prezența caldă, pe care te puteai baza, aerul protector și ușor îngrijorat. Sufletul uriaș care sigur mă privește cu drag de pe norișorul lui violaceu-azuriu, comod și parfumat.

Lavanda e o foarte veche și duioasă amintire. Țin minte o sticlă înaltă, cu pereți groși,  opacă,  greu de pătruns cu privirea, purtând pecetea albastrului profund  de cobalt, regal, distins și întunecat. Odată dopul înlăturat, minune… Parfumul era atât de luminos, de sincer și proaspăt! Toate câmpurile de lavandă se iveau în plin soare. În aburul acelui parfum niciodată nu era înnorat. Nimic nu perturba seninul din sufletul meu, când simțeam parfumul lavandei venind dinspre bunicul și  apoi dinspre elegantul meu tată ( o vreme, pentru că mai târziu tata a mai alternat miresmele cu Men’s Club și Denim Classic -cel-de-atunci). Un parfum al copilăriei, a acelor vremuri de demult, lavanda a rămas aroma inimilor și sufletelor senine, a unor zile însorite și fericite care mă bucură și azi și nu mi le poate lua nimeni, sunt amintiri de de câmpuri albastre-mov, inspirate cu toată aroma lor de o sticlă simplă, magică, parfumând oameni deosebiți, buni, cinstiți, importanți, care au fost cândva în preajma mea, apărându-mă de toate relele acestei lumi, iar amintirea lor și a lavandei mă apără și azi.

 

Două acuarele în care lavanda e suverană, pictate de mine.

Lavandă, acuarelă de Mirela Pete, din Cărțile ”Pupo”

Vară cu lavandă, de Mirela Pete.

Dragi condeieri,

În tabel vă rog să lasați doar atât (vă dau un exemplu mai jos), așadar la URL să fie un singur ”http://”, nu ”http://https://”, eliminați din adresă unul din grupurile ”http://”, de preferat cel cu ”s”. Vă mulțumesc!


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.


( Collection closed )
Link tool by Inlinkz

25 Responses so far.

  1. avatar Pandhoraa says:

    Ce poveste, ce parfum, ce om, ce tata!
    Pe toate le leaga lavanda amintirilor tale si cat de parfumat-frumos le leaga…
    Pot vedea cu ochii mintii ochii pe care i-ai descris, pot sa sa mi imaginez doar acel invaluitor parfum potrivit doar unui barbat adevarat pentru care bunul gust in toate era, nu ma indoiesc de asta, era lege.
    Parfumurile Caron sunt cu adevarat deosebite, eu am avut doar Nocturnes care m-a fermecat, asa cum m a fermecat parfumul de lavanda nepieritoare al povestii tale!❤️

    • avatar Mirela says:

      Da, tata era un domn, un OM extraordinar, putea să facă mai mult, dar parcă a știut că trebuie să trăiască, intens, clipa!
      Era învăluitor fiecare gest al lui, niciodată brutal, mereu un bun conviv, gata să stea la o poveste între intelectuali, la niște bancuri bune, la o masă bine alcătuită…Și lavanda îl însoțea ca o haină care nu s-a uzat niciodată. 🙂
      Mulțumesc pentru apreciere, dragă Elena! Mă bucur mult când povestea mea aduce un pic de bucurie celor care o citesc! 😉 😛
      S ai o duminică minunată! :*

    • avatar Pandhoraa says:

      Buna dimineata, Mirela
      Din pacate, azi cel putin, nu stiu daca voi putea posta povestea me paarfumata, cred ca s-a intamplat ceva cu blogul meu pentru ca nu l pot accesa, primesc un fel de avertisment 🙁
      O sa vad despre ce este vorba si cum pot rezolva si revin.
      De pe telefon pot accesa blogul dar nu d epe computer 🙁

    • avatar Mirela says:

      Of, îmi pare rău! Să nu fie vreaun virus, e plin de ei…Sau o toană de blogspot, se mai întâmplă.

      LE Uite că ai reușit și încă ce frumoasă este! Te felicit, zeii sunt de partea condeierilor! 😛

  2. avatar vavaly says:

    Cât de frumos ai descris vara! Câtă dragoste și admirație ai pus în rândurile astea față de părintele tău. Acum înțeleg de unde îți vine sensibilitatea și aplecarea spre arome. Eu am descoperit lavanda doar in ultimii ani si e dragoste cu năbădăi. Uneori îmi place, alteori mă copleșeșete și nu o pot suporta sau purta. Dar am acum un săpun cu Lavandă, minunat, marca Fragonard, cea descoperită de curand, chiar acum scriu despre el. Si in vitrină am așezat un buchet de lavanda pe o farfurie pictata manual cu lavanda de la o prietena din oraș.De câte ori deschid vitrina inchid ochii sa adulmec aroma. Dar saculetul cu lavanda pentru dormit i l am dat lui Dante. pentru mine era prea puternic.
    vara e pe sfarsite iar scrierea ta poarta in ea nostalgia verii acesteia.
    zici ca ne citeste multa lume povestile parfumate? ce frumos! noi toti punem suflet in povestile astea si imi place sa cred ca aducem un strop de bucurie si altor oameni prin ceea ce daruim scriind. eu iti multumesc ca imi prilejuiesti astfel de scrieri!

    • avatar Mirela says:

      Ce frumos ai scris aici, dragă Vavaly! Da, suntem citiți și apreciați, am făcut un calcul, de 7 ani, îți dai seama câtă lume a trecut prin poveștile noastre parfumate?! 😛
      Și mama e topită după parfumuri, îi plac cele tari.
      Tata era mai sobru, lavanda e liniștitoare, se știe că e și plantă medicinală și văd că tu o foosești din plin, bine faci! 🙂
      Da, vara, când vara pleacă îmi pare atât de rău, chiar dacă am hulit-o în zilele caniculare!
      Aducem multă bucurie celor care ne citesc, uite și din comentarii câte poți afla, fie despre buchețelele de lavandă, fie despre săpunul Fragonard, care e cu adevărat bun, îl îndrăgesc, hai s-i punem o poză!
      https://www.viesnicupreces.lv/images/products/kosmetika/home-brands/fragonard-lavande/fragonard-lavander-ziepe/aviro_fragonard_lavander_full_soap.jpg

  3. avatar Mala says:

    Stii Mirela, dupa ce-am citit materialul am simtit nevoia sa tac. Sa tac si sa adun in tacere toate senzatiile pe care slova ta o transmite. O tacere a cuvintelor nespuse, o tacere a inimii, a eternitatii, a dorului si-a vietii nu in ultima instanta.
    De suflet e materialul tau, de aduceri aminte, de pastrarea unei directii parca trasata din inalturi astrale.
    Si, e bine ca l-ai adus aici, acum, pe tatal tau. Aici el ESTE. Impreuna si cu lavanda si cu tot ceea ce a insemnat universul lui.

    • avatar Mirela says:

      Draga mea Mala, acum eu sunt cea care simte nevoia să tacă…Mi-ai luat cuvintele cu generozitatea cuvântului tău.
      Cineva mi-a spus odată că ar trebui să scriu la fel de mult pe cât desenez și apoi să le pun balanță…Știu ce voia să spună.
      De undeva și de nicăieri îmi vin uneori adieri de lavandă și gesturi protectoare din astral.
      Nu, sfârșitul n-a fost aici, atunci.
      Mulțumesc cu drag și respect, Lăcrămioara!

  4. avatar Diana says:

    Multumesc pentru intampinare! Iti intorc, cu drag, urarile. 🙂
    O poveste ca o… paine calda! E minunat descris finalul verii, cand incepem sa pasim in “ceţurile toamnei”. 🙂 Cumva, am senzatia ca vizualizez sentimentele – sub diferite forme sau “ne-forme”: valul de parfum ce invaluie copilaria, in special.
    O frumoasa poveste parfumata! Ador parfumul lavandei! 🙂
    Iti doresc sa ai o saptamana minunata si succes in toate cele! Pupici cu drag!
    P.S. Acuarelele sunt minunate! N-am halucinatii! 🙂 Le simt parfumul! (am pe langa mine un saculet cu lavanda si tocmai ce l-am adulmecat putin – daca tot imi plac acuarelele tale!) 🙂

    • avatar Mirela says:

      Diana, draga mea cu suflet mare și bun!
      Mulțumesc, ești prima care le-a văzut! 😉 🙂
      Da, toată copilăria mi-a fost învăluită în parfumuri, chiar și mirosul din cabinetul stomatologic de pe vremuri mi-ar aminti de copilărie!
      M-am gândit la bunica și busuiocul ei parfumat, la cealaltă bunică, parfumată cu liliac, la o mătușă care numai L Heure Bleu de Guerlain folosea…Mama e lângă mine, din fericire, iar tema era parfumul cuiva din trecutul tău. Acesta nu putea fi decât tata și lavanda! 🙂
      Mulțumesc Diana, da, ne despărim de vară pășind în cețurile toamnei, greu, dar sigur.
      Mii de îmbrățășări! 🙂

  5. avatar Dana says:

    Povestea de astăzi este exact pe gustul meu. Am citit-o cu respirația întretăiată și parcă am zărit silueta unui domn distins aplecată asupra unor cosițe bălaie în timp ce-i șoptea povești adevărate, la ceasul când ziua se îngână cu noaptea. Lavanda aduce într-adevăr senin în suflet. Este mireasma care îmbie la poveste și visare. Acuarelele tale spun, ele însele, povești despre veri înmiresmate. Să tot citești asemenea povești.
    Am descoperit târzior poveștile parfumate deoarece am cam lipsit de pe bloguri. Diseară voi înscrie și povestirea mea în tabel cu mare drag.
    Să-ți fie zilele luminoase și înmiresmate mereu, Mirela dragă! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Da, tata îmi spunea povești adevărate, de pe vremea studenției sale la București, sau a copilăriei la țară, timpul în care a fost cel mai fericit! 🙂
      Lavanda e liniștitoare, de aceea aduce senin în suflet, cred. Calmează și ne aduce vara cea leneșă și somnul cel odihnitor! 😛
      Le-am tot schimabt data, aici n-a fost neapărat o eroare, cât disponibilitatea membrilor clubului, lumea e ocupată, asta e realitatea.
      Mulțumesc frumos, dragă Dana, mereu îmi lași o urare însorită! O săptămână de vis îți doresc!

  6. avatar Suzana says:

    Mereu ma uimesc povestile tale cu arome speciale, iar aroma de lavanda este una dintre preferate.
    Iar amintirile parca se incrusteaza mai abitir daca le tivim cu credintele noastre puternice si iubirile dragilor nostri.

    O saptamana minunat inspirata, draga Mirela! Imbratisari! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Așa cum am tot spus (sper să nu fi plictisit!), fiecare amintire e însoțită de o mireasmă, că-i parfum de flori, de pădure sau de o mâncare pe care-o făcea bunica, sau parfumul făurit de un meșter parfumier, dar există!
      Mulțumesc frumos, Suzana, la fel îți doresc, inspirație și o săptămână de vis! 🙂

  7. Draga Mirela,
    Iata ca ajuns si eu sa las un gand – dar am vrut sa imi fac timp sa pot citi in liniste randurile inmiresmate.. in linste si pace, departe de lumea dezlantuita.
    Pentru mine aceasa experienta este una benefica :). Sa ma explic pe scurt. Mi-au placut parfumurile (vreau sa cred ca inca imi plac, pentru ca ma surprind rareori atat de placut incat uit cu totul de realitatea de zi cu zi). 🙂 Mi-au placut pana au inceput sa ma chinuie… Haha. Culmea e ca.. nu neaparat ele sunt de vina ci societatea probabil… Ce s-a schimbat in mai putin bine. In fine. “Ghinionul meu”.

    Citind randurile tale mi-am reamintit de vremuri tare frumoase. Cand eram mica, abia asteptam sa vina momentul sa cumparam levantica. Pur si simplu imi placea sa o asez in dulap, paznic al lucrurilor cu si de suflet. Imprima si un parfum suav, placut. Uneori cand ma plimb pe afara si vremea e frumoasa (mai ales cand e zi de sarbatoare, nu-s foarte multe masini si deci nici poluare) ma aventurez pe langa o “tufa” plantata in micul parc de langa cofetaria de vis-a vis. Acolo e ca si cum timpul s-a oprit in loc, de parca pasesti intr-un trecut prezent. Macar partial.
    Atunci si doar atunci, in conditii prielnice, mai pot privi si ghici parfum discret dinspre florile mov. Altfel… oh altfel. Uleiurile astea esentiale pot fi prieten si dusman. Totul mi se trage de la unul de lavanda. Ce ironic :(. Am citit insa de curand ceea ce se spune mai putin sau deloc despre ele si anume faptul ca aceste uleiuri pot declansa ceea ce mi se intammpla mie, sau chiar mai rau. Deci poate nu e chiar ghinion total. 🙂

    Dar revenind la povestea ta.. spuneam ca pentru mine sa o citesc a fost o provocare, si o experienta benefica. Pentru ca am putut sa ma desprind de realitatea chinuitoare si sa evadez intr-o lume plina de bucurie. O lume in care oamenii aveau alt ritm, alte orizonturi si alt… parfum. 🙂 O lume in care parfmurile, fie ca esente sau surprinse in sapunuri blande, veneau ca o completare a parfumului natural de om. Nu stiu cum sa explic, e ceva de .. as spune nuanta, sau ma degraba de mare finete. Omul isi pastra unicitatea si amprenta parfumului ce il insotea era “minoritara”. Practic ii ghiceai prezenta, te bucura, venea ca o completare, ca o mantie sau aura. Dar nu era deloc cel care predomina.
    In vremurile de azi, e oarecum invers. 🙂 Simti (deseori brutal) parfumuri… dar oameni se sterg din peisaj si raman doar ambalaje.

    Calatoria propusa de tine a fost deci ca un balsam inmiresmat placut. M-am bucurat din nou de amintirea parfumurilor odata atat de dragi… si am pasit alaturi de tine pragul unei veri ce-mi pare desprinsa dintr-un roman insorit.

    Iti multumesc atat pentru invitatie si provocare, cat si pentru atmosfera calda si imbietoare, a unei lumi in care imi placea sa pasesc in pas de dans, la fel ca o violeta ce ii zambeste soarelui.

    Cu drag,
    rux

    ps: lavanda pe care ai desenat-o imi aduce si mie liniste si bucurie :)!!

    • avatar Mirela says:

      Dragă Rux, fiecare vizită de-a ta umple aerul de prospețime și gând bun! Așa ești tu…Da, parfumurile pot da alergii, mai ales cele naturale. Dacă merg vara pe un câmp înflorit fără să fi luat antihistaminice în prealabil, nu mai ies de-acolo, hahaha, dar cu Claritine se rezolvă. Cât despre parfumul din flacon, depinde care este acela! Avon-uri-le îmi dau dureri de cap, sunt foarte proaste, cele ieftine, din alimentara, cele imitate, înțelegi ce vreau să spun, sunt de nefolosit. Trebuie ales cu artă, numai de firmă, numai original și numai care îți vine, care te completează și te face să te simți bine. Mama avea un parfum de frezii, ușor și minunat, care aduce primăvara în casă! A te parfuma bine e o artă: parfumul folosit vara e fresh, ușor, floral, verde, citric, iar cel de iarnă condimentat, aromat, cald, plin, dar nu în exces.
      Ce frumos, ”si am pasit alaturi de tine pragul unei veri ce-mi pare desprinsa dintr-un roman insorit….” atmosfera calda si imbietoare, a unei lumi in care imi placea sa pasesc in pas de dans, la fel ca o violeta ce ii zambeste soarelui.”
      Eu îți mulțumesc și mă bucur mult că te avem alături de noi în Clubul Condeielor Parfumate!
      Zile minunate îți doresc! 🙂

  8. avatar Matilda says:

    Frumoasă amintire, frumos depănată…
    O amintire delicat minuţioasă, cu lumină şi parfum, cu ochii senini ai unui tată iubitor şi iubit, mereu viu în cuvintele care îl descriu cu dragoste nestinsă.

    • avatar Mirela says:

      Mulțumesc Matilda, e o mare bucurie că am avut un asemenea tată…dar ce spun eu, mereu am impresia că e alături de mine și mă povățuiește, ceea ce cred că se chiar întâmplă, fiind o prezență solară, benefică și blândă, dar puternică! 🙂

  9. avatar Ella says:

    Draga mea Mirela,

    Am reusit sa ajung pe blog, dar sincera sa fiu nu am reusit sa citesc povestea ta. Maine dimineata cand admosfera este mai relaxata aici la mine voi reveni sa citesc. Te îmbratisez si multumesc de întelegere!

    • avatar Mirela says:

      Ella dragă, te rog din suflet să nu-ți faci probleme, tu ești un suflet mare și minunat, iar acum altele sunt importante!
      Să ai parte de liniște și clam, sănătate și iubire! Cu drag! 🙂

  10. avatar Adriana says:

    Dragă, Mirela,

    Simt nevoia sa încep aceste rânduri, ca pe o scrisoare de pe vremuri, când timpul se așeza fix ca în scrierea ta, cu bun simț și eleganță.

    Am citit de trei ori aceste cuvinte. De fiecare dată mi-a captat atenția altceva. Dacă prima dată am plecat de aici cu acuarele in minte, cu lavandă in suflet și mov in priviri, dar și cu o duioșie aparte cu gând de tata – al tău, al meu, al oricărui alt om știut, a doua oară m-au surprins amănuntele extraordinar de bine imbinate intre parfumuri, arome, actiuni banuite si descrieri de personaj.

    Un mic roman prins într-un text compact si bine structurat care uimeste si bucura, deopotriva.

    A treia oară, însă, am citit, pe alocuri, cu glas tare, ghici ce? Pasajele despre vara aceasta fantomă, care, culmea, la mine a fost udă și chiar așa invizibilă. Momentele fin strecurate despre timpuri blande in care altfel se contorizau trecerile, in lecturi ușoare, rebusuri sau doar admirand cerul si adulmecand viata, chiar si pe aceea trecuta, facuta doar din imagini care staruiesc in amintiri, precum caii tatalui tau, de exemplu.

    Mi-a placut cum, pentru prima data, cred, te-ai pastrat in familia primordiala, cea cu mama, tata, frate și locatii de voi stiute, ca o nevoie primara de a da acelor vremuri intaietatea cuvenita. Prezentul s-a subînțeles, însă jur ca vedeam plantele acelea uscate cu susul in jos sau bucatile de peste cu busuioc și pe tatal tau intrand in imaginile acelea aproape cinematografic.

    E simplu, scrii, precum pictezi, diafan, blând cu tușe exceptionale de cuvant, pregnant, vizibil dar nu ostentativ, cat sa lase in noi, poveste, parfum, personaj, imagine.

    Despre parfum si arome, mă știi. Învăț, adun amănunte, rețin esența. Azi e ușor, e cu lavanda. Cine n-o iubeste? Eu am pus flori de lavanda intr-un pandispan. Interesant, dar nu aș repeta actiunea.

    Asadar, închei încântată și îmbogățită mult sufletește. Multumesc ca am putut aseza o poveste draga mie, cum e Argentina, episodica in viata mea, dar si in scris, printre asemenea texte deosebite. Te salut și iți doresc o toamna frumoasa.

    Cu prietenie parfumată, te îmbrățișez,

    Adriana

    • avatar Mirela says:

      Dragă Adriana,
      Pentru că stilul epistolar îmi place mult dar, așa cum ai încadrat și scriitura mea de azi ca aparținând oarecum altor vremuri, respectiv stiluri, sunt atrasă mai mult de fragmentele temporale trecute, fixate undeva în fâșia lor de vreme inexorabil petrecută deja, dar magnifică. Nici măcar un gând urât n-aș vrea să las să-mi însoțeacă lavanda, vara, tatăl sau copilăria. Le evit și nici nu văd de ce-aș aminti vreunul…Eleganța, bunul simț, vorba elevată, gustul și comportamentul grațios mi-au fost proprii atunci (m-au stricat alții, mai târziu, un pic), e lesne să scrii grotesc sau voit inestetic, așa că evit. Greu e să fii un Domn, o Doamnă!
      Tata nu avusese caii lui personali, erau acolo cândva, iar proprietarul hergheliei îl lăsa să călărească în voie, fiind prieten cu bunicul.
      Îți mulțumesc mult pentru că ți-a plăcut, pentru cuvintele minunate lăsate amintire prețioasă aici, pentru frazele aurelolate de însoriri și înfloriri, cum e aceasta: ”Momentele fin strecurate despre timpuri blande in care altfel se contorizau trecerile, in lecturi ușoare, rebusuri sau doar admirand cerul si adulmecand viata”…Da, așa ar trebui trăit, simțit. Niciodată n-am avut o vilă, am locuit într-una, dar cu chirie…Apartamentul de bloc ne-a fost casă și ne este, chiar dacă în inima unui oraș frumos. Fără a agonisi, am știut, grație păinților mei, să prețuiesc bunătatea și să nu pierd frumusețea vieții. Să-mi permit, chiar dacă nu ”mi-am pus deoparte”. Și nici nu-mi pun, mi se pare un pic meschin. Trăiește clipa, asta era filozofia de viață a tatălui meu și zău că, față de erorile cotidiene cu ”cinci case și șapte mașini”, era atât de sănătoasă! Acolo nu se întâmplau decât minunății. Casa nici nu era a noastră, ci a unor rude plecate în Germania. Am întreținut-o o vreme, api a luat-o hrăpărețul stat român, fără să-i aparțină.
      A fost atât de frumos, incomparabil cu orice altă perioadă. Mai puțin cu prezentul, care exclude orice altceva, pentru că nimic nu se ridică la valoarea lui datorită puiului meu neprețuit. Dar aici era vorba de ”o persoană din trecutul meu” și tata a fost cel care a lăsat urme frumoase, dragi, neștirbite de nimic inestetic. Numai iubire și frumusețe.
      Mulțumesc, dragă Adriana!

      Argentina încă mă obsedează, ai scris atât de original, creând imagini precum cadrele unui film pe care aș vrea să-l revăd. Da, Clubul e bogat pentru că are atât de mulți condeieri minunați, care se străduiesc și reușesc să scrie foarte bine, original, interesant, frumos, parfumat, prietenos.

      Cu aceeași prietenie parfumată, te îmbrățișez,

      Mirela

  11. avatar Adriana says:

    Mirela dragă,

    Un raspuns căruia i-am savurat fiecare cuvant. Si sa stii ca impartim aceleasi principii, nici eu nu cred in acumulari (tatal meu credea in ele si exact ca al tau s-a sfarsit prea repede la șaizeci si un pic, cum spui si tu, cu diferenta ca al tau a stiut a pretui clipa divina, pe cand al meu mi-a lasat o lectie dura despre risipire in acumulare, ca sa ma exprim delicat. Viata nu iarta, ci frange)

    Asa ca sa ne fim poveste si sa prindem in suflete bucurii marunte din care sa creasca cele mari.

    Multumesc inca o data. Azi, am reusit, cat de cat, sa ajung pe bloguri, maine intru pe al meu sa va raspund. Nu stiu de ce, adica stiu, ma consuma putin atentia pe care mi-o cer literele astea minuscule de pe bloguri si teama de a nu lasa, pe veci, prin comentarii, o eroare de forma si fond. Imbratisari

  12. avatar Zina says:

    O poveste superbă, așa cum ne-ai obișnuit. 🙂
    A fost pe gustul meu și pentru că eu consider că lavanda e singurul miros potrivit unui bărbat.

    Duminică frumoasă, dragă Mirela!

Leave a Reply