Atelier. Avanpremieră Enya Pete

Enya Pete, artist plastic, graficiană
Enya Pete, artist plastic, graficiană

 

 

Elfa, grafică de Enya Pete

Peste câteva zile voi putea folosi termenul de ”aboslventă de liceu” când povestesc despre Enya mea dragă, asta până la intrarea la facultate. Scumpa mea fiică, elevă model, termină peste câteva zile liceul, cu rezultate frumoase. Dar să revin la atelierul de creație, pentru că mai avem câteva zile până la Cursul Festiv și pe acelea le petrece în atelier și la orele de pregătire. Sâmbătă va avea Examenul probei practice de specialitate Grafică, unde se va prezenta cu o temă inedită, care nu s-a mai făcut la Liceul de arte Vizuale până acum, pe care o voi posta și aici, fiind foarte reușită. Până atunci, câteva schițe premergătoare sau lucrări post-atestat, frumoase și pline de misterul temei alese, în care o grădină cu elfi stă mărturie existenței ființelor superbe, supranaturale, abia percepute, dar care pot fi văzute de cei pe care-i aleg chiar ei să-i poate percepe. Artiștii talentați e posibil să facă parte dintre aleși. Să admirăm împreună o parte din lucrare, respectiv cea care nu va fi expusă, dar și un detaliu din lucrarea finală, care oricum va fi o surpriză văzută integral.
BAFTĂ!!!!!

Later Edit: Enya a luat nota maximă, adică 10!!! Felicitări! 😛

Elfi de Enya Pete
Articole create 906

17 comentarii la „Atelier. Avanpremieră Enya Pete

    1. Da, îl merită! <3
      A fost privată de multe lucruri meritate la școală.
      Dar azi vorbim despre succes și un pas făcut cu dreptul pe calea profesionalismului artistic! Bravo Enya! 😛 :* 🙂

  1. Wow!
    E tot ce pot sa spun despre lumea imaginata de Enya care, iata poate fi acum vazuta si de noi, oameni prea obisnuiti🙂
    Enya are nu doar talent, are viziune asupra ce vrea sa exprime, sugereze
    Enya are deja lumea ei
    A muncit enorm, sunt sigura
    Bafta Enya!
    Nu va fi doar o reusita, va fi chiar un triumf!
    Stiu sigur asta❤️

    1. Va fi o amplă expoziție, dar chiar și aceasta e o bucurie, voi posta tot, chiar și catalogul cu lucrarea teoretică și imagini, care a fost lăudat ca fiind cel mai bun de la atestatele din anul acesta! O felicit! 😛
      Te pup Panfhoraa și mulțumesc! 🙂

  2. Superb! Atit pot spune!
    Mult, mult bine! Sa va bucurati unii de ceilalti cit mai mult timp cu putinta.
    O felicit pe Enya pt reusita, pt ca asa va fi, sunt sigura.

    1. Să ne bucurăm, mulțuim Mala, să ne bucurăm și chiar munca s-o facem cu bucurie, că atunci iese frumos! 😛
      Îmbrățișări dragi! 🙂

  3. Este chiar de poveste grafica Enyei … ♥
    Nu înteleg de ce trebuie sa avem emotii … Enya va intra fluierand la facultate! Sunt convinsa de asta! Astazi am postat niste fotografii teribil de frumoase cu un pom … care eu nu stiu sa-l denumesc in romana, si nu, nu vreau sa-mi fac „reclama” la postare, vreau sa spun ca acele flori … sunt în grafica Enyei! Grozava coincidenta! BAFTA sa fie si multe împliniri! Va îmbratisez dragele mele!

    1. Ella dragă, eu știu că Enya e cea mai bună, așa cum și profesorul ei de grafică știe acest lucru!
      Dar avem emoții pentru că o iubim, pentru că e firesc și poate chiar pentru că e cea mai bună!
      (restul pe mail, ok)
      Mă bucur mult, vin să văd la tine completarea întru frumusețe!
      Te îmbrățișăm și noi cu drag! 🙂

    1. Mulțumesc frumos, Suzana!
      Le voi arăta în toată splendoarea după ce vor fi prezentate și notate! Este lucrarea de atestat în specialitate grafică, la absolvirea liceului, înainte de intrarea la facultate. 😛
      Mulțumesc încă odată!
      BAFTĂ să aibă!!!!!

  4. Ti-am mai zis eu ca Enya o sa aiba viitor mare, are si frumusete, si talent, si nume predestinat ;):
    Mult succes sa aiba!

    1. Mi-ai mai spus! Așa să fie, a început cu dreptul încă de la prima expoziție! Ai dreptate, Enya e genul care se va face cunoscută prin opera ei mare, grandioasă, emblematică și de răsunet!
      Să aibă succes, mulțumesc! 🙂

  5. Lucrarea e fantastic de frumoasa. Astept si celelalte creatii ale Enyei.
    Mult, mult succes in continuare pentru Enya, draga Mirela! Ma bucur tare mult. <3

    1. S-o vezi în realitate! Poate la București, primul turneu expozițional cred că va fi prin țară. 😉 🙂
      Să aibă succes, mulțumim draga noastră Elly! 😛

  6. Felicitări şi mult succes în continuare, Enyei! Spune poveşti tare frumoase această lucrare! 🙂 O zi minunată să aveţi!

    1. Mă bucur că ai citit poveștile transmise de această frumoasă lucrare!
      Mulțumesc Dana, Să fie cu succes! 😛
      Duminică frumoasă! 🙂

Dă-i un răspuns lui elly weiss Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus