De ce simt unii nevoia să scrie despre cei care NICIODATĂ nu le vor mai citi scrierile de pe bietele și multele lor bloguri (nu că le-ar fi citit cu plăcere vreodată), așa cum nu le vor citi nici alte scrieri (asta dacă ar publica ceva, cu toate că mă înoiesc c-o vor face, n-au ce!) , pe care nu-i vor mai căuta niciodată, nu le vor mai pomeni numele verbal sau în scris, nume pe care l-au șters din memoria afectivă, așa cum niciodată nu-și vor mai aminti bietele lor mutre frustrate, acrite, urâte și uscate de ură (și nu numai)?!
De ce-și pierd acei inși vremea cu postări defăimătoare, împroșcând cu noroi și ”detalii în privat„, oefrite celor avizi de bârfă și bălăcăreală”, asemeni lor?! Și de ce singura lor distracție e una ieftină, tipică celor care se plâng mereu că nu au bani, că ei nu merge în vacanță, că n-au una și alta,  dar nu fac nimic ca să le aibă, cu excepția cerșitului, pe care-l practică aproape ca pe un șantaj: ”de știam că nu-mi trimiți, nu ceream!”  Pentru că inșii ăștia nu muncesc. Scriu banalități pe ”n” bloguri, dar nu câștigă niciun trofeu SuperBlog, ajungând să-i urască pe cei care l-au câștigat. Femei ratate, inși fără familii și/sau realizări socio-materiale, care se consideră bloggeri profesioniști, dar nu pot ține piept nici măcar unei povești în lanț, cum a fost Duzina de cuvinte sau Povestea parfumată, Happy weekend sau WW, pentru că sunt mult prea egocentrici ca să fie gazde, să participe elegant, cu comentarii și răspunsuri, la conversațiile comune, nu știu să fie bloggeri, chiar dacă asta își scriu ca…profesiune, la profil. Mi-e milă, dar și silă.
Poate succesul meu, atât în viața reală, cât și în cea virtuală, îi deranjează pe unii. Ghinionul lor. Ghinionul ei.
Eu am depășit faza asta, nu-mi mai pasă de frustrați…  Așa că n-au decât să se ocupe de celebrități, dacă în ei n-au găsit nimic interesant sau demn de împărtșit cu alții, fie și detaliat, în privat.

Cei care te judecă nu-ți sunt prieteni și nu ți-au fost niciodată, nu le sunt prieteni nimănui, dovadă lista lungă de ”alungați”, de ”deveniți dușmani”, de brfiți cu detalii ”în privat”. Interesant este că toți cei pe care încep să-i urască sunt bloggeri (poate și oameni cunoscuți în real) realizați, unii celebri, înconjurați de familii frumoase, înstăriți din muncă proprie și bine situați. Una e să oferi un sfat, atunci când crezi că ești în măsură, alta e să ”dai detalii în privat”, bârfind cu nerușinare, cum am pățit-o atâția care avem ceva mai mult de oferit decât linkuri preluate din media și puse pe contul de facebook sau povești fade despre cum ne certăm zilnic cu vecinii care nu gândesc ca noi. Eu am depășit faza asta, nu-mi mai pasă de frustrați.  Așa că n-au decât să se ocupe de celebrități, dacă în ei n-au găsit nimic interesant sau demn de evaluat.
Pe inutilele alea de bloguri ale ei, fără o certă valoare, bârfind (cu perdea, no name, no country) despre cei realizați, despre celebrități, despre mine, așadar, dar și despre o altă blogheriță care a de succes, demonstrează că e mai amărâtă decât credeam. Și nu ține povestea că din cele două una e mama, chiar dacă ea nici cu mă-sa nu se înțelege, deoarece știu exact cine îmi e tovarășă în povestea defăimătoare.
Bănuiam și iată că mi s-a confirmat faptul că ratații nu suportă realizările nimănui, nici ale celor care câștigă Trofeul Super Blog, de exemplu! (detalii în privat). Câtă muncă, i s-a făcut și rău, că se vaită mereu pe facebook (da, o am în listă, trebuie să văd și să citesc tot ce scrie, și dacă mai încearcă să-mi bârfească familia, (sau ați crezut că îștia se rezumă numai la persoana în cauză?!), o termin. Oricum e cam terminată.

Dacă ai pus lacăt, respectă-ți decizia, fii om măcar câteva minute, nu bălăcări, din invidia aia care te macină, o persoană care te-a suportat din milă. Ai un strop de stimă de sine! Respectă-te!

Iată și o buruiană, urâtă și otrăvitoare, care insită să-și spună floare. 😀

buruiana

O buruiană aka floare de câmp

Dragi prieteni (foarte mulți) care ați dorit să comentați, să mă susțineți, iar eu v-am sfătuit să nu vă luați la harță cu asmenea inși, că veți fi și voi bârfiți, am reținut toate comentariile voastre, pe care le păstrez cu sfințenie, dar așa cum v-am spus și pe facebook, și pe mail, aici nu va fi niciodată chat, indiefernt pe cine am desființa. Pentru că voi meritați mai mult, după respectul cuvenit. Meritați și respectul oamenilor care vă citesc, dar și al meu, întreg. Vă mulțumesc pentru extraordinara susținere din mesajele private de pe facebook, mail și telefon.
Subiectul s-a încheiat azi, aici. Așa cum spuneam, i-am șters din memorie numele, mutra, scrierile (pe care oricum nu i le puteam suporta), răutatea și josnicia. Disprețul imens, greața, scârba, toate astea mă ajută s-o uit definitiv. Am dat cu mopul și-am făcut curat.

Mimoza (Mimosa pudica)

Mimoza (Mimosa pudica)

Comments are closed.