Enya Pete, lucrări originale de grafică. Atelier 2016

Enya Pete
Enya Pete

În prag de majorat, la aproape 18 ani, Enya mă (cam) lasă tot pe mine să-i adun, pozez și arhivez lucrările. Știu din proprie experiență că nu-i bine să se piardă, deoarece eu am făcut această greșeală și tânjesc până azi după crochiurile, compozițiile și portetele făcute în timpul studenției, care s-au pierdut și pe care nu le-am fotografiat decât în mică parte.
Am hotărât să-i postez fiicei mele o parte din lucrările realizate în atelierul de grafică, până va hotărî că-i vremea să facă din nou o expoziție personală, că de la prima, succesul incontestabil numit Strigiforme solitare, au trecut aproape doi ani.
Enya lucrează la propriul site de arte vizuale, unde intenționează să-și prezinte în stil personal creațiile, că se pricepe atât la prezentare, cât și la argumentare, dar merge mai lent, că n-o atrage suficient. Dar va face pasiune și pentru digital, are cui să semene! Cât despre talent, e atât de evident încât nici n-are rost să-i pun la îndoială acest dar neprețuit.
La aproape 18 ani, Enya Pete pare mai puțin interesată de-a împărtăși cu ceilalți, inclusiv cu admiratorii talentului și creativității ei, lucrările sale, dar bine că sunt eu pe-aproape și vi le arăt, în speranța că vă vor stârni curiozitatea, admirația, interesul.
Precizez  că ultimele lucrări postate sunt din 2015, dar reprezintă o noutate deoarece nu le-am mai prezentat în cadrul rubricii Atelier.

Enya Pete, lucrare originala in carbune si pastel. ”La Bella Venezziana”. ”Frumoasa venețiană”

Enya Pete, lucrări originale de grafică, 2016

Enya Pete, lucrări de grafică, 2016

Enya Pete, lucrare originala de grafica, 2016

Enya Pete, 2016

Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete, grafica
Enya Pete, grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica digitala
Enya Pete. Lucrări originale de grafica digitala
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete. Lucrări originale de grafica
Enya Pete, grafica si acuarela, boreal girl

Enya Pete, lucrari de grafica
Enya Pete, lucrari de grafica
Enya Pete, lucrari de grafica
Enya Pete, lucrari de grafica
Enya Pete, lucrari de grafica
Enya Pete, lucrari de grafica

a
a12386688_981317108599864_1242445935_n grafica 13 grafica 11
a

Articole create 906

6 comentarii la „Enya Pete, lucrări originale de grafică. Atelier 2016

  1. Excelente! Japoneza cu pisica și Panda mi-au atras atenția în mod deosebit. Îndeamn-o mai insistent pe Enya să-și organizeze expoziția. Succes!

    1. Mulțumim frumos pentru aprecieri!
      Cât despre Expoziție, va lucra cu doamna profesoară de grafică, așa că noi, chiar dacă suntem specialiști, vom fi la fel de susrprinși ca publicul larg! 😉 🙂

  2. Ce sa mai zic, acuma zi si tu! 😀 Imi place fata care citeste, in verde. Si imi mai place una, cu alura de Karenina :D. Da’ ce putea sa iasa din 2 talente combinate, acuma! Cre’ca tre sa fie asa de fain sa stii de mic ce-ti place si asta sa faci. Ma gandesc 🙂

    1. Da, e fain și sperăm să dureze, e minunat să faci ceea ce-ți place și să câștigi și bani din asta!:)
      Mulțumim de aprecieri, Irina! 😛

Dă-i un răspuns lui Zina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus