Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste şi ne dau în acelaşi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă”.

Curtea plină de romaniță era generos umbrită de câțiva meri de vară. Asta i-a făcut pe cei doi oaspeți să-și mai revină, chiar dacă erau încă toropiți de arșița începutului de vară. Se aflau la capătul unui drum lung, dar plin de promisiuni. Tânăra fată care i-a întâmpinat pășea mlădie, cu pas hotărât și grație tinerească, în fața lor.

– Urmați-mă, vă rog! îi îndemnă ea.

Ajunși într-o odaie cu geamuri destul de largi pentru o casă de la țară, cu podele asemănătoare mai mult parchetului lăcuit, cu un divan tapițat în nuanțe de bordeaux și o blibliotecă așezată pe colț, plină ochi cu cărți vechi, citite și răscitite, domnul cu pălărie a exclamat:

-Asta-i cameră de orășeni, de oameni citiți!

-Părinții mei au fost învățători în satul acesta. Mai întâi tata, apoi și mama, ajutându-l.

-Părinții? întrebară într-un glas cei doi oaspeți. Doamna cu coc spaniol cărunt, strâns la spate, o privea contrariată.

-Așa le spun eu dragilor mei bunicuți, pentru că ei m-au crescut, surâse fermecător frumoasa fată.
Doamna cu păr cărunt și ochelari cu rame groase și lentile uriașe o privi cu atenție. Era frumoasă, nu prea înaltă, dar subțire și cu un chip care în orice loc, timp, cultură, ar fi putut fi admirat și considerat cu adevărat armonios.

-Aveți aici ceva răcoritor, suc de soc rece și cireșe culese în zori, serviți-vă! îi îndemnă fata.

În timp ce savurau bunătățile oferite, căutau din priviri lada de zestre despre care vorbiseră la telefon.

-Vine și timpul ei! râse zglobiu Cătălina, căci acesta era numele fetei.

Doamna și domnul, ambii profesori folcloriști de seamă, acum pensionari, au zâmbit asemeni unor copii prinși umblând la chiseaua cu dulceață.

-Povestește-ne despre Rada, draga noastră, o rugară ei într-un glas.

ia romaneasca2

Mama a fost cea mai frumoasă și mândră femeie de pe aceste meleaguri. Îi semăn puțin, poate fără să am forța și curajul ei…Oameni precum Rada se nasc odată într-un secol! Voia să le facă pe toate foarte bine și pentru că părinții ei erau învățători respectați, se considera cu atât mai datoare să învețe totul cu sârg și dăruire. Bunica ei, străbunica mea așadar, preafrumoasa Anastasia, a învățat-o să țeasă pânză și stofă, să brodeze, să facă șnur și colțișori, să împletească și să facă dantelă pentru garnituri. Torsul, depănatul, vopsitul ori albitul erau deja treburi cunoscute. Cititul, scrisul, caligrafiatul și desenatul de noi modele, făceau parte din rutina zilnică. Rada știa că numai o ie țesută și cusută de ea o va ajuta să-și găsească alesul. A luat pânza fină, topită, albită, și-a alergat cu ea, desfășurată deasupra pletelor sale luminoase, până în poiana din mijloc de codru. Era noaptea de Sânziene și după ce-a dansat cu pânza destinată iei în plină și tăcută noapte de vară, a adormit înfășurată-n borangicul pur sub un tei plin de floare parfumată. A alergat spre casă taman când zorii aruncau albastrul originar peste fire. Mama a văzut-o (mama ei, care era bunica mea, iar apoi a ajuns să fie mămuța mea!) și a certat-o.

ia romaneasca1

-Dar cum să nu știi, mamă dragă, că numai în pânză descântată-n flori de tei și sânziene o să-mi găsesc alesul!

Vara trecea, fierbinte, tăcută, leneșă. Bătrâna și încă frumoasa Anastasia, alături de bunica și Rada, alegeau modelele și firele pentru cusăturile iei. Cătălina avea privirea arzătoare și obrajii roșii, dar oricât s-a străduit străbuna Anastasia s-o descoase, n-a aflat de vreun iubit tainic. Au ales fire roșii de mătase pentru broderii complicate și frumoase, unele pentru umăr, cusătura ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei, altele pentru încreț, dar și pentru altiță , care trebuia să fie bogat decorată pe mânecă , definind modelul și care nu se repetă în nici o altă parte a iei. Cătălina se gândea cu fiori de iubire la râurile drepte sau oblice de pe piept și mâneci și la bibilurile  și  cheițele  de îmbinare ale bucăților de material, la vremea aceea deja cusute. “Însemnele magice cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular ci şi rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor.”, îi spunea străbunica Anastasia, Radei. Toată toamna și iarna a cusut, după orele de citit și învățat. Focul din sobă pârguia gutuile luate de pe dulapurile din lemn masiv, unde lenjeria de in și bumbac, cergile din lână și stofele minunat țesute, stăteau între frunze de tutun care alungau moliile, fire de busuioc și levănțică, care parfumau rafturile. Rada descoperea zorile timpurii și știa că ia ei cu tainice, magice și frumoase cusături roșii pe bornagic, îi va aduce alesul. O va îmbrăca în ziua de Paști, la Biserică, iar acolo, în curtea cu păpădii, îl va alege. Știa că va trebui să aleagă și-i era necaz.

ia romaneasca3

 

Mociriță cu trei foi, m-au cerut la mama doi”…
Râurile iei aveau atâtea ”v”-uri în model, de ce oare?! Vlaicu era un tânăr frumos, înalt, puternic, harnic și bun, cu părul negru, iar ochii precum ai căprioarelor. Ieșise odată cu el și merseseră până-n crângul cu viorele, că nu era Rada fata căreia să-i pese de bârfe, dar nu-i văzuse nimeni…Celălalt se numea Vlad și când o privea, Radei îi era necaz că se pierde cu firea sub marea aceea albastră și ușor tăioasă, care-i cerea o fermă promisiune. Inteligent și ambițios, cu fața îngustă și mersul elastic, voia s-o ducă pe mândra lui departe, în forfota orașului, între biblioteci, cărți și universități. Ieșise într-o seară de aprilie la poartă, când Vlad o chemase să-i dăruiască zambile albastre și roz, iar apoi se pierduseră pe poteci neumblate, căutând primăvara. Miresmele încă mai persistau în amintirea fetei. Oare el să fie?! Nu se putea decide.

-E greu să iubești doi, dar și mai greu e să te iubească doi! Și chiar mai greu să te ceară de nevastă doi!

Ia Radei, frumos cusută, o va sfătui. Îi va cere ea acest tribut, pentru degetele împunse și serile grele de muncă. Își amintea cu drag cum ziua se lungise și primii ghiocei își făcură apariția în curtea încă plină de zăpadă. Bluza era aproape gata. Apoi au ieșit viorelele, brândușele și narcisele. În timp ce ajuta la încondeierea ouălor de Paști, se gândea…”Pe care o să-l văd primul când o să îmbrac ia la biserică, în prima zi de Paști, pe acela îl iau!” hotărî fata.

Au venit amândoi în același timp, de pe cărări diferite. Privirile li s-au încrucișat, mai întâi cu ale celei mai frumoase fete din lume, purtătoarea de ie cusută cu roșu, apoi între ei doi. Ia strălucea de frumusețe. Rada era magică, dar tristă.

-Mamă, tată, eu plec. Ia s-a mai zărit câteva clipe printre tufele dulci de liliac, apoi nimeni n-a mai știut de Rada.

Cătălina umblă la ladă și scoase un pachet prețios, învelit în hîrtie de mătase foșnitoare.

-Priviți-o, e fără seamăn!

Oaspeții admirară, comentară, se apropiară, pipăiră cu delicatețe, apreciară ca doi cunoscători.

-Dar Rada, spune-ne de Rada, cerură ei, chiar dacă ia îi seduse pe amândoi.

-Rada a trimis după o săptămână o scrisoare în care spune că e bine, sănătoasă și că va merge să locuiască o vreme la străbuna Anastasia, care era cam singură, apoi mai departe, la o mătușă care o avea tare dragă și locuia într-un oraș transilvan.

Mamă și tată, nu vă faceți griji, spuneți curioșilor că-s la școală și înțelegi voi, dragii mei, că așa a trebuit să procedez”.

Vlaicu a mai trecut pe la noi, dar când i s-a spus de Rada a renunțat, s-a însurat după vreo doi ani cu o fată harnică și devotată. Vlad a plecat departe și n-a mai revenit pe aici multă vreme.

about-3

La Blouse Roumaine a lui Matisse

Ia și Rada au străbătut Transilvania, apoi întreaga Europă. Apreciate amândouă, au găsit sprijin și schițele Radei, în creion, cărbune ori capăt de chibrit ars, se vindeau bine deoarece înfățișau frânturi din satul românesc sau modele de cusături pentru ia românească. La Paris a admirat celebra La Blouse Roumaine  a lui Matisse. La Viena a fost ea admirată. După exact opt luni s-a întors acasă și m-a născut pe mine. Bunicii au considerat că, fiind încă tineri, pot spune că ei sunt părinții, așa că m-au crescut ca pe fetița lor. Rada a plecat din nou, de data asta în Italia, la Roma și Florența. Acum, când vă povestesc toatea astea, Rada cred că este undeva în America latină, predând la o universitate folclor românesc. S-a specializat în cusături, a cusut zeci de ii și a avut multe expoziții. Bunicuții mai dragi s-au stins fericiți că draga lor Rada e împlinită și nu duce lipsă de nimic. Dar mai ales că mă aveau pe mine, lumină a bătrânețelor lor.

-Ai 18 ani, Cătălina, nu te-ai întrebat cum de n-a venit Rada să te vadă, cum de nu-i e dor de tine sau…sau cine este tatăl tău?!

-Cum să nu, mă întreb zilnic! Dar răspunsul nu l-am găsit, în ciuda faptului că am citit zecile de scrisori ale Radei. În câteva pomenește de cei doi pe care i-a iubit și au iubit-o. Unul din ei e tatăl meu, dar pentru că nici mama nu știa, fiind atât de corectă și cinstită, nu a acceptat să fie soția niciunuia.

-Ai spus ”mama”, nu ”Rada, draga noastră Cătălina, observă femeia emoționată.

Cătălina avu o clipă de slăbiciune, un moment i se ivi o lacrimă, apoi se uscă și ea dispăru în odaia alăturată. Reapăru îmbrăcată în ia cea mai frumoasă din lume, fecioară superbă, cu plete castanii și ochi verzi albaștri. O minunăție de fată, într-o neasemuită ie.

Oaspeții aplaudară, ca atunci când preaplinul de frumos îți cere gestul de apreciere.

-Am spus ”mama” pentru că simt că ea se întoarce chiar acum.

– Asta am și dorit să te anunțăm, dragă Cătălina, dar am vrut să aflăm mai întâi povestea ta și dacă ai iertat-o. E la București, la o prietenă pe care a cunoscut-o în călătoriile sale și abia așteaptă să te vadă.

-Să mă cunoască, râse Cătălina, deoarece considera că nu avea ce să-i ierte Radei și era mândră de mama ei cea talentată, frumoasă, harnică și demnă.

regina-maria4-Nici eu n-aș fi putut alege, suspină fata, vă asigur. Mama nu numai că-i iubea la fel de mult, dar unuia îi purta copilul. Ce poate fi mai frumos decât să aduci pe lume un copil?! Așa că a preferat să înfrunte singură situația, să nu-i oblige, să nu-i împovăreze. Știa că mă lasă pe mâini bune aici. Am trăit fiecare din acești 18 ani fericiți. Iar Rada la fel. Urmează mulți alții, din care o parte sigur îi vom trăi împreună, zâmbi fata.

-Acum vă poftesc la masă! Acolo nădăjduiesc că-mi veți spune dumneavoastră tot ce știți despre ia românească și despre ziua, ora și clipa când ne vom revedea, mama și cu mine.

După amiaza s-a lăsat senină și însorită peste merii ce umbreau curtea verde și plăcut aromată de mirosul bucatelor gătite de o vrednică gospodină din sat, de merele ce se pârguiau la soare, de cireșele și căpșunile coapte, bujori înfloriți și teiul din ia Cătălinei.
…………………….

Principesa Ileana, Principesa Elena, Regina Maria (fostă Regina Elisabeta a Greciei), toate au purtat cu mândrie ia românească. Dintre toate, cea care a transformat ia în stilul vestimentar personal a fost Majestatea Sa Maria, regină a României, principesă a Romaniei, principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha.

 

 

Annick Goutal şi teiul apar ca o melodie tandră, diafană. Parfumul Eau du Ciel, inspirat,  parcă,  de Eau-du-Ciel-by-Annick-Goutalcopilărie, este un omagiu adus verii. Florile verii sunt fără seamăn, iar teiul și busuiocul predomină, dând parfumului acel aer unic şi nostalgic și frumos.

 

Povestea de azi a fost foarte inspirat propusă de Silving.

Poveștile iei parfumate: Mirela, Silving,  Elly  , Matilda,   Nina, Vavaly, Alina Panaite.

 

 

 

 




( Collection closed )
Link tool by Inlinkz

23 Responses so far.

  1. […] nu ştiam ce să scriu despre umbra din tablou, dar am amestecat-o cu parfum de ie şi-am încropit un soi de poezie. […]

  2. […] Pentru Povestea Parfumatå a Mirelei Pete. […]

  3. Imi pare asa de bine ca au inceput sa se poarte din nou iile. Mie se par atat de frumoase si reprezinta toata frumusetea meleagurilor noastre.

  4. avatar elly weiss says:

    Tare frumoasa povestea, Mirela. Cu oleaca de mister, asa cum sta bine unei povesti de iubire. O poveste atipica.
    Mi-a placut. Mult.
    Azi am reusit sa ma mobilizez. 🙂
    Te imbratisez!

    • avatar Mirela says:

      Bucuria e a mea de câte ori îți plac poveștile scrise de mine, Elly dragă! E atipică atât în sine, cât și în contextul celor scrise de mine, fiind o ficțiune, în timp ce restul sunt inspirate din întâmplări reale trăite de mine sau din istorii străvechi.
      Da, am păstrat misterul și voi rămâne pe poziție, deoarece Rada însăși, personaj fictiv, dorește să nu divulg nimic în plus. 😉
      Am citit și mi-a plăcut mult ce-ai scris!
      Te îmbrățișez cu drag! 🙂

  5. […] poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul iei îi aparține lui  […]

  6. avatar Silvig says:

    Bag sama ca am ales o tema buna, ca frumos ai mai scris! Noroc ca inca am liliacul inflorit,ca mi s-ar fi facut pofta de parfumul lui!
    Seamana nitel cu povestea mamei mele, ca si ea a fost crescuta de bunici pe care i-a considerat parinti.Si tot intre 2 a ales… Da’ daca ma gandesc, si eu la fel… Ca deh, la tinerete si frumusete trag mai multi,numa’ inima trage mai degraba la unu’ :D.
    Saptamana spornica, Mirela! 🙂

    • avatar Mirela says:

      E o temă superbă, Irina, e anul iei românești! Poate ai văzut că și Enya mea și-a luat un compleu șic, stilizat, alcătuit din ie și blazer de certă inspirație folclorică, foarte reușit și care-i vine excelent! 😉
      Interesantă povestea mamei tale, așadar a trebuit să aleagă…Și tu la fel! 😉 Dar vorba ta, frumoasă și caldă, cum să nu atragi? Poezia ta e haioasă și hazoasă, iar desenul o completează la fix. 😉
      La fel, o săptămână cu mult spor! 🙂

  7. […] este scrisă pentru Clubul condeielor parfumate găzduit de Mirela. Tema de azi a fost propusă de Silving și până acum au mai scris […]

  8. avatar nina says:

    Am citit fiecare cuvânt cu sete. Pentru mine ia este un subiect foarte sensibil. Am vrut să-mi cumpăr una de foarte multe ori, dar n-am gasit-o pe cea care să ma faca să nu pot pleca fara ea acasa. Tanjesc sa port o ie, dar sa fie ia mea.
    Foarte frumoasa povestea ta, Mirela. Mi-am imaginat-o pe frumoasa Rada și-am inteles-o cum nu se poate mai bine.

    • avatar Mirela says:

      Nici nu știi cât mă bucur, dragă Nina! Da, omul sensibil înțelege cum nu se poate mai bine…O iubire mare rămâne o iubire mare. Sper să-ți găsești ia potrivită! 🙂

  9. avatar Diana says:

    O poveste in care se impletesc “nasterea iei”, nasterea unei iubiri, nasterea unui copil, in “apa de cer”…
    E si frumoasa si interesanta povestea scrisa de tine.
    Ia e o camasa frumoasa – desi nu toate modelele imi plac. 🙂 Si nu-mi vine vreo idee despre ce as putea scrie – mai ales ca am citit si celelalte texte trecute in tabel si sunt, cumva, influentata. Hm… Am o poveste reala cu iile, la mare, pe la sfarsitul anilor ‘980 dar nu e o poveste pe care sa o pot romanta, ci una “de comert” – ‘ca ne-au oferit niste straini o gramada de bani sa le vindem iile! :)) Eram copii, habar n-aveam de ce vor sa ne dea atatia bani! :)) Si nu le-am dat, sa nu ne certe mama! Oricum, nu reusesc sa “romantez” povestea…
    Insist sa caut o idee, sa schitez o poveste, dar mi-e creierul redus la stadiul de lamaie stoarsa (sau nuca uscata).
    Pupici cu drag!

    • avatar Mirela says:

      Dragă Diana, dacă eu, gazda, am întârziat cu povestea din cauza TIFF-ului, se poate scrie până joi, cât va sta aici tabelul! 😉
      Da, am îngemănat nașterea iubirii cu nașterea iei, a copilului cu a pasiunii pentru răspândirea tradiției noastre în lume, a renunțării și a regăsirii iubirii. 😛
      Dar pe mine deja mă pasionează povestea ta de la mare cu iile și străinii și…dar mai bine ai scrie tu, ai un talent remarcabil, o cultură vastă și un stil minunat, spor la treabă, că ești și harnică pe deasupra! Te pup, seară frumoasă! 🙂

  10. avatar Gabi says:

    Povestea ta are un farmec deosebit, m-a purtat intro lume de basme, de legende romanesti si nu numai.Cum m-am nascut si am crescut la oras, iar la tara n-am avut pe nimeni, nu cunosc obiceiuri, traditii romanesti decat din citit, televizor, povesti.Am observat ca de un timp, ia e la moda din nou, am vazut ca o poarta multe fete, in magazine sunt multe modele de ii.Mirela, felicitari pentru povestea ta parfumata!

    • avatar Mirela says:

      Ia e foarte la modă, mai ales prelucrările, stilizările, tot ce te duce cu gândul la tradiție. Și eu m-am născut la oraș, dar am avut noroc cu bunicii de la țară, din partea tatălui meu, care n-ar fi venit la oraș cu toate că bunicul avea servici, deoarece aveau acolo o gospodărie frumoasă.
      Mulțumesc Gabi și mă bucur că ți-a plăcut povestea! 🙂

  11. avatar Alina says:

    Emotionanta poveste! M-am bucurat sa regasesc in ea traditiile stravechi. Asa este, fetele invatau de tinere sa teasa si sa coasa, pentru ca era sansa lor sa intre intr-o casatorie buna. Barbatii se uitau la ce imbracau tinerele, pentru ca dincolo de sentimentele starnite de frumusetea fetei, iile erau ca o carte de vizita care vorbea despre harnicia si priceperea ei de a tine si a “imbraca” o casa. De-aici si aura mistica a obiceiurilor legate de coaserea iei; o legatura speciala se creeaza intre material si spiritual. Ma bucur ca ia Radei i-a dat Catalinei intelepciunea de-a intelege si accepta decizia mamei in ce-o priveste. Felicitari, Mirela! Multumesc pentru aceasta poveste frumoasa!

    • avatar Mirela says:

      Mulțumesc Alina, iar tu mi-ai scris un comentariu emoționant! Exact așa m-am gândit, dar parcă ai exprimat mai clar sentimentele personajelor, mai logic. 😉
      Poate și faptul că a fost crescută de bunici a ajutat-o pe Cătălina să fie mai matură în gândire, dar așa cum spui, Rada i-a dat această înțelepciune. 😛
      O ie frumoasă era, așadar, o carte de vizită, asta înseamnă că bunica mea, pe lângă frumusețe și bunătate, avea și acest atu, de aceea ea și bunicul s-au iubit toată viața la fel de mult! 🙂

  12. avatar Alina says:

    Ia a fost si va ramane legatura dintre bunice, mame si fiice 🙂 Fiecare dorea sa transmita harul, priceperea si dragostea de-a coase ie urmaselor sale, iar tinerele aveau mandria si dovada palpabila a unor destine implinite. Bunicul tau a simtit ca o femeie frumoasa si blanda ca bunica are multe alte calitati daca poate coase ceva asa frumos. Pentru ca o ie este mult mai mult decat cusatura; este priceperea de a alege materialul, de a croi fara pierderi (fara risipa), de-a alege modelul potrivit, culorile… abia apoi urmeaza proba de rabdare a cusutului si cand e cazul, a descusutului pentru a corecta o greseala. Chiar si solutiile gasite pentru a corecta erorile sunt dovezi ale unor calitati. Iar proba de rezistenta este cea a tenacitatii cu care lucrul este dus pana la capat.

    • avatar Mirela says:

      Așa este, Alina! Bunicul a intuit dincolo de aspect și blândețe. Bunicii mei au trăit 60 de ani împreună (până la stingerea bunicului) fără a se răsti niciodată unul la celălalt. Un exemplu demn de urmat. Bunica a cusut și țesut mult. Eu i-am pictat o iconiță cu Sfânta Tereza cu trandafiri și o asemăna cusăturilor, spunându-mi: eu țes, tu pictezi. De țesut, am țesut doar două bucăți, în timpul studenției la Arte Plastice!
      Interesantă urmărirea modului în care economiseau materialul și corectau eventualele greșeli, era dovada alegerilor și lucrului bine făcut! 🙂

  13. avatar Mala says:

    Fara vreo urma de complezenta spun ca povestea asta e una dintre cele mai reusite pe care le-ai scris, daca nu, chiar e cea mai reusita. N-as sti sa-ti spun de ce. Sa fie parfumul, emotia, IA, ea, regina? Fiecare cuvint a venit si-a intrat prin canale deschise de sensibilitatea care transpare de dincolo de ecran.
    Multumesc, Mirela! M-ai emotionat cum rar mi se intimpla!

    • avatar Mirela says:

      Iar tu m-ai emoționat pe mine! A fost ultima poveste de aici, poate de aceea.
      Te îmbrățișez cu mare drag! 🙂

  14. avatar pandhoraa says:

    parfumul fermecatoarelor povesti….:)
    frumoase amintiri imi trezesc parfumul acestor povesti, lunga si invaluitor de frumoasa povestea aceasta tesuta in jurul iei, in jurul vietii…

Leave a Reply