CocoRosie este un duo muzical american, format în Franța, în anul 2003,  din surorile  Bianca Casady,  zisă  “Coco” și Sierra Casady, adică “Rosie”. Născute în SUA, surorile și-au format grupul la Paris, muzica lor fiind anunțată CocoRosieCocoRosieca “freak folk”, dar cu accente clare de  pop, jazz, bluesoperă, electronică.  Sierra e vocalistă, cântă la chitară, pian și harfă, iar Bianca este,  de asemenea, vocalistă, instrumentele folosite de ea fiind neconvenționale, de la jucării care fac zgomot, până la instrumente de percuție nedefinite, dar foarte bine integrate în muzica grupului. Backgroundul instrumental este realizat de artiști invitați în funcție de specificul fiecărui album sau melodie, de la basiști excepționali, până la percuționiști, pianiști sau instrumentiști specializați în instrumente specifice unor zone geografice îndepărtate. Deseori numite ”cele două fete nebune de la CocoRosie”, Bianca și Sierra, după ce șochează un public mai puțin obișnuit cu machiajul cel puțin surprinzător,  apar, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cuminți și liniștite, machiate și îmbrăcate simplu. E un mod de viață al celor două artiste-surori, vestimentația și machiajul susținând, după spusele lor, actul artistic, care nu este unul oarecare, acestea intrepretând întradevăr o muzică mai aparte, având voci deosebite și o creație care nu te poate lăsa indiferent, alegând fie să-ți placă mult, fie deloc. Mie îmi place și gata. Cele mai cunoscute albume ale grupului CocoRosie sunt  La maison de mon rêve (2004), Noah’s Ark (2005), The Adventures of Ghosthorse and Stillborn (2007), Grey Oceans (2010) and Tales of a GrassWidow (2013).

Am ales predominant apariții live, CocoRosie susținând concerte multe, cântând cu ușurință și fiind un grup foarte activ, performanțele scenice fiind remarcabile și originale.

CocoRosie – We Are on Fire

CocoRosie – Gallows (OFFICIAL VIDEO)

CocoRosie –  Fairy Paradise

 CocoRosie – Smokey Taboo


CocoRosie – “Gravediggress” (HD) – Live from new album 2013


 

Postarea participă la rubrica Meloman pentru o zi, găzduită de Sorin.

Categories: Diverse

22 Responses so far.

  1. avatar Erika Ferli says:

    buna!
    “Gravediggress” este “o conversatie imaginara intre un copil (Bianca) si o batrana (Sierra) abandonati si este insotita de un artwork un pic tulburator. Piesa este lead-single-ul albumului “Tales of a Grass Widow”, cel de-al cincilea din cariera trupei, aparut in 27 mai in Europa.
    aici e clipul

    Felicitari, imi place articolul.

    • avatar Mirela says:

      Bună ziua, mulțumesc Erika! Cunosc videoclipul, dar amănuntele îmi prind bine, nu le știam. Chiar aș dori să mai găsesc informații despre ele.
      O zi excelentă!

  2. avatar pandhoraa says:

    ce rau imi pare ca la serviciu nu pot asulta muzica 🙁
    oricum, ceea ce am aflat aici m-a facut foarte curioasa, de abia astept sa le ascult…
    o zi perfecta iti doresc!

    • avatar Mirela says:

      E și ceva incitant în asta, chiar dacă îmi pare rău că nu poția asculta la serviciu. Cu atât mai interesant va fi să le descoperi, sper!
      La fel, o zi absolut perfectă! 🙂

  3. avatar karmapolice says:

    una dintre trupele mele favorite-am descoperit-o acum vreo 4 ani dela nepoata mea-super alegere

  4. avatar Anca says:

    si mie imi suna a jazz si imi pare ca au o tonalitate precum al regratatei Amy Winehouse
    Mi-ar placea sa stau intr-o cafenea sau ceainarie la caldura si pe fundal sa fie o astfel de muzica.
    Eu d-abia acum le descopar. Eu ascult foarte mult radio, unde dau numai muzica cu noi aparitii… dar descopar cu mare placere si alte formatii cu oameni deosebiti. multumesc. o zi frumoasa

    • avatar Mirela says:

      Nu m-am gândit deloc la Amy, ea avea o voce mai joasă, de contralto…Poate au ceva din Portishead, dar nu foarte mult.
      E clar jazz, mai ales ce-au realizat în ultimii ani, deoarece primele piese aveau și tonalități hip-hop, însă unii artiști pot transforma orice în artă adevărată.
      Eu nu ascult nimic la radio. Pe mine Enya mea mă ține la curent, dar mai caut și eu și mereu și mă bucur când descopăr! 😉
      O zi minunată, Anca!

  5. avatar Erika Ferli says:

    Mirela :
    Bună ziua, mulțumesc Erika! Cunosc videoclipul, dar amănuntele îmi prind bine, nu le știam. Chiar aș dori să mai găsesc informații despre ele.
    O zi excelentă!

    Cu placere, dar nu-i de ce!
    Piesa mea preferata e “Lemonade”, un aproape jazz, realizat de CocoRosie in April 17, 2010, inclus pe albumul Grey Oceans.

    • avatar Mirela says:

      Excepțională piesa, adevărul este că e dificil să le includ pe toate într-o postare, dar e bine și aici, se poate asculta foarte bine. 😉

  6. avatar Minnie says:

    Seamana rau cu Jazzul si ….. de gustibus non est disputandum! 🙂
    pup Mirela! Zi faina!

  7. ba disputandum! altminteri n-aș mai fi ghiță-contra! 🙂
    așa cum toate marile invenții tehnice actuale sunt copy-paste ale ideilor naziste, tot așa tot ce se putea experimenta în muzică au făcut-o deja anticii, nemuritorii și inegalabilii Beatles!
    nimic nou sub soare!
    muzica de aici e mai mult experiment video decât muzică!
    e jazz, fără discuție, indifirent de ce adaosuri șocante de denumiri inventăm!
    sunt pasaje încântătoare dar sunt atât de abrupt intercalate cu… experimente (vezi ce politicos sunt?) încât pielea refuză supliciul, deși urechea e curioasă!
    nu am nimic cu nimeni, și curentul ghotic are piese memorabile dar eu rămân la… părerea generală! unde aceste dudui nu prea au loc!
    seară bună!

    • avatar Mirela says:

      Părerile contrare sunt binevenite, atunci când sunt constructive.
      Cred că știi ce muzică ascult, ai mai fost pe aici și când am postat clasici. Așadar, știi că nu m-aș opri la nonvaloare doar de dragul avangardei. Ascult pe îndelete, apoi triez. Iar jazzul mi-a pălăcut de la prima audiție, nu-l voi abandona niciodată. 😀
      În schimb, kitsch-ului, în orice artă se manifestă, refuz să-i mai acord vreo șansă. I-am acordat destule din ”milă” dar gata, prefer o atitudine șocantă, uneia blazată, care nu exprimă nimic, care e rezultatul unor diletantisme. Ceea ce sună frumos și lin, nu e și plăcut întotdeauna…Iar ceea ce-mi sună bine, lucrat, căutat, creat, expresiv și chiar angajat, dacă trebuie, are șanse să-mi meargă la inimă și în playlist. Și-apoi, ”duduile” astea au niște studii de psihologie, arte plastice, evident muzică, literatură, etc, mă opresc, asta se poate citi și pe wiki. Vestimentația și machiajul își au rolul lor la majoritatea artiștilor scenei.
      Cred că am reușit să te lămuresc de ce nu consider CocoRosie un simplu experiment, ci o muzică aparte, intrepretată original și foarte bine. Îmi place, cred că asta contează. 😉
      Seară bună și ție! 🙂

  8. avatar Diana says:

    La multi ani! 🙂
    Imi place stilul. Nu stiam despre existenta acestor fete. Vocea, in prima melodie – We are on Fire – nu-mi place dar Gallows – dintre cele pe care le-ai postat – imi place foarte!
    Seara linistita sa iti fie! Pupici!

    • avatar Mirela says:

      Si mie, sunt artiste deja recunoscute.
      Au voci de exceptie, au progresat mult si merita urmarite in continuare.
      Gallows e operă de artă. Căci în artă, noi nu MAI acceptăm kitschul! 😉
      Aici sună altfel. În direct e mai copilăroasă, e rolul jucat.

      Te pup, seara frumoasa! 🙂

  9. avatar SoriN says:

    Frumoasa prezentarea ta,mi-a facut mare placere sa ascult piesele !
    Multe salutari!

  10. Când apare ceva inedit, indiferent de domeniu, este privit cu scepticism dacă nu chiar dezaprobator, mai ales de către cei cu atitudine conservatoare. Timpul însă, de multe ori a dat câştig de cauză acelui inedit hulit iniţial. Sunt multe nume din lumea muzicii, a picturii, a literaturii care şi-au obţinut confirmarea artistică unele de geniu, doar post mortem . CocoRosie face parte din acea categorie care şochează, părerile fiind situate la poli totali diferiţi. Eu fac parte din categporia celor care le aplaudă. In fond au reuşit să se desprindă de orice stil şi să se impună cu stilul lor, adunând în jurul lor numeroşi fani.

    • avatar Mirela says:

      Auraș, îmi amintesc cum au fost huliți impresioniștii, care au fost nevoiți să-și deschidă un Salon al Refuzaților, ajungând cei mai iubiți la scurt timp după aceea.
      Tu mă cunoști, știi că îmi place și să șochez uneori (mai puțin pe blog), dar și să mă entuziasmez de noutățile pe care le simt în rezonanță cu temperamentul și simțul meu artistic.
      Să le aplaudăm împreună, alături de zecile de mii de fani care umplu stadioanele, sălile de concert și care le ascultă cu plăcere muzica. 🙂

  11. avatar Zina says:

    Nu e genul meu de muzică, dar mă bucur că am făcut cunoștință și cu altceva decât ascult în mod obilnuit. Mulțumesc, Mirela !

Leave a Reply