An Nou fericit!

Anul 2013 a fost un an reușit, cu împliniri, schimbări în bine, un an cu așteptări mari, muncă multă, dar și cu finalizări fericite. Un an foarte obositor, trudnic, plin de  emoții și schimbări care, chiar dacă au fost benefice,  au costat un efort intens, susținut,  nopți nedormite, poate stres…Un an cu îndoieli, cu repetate întrebări, care, până și-au aflat răspunsul, m-au privat de odihnă suficientă și de timp pentru mine. Dar a meritat. Toată munca, toate întrebările, nedumeririle, căutările și găsirile, au fost înspre bine, iar schimbările, tatonările, deciziile radicale, și-au găsit rezolvări fericite, rezultatul fiind cel așteptat. Un an cu muncă și reușite, cu bucurii pe măsura trudei, cu momente briliante și clipe unice, direct proporționale cu efortul depus, cu gândurile și întrebările, așa încât toată truda și emoțiile au meritat. Aș dori ca anul care vine să-mi dea mai mult timp pentru mine, pentru realizări personale, pentru munca de creație în atelier. Să nu mai fie o problemă găsirea și plata chiriei unui spațiu de creație plastică, să nu mai fie o problemă să dorești să realizezi ceva, să ai un spațiu pentru muncă, da, pentru muncă. Vă doresc tuturor un an mai bun, cu sănătate și împliniri, cu iubire, prietenie și bună înțelegere! Și știți, hai să fie și bani, că-s buni la casa omului!  Peste câteva zile va fi 2014, iar eu vă spun: An Nou fericit și La multi ani frumoși!

  Anul nostru, colat din fotografii ale momentelor-cheie. La anul și la mulți ani mai buni și mai frumoși!

 

Colaj foto de Mirela Pete
La mulți ani 2014!

Articole create 906

39 de comentarii la „An Nou fericit!

    1. Așa să fie, mulțumim!
      Și să trăaiască nepoțica și voi alături de ea, cu sănătate și bucurii!
      An Nou fericit!

  1. Ce frumos colaj de 2013! Mi-au picat, iar, ochii pe brioșe! 🙂 Cândva, într-o zi cu ambiție personală, îți voi cere rețeta, să le prepar și eu, cu minunea mea, că mult îi place să ajute la bucătărie, doar că nu prea are pe cine. 🙂

    Să-ți fie 2014 așa cum îl vizualizezi în visele tale. Real, palpabil, frumos, pentru sufletul tău! Cu drag!

    1. Cred că sunt cele mai ușor de făcut, serios! Trebuie doar să ai o tavă specială și hârtie de brioșe, restul e simplu, rețete am mai multe.
      Să aibă și miraculoasa ta pe cine să ajute, păi cum?! 😛
      Un an așa cum îl dorești îți doresc, la rându-mi! Cu drag!

  2. Ati avut in familie un an greu dar minunat prin succesele superbe obtinute. 🙂
    Sa dea Domnul ca anul ce vine sa fie unul si mai bun, exact asa cum iti doresti.
    Iti urez sa ai parte de multa, multa sanatate, Mirela si un Nou An fericit ! 🙂

    1. Mulțumesc din suflet, Elly dragă! 🙂
      Cred că ar fi trebuit să pun undeva și poza ta, nu glumesc, știi tu de ce! 😉
      Anul care vine să-ți aducă iubire, sănătate și bani! Le-am spus pe șleau, nu pe…poezie, uite-așa! Te pup, la mulți ani! 🙂

  3. Ati avut un an frumos, rodnic si parfumat! Va doresc din toata inima ca anul ce vine sa fie mai frumos, mai rodnic, mai parfumat, mai cum il vreti voi!
    Mi-au ramas ochii la saleuri… Cred ca a trecut un an de cand nu am mai mancat. 🙂

    1. Cred că anii mai încărcați, mai denși în emoții și trepte de urcat, sunt cei mai frumoși! Mi-a fost teamă de anul intrării la liceu, dar a fost cum nu se poate mai bine. Mulțumesc de urări, să fie și să se împlinească! 🙂
      Iar ție înzecit pe-atâta, dragă Vienela! Și poftă bună! 🙂

  4. La mulţi ani Mirela! Ai avut un an cu multe realizări. Te felicit şi-ţi urez ca NOUL AN să fie şi mai bun!Te îmbrăţişez cu drag.

    1. Dragă Auraș, eu știu precis ce o să-mi doresc în legătură cu tine! 😉
      La mulți ani fericiți și un An Nou cu multe bucurii! Cu tot dragul! 🙂

  5. Mirela, zbaterile au rolul să ne facă să simţim că a meritat efortul, că fără ele rezultatul …facil, poate, nu e la fel de măreţ. Ceea ce văd eu in colaje …e de departe ….viaţă intensă şi culoare. Vă doresc să izbândiţi in tot ce veti face, sa fiti norocosi si sanatosi. An Nou…fericit..vouă!

    1. Adriana, uneori îmi doresc să fie un pic mai ușor, adică nu mai mult decât să am și eu timp să merg la o sală de sport, că mă neglijez fizic…dar recunosc că eu am făcut alegerile, așa doresc și cu cât zbaterea e mai intensă, cu atât rezultatul e mai spectaculos!
      Mulțumim în cor! Așa să fie! 🙂
      Să aveți un an foarte bun, cu multă sănătate, liniște, reușite și iubire! Cu drag! 🙂

  6. Draga mea, la multi ani anticipat, iti doresc un an bun, mai fructuos, mai plin de bucurii si de calatorii, de realizari si imbratisari decat 2013. Esti un om de aur si e norocos cel care, virtual sau real, te are in preajma. Ma numar printre norocosi si eu, asa incat depun aici urarea mea si gandul meu cald pentru tine si familia ta frumoasa.

    1. Draga mea Dana Lalici, daca asa simti si asa ma vezi tu, poate ca asa este, iar asta si pentru ca rareori am vazut un OM mai sensibil, sau poate mai senzitiv, da,da, mai profund si mai intuitiv decat tine. Eu stiu ca am un suflet mai mare decat pare (ca am si gura mare, asta-i baiul!), dar faptul ca tu imi amintesti, in aceasta urare superba, acest lucru, face sa-mi creasca stiam de sine si bucuria de-a fi prietena unor oameni frumosi, deosebiti! 🙂
      An Nou cu sanatate, belsug si iubire la superlativ! 🙂

  7. frumos colaj de amintiri, de calatorii si realizari. La multi ani Mirela, tie si celor dragi tie! Un an cu impliniri si realizari frumoase, cu calatorii si bucurii pe masura dorintelor voastre!

  8. Draga mea Mirela!
    Fie ca noul an sa-ţi aducă mai multe zâmbete decât împotriviri. mai multe reuşite decât înfrangeri şi mai multe împliniri decat te-ai gândi …
    te pup!

  9. Foarte frumoasa urare si retrospectiva, atat in scris cat si in imagini. Pana la urma ai punctat si un mediu mai sensibil, cel financiar. Si chiar asa este. Mi-a placut. De ce sa nu spunem ca pana la urma, tot ce ne inconjoara in vremurile de acum, e o viata comerciala.
    Iti urez ca proiectele artistice sa ti se indeplineasca pe langa alte dorinte.
    La multi ani!

  10. un An Nou mai plin, mai bogat si mai frumos decat cel care a trecut iti doresc Mirela cu tot dragul!
    sunt sigura ca anul acesta inspiratia te va face sa creezi multe povesti frumoase pentru copii si nu numai 🙂
    la multi ani!

Dă-i un răspuns lui Cristi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus