Pe drumuri macedonene

Fotografiile participă la jocul Reflexii în oglindă“, găzduit de SorinN.

Mie mi-a plăcut drumul către Grecia, din care o parte l-am făcut trecând prin Serbia, iar o alta, prin Macedonia. Este o  comoară ascunsă,  un paradis natural cu munți, dealuri, lacuri și râuri,  ruine  istorice, sate, neschimbate de secole intregi.  (Republica Macedonia are 50 de lacuri naturale și artificiale și șaisprezece lanțuri montane cu o înălțime de peste 2000 de metri.) Macedonenii sunt prietenoși și amatori de petreceri cu muzică, mâncare savuroasă și ceva bun în pahare. Pentru cine cunoaște autostrăzile din Austria, Ungaria, Italia trebuie spus că cea din Macedonia mai are și denivelări, e despărțită, ca sensuri de parcurs, de relief (dealuri) în câteva zone și are limitari dese de viteză, dar o au, nu-ți vine nimeni din față, iar noi n-avem (nu, nu povestesc aici de cea care duce la mare, nu e în drumul meu). Haideți să vedem un pic din Macedonia, reflectată în oglinda retrovizoare.

 

Macedonia, pe autostradă
Macedonia, pe autostradă
Macedonia, pe autostradă
Macedonia, pe autostradă

Recomand: Zina,Gabi,Vania, Elly.

Articole create 906

24 de comentarii la „Pe drumuri macedonene

    1. La tine și la Rambo m-am gândit când am scris! 🙂
      Adevărul este că la noi lipsește și e cam jenant. Vin să mai râd odată la ce-ai scris atunci! 😉

  1. Buna dimineata! 🙂
    Cand cineva spune / scrie „Macedonia” gandul imi zboara fulgerator la Alexandru Macedon! E cam tot ce stiu despre Macedonia: Alexandru cel Mare era de acolo! 🙂
    Privind fotografiile imi imaginez trupele lui pe dealurile acelea! 🙂
    Ziua minunata sa iti fie! Cu drag!

    1. Da, peste tot sunt panouri uriașe cu Alexander the Great Airport! 😉
      Să știi că și eu m-am gândit la oștile antice mărșăluind pe dealuri, dar munții sunt și mai frumoși, o să pun fotografii și de pe acolo.
      Mulțumesc Diana, o zi splendidă să ai! 🙂

  2. 🙂
    peisajul pare monoton fara pungi de plastic, pet-uri sau animale pe carosabil…
    asta e diferenta intre noi, romanii, si orice alt popor, noua nu ne plac lucrurile monotone! 🙂
    Peisaje frumoase, ca si bratara ce se vede in oglinda!
    Buna dimineata!

    1. Of-ul ăsta l-am avut și eu, dar la greci mi-a trecut: am văzut pe autostradă și la vamă multe gunoaie și m-am liniștit! Acum…habar n-am cine le lasă-n drum, că-i țară turistică! 😉
      Monoton ar fi să avem și noi o autostradă care să ducă altundeva decât de la Bucrești la mare, să lege Bucureștiul de Cluj, Oradea, Timișoara, Iași, ca să dau doar un (mic) exemplu. Aia da monotonie! 😉
      Ai ochi, vezi foarte bine și apreciez, te felicit! Da, brățara e o lucrătură din piele și aur, eu am ”realizat” combinația și mă bucur că cineva cu gust artistic a observat-o!
      O zi cu adevărat reușită îți doresc! 🙂

    1. Geanina, n-am cum, că noi n-avem autostrăzi! :))
      Ador să fac poze pe autostradă, cred că e un hobby. Te pup, zi superbă să ai! 🙂

  3. Nu am fost pe-acolo, nici pe altundeva, dar parca ma infricoseaza peisajul, ma gandesc la Muntenegru.E frumos acolo, cred ca drumurile sunt bune.Ati avut o vacanta de vis, Mirela!
    Un weekend insorit!

  4. Reflexiile foarte frumoase ne releva o zona deluroasa plina de vegetatie. Arata imbietor si promitator atat de mult verde inca proaspat desi era in a doua jumatatate a verii 🙂
    Frumos periplul pe dealuri macedonene!
    O seara minunata, draga Mirela! 🙂

    1. Erau și peisaje mult mai frumoase, dar acolo am fost atât de fascinată, încât nu m-am gândit la reflexii, am fotografiat doar cadrele naturale, la opriri.
      Mulțumesc draga mea! Seară minunată îți doresc! 🙂

  5. Primul lucru pe care l-am surprins in poze n-au fost dealurile si campiile care pun pariu, ca in poze le-ai surprins prea putin din adevarata frumusete, ci la bratara din oglinda.
    Apropo de autostrazi, tare as vrea sa fie terminata cea inceputa si care ar lega vestul de centru si sud. Cand m-am intors acasa, de Paste, am avut proasta inspiratie sa mergem pe traseul Arad-Sibiu-RamnicuValcea-Pitesti. Autostrada e in constructie, drumul care a fost probabil mai bun e un dezastru, aglomeratie de nedescris, cred ca am facut mai mult in Romania, decat din Franta pana acasa. La timp ma refer.
    Macedonia, se pare, e mai buna la capitolul autostrazi, decat Romania. e pacat de Romania.
    Multe imbratisari!

    1. Tina dragă, eu sunt mândră când o remarcă cineva și deja sunteți doi, așa că mă umflu în pene! Mulțumesc! 🙂
      Am ajuns la concluzia că la noi nu s-a vrut autostradă, altele erau interesele politice atunci când s-ar fi putut cu bani europeni. Mă întreb dacă va exista așa ceva pe-aici. Vorba ta, mare păcat!
      O seară minunată și weekend frumos! 🙂

  6. Bună dimineaţa! 🙂
    De când îmi doresc să vizitez Macedonia…!
    Dacă ai vizitat ceva şi ai fotografia, te roooooooooog ne arăţi şi nouă?!?
    Mulţumesc mult, Mirela! pupici

  7. Peisajele romanesti nu sunt cu nimic mai prejos decat cele din reflexii. Natura a fost la fel de generoasa si aici si acolo. Diferenta o face omul, dupa cum se si vede.

Dă-i un răspuns lui elly weiss Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus