Parfum de gospodină

Dragi membri ai Clubului Condeielor Parfumate!
Tema poveștii de azi a fost aleasă de Dana Lalici și e o temă caldă și  îndrăzneață.

Mama folosea parfum de gospodină încă din frageda și superba mea copilărie, când, imediat ce-și îndepărta la duș mirosul de cabinet stomatologic din haine și păr și o trimitea pe fata în casă cu noi, copiii, la joacă, începea să dreagă pățaniile  Lenuței,  care era absolut în afară de subiectul numit ”bucătărie”. Lenuța venea de la țară, alungată de sărăcia dintr-o familie cu 9 copii și doar două brațe apte de muncă, iar acolo altceva decât ” ceapă, pită și fasole” nu  a prea mâncat.  Era harnică, își dădea silința, dar nu se pricepea deloc la gătit. Așa că mama lua hățurile gospodăriei cu dârzenia mâinilor ei fine, dar puternice, pregătind cele mai aromate și gustoase preparate în timp record și cu o îndemânare pe care vreau să cred că i-am moștenit-o. Frumoasă și neobosită, era apreciată atât pentru calitățile sale de medic, cât și pentru cele mai bune sărmăluțe cu varză dulce și carne de mânzat în amestec cu porc, chifteluțe mici cu cimbru și mărar, cele mai bune ișlere cu nucă și inimitabila prăjitură Felii londoneze, bunătăți pe care le face și azi. Dar și pentru cele mai perfecte tricotaje și croșetături, pe care foștii noștri vecini sau colegi de-ai săi, încă le țin minte. E minunată mama mea, sunt mândră de ea și e un exemplu bun pentru Enya noastră, pe care mama o iubește ca pe lumina ochilor săi. Mama mi-a fost profesor în materie de gătit, pus conserve, aranjat masa, spălat, albit, estetizat, ținut casa. Cât Enya a fost foarte mică, mi-am scos șorțul de gospodină și l-am aruncat cât colo! O mamă bună nu ține cont de teancul de vase rămase în băcătărie, ci se joacă cu copilul ei! O mamă bună nu șterge cu încrâncenare ușile și clanțele, ci își scoate copilul la plimbare, îl învață tot ce trebuie să știe despre lume și viață, îi cântă, îi arată și-i explică, îl apără,  se bucură alături de odorul ei. O mamă bună nu e și o gospodină bună, decât în momentul în care  minunea ei ajunge pe alte mâini destoinice de educatoare și profesoare de grădiniță, câteva ore pe zi. Îmi amintesc că veneam frântă de la școală, fiind profesoară titulară de Educație Plastică pe vremea aceea și până sosea Enya cu bunica  de la grădinița în limba engleză, mă învârteam de câteva ori ori prin bucătărie, făceam hocus-pocus și masa se umplea de bunătăți proapspete și sănătoase. A fost momentul în care am redeschis sticluța cu parfum de gospodină, am turnat o cantitate generoasă și bine am făcut, ai mei aveau nevoie de mai multă căldură, de o masă bine pregătită, de prezența mea, de sufletul casei, care este femeia.  Pentru că o femeie nu este pe deplin împlinită fără iubire, fără un om drag lângă ea, care poate să-i fie șoț sau iubit, sau ambele în același timp și asta-i cel mai bine, nu e împlinită fără să fie mamă (sau măcar să aibă grijă de un copil)  și dacă nu e măcar puțin gospodină. Bărbatul este stâlpul casei, iar femeia este sufletul căminului. Și cum să însuflețești un loc, dacă nu îi oferi căldura prezenței tale, dacă nu o estetizezi,  dacă lenejeria de pat nu e proaspătă sau dacă pe masă nu aburește câte o mâncare caldă și apetisantă?!  Inutil să vă spun că nimeni nu-mi va schimba părerea și le deplâng pe femeile care au ieșit definitiv din casa lor-casă, au aruncat ”armele” gospodărești la gunoi și s-au apucat de făcut politici bărbătești sau de condus camioane. Există excepții demne de laudă, dar acelea întăresc regula și atât. Nu cred nici în carieriste, sunt atât de departe de valorile reale, de traiul cu adevărat bun, de feminitatea dorită de orice bărbat normal, de copiii lor, de ceilalți oameni.  Sunt atât de  de ieșite din feminitatea lor… Așa cum nu-mi spune nimic nici provinciala care numără borcanele din cămară și le rearanjează zilnic, ținându-le socoteala, lustruiește sticlăria din vitrine periodic, în loc să desființeze ororile alea, își lipește abțibilduri colorate pe ramele oglinzilor și cicălește pe oricine intră încălțat în casă. Acelea nu sunt nici femei, dar nici gospodine, sunt niște monștri frustrați. Nimic din ceea ce este extremist nu e sincer, nu e normal, nu e bun. O femeie normală, caldă și fericită este cea care le îmbină pe toate armonios. Care se poate hotărî oricând să comande un meniu ales la catering, să cumpere semipreparate și să la bage în cuptorul cu microunde, care știe să cheme o firmă de curățenie la domiciliu, atunci când ea nu poate sau pur și simplu nu are timp. Ca a doua zi să își pună din nou parfumul de gospodină după ureche! Care știe să fie câte puțin din toate, care știe să aibă grijă de ai săi, pentru că o femeie e făcută să aibă grijă de cei dragi și nu mă vor convinge pe mine extremiștii că nu-i așa, din moment ce știu cât de fericiți eram amândoi frații în copilărie și cât de fericit era și tatăl meu, când mama era acolo, alături de noi, lângă masa care împărăștia arome îmbietoare, cu hainele curate, cu paturile minunat de albe și dulapurile aerisite. Când mama a ales numai cariera și s-a îndepărat de parfumul de gospodină, eu și fratele meu am devenit distanți, am lăsat cartea mai lejer, mâncam nesănătos, tata s-a înstrăinat și casa a devenit rece și impersonală ca o gară. Noroc că n-a durat prea mult, dragostea a învins și mama a lăsat ambițiile exclusiv profesionale. A fost alegerea ei, putea să fi rămas în clinica aceea cu program dur, cu medici ambițioși și extrem de ocupați, dar ambele au fost propriile-i alegeri, să fim înțeleși. De aceea o iubesc și o respect însutit mai mult decât dacă ar fi făcut o mare avere și o uriașă carieră. Mama a salvat familia, dar nu știu dacă s-a salvat și pe ea, putea fi bogată, puternică, celebră, dar singură. A fost un stomatolog excelent și a fost respectată ca medic de policlinică, dar atât…Poate e mai bine, căci ne-a fost și ne mai este alături. Oare a câștigat? Eu sunt convinsă ca da. Ne-ar fi îndepărtat definitiv dacă alegea cariera și atât.  (Menționez că am publicat acest fragment doar după ce i-am cerut mamei mele permisiunea de-a scrie aceste lucruri din biografia ei și mama a fost de acord.) 

Zilele mele încep cu arome adânci de cafea, suple de lămâie și casnice de pâine prăjită cu unt, miere și dulceață. Bucătăria e toată numai forfotă matinală, chipuri dragi și alergătură de pikini ( cele două pisici ale noastre) plini de energie la ora cafelei mele, a laptelui cu cacao savurat de Enya și Xaba, și al primelor boluri cu Whiskas felin, păpat în grabă de Odin și cu mofturi de Picky. În zilele când am de lucru la firmă, nu fac de mâncare și atunci mergem la restaurant sau luăm ceva în drum spre casă. Sau ne pregătește mama ceva bun. Nu încurc treburile și nu mă încarc cu prea multe, ca să fie totul bine. Pentru că nu se poate, e imposibil, nu este timp fizic pentru toate și ar fi absurd să fie. Și nici energie n-ar fi pentru așa o muncă. O zi la job durează  între 6 și 8 ore, uneori chiar 10 ore. O pauză de o oră la amiază sigur facem și atunci parfumul gospodinei e cel de… pizza la cutie, care o bucură mult pe Enya, ne bucură pe toți, că n-avem vase de spălat. Am și zile în care m-aș putea lua la întrecere cu cele mai aprige gospodine, mai puțin la călcatul hainelor, chestie pe care n-o fac never ever, preferând să plătesc femeie pentru călcat rufe. Dar sunt și zile pline, în care pun conserve, în care fac prăjituri grozave, în care gătesc ca la un restaurant select, aranjez platourile cu artă,  pun masa frumos, îi servesc pe Xaba și pe Enya,  dar și pe prietenii noștri,  apoi spăl și pun la loc tot. Casa strălucește, geamurile sclipesc…Enya e asistată la lecții de mine și ia note maxime. Seara se lasă cu parfum de clătite cu finetti și gem de măceșe, cornuri cu cașcaval abia scoase din cuptor sau tort cu mere și frișcă. Paturile sunt schimbate cu lenjerie curată și parfumată. Ai mei dragi sunt fericiți și Enya îmi spune că bucătăria noastră miroase cel mai frumos din lume, a curry și  aluat cu vanilie, a legume proaspete, a lasagna – cea mai bună din lume, a scorțișoară și brioșe cu fructe de pădure. Ieșim împreună la plimbare în centru sau la teatru, la film, la magazine.  Bucătăria mea are parfum zeiesc în zilele când nu fug la atelier, uitând de altele pe lume, în zilele când n-am de terminat o nouă ilustrație de carte, în zilele când n-am de povestit trei ore la telefon cu clienții firmei noastre sau de terminat un site nou. Atunci, parfumul gospodinei care sunt și de care sunt mândră, aproape că mă înconjoară ca o aureolă. Îl simt și eu, și ai mei,  și mama, care de câte ori deschide frigiderul nostru îmi face un mare compliment: ”ești mai bună decât mine, aști artistă și aici, păcat că nu te-ai făcut master chef”! Așa că, imediat după ce ultimul vas se așează cuminte pe raftul său (adică îl așează gospodina parfumată)  eu fug în baie, fac un duș, mă aranjez  rapid, ies de-acolo cu miresme noi (de prințesă arabă la purtător , he he he) și gata cu gospodina, redevin diva (da, Irealia dragă!) gata să fie prezentă la teatru, la film, la discuții cu prietenii sau… pe blog. Și să scrie despre parfumul de vanilie, de căpșuni, de aluat fraged, de friptură înmiresmată cu oregano, de măsline și lămâie, de miere și busuioc, de fresh din portocale, de orez și șofran sau prăjituri cu caramel. Vedeți, simțiți ce parfum divin are o bucătărie meseriașă? Acela e și parfumul gospodinei care o stăpânește. Plus un strop de ambră, neroli, Rose de Mai, cedru, patchouli  și santal. Ce mi-a scăpat?!…A, să nu uit:  curățenie fac rar, aspir și șterg praful, atât. Restul, cum ar fi spălatul gemurilor, frecatul podelelor, al ușilor, etc etc, vedeți voi, mai chem și femeie contra cost, deoarece ea știe mai bine cum trebuie făcută eficient crățenia. Fiecare cu specialitatea sa. Trăiască gospodina!

Iată câteva din parfumurile gospodinei, toate  preparatele fiind făcute de mine numai și numai în zilele în care sunt scutită de la servici de șeful meu, care mi-e și soț, sau de la atelier, unde eu sunt șefă. 😉  Poftă bună!

Primul parfum al zilei
Lasagna, preferata Enyei
Pâine făcută de mine
Cornulețe calde cu cașcaval
Cornulețe cu cașcaval și susan
Ruladă aperitiv cu brânză
Ciocolată caldă
Supă-cremă de mazăre
Cotlet cu morcovi tineri
Cartofi umpluți cu cașcaval
Rulouri de pui cu condimente
Pulpe de pui la grătar, cu porumb
Vinete împănate cu roșii la cuptor, preferatele mele
Șnițel de pui cu ciuperci, unul din preferatele lui Xaba
Crunch de pui cu curry, preferatele Enyei
Salată de vinete, mereu trei feluri, pentru fiecare
Păstrăv pane cu busuioc
Mulled wine

 

Prăjitură caramel
Prăjitură televizor
Ruladă trei ciocolate
Masa din bucătărie
Choux a la creme
Tort cu mere
Brioșe asortate

Sper că v-a plăcut măcar una din miresme. Poftă bună!

Și pentru că povestea noastră întotdeauna are și un parfum creat de un maestru parfumier, o să-l postez azi pe cel ales pentru vacanță.  Dacă vom întâlni în vacanţele noastre mediteraneene grădina celebrei Leila Menchari din Tunisia, iasomia ne va însoți și încânta cu parfumul şi frumuseţea ei. Pentru că această celebră grădină a creatoarei de la Hermes , Leila Menchari, a inspirat un parfum care a  făcut carieră. Un Jardin en Méditerranée de la Hermès creat de Jean Claude Ellena pentru Casa Hermès, în anul 2003, este o grădină mediteraneană ocrotită într-un flacon ale cărui efluvii stârnesc dorul de vacanță și bucuria miresmelor  arbuștilor înfloriți, bergamotelor, ierburilor  aromate, combinate cu dulci smochine și flori de portocal, pe pat de cedru roșu, rugos, aspru și proaspăt. O grădină  aproape de țărmurile Mediteranei, țărmuri unde arbuştii înmiresmați de iasomie cântă și încântă, răspândind miresme prețioase, din petale albe și pline, care așteaptă să fie culese la răsăritul soarelui, când parfumul lor dă tot ce e mai regesc și mai rafinat din mireasma-i suavă.

 

[inlinkz id = 42]

Articole create 906

30 de comentarii la „Parfum de gospodină

  1. Oooo, Doamne! Nu stiu ce m-a impresionat mai mult ….articolul sau imaginile apetisante…. De fapt stiu, amandoua…. Superb in ambele parti! Ai o mama super!

    Vacanta placuta! Merg la pregatit o crema de zahar ars cu o prietena pentru familiile noastre. Sper sa iasa la fel de frumoasa ca si preparatele tale. Pupici :*

  2. Daca iau numai tag-urile si deja vad un tablou care inseamna viata, pur si simplu viata si inca una frumoasa. Acestea sunt:”bărbat, bucătărie, cămin, carieră, casă, celebritate, Clubul Condeielor Parfumate, Enya, familie, femeie, fericire, gătit, gospodină, mama, măncare caldă, medic, parfum, preparate culinare, stâlpul casei, sufletul casei”. Daca aceasta nu e viata insasi, atunci ce sa fie? E viata si inca un sublima. Sa aveti un concediu placut, cu vreme buna!

  3. Am citit acest articol de mai multe ori consecutiv deoarece ma regasesac in randuri si printre randuri, dar nu chiar asa de complet! 😛
    Aveti o mama splendida, o fiica minunata si dumneavoastra sunteti la fel, asa ca aici sunt trei generatii de doamne si domnisoare frumoase si destepte. Aveti dreptate: se intrepatrund armonios toate, munca cu familia si arta cu gospodaria. Va felicit si va simpatiez mult. Sa va traiasca mama, fiica, sotul si dumneavoastra. Azia am invaat multe citind acest articol. Vacanta placuta!

  4. Ce atmosfera minunata e in familia voastra, Mirela!Parca ar fi o poveste, nu realitate.Cred ca multi nu au trait asemenea clipe, din contra.Mi-ar placea sa vina vremuri mai bune si vom fi salvati!
    Imi plac bunatatile facute de tine, aranjate, prezentate cu arta si mi-e dor…!
    Vacanta de vis, Mirela!

  5. Mirela draga, asa cum ti-am scris si pe Facebook mi-ai innebunit jumatate din simturi cu fotografiile tale. Ele m-au atras primele. Apoi am citit si textul si am ramas pe ganduri. Eu vorbisem despre cum sa fii de trei ori femeie, lasand la o parte o dimensiune esentiala a femeii, aceea pe care inca nu o cunosc si pot numai sa mi-o imaginez momentan: mama, cea care tine familia unita. As vrea ca mai tarziu, cand si pentru mine va da minunea maternitatii, sa pot fi o femeie completa, asa cum se desprind cele din povestea ta: tu si mama ta. M-a impresionat tot ce povestesti, m-a inspirat echilibrul pe care incerci sa il creezi- si iata ca iti reuseste!

  6. Mireala e minunat tot ce faci, totul la superlativ. Nici nu mai stiu ce voiam sa spun dupa ce am privit pozele, poti oricand sa schimbi atelierul cu unul de patiserie… Imi place atat de mult ca textul tau ne valideaza pe noi femeile carora ne place sa gatim, sa-i rasfatam pe cei pe care ii iubim, sa avem grija de ei, de casa, dar care ne rasfatam si pe noi si nu ne frustram frecand zilnic faianta… si uitand sa iasa la plimbare, sa bea o limonada pe o terasa, sa se duca la o expozitie, sa aiba timp de gandit, contemplat, admirat, timp de frumos nu doar de util. Si mama mea are o poveste asemanatoare…a renuntat la universitate insa pentru a fi profesoara la un liceu si pentru a ne fi aproape:) si cred pentru a-si fi si ei aproape, pentru ca a castigat timp si pentru familie dar si pentru ea, timp in care citeste mai mult, picteaza mai mult, e ea mai mult. O saptamana binecuvatata sa ai!

  7. Sunt fara cuvinte! Inghit si inghit in sec si ma uit si iar ma uit….ma intelegi nu?
    Concediu si vacanta pe masura dorintelor voastre, Mirela draga! <3

  8. Mama-mama, ce ai aici, Mirela?! Impresionanta legatura si amintire cu mama ta, la fel cum ai si cu fiica ta. Se transmite din generatie in generatie. Eu inca n-am cunoscut sentimentul maternitatii (am inca timp, cred), insa in ce priveste legatura cu mama e una foarte speciala. Nu stiu ce as face daca nu as mai sti-o acolo unde este.
    Miros irezistibil la tine aici pe blog.
    Vacanta placuta!

  9. Draga Mirela, si de data aceasta ne-ai fermecat pe toti, fara exceptie 🙂 Bogatia de forme si arome din postare, bogatia scriiturii tale maiastre, bogatia de culori si ganduri pline de dragoste ma coplesesc. Din fiecare slova se ghiceste iubirea netarmurita cu care iti invalui membrii familiei exact astfel cum doar un parfum reuseste sa invaluie.
    „Mama folosea parfum de gospodină încă din frageda și superba mea copilărie”, citez pentru ca m-a incantat exprimarea „mama folosea parfum de gospodină”. Ce cuvinte mai frumoase isi poate dori sa auda si sa citeasca o mama?
    Felicitari pentru minunatul parfum de gospodina pe care-l imprastie postarea! E un parfum de gospodina perfecta 🙂
    O noapte buna oriunde te-ai afla, draga Mirela! 🙂
    P.S.- Iata ca a trecut de miezul noptii… oboseala mea, deja cronica, si-a spus cuvantul. Intre timp am si adormit putin.

  10. Ce pacat ca eu nu pot fi asa… De cate ori o ajut pe mama, sau pe iubita mea la treaba, frec si podelele, spal si geamurile, dau cu sapa, culeg porumb, fac curat la porci, mustesc vin, fac tuica…ah!, sa nu uit – dau si cu aspiratorul. 😀 Din pacate nu sunt un ‘div’, dar mi-a facut placere sa citesc tabieturile unei dive. 🙂
    Sunt convins ca daca as plati oameni specializati in anumite treburi pentru a scapa de oroarea unor anumite munci jenante, treaba respectiva ar fi facuta mai bine, dar nu suport ideea intruziunii in viata mea privata. Eu asa vad problema… Daca mi-ar spala altcineva podelele, sau geamurile, parca as trai o viata artificiala, in care m-as simti ca un musafir. I like to do my own shit… 😉 …oricat de gresit l-as face. Sunt si servicii pentru care apelez la furnizori, insa nu in ceea ce priveste curatenia, sau mai ales gatitul.
    Era la un moment dat o reclama care mi se potriveste, facuta la o anumita marca de coniac…’Cavadoro’ parca-i spunea, in care protagonistul are o replica de final de genul ‘Ce sa faci ma?! N-ai cu cine… Niste tarani!’. 😀 Yup! That’s me! 😉

    P.S.: Eli, te rog sa nu mai plictisesti oamenii cu treburile tale. 😛

  11. Am intrat doar sa va multumesc, mai mult nu pot deocamdata, dar nu ma mai tot repet cu vacanta! Sunteti minunati, abia astept sa intru la fiecare si sa va citesc pe indelete! Vacanta placuta si voua, dragi prieteni! 🙂

  12. Am văzut atâtea persoane care-şi critică părinţii, încât atunci când văd un astfel de text, mă emoţionez foarte tare. Eu o privesc pe mama ca pe femeia-minune, căci a făcut totul pentru mine de fiecare dată şi mi-a fost alături mereu, chiar şi atunci când nu mă înţelegea. E ca o albinuţă, zilnic şi mă întreb uneori de unde are atâta putere. Sper să îi urmez şi eu paşii şi să fie şi copiii mei (când îi voi avea) mândri de mine, aşa cum sunt eu de ea.
    Nu am apucat să scriu pentru această temă, pentru că am plecat pe nepregătite din oraş în acest weekend, fără tabletă, fără să programez articole etc. dar îmi place atât de mult, încât voi scrie un articol pe blog zilele acestea, cu întârziere. Sper să nu fie cu supărare!
    Vacanţă frumoasă în continuare!

  13. Mi-am amintit cu emotie despre cei 2-3 ani de dinainte de casatoria fiicei mele cea mare: a exersat cu tenacitate la bucatarie. Constatand ca eu, din zgarcenie, o aprovizionez cu alimente de slaba calitate, a preluat si mersul la piata.
    Cealalta fiica nu-si face iluzii…

  14. O poveste din suflet pentru suflet. Minunata viata e aceea in care armonia e la loc de cinste. E minunat felul in care vezi lucrurile… Acum mi-au venit in minte pikinii vostri! 🙂 Avand si noi doi motani imi imaginez cam cum circula prin casa labutele, cum isi savureaza mancarea si cum o asteapta! 🙂

    Zile fericite!
    Vacanta frumoasa, in care sa colectionati o multime de amintiri minunate!

  15. Minunat textul scris de tine, plin de sentimente autentice faţă de cea care ţi-a dat viaţă şi toţi cred că suntem recunoscători pentru ceea ce mamele noastre au reuşit să ne înveţe. Ele sunt primul model demn de urmat sau, cine are noroc, poate avea prin preajmă şi câte o bunică memorabilă. 😉
    Eşti o gospodină desăvârşită şi un artist adevărat şi în bucătărie, iar bunătăţile pe care le-ai postat sunt toate aşa de apetisante…
    Vacanţă plăcută în continuare! 🙂

  16. Felicitări pentru articol, dragă Mirela. L-am citit de câteva ori, cu deosebită plăcere şi l-am citit şi soţiei. Te felicit pentru modul frumos în care înţelegi feminitatea şi rolul deosebit pe care femeia îl are într-o familie. Bine ai zis că „femeia este sufletul căminului”. Şi, aş mai adăuga cu admiraţie, femeia este „preoteasa Iubirii” într-o familie!

    Tot respectul şi admiraţia pentru Mama ta şi pentru modul frumos şi înţelept în care şi-a educat copiii. Enya are norocul să înveţe numai lucruri bune de la femeile din familie. Păcat că multe mame din lumea de azi au pierdut această înţelepciune, pe care majoritatea femeilor de odinioară o aveau. „Modelele” promovate în zilele noastre sunt sortite din start eşecului…Iar nesocotirea familiei ca instituţie şi ca formă de împlinire deplină a persoanei umane, nu poate fi decât falimentară pentru oameni.

    Ce să mai spun despre bunătăţile prezentate în poze? Nişte minunăţii!

    O vară frumoasă în continuare şi numai bine la toată familia voastră frumoasă! 🙂

  17. La primele imi spuneam printre bune un miam-miam dar pe masura ce inaintam printre poze mi se facea pofta. Asa ca poftesc si eu la bucatarie in cateva minute sa incerc ceva bun pentru seara asta.

Dă-i un răspuns lui Alexandra Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus