Mozaic de weekend

 

Despre trandafiri  am mai scris aici: Splendidul zeu trandafir și atrăgătoarea mon amie la rose, așa că azi amintesc doar cum se păstrează trandafirii în ghiveci,  mă refer strict la  trandafirii pitici și vă împărtășesc și vouă secretul, pe care l-am împrumutat și eu de la specialiștii cărora le mulțumesc frumos.

Trandafirii plantaţi în ghiveci sau jardinieră, ca şi cei puşi în grădină, iubesc la fel de mult lumina şi suportă fără probleme câteva ore bune de soare direct în prima parte a zilei. În spaţiile protejate, îşi vor alungi crengile către zonele mai bine luminate şi există riscul să-şi piardă florile şi o parte din boboci din cauza luminii deficitare. Iată ce recomandări au specialiştii pentru ca trandafirii din ghivece să ne încânte cu aspectul şi florile:
1.Toţi iubitorii de trandafiri ştiu că temperatura este un factor important pentru buna dezvoltare a acestor flori şi în mod special pentru un trandafir plantat în ghiveci. Specialiştii atrag atenţia că, în mod evident, condiţiile de mediu în spaţii protejate sunt diferite de cele de grădină, aşa că trebuie păstrat echilibrul fragil între factorii de mediu
2. Deteriorarea de care unii se plâng se datorează în principal schimbării de temperatură, umiditate relativă şi de intensitate a luminii

3.Având un spaţiu mic de desfăşurare, planta are nevoie de un sol de foarte bună calitate, cu drenaj eficient, dar care să rămână suficient timp reavăn. 
4. Ghivecele pot fi din ceramică sau din material plastic, dar e bine să le alegeţi în funcţie de condiţiile de mediu pe care le aveţi în spaţiul de găzduire al trandafirului. Un ghiveci din plastic este uşor şi din cauză că apa nu se pierde prin pereţii lui, dar nu protejează deloc planta în cazul unor variaţii mari sau bruşte de temperatură. Ghivecele ceramice sunt mai grele şi predispuse la spargere, apa se pierde uşor prin pereţi şi din această cauză pământul se usucă mai des şi mai intens. Acesta poate proteja însă planta de frig pe o perioadă scurtă.
5.Cât priveşte udarea, aceasta trebuie să se facă cu grijă, aşa încât pământul să fie mereu reavăn. Nu lăsaţi apa scursă în tăviţă mai mult de una-două ore, pentru că va duce la putrezirea rădăcinilor şi la apariţia unor mucegaiuri. 
(sursa)

Iată și trandafirii noștri din ghiveci:

Două  bancuri cu pisici:

Două pisici stau  la casa de bilete la cinema:
– Două bilete,  vă rugăm!
– Cum, voi vorbiți ???
– Da, dar după ce intrăm înăuntru vom face liniște!

………..

– De ce nu vezi politicieni pe plajă?
– Deoarece pisicile îi acoperă tot timpul cu nisip!

Picky și Odin, pikinii noștri dragi

Rețeta de weekend:
Tortul minune

De fapt tortul a fost făcut de ziua Enyei, în 20 Iunie,  deoarece  tortul de bază, cel decorat frumos, a fost comandat la restaurantul unde și-a invitat colegii și s-au distrat ei bine, vesel, au fost și la film, au dansat, etc. Acesta e un  tort de casă foarte bun, are un blat clasic, un pandișpan din 6 ouă,  câteva nuci măcinate, 5 linguri făină și praf de copt, plus 6 linguri zahăr și vanilie, e  copt în tavă și tăiat pe lungime în trei foi, umplut cu cremă de cacao făcută dintr-un pachet de  unt, 4 linguri de cacao, 300 gr zahăr pudră, 4 gălbenușuri, vanilie, ciocolată, toate amestecate pe Bain-Marie și decorat cu frișcă naturală. O minune de tort. Poftă bună!

 

 

 

Bancuri de weekend

1.Bula in armata.
– Bula, ce este patria?
– Nu stiu.
– Esti prost. Vasile ce este patria?
– Patria este mama mea.
– Corect. Bula ce este patria?
– Patria este mama lui Vasile.
– Idiotule, patria este si mama ta, ai inteles?
– Inteles.
– Ce ai inteles?
– Ca sunt frate cu Vasile.

………………………..

2.- Ce face un țigan dacă-i dai calculator ?
– Caută în Recycle Bin!
………………….
3.- Tata, cum am am aparut eu pe lume?
– Fiule, tot o să afli! Pai, eu si cu maica-ta intr-o zi am intrat intr-o camera de chat a Yahoo-ului. Am aranjat apoi o intalnire via e-mail  si ne-am intalnit intr-un internet cafe virtual. Ne-am strecurat intr-o camera privata, unde maica-ta a fost de acord cu un download din hard-ul meu. Imediat ce eram gata de upload, am descoperit ca nici unul dintre noi nu folosise firewall-ul si fiindca deja era prea tarziu sa dam delete, noua luni mai tarziu a aparut un mic popup binecuvintat care a tipat din toti rarunchii: You’ve got a m@le!

……………………………

Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss  fiind  prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie.
HAPPY WEEKEND! – Ediţia 27

Recomand: Irealia Gospodiva ia lecții de fotografie. (III),Vania,Elly,Gabi,-X-clovnul, Zina FEMEI IN OGLINDA 31 – Giovanni Bellini

, Tina Parfum de alb cu miros de amintiri, Mala Alb, aur si chihlimbar.

Articole create 906

14 comentarii la „Mozaic de weekend

  1. Frumosi trandafirii tai la ghiveci, dar mai mult m-ar interesa cum sa fac ca aceia pe care ii primesc, cumparati din florarie sa nu se ofileasca a doua zi. Am incercat sa le fierb codita , sa ii bat cu ciocanul ( tot la codita) si degeaba. Am auzit ca floraresele pun nu stiu ce prafuri in apa…Te intreb pentru ca pari priceputa la flori…si veni vorba de ingrijit trandafiri…

    1. O angajată de la florăria Magnolia mi-a spus să le tai din tijă numai sub jet de apă, apoi să pun o aspirină în apă și să scot vasul cu flori afară, pe balcon, pe timpul nopții, dacă e cald. Să nu bată soarele direct pe trandafiri, iar apa să fie călduță când se schimbă. Trandafirii țin cam o săptămână, mai mult nu prea. Cei de grădină, că am primit și din aceia, țin mai mult decât cei de la florărie. Sper să-ți fie de folos, Dana dragă. Un weekend minunat îți doresc! 🙂

  2. Frumoasă, amuzantă şi gustoasă postare! Ne-ai delectat cu de toate bunătăţile. Sărut mâna, Mirela!

    Mă bucur că am aflat despre trandafirii de cameră mai multe informaţii. Îmi plac tare mult dar…n-am „noroc” la ei şi, după o vreme mi s-au uscat toţi. Ceva nu le-a plăcut sau n-am ştiut eu să am grijă de ei.

    Bancul cu Bulă şi patria este grozav!

    O seară frumoasă tuturor!

    1. Alex, să știi că numai de trei săptămâni îi avem și noi! Să văd cât rezistă și îți spun, nu sunt sigură că aceștia vor sta mai mult decât alții…Să vedem! 🙂
      Bancurile, cum le găsesc și eu, dar sunt haioase.
      La fel, un weekend cu sănătate și distracție!

  3. Tortul tare imi face cu ochiul. Cred ca si pinkii vor o bucatica….:)
    Tare frumosi trandafirii tai. Se vede ca ii ingrijesti cu drag…
    Seara faina, Mirela!

  4. Ce dragi imi sunt pisicile tale. Bacul de weekend nr 2 m-a lasat perplexa. Bancurile s-au nascut din realitate, iar aceasta realitate reflectata in acest banc e una trista, din pacate, dar bancul e vesel.
    Happy weekend, draga Mirela!

  5. Foarte frumosi astfel de trandafiri! Am vazut doar la florarii pana acum si avand in gradina nu am fost preocupata sa am in casa. Insa sunt deosebiti, mici si dragalasi, oricui cred ca i-ar placea.
    Glumele cu pisici sunt excelente iar Picky si Odin doua frumuseti. Amandoi au niste ochi si niste fetisoare dulci de-mi vine sa-i iau sa-i pupacesc de multe, multe ori.
    Si celelalte glume la fel de pline de miez si de haz. Cand am citit „Ca sunt frate cu Vasile.” m-a pufnit instantaneu rasul :))
    Happy weekend in continuare, draga Mirela! Si o noapte buna! 🙂

    P.S.- Am avut o zi care numai de weekend n-a fost 🙁

  6. La cât de mult îmi plac mie trandafirii nu ştiu cum de n-am şi eu măcar un ghiveci cu trandafiri pitici. Dar o să rezolv problema cât de curând. 😀
    Faine şi bancurile!
    O duminică frumoasă!

Dă-i un răspuns lui HW « Daurel's Blog Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus