Parfumul șifonierului

Lavandă

7 aprilie 2013

sifonierul-Ssst! Să nu ne audă…Nu te mai mișca…Stai așa!
Frate-meu abia mai sufla: mic, blond, cu ochii lui albaștri, măriți de spaima ca va fi auzit.
-Și ce să fac aici?! întreba el naiv, plictisit și cu gândul la mingea de-afară.
-Să stai pur și simplu! îi ordonam eu autoritar și absolut aiurea, căci numai pe mine mă fascina pe vremea aceea un șifonier imens, din lemn masiv, cu miros frumos, uscat, care păstra o mulțime de haine așezate pe două rânduri, agățate pe umerașe mari, lucrate migălos. Mă ghemuiam cu genunchii adunați, închideam ochii și îmi imaginam ale cui sunt hainele din jurul meu, aflate în întunecimea imensului șifonier din casa copilăriei. Voiam să-l fac și pe el părtaș la bucuria descoperirilor mele.
-Dar crapă un pic ușa! se tânguia micuțul meu frățior, gata s-o zbughească prin deschizătura ușii, în iarbă,  către vară, minge, cireșe…
De afară se strecura, prin obloanele întredeschise, spiritul după-amiezei de vară. Pătrundea călduț în răcoarea camerei imense, ca o adiere cu parfum de trandafiri îmbobociți chiar în dimineața aceea de iunie. Plin de soare, se insinua în penumbra șifonierului, aducând somnul în tihna acelei semi-obscurități tandre. Am rămas pitită așa până-n orele serii albastre, căci frumoasa lună iunie e norocoasa posesoare a celor mai lungi zile și mai scurte și catifelate nopți.
Un parfum cast și distins mă învăluia dinspre haina de blană a mamei… Oare a știut mama, când eram o copilă, că parfumul acela mă lăsa mută de admirație?! Am întrebat-o recent, dar își amintește doar haina din blană neagră, atât. Un altul venea dinspre cămășile tatălui meu, puse pe umerașe, nu împăturate, cum am văzut în alte case. Miroseau a săpun de rufe și a lavandă, parfumul pe care l-a folosit ani de zile. Adia proaspăt și protector, fiind parfumul care mă apăra de rele și care mă făcea să-mi placă mult de tot acasă. Visam cu ochii deschiși, când descopeream că frate-meu fugise sub soarele blând, alergând liber și fericit. Dar fericirea mea era în șifonier în acea după amiază.O mireasmă nouă se deslușea treptat, acoperind chiar și aroma puternică a frunzelor de tutun…Căutând, treceam în partea opusă a șifonierului, cea cu rochii fine, din materiale ușoare, de vară. Parfumul de regina nopții, venit din curtea ce se pregătea de înserat, acoperea sursa miresmei și, tot căutând, am dat cu nasul de lemnul masiv al dulapului larg, prin care mă puteam plimba pe vremea când eram mică și aparent fragilă, dar puternică și hotărâtă. Speram să găsesc acolo o ușă magică, prin care să pătrund într-o vrăjită lume de basm. Mult, mult mai  târziu m-am întâlnit cu Povestea Sifonierului din  Narnia. Am iubit-o de la prima întâlnire, o iubesc și acum…Poate dacă încercam, dacă eram mai încrezătoare, aș fi ajuns  în Narnia, ca Lucy Pevensie , iar faunul Tumnus mi-ar fi cântat acel cântec al verii, ascultat într-o iarnă fără de sfârșit. Doamne, ce emoție m-așteaptă de câte ori ascult cântecul lui Tumnus din Narnia.
https://www.youtube.com/watch?v=gwuqA1Ys9Zo

Șifonierul prin care pătrundeai în Regatul Narniei
Sa majeste la Rose de Serge Lutens

Șifonierul mă ascundea de vocile din casă. Lenuța fredona o melodie veche, adusă din satul sărac de unde venise, demnă, tânără și harnică, pentru a ne îngriji pe noi și casa, acesta fiind serviciul ei plătit. Familia noastră devenise și a ei.  Se oprea uneori din cântat și auzeam clinchet de tacâmuri… of, de n-ar veni chiar acum să caute fața de masă și șervetele din damasc! Afară era atât de vară și parfumul florilor îmbălsăma aerul, învăluind camera curată și odihnitoare. Descoperisem că lemnul dulapului mirosea mai frumos decât orice alt parfum folosit pentru parfumarea hainelor. Unde sunt șifonierele de altă dată?! Parafrazând zăpezile pierdute, melancolizez cu  verile trecute, nicicând întoarse… O, șifonier înmiresmat, vino spre mine! Mă ascund acolo și uit răutatea, jignirile, neșansele, loviturile și neîmplinirile. Mă destind și-mi amintesc bucuriile, iubirile, succesele, împlinirile și fericirile. Uit de cei care au pătruns pe ușa din dos,  nerespectând invitația făcută la masa mea, dar plecând, totuși, sătui, fără a rosti cel mai banal cuvânt de despărțire, cum se procedează între oameni. Îmi amintesc de cei care au înțeles că sufletele nobile se ascund adesea în cei cu sensibilitate sportită, capabili să se simtă loviți de un fir de iarbă, dar la fel de capabili să ridice brațul cu dârzenie, pentru a-i apăra pe cei dragi și pe sine. Noroc că Încrederea și Șansa sunt de partea mea și vor fi mereu, pentru că ele sunt aliații celor care trăiesc frumos, demn, mai puțin pentru materie, cât pentru spirit și creație. Pentru că șifonierul magic știe să mă ascundă când trebuie și să mă dezvăluie când șansa mă caută, venindu-mi  în întâmpinare. Dacă l-aș căuta, oare l-aș mai găsi acolo, într-o prea frumoasă casă mare, care acum nu mai e, cu o prea minunată grădină, dispărută demult?! Șifonierul plin de miresme există, fiind sortit să fie etern, pentru că i-am făcut loc în sufletul meu, nu un simplu ungher, ci o mare de suflet i-am dăruit, pentru a aștepta în tihnă… E suficient să-i dezvelesc ușile lucioase, din mahon roșu, nobil, cu cheițe aurii, ca să pot intra în cea mai magică lume posibilă. Creată și păstrată acolo pentru mine și pentru invitații mei, singurii care merită să-mi fie alături și pe care mă mândresc să-i știu aproape. Ai venit, șifonierule, ești aici!

 

Dă-mi o eșarfă în dar! Cu miros de măr și primăvară-n păr! Atârnau cu zecile din fiecare rochie, deoarece Tudora și croitoreasa nemțoaică  îi tiveau mamei câte o eșarfă din materialul rămas de la fiecare rochie sau bluză nou croită. Liliac, da, era liliac pe una din cele purtate primăvara, la un pardesiu din stofă bej deschis,  eșarfa fiind liliachie și ea. Bujor…o fi de-afară, o fi din baticul roșu cu tiv alb?! Necunoscut…pe baticul galben cu motive geometrice verzi și argintii. A, da,  e parfumul din sticluța pătrată, diamantină, cu miros de doamnă, cum îmi plăcea mie să spun, luându-mi un aer extrem de serios și matur. Era Miss Dior, primul Miss Dior apărut în 1947, care încă se găsea și era grozav. Parfumul pe care mama îl folosea atunci când fericirea mea nu avea astâmpăr, când copilăria lipsită de griji avea parfum de soare și ramuri înverzite. Voi intra să inhalez încă odată parfumul lipsit de orice urmă de terestră și banală sudoare, parfumul cast, prețios și plin de al copilăriei farmec, parfumul de haine de părinți dragi… și de cămăși… și de rochii din mătase parfumată suav…Parfumul care mă ferește de rele și-mi dă mereu curaj s-o iau de la capăt și să-mi fie totul frumos. Pentru că am grijă ca în șifonier să fie mereu amprenta mea parfumată. Atunci când Enya mea deschide ușa magică, miresmele de patchouli, lavandă, trandafiri și ambră îi dau eterna binecuvântare, ca o mână protectoare, nevăzută, dar tenace. Și așa va fi mereu, căci semnătura mea parfumată e prezentă și când drumul mă poartă departe de casă, iar protecția ei e fără limite. Închid fără zgomot ușile mari ale șifonierului. Ies în seara de vară aromată cu cireșele coapte în chiar ziua aceea,  care mă așteaptă să le fiu hoață, să le sorb și să-mi fie mereu dor de vară. Și de un anumit parfum pe care încă încerc mereu să-l regăsesc.

 

Miss Dior, un parfum clasic și feminin, aromatic, lemnos, teros, verde și floral! Minunat!

 

 

Un mic șifonier…cu parfum!
Wood by Dsquared2, un parfum lemnos, sec, frumos, distins, plin de farmec.

Tema de azi a fost propusă de mine. Peste două săptămâni, Pandhoraa ne propune o temă inedită, în directă legătură cu Ziua Bărbatului, care se sărbătorește în 5 Mai. Se numește Parfumul masculinității sau Parfumul celui de lângă tine. Să ne revedem cu bine!

 

 

[inlinkz id = 35]

Articole create 906

70 de comentarii la „Parfumul șifonierului

  1. Pingback: Dulapul Dinei |
  2. Mirela, asa de frumos ai scris despre dulapul tau din mahon rosu,cu cheite aurii, ca mai ca ma faci sa-mi placa dulapurile.Cand eram copila si ma jucam cu frate-miu mai mic de-a v-ati ascunsa,ma ascundeam in dulap,si el venea si gasindu-ma,tinea usa inchisa,sa nu pot iesi.Urlam sa-mi dea drumul,in fine, copii fara minte,dar e clar ca de atunci nu ma omor dupa dulapuri si le zic si la ai mei sa nu se ascunda in ele.
    Nu stiu daca de la asta mi se trage claustrofobia,sau cel putin,o asociez.
    Dar vad ca dulapul tau are alte amintiri,e altfel de dulap 🙂 Mai…magic.Asa da,dulap! 🙂
    Nu stiu de ce,dar eu cand citesc povesti de ale tale din copilarie,ma gandesc la Medeleni.

    La multi ani prietenilor tai!

    La povestea cu barbatul,n-am inteles : cum adica, sa fie si parfum creat in poveste?

    1. Se întâmplă, dar e păcat că nu trece…Al nostru se putea deschide ușor prin împingere din interior. Dar dacă cineva ar fi rotit cheița, nu știu zău…Ei, nu s-a întâmplat!
      Adica sa existe si parfum din sticlute, nu doar din gradina, ca sa explic! :)))
      O duminică grozavă îți doresc! 🙂

  3. Foarte emotionanta povestirea ta. M-ai aruncat in lumea amintirilor. Si asta pentru ca…tot mahon, tot rosu, tot cu incuietori aurii. 🙂 Si eu obisnuiam sa ma ‘ascund’ acolo. Odata chiar m-au cautat ai mei si au fost tare surprinsi sa vada ca-s pitit printre haine.
    Frumoase amintiri, dar si mai frumoase senzatiile si sentimentele starnite… Fiind baiat, am admirat mai mult camasile intinse frumos pe umeras, ale tatalui meu, decat rochiile mamei. 🙂
    Din pacate, nefiind un foarte bun cunoscator al parfumurilor, singura amintire palpabila ar fi mirosul de lemn curat… Mirosul hainelor mi-l amintesc doar vag.
    Si totusi, ce bine e cand reusim sa ne aducem aminte imensa lume din interiorul sifonierului copilariei. 🙂

    1. Mulțumesc frumos Cătălin!
      Faptul că anumiți copii se ascund printre haine și își imaginează diverse lucruri ieșite din comun e o dovadă vie a unei creativități sporite. Pe asta am aflat-o mult mai târziu decât vremea escapadelor în șifonier. 😉
      Mirosul de lemn cerat e un parfum excepțional, așa că ai amintiri olfactive aducătoare de imagini dragi.
      E minunat să ne aducem aminte, iar parfumul ne ajută, orice mireasmă plăcută ne amintește de cineva, de ceva! 🙂

  4. Ai evocat cu har, ca de obicei, doua parfumuri foarte dragi mie: cel racoritor si prospat de lavanda si cel aspru si totusi placut al frunzelor de tutun.
    Duminica placuta, draga Mirela !

    1. Mulțumesc Zina și sunt de-a dreptul încântată că ai regăsit aici două parfumuri dragi, care și mie îmi spunt extrem de dragi.
      Duminică frumoasă îți doresc! 🙂

  5. Bonjour Mireille! Minunat text, formidabile parfumuri… Long story, short: ador lavanda si vanilia! Pe prima o am si-o culeg din gradina în fiecare vara, pastrez putina pentru noi, am prin toata casa si restu’ o ofer celor care n-au, iar pe-a adoua, o cumpar… 🙂 Anu’-trecut, o prietena mi-a adus „batoane” de vanilie din Polinezia franceza(Tahiti), am pastrat unu’ – ca souvenir… 🙂
    – – –

    – – –
    Pensées amicales et un dimanche-champagne! 🙂 à+! 😉

    1. Mulțumesc dragă Melly, te invit, dacă ai inspirație și timp, să scrii, am presimțirea că ai avea amintiri superbe legate de un șifonier. O duminică minunată! 🙂

  6. Sifonierul ne aminteste de unde venim, deci familia originara; insa ne uitam si unde, dar mai ales prin ce intamplari de soarta am ajuns…
    E o tema incitanta.
    Frumoase si duioase amintiri !
    Mai spre seara, dupa ce voi citi ce au scris altii, sper sa reusesc sa povestesc si eu.
    Oricum, nu am voie să relatez pe blogul meu faptul că preoţii de la biserica frecventata de soţia mea au reusit să convinga cateva familii să preia in weekend-uri, sub semnatura, câte un copil de la orfelinat ; ideea este ca acesti copii să inţeleaga noţiunea de familie completă.
    Uneori trebuie dusi la târguieli la piata; la supermarket se descurca si singuri…Se pare ca aceste afaceri sunt organizate intr-o logica infantila…
    Oricum, e aproape imposibil de găsit asemenea familii standard…;
    la noi pot vedea doar bunici, câini de curte, căţelusi de apartament si o pisica. Restul spectacolului il regizam cu poze si discutii pe skype cu nepoţii din California.

    1. Da, o temă incitantă și ai dreptate, așa ceva reprezintă șifonierul.
      Sper și eu să reușești, te voi citi cu mare interes, mulțumesc anticipat!
      Și completarea e interesantă, sper să scrii.
      Duminică frumoasă, Daurel! 🙂

  7. Mai purtat in timp cu povestea ta, draga Mirela. Haina de blană, mirosul lemnului, usa din spate a sifonierului, aceea care te duce intr-o alta lume… Cu totii cred ca le-am simtit, le-am cautat si unii dintre noi le-am si gasit. Minunat sifonierul din sufletul tau.

    1. Mă bucur, bănuiam eu că și tu ai simțit ”ușa invizibilă, dar existentă acolo”, miresmele, esența șifonierului! Mulțumesc,șifonierul tău de la bunici, de asemenea! 🙂

    1. Mireille, long story, very short si fara „lalaiala” inutila: trebuie neaparat sa dai o fuga p-acilisea, cel putin pentru lavanda, Albi si Toulouse-Lautrec, am zis! 🙂

  8. citind despre blana mamei tale mi-am amintit de cele doua balnuri ale bunicii mele,de fapt o blana lunga si una scurta…eram fericita cand ma infasuram in blana bunicii (fara stirea ei,desigur) 🙂
    ce cutie a „Pandorei” ai deschis tu Mirela cu acest subiect…minunata idee sa ridici capacul acestor amintiri pline de parfum incantator…
    citindu-te am intrat putin in parfumata lume a copilariei tale,acolo unde poate a si inceput sa creasca artistul din tine…
    mi-a placut trecerea de la acea lume de vis si curiozitate reprezanta de usa inchisa a sifonierului in spatele careia te gaseai,la rosul viu si aprfumat al cireselor,parfumul realitatii…

    de Miss Dior am fost candva foarte indragostita,acum doar ma bucur ca mi-a placut candva 🙂

    La multi ani fericiti sarbatoritilor!
    nu plec fara o felie de tort,va spun ca sa stiti,felia lipsa e la mine 🙂

    1. Da, m-am gândit și eu la cutia Pandhorei ca la ceva cu amintiri prețioase, de data aceasta! Și eu mă înfășuram în blănuri, le inhalam parfumul, erau mai bine păstrate, mai fine, aveau ceva pe care cele de azi nu-l au…De fapt eu nici nu am naturale.
      Apreciez mult că ai observat trecerea, deoarece eu, chiar visătoare fiind, știu când să revin acolo unde e nevoie de mine, sau când am eu nevoie să trăiesc în realitatea imediată.
      Și mie îmi plăcea atunci Dior!
      O zi frumoasă! 🙂

  9. Mélanie :

    Mireille, long story, very short si fara “lalaiala” inutila: trebuie neaparat sa dai o fuga p-acilisea, cel putin pentru lavanda, Albi si Toulouse-Lautrec, am zis! :-)

    Așteptând vacanța, mă voi gândi intens la câmpurile cu lavandă, la tot ce presupune aventura lavandei.

  10. La mulți ani fericiți, prietenilor sărbătoriți!
    A fost o călătorie fascinantă printre aromele din lumile misterioase ale șifonierului…

  11. Buna, Mirela! Am reuşit să scriu şi eu la temă! Fascinantă lumea pe care o descrii atât de frumos! Şifonierul, poate fi şi o uşă spre o lume magică şi un spaţiu plin de surprize plăcute, suav parfumat. Lavanda se regăseşte şi în povestea mea, fiind un parfum preferat şi care îmi aminteşte iremediabil de copilărie, ca şi ţie.
    Numai bine! Îmbrăţişări! 🙂

    La mulţi ani, sărbătoriţilor!

    1. Mi-a plăcut mult povestea ta, Lolita, am citit-o cu sufletul al gură, am rămas cu gustul de nuci din gavanoasele ascunse acolo. O seară minunată îți doresc! 🙂

  12. Buna seara, draga Mirela!
    Sunt impresionat de frumoasa pagina de literatura! Cred ca o sa vedem „Romanul parfumat” in librarii cat de curand!
    Multumesc, ma inclin!
    O seara placuta sa aveti, sa avem cu totii!

  13. La fiecare poveste de-a ta mă simt purtată în lumea pe care o descrii. Și-a fost frumoasă lumea copilăriei tale și bine-ai făcut că ai luat șifonierul acela magic cu tine și-l porți în suflet mereu, sunt convinsă că te mai adăpostește, cu drag, când chiar simți nevoia să fugi de toate cele. E și casa cea mare acolo, dacă te uiți bine e și grădina. Și vocea Lenuței și parfumul Miss Dior. Uitam de el, i-am cumpărat și eu mamei mele exact același parfum, odată, demult. Cred că i-aș recunoaște mirosul. Nu pot să ascult melodiile că s-a supărat laptopul pe mine și nu-mi mai ”vorbește”, dar voi intra de pe calculatorul lui Macho, să definitivez peisajul. Te-am citit de vreo trei ori, că tot n-am apucat să scriu, fugărită de treburi încoace și-ncolo, dar am descoperit de fiecare dată altceva. Prin prisma acestor lecturi repetate, cred că pot să afirm că e unul dintre cele mai sensibile texte pe care le-am citit. Nu numai la tine, în general. Mi-a mers la suflet și știu sigur că-mi voi aminti de povestea asta când voi mai respira-o pe Miss Dior. Temă de casă am să descopăr aroma de patchouli și ambră. Mi s-au sustras până acum, dar nu le mai dau mult. 🙂 Mulțumesc pentru lectură, o seară înmiresmată. Ție și frumoșilor tăi dragi!

    1. Da, aripi de parfum și dor mă poartă spre copilăria frumoasă, iar șifonierul îmi păzește gândurile bune!
      Mulțumesc!
      Ambra te va fascina fiind o fiică a toamnei, iar patchouli te va ademeni. 😀
      Mulțumim, am transmis și frumoșilor! Seară superbă să aveți! 🙂

  14. „O, șifonier înmiresmat, vino spre mine! Mă ascund acolo și uit răutatea, jignirile, neșansele, loviturile și neîmplinirile. Mă destind și-mi amintesc bucuriile, iubirile, succesele, împlinirile și fericirile. Uit de cei care au pătruns pe ușa din dos, nerespectând invitația făcută la masa mea, plecând totuși sătui, dar fără a rosti cel mai banal cuvânt de despărțire, cum se procedează, de obicei, între oameni. Îmi amintesc de cei care au înțeles că sufletele nobile se ascund adesea în cei cu sensibilitate sporită, capabili să se simtă loviți de un fir de iarbă, dar la fel de capabili să ridice brațul cu dârzenie, pentru a-i apăra pe cei dragi.”
    Am citat acest mic fragment asa, ca un foarte mic exemplu de gratie plina de fermitate a scriiturii 🙂 Pentru ca vreau sa stii ca mi-a placut foarte mult povestea sifonierului copilariei tale… Enorm.
    Din pacate am un mic handicap. N-am vazut Cronicile din Narnia…nici macar una dintre parti…am impresia ca au fost mai multe, nu stiu cate. Imi pare tare rau. Dar melodia suna foarte frumos…a trebuit s-o deschid in fereastra noua. Nu pot scrie in paralel cu ea 🙂
    Cand eram copil mi-amintesc ca am incercat sa scund intr-o zi intr-unul din sifoniere. Ma- gasit mama si m-a certat. N-am mai incercat…n-am mai vrut s-o supar. Dar stiu ca si eu eram fascinata, mai ales de unul dintre ele, cel mai mare. Unde erau cele mai bune haine si unde tot timpul mirosea atata de frumos…si era tot din lemn masiv. Nu stiu insa ce fel de lemn, n-am stiut niciodata. Inca avem in casa acel sifonier… 🙂
    Superba poveste impletita, ca de obicei, cu parfumuri minunate! Ne-ai purtat pe aripi de visare. Felicitari!

    Aflu cu bucurie ca este ziua Aurorei dar si a lui Vasile. Tin sa le urez si eu La multi ani!, cu cat mai multe bucurii si sanatate!

    P.S.- Am citit pe bucati…si iar, si iar…ora la care am postat fiind tarzie s-a continuat cu cina…si de abia am re-ajuns aici 🙂 Dar am ajuns! 🙂

    O noapte buna, Draga Mirela!

    1. Fragmentul citat de tine e esența unei vieți, la scară mică, păstrând proporțiile. Iar șifonierul e capabil să mă ascundă de rău, ferindu-mă, sau să-mi ofere loc de veselie, de bucurie.
      Cred că prima parte din Narnia ți-ar plăcea, The Lion, the Witch and the Wardrobe, povestea plecând dintr-un șifonier cu poartă magică spre o lume de basm, dar nu cu zâne, ci cu lupta pentru alungarea răului. Fantastic și emoționant. Muzica cred că spune mult. O să-ți placă, leul Aslan e superb, iar Lucy e o dulceață de fată.
      Eu cred că ai fost un copil ținut prea din scurt, nu-i așa?! N-aș putea certa un copil care se ascunde în șifonier, ce rău poate să facă acolo?! Eu te-aș fi lăsat!
      Mulțumesc Elly, mă bucur foarte mult că ți-a plăcut!
      Să ai o noapte liniștită, iar mâine o zi cât mai frumoasă, Elly dragă! 🙂

  15. Da…mama a fost cam dura cu noi. Nu recunoaste azi cand ii spun 🙂 A crezut ca face bine. Si e convinsa si azi de asta. 🙂 Nu conteaza. N-am crescut deloc gresit doar ca in primii ani eram foarte timida…pana m-am dus la scoala 🙂

  16. Amintiri dragi descrise atit de sensibil ! Amintiri dragi pe care timpul le-a fixat in memoria de lunga durata. Si toate bazate pe-o fericire mai mult decit evidenta, generatoare de amintiri frumoase. Ma bucur nespus deoarece am citit o poveste extrem de frumoasa si ma mai bucur ca ai amintiri pe care sa le poti impartasi cu noi, deoarece de ele nu ne putem fofila.
    O saptamina exceptionala, Mirela draga!

    1. Amintirile din copilăria frumoasă da, toate sunt fericite. În momentul în care luăm viața în piept ne dăm seama că oamenii nu sunt eroi de basm, sau dacă sunt, unii nu au calitățile eroilor pozitivi. Dar șifonirele de aceea sunt făcute, să ne apere de rele și să ne ofere loc de reverie și bucurii. Cel puțin al meu așa este. Numai gânduri bune trimit către tine, Mala dragă! 🙂

  17. Draga Mirela, La multi ani si din partea mea, Aurorei si lui Vasile Dumitru!

    Le doresc tuturor celor dragi tie si vizitatorilor tai multa sanatate si o primavara senina!

  18. Superb! M-am teleportat in copilarie, in sifonierul bunicii, unde ma ascundeam mai mereu cand faceam cate-o boacana, iar dupa ce am citit, cam prin clasa a 4-a, Cronicile din Narnia, bunica ma gasea acolo adormita, dupa ce am ajuns sa stau ore intregi ca sa descopar usa secreta. La ea in dulap mirosea a iasomie.
    Superb!

    1. Superb, mi-ar fi plăcut să fiu în clasa a IV-a pe când apăreau Cronicile din Narnia. Mulțumesc! 🙂

  19. Am citit cu respirația întretăiată; o coincidență izbitoare, dar și frățiorul meu e blonduț și Dragălaș de să îl mănânci. Și noi ne jucam în dulap și îl țineam pe brațe, tot privindu-l ca pe un extraterestru. Nu prea îmi explicam eu cum poate fi așa de micuț, când nici eu nu era foarte mare. Și mă întrebam eu, oare unde îi sunt plămânii, inima, oare le-o fi având? Frumoase vremuri, ucigător de frumos textul dumnevoastră, atât de ,,acolo” în timpul acela mistic al copilăriei, încât șifonierul v-a devenit un alt suflet cu parfumul terifiant al lemnului, al hainelor cu materialul acela emanând atingeri, amintiri încă mustind de viață. Stau și mă întreb uneori și mă tot ,,răsucesc” bosumflată. Sunt atât de multe lucruri frumoase ce ne sunt date să le întâlnim/ trăim și să murim sub paroxismul emoției, iar noi uneori le ignorăm. Mie îmi pare rău că am pierdut textulețul meu, dar era o parte din mine; a copilăriei mele precare…a amintirilor îndepărtate, dar dulci care m-au făcut să vibrez, să simt că mă tot prăbușesc și de mână mă ținea un Îngeraș parcă mai micuț, parcă mai măricel decât mine. Eu cu textele dumneavoastră visez, și o tot fac și nu mă mai satur. Fascinant să tot trăiești și să simți în tine adunate mii de suflete, trăiri. Să amețești de fericire, să simți acel aer parfumat parcurgându-ți plămânii. Cum aș putea să vă mulțumesc pentru această culme pe care mă duceți? Nu există mulțumire, decât privirea mea alergând odată cu literele și sufletul vibrând. Și mi se pare că mă repet, că v-am mai spus cândva, de multe ori aceste lucruri. Dar e un potop de recunoștiință în venele mele ce se vrea strigată, răsfrântă într-un zâmbet. Vă îmbrățișez cu mult, mult drag…mulțumindu-vă pentru acest Club minunat și dorindu-vă o sapătămână edenică, parfumată cu o Iubire frenetică, scânteietoare. Să plutim, să visăm…să murim și iarăși să plutim. Numai bine!

  20. Povestea ta este si povestea noastra. Am simtit la fel candva, atunci cand ma ascundeam cu sora mea, blonduta si ea pe atunci, in sifonierul din „casa copilariei”. Nu am nici un regret legat de faptul ca nu am putut scrie pe aceasta tema. Ai scris tu penntru mine si ai scris atat de bine, atat de sensibil, asa cum eu nu as fi putut niciodata sa o fac.
    Multumesc, Mirela.

  21. Servus Mirela…
    O da… surprinzator… imi aminteste cumva de… madlena lui Proust. Sifonierul cu amintiri, cu parfumul lor… cine indrazneste sa-i caute cheia, sa-l deschida? Incitanta provocare. Si nu e doar sifonierul… 🙂
    O primavara frumoasa iti doresc.

    1. Servus Flavius!
      Mă bucur mult să te revăd. O, da…”madlena lui Proust”, îți mulțumesc pentru asociere/apreciere. Și mă bucur dacă ți-a plăcut ce-am încropit aici. Căci nu e doar șifonierul… 🙂
      O primăvară așa cum ți-o dorești! 🙂

    1. Chiar voiam azi să-ți spun, citind la tine, că așa-mi sunt și mie trecerile. Dar Genunchiul tau e pe listă, a fost și va rămâne mereu. 😉

  22. Câte minunății descopăr, aici, la tine de fiecare dată. De fapt trei povești, care au liant principal parfumul, s-au așternut cuminți așteptând ochi curioși gata să le descopere și suflete deschise spre a se îmbăta cu miresmele lor. Frumos, tare frumos!Promit să mă întorc pentru a viziona clipurile ce vor întregi scrierea. Mulțumesc pentru pauza minunată pe care mi-ai oferit-o astăzi, smulgându-mă din rutina zilnică! 🙂

    1. Mulțumesc, mi-a plăcut să-mi amintesc! Dragă Dana, dacă găsești partea I a filmului Cronicile din Narnia, respectiv Povestea șifonierului, te vei bucura! Noi n-am putut să ne oprim și l-am revăzut de mai multe de ori, e o bucurie! Și muzica! 🙂

Dă-i un răspuns lui Mirela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus