Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss  fiind  prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Happy Weekend!

Zambilele (Hyacinthus orientalis) sunt flori de primavară, frumoase și puternic parfumate. Există o mulțime de varietăți. In ceea ce privește culorile, ele pot fi mov, albastre, albe, roz sau galbene. Sunt cultivate și iarna prin înflorire forțată, înseninând astfel casa sau biroul. Înfloresc în acelasi timp cu lalele de mijloc de sezon. Zambila a fost adusă in Europa de vest în secolul al XVI-lea și a fost cultivată pentru prima dată în Austria, în 1500. In timpul secolelor XVII-XVIII, asemenea lalelei, zambila se găsea numai în colectiile de plante ale oamenilor înstăriți, care de obicei le colecționau ca pe niste trofee de preț. Datorită parfumului persistent al zambilelor, bulbii erau foarte scumpi. Acum, zambilele se cultiva în principal în Olanda și Marea Britanie. Există și o zi a zambilei, ziua de 7 martie e sărbătorită ca Ziua Mondiala a Zambilei. Mulți dintre noi se întreabă de unde provin zambilele. Există o legendă în spatele acestor minunate flori. În mitologia greacă, Hyakinthos a fost un tânăr elen frumos, adorat de către Apollo (zeul Soarelui) și Zephyr (zeul Vântului de Vest). Cand Apollo îl învăța pe Hyakinthos cum să stăpânească aruncarea discului, Zephyr a devenit gelos și a suflat înapoi discul care l-a ucis pe Hyakinthos. Se crede că zambila a crescut de la sângele vărsat de Hyakinthos.  Zambilele se găsesc într-o varietate mare de culori și nuanțe: alb, crem, galben, roz, roz somon, roz piersică, roz violaceu, oranj deschis, roșu purpuriu, levăntică, violet și albastru. Cu atât de multe variante coloristice, puteți selecta anumite soiuri pentru a crea un anumit model coloristic în gradină sau în ghivecele din balcoane.
Am fotografiat zambile la Grădina Botanică, erau în plină floare și răspândeau un parfum superb. Duminica trecută erau înflorite și o parte din lalele, dar asta va fi o altă postare.

Zambile în mai multe culori

 

Enya între narcise și zambile

Albele, da, albele!

Trei rozuri

Albele miros cel mai frumos

 AICI găsiți modalitatea în care se face o zambilă dulce și comestibilă, cu care să decorați torturile.

”Indiferent ce material de modelat ati folosi, va previn ca ingredientul principal este rabdarea.In ce ma priveste, nu sunt adepta torturilor excesiv de incarcate si mai ales nu sunt adepta folosirii colorantilor alimentari, de aceea rareori decorez deserturile pe care le fac cu paste colorate – si atunci folosesc in realizarea acestora anumite alimente deja colorate, cum ar fi jeleurile, rahatul sau bomboanele “sugus”.Imi este mult mai comod asa si nici nu trebuie sa achizitionez coloranti – insa nu voi obtine niciodata culori intense cu aceste produse, dar, sincer, nici nu imi doresc.” De pe blogul Rețete ca la mama acasă de Laura Laurentiu.

Decor flora tort de pe blogul Rețete ca la mama acasă de Laura Laurentiu.

Decor tort zambila de Laura Laurențiu

Glume de weekend, amestecate

1.Sambata m-am trezit devreme, m-am imbracat in liniste, am mers tiptil
in garaj, am atasat barca la Jeep si am pornit la pescuit. Pe drum a
inceput o vijelie de nedescris. Am pornit radioul: la stiri se anunta
ca vremea se va inrautati in continuare. M-am întors acasa, m-am
strecurat in pat langa sotia mea șoptindu-i la ureche: – E o vreme
ingrozitoare afara.
Ea a raspuns somnoroasa:
– Idiotul de bărbatu-meu pescuiește pe furtuna asta…

………………………………..

2.Două tipe povestesc.
-M-au amendat , la strand, numai pentru ca imi purtam aiurea costumul de baie.
– Cum adica ?
– Il tineam in mana …

……………………………….

 

3.Porcul și măgarul
Magarul merge pe drum iar in spatele lui, porcul: – Bai magarule ce murdar esti! Pe unde te poarta stapanul? Ce slab
esti! Nu prea-ti da sa mananci! Si cu ce desagi mari te-ncarca
stapanul! Vai de viata ta!
La care magarul se intoarce spre porc:
– Bai, mi se pare mie, sau tu nu esti porcul de anul trecut ?

………………..

HAPPY WEEKEND

“Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 17.”

Categories: Fotografie, Happy Weekend

39 Responses so far.

  1. avatar geanina says:

    toate ca toate dar zambilele necomestibile sunt tare frumoase! 🙂
    imi place Enya intre zambile…:)

  2. avatar tina says:

    Yammy. Mirela, draga, tu incerci sa-mi strici dieta? apropo de Zambile, la mine in Moldova se mai numesc Paste, pentru ca infloresc in apropierea acestei sarbatori.
    Sa ai un weekend minunat!

    • avatar Mirela says:

      Da, pot să-ți stric dieta, deoarece ești foarte bine! 😉
      Interesant, dar explicabil, chiar de Paști înfloresc!
      Un weekend vesel îți doresc! 🙂

  3. avatar Minnie says:

    Ooooo, ce ma distrat tipul care sa întors de la pescuit!!!!! :))
    La torturi nu ma uit, sar peste!
    Sa ai un weekend minunat! Te îmbratisez!

    • avatar Mirela says:

      Așa am spus și eu cu torturile! Dar m-am uitat și-am și luat și rețeta! Happy weekend și numai bine! 🙂

  4. avatar pandhora says:

    Enya intre zambile, absolut adorabila 🙂
    imi plac zambilele,mai putin mirosul lor,pe cele albe le ador!
    imi mai plac si magarii,dovada constatarea facuta in fata porcului :))
    w-end vesel iti doresc draga Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Puiul meu scump, așa este, mulțumesc Pandhoraa! Acum e în faza de fashion addicted, ea își creează ținutele, dar desenează și pictează zilnic, plus că învață mult. E scumpă și harnică. Te pup, transmit complimentul ca de la gemăna lă la gemănaă! Happy weekend și multe bucurii! 🙂

  5. avatar Silving says:

    Da oare cui nu-i plac zambilele? Toate florile astea parfumate sunt o minune.
    Porcul de anul trecut,hm? :)) Si aia cu pescarul,haha.
    Weekend placut sa aveti!

    • avatar Mirela says:

      Irina, te rog să faci o caricatură pentru gluma cu porcul și măgarul, mai ales că Irealia a disecat-o în 44 la ea pe blog și comentariile sunt tari de tot. Ce zici, tu ai talent la caricatură. Te pup, happy weekend! 🙂

  6. […] gãsit sub forma de mai jos; nu e 100% cum il auzisem prin anii ’70 la Cluj, insa e  la fel de […]

  7. avatar elly weiss says:

    Din zambilele postate parca venea spre mine, prin monitor, parfumul lor minunat. Am avut cateva fire roz care de abia s-au trecut acum 3-4 zile. Au rezistat foarte mult. Si ele sunt destul de parfumate dar ai dreptate, cred ca acelea albe sunt cele mai bogate in parfum.
    Imi plac torturile impodobite si le admir si eu pe unde le gasesc. Insa acasa nici eu nu fac torturi impodobite mult, uneori chiar deloc. Doar imbracate in glazura lor. Si atat. Cele prezentate sunt foarte delicat decorate. Cu zambile e prima data cand vad un tort decorat. Arata aproape natural, foarte, foarte frumos.
    Apropos de gluma cu porcul, replica de final “– Bai, mi se pare mie, sau tu nu esti porcul de anul trecut ?” e grozava. Am intalnit si eu, cautand niste bancuri, una cu mielul si cu porcul…Porcul bucurandu-se ca el scapa cu viata de Paste :))
    Happy weekend, draga Mirela! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Ai dreptate, mi s-a întâmplat și mie să simt parfumul unor flori dincoace de monitor când le privesc. Eu aș cumpăra zambile din șerbet de decor, dar nu am timp să fac eu asta. Am citit bancul tău. E mortal! Faine bancuri, cu substrat. Te pup și happy happy weekend, dragă Elly! 🙂

  8. avatar Irealia says:

    Câtă răutate pe măgar, câtă răutate, ce lovitură sub centură! Uauuauau! :)))
    Mirela, tu exiști sub formă de enciclopedie pe vreun raft și nu știu eu?

    Cel mai important lucru pe care vreau să-l spun îl las la urmă: Să ai un weekend enyan! Mda, uite așa, ți-l doresc, că-i peste splendid! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Sorana, enciclopdie devin aici, găsind de toate pe net, dar faptul că devin e ceva palpabil, să știi. 😉 Acum știi că țin(em) cu măgarul, gata, l-am lăsat singur pe încârnățat!
      Și: ” Să ai un weekend enyan”, e superb, absolut superb! Fie și numai pentru asta și meriți ORICE premiu pentru ceea ce scrii! La tine e mai simplu…Să ai un weekend miraculos! 🙂

    • avatar Irealia says:

      Aproape mi-a ieșit, miracolul s-a întâmplat duminică, la curtea unor prieteni! Așa relaxare să tot vreau!
      Te pupific! 🙂

  9. […] Mirela, pentru sursa gândurilor de pe această pagină. Dacă mai doriți zâmbete, le descoperiți la […]

  10. avatar Cartim says:

    Superbe florile din imaginile postate de tine….parca sunt de poveste.

    WE placut!!

  11. avatar Javra says:

    Tu eşti salvatoarea peştilor, Mirela.
    Cine mai pleacă la pescuit după ce citeşte bancul tău?
    Weekend plăcut!

  12. avatar Spunsieu says:

    De ce trebuia sa strecori o prajitura in articol? De ce? De ce ? De ce? Ma distram asa de bine cu zambilele si cu bancurile care nu sunt comestibile! Acum ma gandesc numai la prajitura!

    • avatar Mirela says:

      De ce?! Că și eu mor după ele, dar a început să-mi fie egal: e bun, gata, nu mă mai abțin, fie ce-o fi. Mănâncă una, nu te mai gândi! Happy weekend! 🙂

  13. avatar zdwub says:

    =)) bancurile sunt foarte bune, m’au amuzat:) Tortul este minunat:x si gradina le fel 🙂

  14. avatar anastasia says:

    Cred că mirosea superb acolo,nu?
    Weekend plăcut, dragă Mirela!

  15. avatar -X- says:

    Trei rozuri …. dar ce rozuri !

    Cu ocazia anului nou in stil iranian, No Ruz (21 Martie), persanii de ieri si iranienii de azi aseaza pe masa de Haft Sin si un fir de zambila,
    http://www.flowershopnetwork.com/blog/hyacinth-is-our-favorite-springtime-flower/

    • avatar Mirela says:

      Am avut rozul pe rol luna asta, urmează alte culori.
      Frumos obicei de anul Nou iranian, mulțumesc, îmi place tot ce aflu de la tine despre Iran.
      Mulțumesc pentru link!

  16. avatar Alexandra says:

    Şi mie îmi plac foarte mult zambilele. Au un parfum minunat!
    Iar bancurile, ca de obicei, m-au făcut să râd în hohote. :))
    Happy weekend!

  17. avatar SoriN says:

    Reusit articol de weekend ,asa cum ne-ai obisnuit!
    Super faine glumele !
    O zi cat se poate de placuta !

  18. avatar Iulisa says:

    Ehe he !!!
    Admirabile imagini! Felicitari!
    Si bancurile haioase!
    O zi frumoasa cu mult soare!

  19. avatar Alex says:

    Superbe zambile ai mai “cules”! Sunt cele mai parfumate flori ale primăverii. Când treci printre zambile, te înnebuneşte parfumul lor diafan!
    Şi… “Zambila” ta ce domnişoară frumoasă s-a făcut!
    O duminică de Florii cât mai frumoasă, la toată familia! 🙂

  20. avatar Minnie says:

    Mirela îti doresc o zi a Floriilor plina de flori si parfumuri!
    Cu drag!

  21. […] prima dată de Mirela, disecată de Irealia  și imaginată de mine […]

  22. avatar karmapolice says:

    splendide si narcisele si printesa

  23. avatar Kristi says:

    Parcă le simt parfumul! Hmmmmm..O seară faină! 🙂

  24. avatar Zina says:

    Imi plac culorile vii si variate ale zambilelor, dar mult mai mult imi place parfumul lor tare.
    Zi frumoasa, Mirela !

Leave a Reply