Postarea se înscrie la rubrica Happy Weekend, Elly Weiss  fiind  prietenoasa inițiatoare și gazda acestui joc frumos. La ea găsiți mai multe informații și vă puteți înscrie. Happy Weekend!

Eu lucrez pe muzică. Fac aproape totul ascultând muzică. Uneori ascult și atât, iar asta se numește audiție muzicală. Cred că muzica e o hrană sufletească neprețuită. Poate că muzica  este o artă care exprimă, cu ajutorul sunetelor, sentimente şi atitudini. Sau poate că muzica este ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei.

Muzica nu are o definiție anume. ”Pentru unii, muzica poate însemna un mod de relaxare , o afacere, o artă, un mod de evadare din viața cotidiană, un prieten bun.” Cei care ascultă , de exemplu , muzică clasică, consideră muzica o artă,  un lucru special, creat de mari genii ale omenirii. Personalitatea omului se identifică și cu genul muzical pe care-l ascultă. Poate cel mai important lucru despre muzică este ca ea transmite sentimente si stări și că viața fară muzică nu poate exista. Omul ar începe să fredoneze și tot ar compune, din nou, muzică!

Vă rog, ascultați-l! Canon in Re Major – Johann Pachelbel

 

Citate și maxime despre muzică

“Daca regii iubesc muzica este bine pentru popor.” Mencius

“Daca muzica este hrana dragostei, atunci porneste sa canti.” William Shakespeare 

Muzica este arta cu materialul cel mai imaterial.( Platon)

Muzica este mediatorul între viata spirituala si cea trupeasca.( Ludwig van Beethoven)

Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare.(Nichita Stănescu)

………………………………………………….

Rețeta de weekend nu e muzicală, dar o fac des și e foarte bună.

Prăjitura caramel

 

Cantități aluat:

500 g faină
125 g unt  sau margarină
2 ouă
1 praf de copt
180ml lapte
150 zahăr

Se face aluatul din făină amestecată cu unt sau margarină, apoi se adaugă zahărul amestecat cu oul  și praful de copt. Se frământă, se adaugă laptele, se omogenizează perfect. Se împarte în 4 sau 5, se întinde în  foi subțiri și se coc cele 4-5  foi pe fundul tăvii de prăjituri, tapetată cu unt și deasupra hârtie de copt.

Crema
Lapte un pahar și jumătate, 2 linguri făină albă,  300 zahăr tos, un pachet de unt, un-două  gălbenușuri pentru glazură.
Se caramelizează zahărul, se adaugă untul cât e fierbinte caramelul, amestecându-se continuu, apoi se toarnă laptele omogenizat cu făina, amestecând aprig  să nu facă cocoloașe. Se răcorește crema , dar nu de tot, să se întindă omogen.

Asamblarea prăjiturii:se pune o foaie, apoi un strat subțire de cremă, se repetă. Deasupra se întinde o glazură din gălbenuș bătut cu zahăr și amestecat cu unt topit, până se face spumă. Trebuie să se usuce frumos înainte de  a tăia dreptunghiuri mici, elegante.E foarte bună. Poftă bună!

Prăjitură caramel făcută de mine

 

Prăjitură caramel făcută de mine

Muzica  este o formă de exprimare specifică omului, un limbaj prin care acesta își comunică ideile, sentimentele, experiența de viață într-o manieră distinctă.

Una din cele mai talentate artiste ale lumii: Enya și compoziția sa, Marble Halls!

Enya , cele mai bune piese muzicale în videoclipuri de excepție:

Și un ritm de weekend:

AL DI MEOLA : Ritmo De La Noche

Și ce-ar fi muzica fără dans?! N-ar avea același farmec. Să ne bucurăm de  unul din cele mai frumoase tangouri dansate vreodată. Antonio Banderas – Take the Lead – Tango scene

Bancuri cu muzică

1.Un nebun tragea un casetofon legat cu o sfoara dupa el. Cineva îl întreabă:
– Ce faci, ă?
Nebunul: – Ce nu vezi? Trag muzică!

………………………

2.La ora de muzică, pe vremea lui Ceaușescu. Bula nu-si scotea vioara din cutie. Invatatoarea:
-De ce nu canti Bula?
-E dezacordata.
-Hai ca ti-o acordez eu.
Bula deschide cutia si invatatoarea striga:
-Bula, ce faci cu mitraliera la scoala?
-Eu ca eu…, dar nu stiu ce o sa faca tata cu vioara la congres!

……………………………

3.Intr-un compartiment de tren calatoreau iepurasul, vulpea, lupul si ursul. Iepurasul avea o vioara si chinuia auzul celorlalti cu scartaieturi enervante.
Vulpea zice: – Iepurasule termina cu vioara ca ma enervezi.
Iepurasul: ha, vrei bataie, hai pe culoar.
Iesira pe culoar, se auzira zgomote specifice unei batai cumplite si… iepurasul se-ntoarse cu blana vulpii pe umar inapoi in compartiment.Din nou  scartaieturi enervante.
Lupul se ia si el de iepuras si primeste acelasi raspuns.
– Ha, vrei bataie, hai pe culoar. POC, AU ,BUM, BUM… si iepurasul se-ntoarce cu blana lupului pe umar.  Din nou vioara și scartaieturi enervante
Ursul: – Iepurasule termina cu vioara ca te distrug.
Iepurasul: – Ha, vrei bataie, hai pe culoar, si din nou se aud lovituri, urlete… si iepurasul se-ntoarce cu blana ursului pe umar.
Intre timp deschide usa compartimentului leul: -Il mai supara cineva pe prietenul meu iepurasul ???

…………………………

4. Banc cu Madonna
Dupa spectacolul din Piata Izvor , Madonna surprinsa de huiduielile romanilor la comentariile facute despre minoritatea “gipsi” autohtona, merge pe teren sa se convinga singura de discriminarile la care sunt supusi.

Absolut la întâmplare intra intr-o casa unde Praporgel, seful clanului inconjurat de lioata de plozi mai putin familiarizati cu baia o intampina entuziasmat si-i face cunostinta cu fiecare:

-Asta e Tramvai,Portofel ,Parlament,Senatoru’,Manichiurista …si asa mai departe.Madonna il apostrofeaza:
-Pai cum ai putut omule sa le dai asa nume hușchit,  chiar n-or sa-si mai gaseasca un job ca lumea nicaieri cand or creste mari si te mai plangi de discriminare!?
-Sa stiti ca dimpotriva toti au un job dar numele li l-am dat ca sa-i gasesc mai usor dupa locul de munca!-raspunde intimidat Praporgel.
-Bine, bine,dar pe copila asta sfioasa care nu are curajul sa ridice ochii macar, cum o cheama?
-Madonna..ca pe dumneavoastra!
-Pai si ce stie ea sa faca?
-Pai canta,danseaza,scrie versuri.. e o adevarata artista!
Incantata Madonna vrea sa o recompenseze cu o 100 de dolari..se cauta peste tot dar nu-si mai gaseste potofelul.
La care Praporgel intervine:
-N-ai inteles ce ti-a spus Madonna?Pastreaza o suta si inapoiaza-i portofelul!

…………………………………………….

Happy Weekend!

Invitați: -X-gând autumnal, ZinaFEMEI IN OGLINDA 9 – In sala de baie de Fernando Botero,Carmen, Vania MFC 6, Aurora Miercurea fără cuvinte:”Ce glumeţ eşti! Ha-ha-Miauuuu!, Pandhora Reflexii in Oglinda – Candlelight, Elly Dintre cele 60.000 … e și el unul …CARMEN,DianaReflexii in oglinda (5) – Siesta, VienelaPe cărările întunecate ale vieţii , Vasile “Transmite acest ghid celor pe care îi iubesti.” , Daurel Mfc.Impresii, GabiJulius von Klever(31 ianuarie 1850 – 24 decembrie 1924), pictor peisagist rus și cine mai dorește.

Categories: Happy Weekend

26 Responses so far.

  1. avatar geanina says:

    Promit sa fac prajitura care atata.delicios, pe muzica. Mi+a placut alegerea ta! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Promit că o să-ți placă! Mai ales dacă o faci pe muzică. Eu am obiceiul să aleg și muzica adecvată unei rețete! 🙂

  2. caut termenul si nu il gasesc! cum poti pedepsi pe cineva fara sa ii faci nimic? mai caut…
    pai muzica de nota 10, bancurile de nota 10, prajiturile de nota 10…
    si care-i baiul, atunci?
    pai muzica am ascultat-o cu multa placere, bancurile mi-au innodat colturile gurii la ceafa, dar prajiturile… ah… ce eforturi fac sa rezist…
    🙂 buna dimineata!

    • avatar Mirela says:

      Bună dimineața!
      Înțeleg că sunt pedepsită fără pedeapsă, așa că nu mă plâng, dimpotrivă, voi încerca să te mai supun la cazne postând bunătăți când am timp să le prepar, muzică bună și bancuri asortate. 😉 Sper să nu primesc pedepse mai aspre ca cea de azi. Poftă bună! :)))))

  3. avatar Zina says:

    Ehei, azi e un adevărat regal pe aici ! Muzică bună (Mozart e preferatul meu nr.1), o prăjitură de maestru, arată apetisant, vorbe înțelepte și bancuri reușite… ce ar trebui mai mult pentru un happy weekend ?!
    Felicitări pentru postare, Mirela ! Weekend minunat să aveți !

    • avatar Mirela says:

      Poftă bună și audiție plăcută, Zina, cu Mozart iar ne-am pus de acord, cum altfel?!
      Mulțumesc, să avem toți un weekend fericit și dulce, dar și muzical, cu voie bună și sănătate, că merităm! 🙂

  4. avatar CARMEN says:

    prajitura, muzica, citate întelepte si glume care mai de care mai simpatice… ce se sarbatoreste astazi la tine? 🙂 Este doar happy weekend sau mai exista un motiv? 🙂 Multumim de tratatie… acum nu poate decat sa-mi mearga si mie toata ziua bine. Multumesc!
    Un sfarsit de saptamâna minunat! 🙂

    • avatar Mirela says:

      Este doar Happy Weekend, dar atât voi, cât și blogul meu, meritați ceva de calitate, oricând, în orice zi.
      Așa să fie, să-ți meargă bine toată ziua, tuturor să ne meargă foarte bine și să fim melodioși, frumoși și dulci… că am luat și de la tine două praline. 😉 O zi minunată! 🙂

  5. avatar Diana says:

    Delicioasa prajitura caramel! O stiu prea bine papilele mele gustative! Dada!
    Si muzica e bine aleasa pentru o zi de Sambata dimineata cand trebuie sa dau ochii cu fleasca – e semi-topita 🙂 zapada asternuta…
    Ai pregatit aici un… perfect inceput pentru o zi de Sambata! 🙂
    Zi frumoasa sa ai, Mirela!

    • avatar Mirela says:

      Îmi imagineaz că stau la o cafea și o prăjitură cu prietenii virtuali și cred că exact ce-am scris aici am spune toți, pe un fond muzical pe gustul nostru, privind pe fereastră zăpada așternută, la Cluj încă netopită.
      Da, m-am pregătit pentru happy weekend, merită, așa că HAPPY să fie pentru toți! O zi reușită, Diana! 🙂

  6. avatar anastasia says:

    :)) foarte haios cel cu Madonna, nu-l ştiam.
    Weekend cât mai plăcut, MIrela!

  7. avatar Minnie says:

    Anotimpurile lui Vivaldi sunt încantatoare, stau pe lista mea de “preferinte”! :))
    Iar prajitura…. trebuie sa fie delicioasa! Am sa pastrez reteta sa o fac cand vor veni copii acasa! Te pup Mirela, Happy Weekend!

    • avatar Mirela says:

      Vivaldi, venețianul meu de suflet, armonios, unic și inimitabil! Cum să nu-i iubești?!
      Acum mergem la zăpadă, apoi la prietenii noștri, la un Mulled Wine cu scorțișoară și … prăjitură caramel. 😉
      Copiii tăi vor fi încântați și te vor pupa duullceee, la așa o surpripă! Weekend cu bucurii! 🙂

  8. avatar zdwub says:

    Foarte bune alegerile muzicale 🙂 iar prajitura ma tenteaza:x si evident si bancurile au fost geniale :))

  9. avatar pandhora says:

    bancul cu Madonna este foarte tare dar prajiturile sunt grozave…simt ca se topesc in gura 🙂
    uff de abia am venit de la Carmen care m-a “torturat” cu pralinele :))
    happy w-end draga Mirela,happy sweet w-end! 🙂

  10. avatar SoriN says:

    Frumoase …..si delicioase!
    HAPPY WEEKEND!

  11. avatar elly weiss says:

    Buna seara, Mirela!
    :)))) Bune bancurile! Au incununat o postare excelenta, un adevarat cocktail!
    Am gustat din plin din toate: muzica, prajituri, glume si dans. Enya e o artista desavarsita iar tangoul postat e intr-adevar de exceptie. Mi-a placut enorm, nu-l stiam.
    O seara minunata, draga Mirela! 🙂

  12. avatar Alexandra says:

    Cred că voi revedea “Take the lead” în seara asta. 😀
    Mi-au plăcut mult şi bancurile şi melodiile de la Enya. Uneori mai citesc pe muzica ei.
    Happy weekend!

  13. avatar Iulisa says:

    Foarte tare articolul tau ,mi-au placut toate!
    Happy Weekend!

  14. Weekend-ul acesta, nu sunt acasă, dar câteva minute mi le-am rezervat ca să-mi iau porţia de prăjitură şi să mă înarmez cu bancurile proaspete cu care sper să dau tonul la râs mesenilor.
    Muzica o păstrez pentru mine. Toate bune pentru tine, Mirela, cu mare drag.

  15. avatar Cartim says:

    Frumoasa si intersanta incursiunea ta muzicala.

    Happy WE!!

  16. […] comentat Weekend muzical și d… on Mfc.ImpresiiZinaida Strinu on O parte dintre reflectiile de…daurel on O parte dintre […]

  17. avatar vienela says:

    Fiind afona, mie imi este foarte greu sa gust muzica. Prefer sa ascult versurile, pe care le inteleg si le retin imediat.Dar acum nu mai pot sa ma gandesc decat la prajiturele. Nu am mai facut de mult timp prajituri cu foi.
    Sunt foarte bune si glumele alese de tine, m-au facut sa zambesc.

  18. avatar Mala says:

    Imi permiti sa-mi plec genunchii si palaria in fata ta, Femeie care stii sa-l pui pe Pachelbel linga Enya dindu-i aroma si parfum de caramel ?

Leave a Reply