Parfum de cinema

Dragii mei, am ajuns la prima ediție a poveștii  parfumate din 2013! Vă doresc un an superb, ușor, minunat, aromat, învăluitor, calm, cald, iubitor, magic, ademenitor, parfumat,  înmiresmat, primăvăratic și reușit! Fericirea să fie cu noi toți! 

Prima temă are cinematograful în prim plan, titlul fiind Parfum de cinema. Mă bucur mult să ne revedem și să ne regăsim aici noi, cei care avem cea mai parfumată scriitură din blogosferă! Cuvintele noastre rămân, au sens, exprimă ceva, transmit, impresionează și interesează,  sunt esența sentimentelor, amintirilor, imaginației, gândurilor și chiar a talentului la scris. Succes, dragii mei, și spor la scris în continuare! 🙂 

 

 Parfum de cinema

Fiind toamnă târzie, cu ploaie măruntă, burniță și cer gri de nori, tata ne-a luat, pe mine și pe frate-meu, într-o plimbare fără țintă, înainte de masa de duminică. Masă respectată în familia noastră. Ne adunam toți patru în jurul minunat aranjatei mese duminicale, cu tacâmuri frumoase de argint și farfurii crem, tivite cu albastru de cobalt, aur și dantelate pe margini, moștenite atât ele, cât și argintăria. Aburii și aromele mâncării gustoase erau noi, în schimb, pentru că nimeni nu gătise ca părinții mei, ambii au fost (mama mai este încă) excepționali, iar eu îi moștenesc. În dimineața aceea, înfofoliți în paltonașe bleumarin cu blăniță albă (mi le amintesc și zâmbesc cu drag, caraghioase mai erau!), rătăceam pe covorul de frunze maronii.”Să vă duc la un film”?! ne întrebă tata, făcându-ne, de fapt, o propunere atrăgătoare. În secunda următoare urcam treptele cinematografului Clubului (era vorba de un ”club muncitoresc”, din inima orășelului în care am copilărit și care, cu toate că deja cunoșteam Clujul meu natal, îmi devenise foarte drag). Câte amintiri îmi trezește ”Clubul”! Intrarea se făcea printr-o colonadă minunat proiectată, eleganța porții imense, rotative, cu geamuri sclipitoare și chenar întunecat, de la intrare, fiind prima de acest gen pe care am văzut-o în copilărie. Sala cu scenă și scaune din lemn, unde se jucau piese de teatru, spectacole de tot felul, se cânta, se dansa și se proiectau de câteva ori pe săptămână filme, a fost prima pe care am cunoscut-o bine, chiar dacă fusesem de două ori la Teatrul Național din Clujul meu natal. Am urcat treptele din piatră alburie și am intrat, scăpând de frigul și monotonia de-afară.  Eram mică, nu știam încă să citesc, dar eram foarte avidă de tot ce însemna magie, spectacol, muzică, actorie, artă. Jucasem la grădiniță în câteva piese de teatru pentru copii, dar nu mă impresionaseră. Mă aflam pentru prima oară într-un cinematograf. Uimită de mirosul de terebentină și ceară al podelelor din lemn, am privit cu uimire cum lumea se retrăgea către spatele sălii, eu fugind direct spre primul rând. Câte aveam să aflu! Poate nu mă veți crede, dar îmi amintesc filmul văzut, primul film color din viața mea, primul film văzut pe un ecran mare: ”Amnarul”. Un film ca o poveste din 1001 de Nopți, citit de  tata care, așezat între noi doi, ne-a șoptit replicile mai importante, pentru a înțelege acțiunea. Amnarul era un fel de lampă a lui Alladdin, care-ți îndeplinea orice dorință, imediat ce-l făceai să scânteieze. Am fost vrăjită, toată ziua am vorbit numai despre film, despre amnar, ecran, sonor, culori, sală, lume… nu mă mai opream. Nu pot uita nici mirosul podelei, dar nici aroma caramelelor cu lapte, pe care tata ni le-a cumpărat de la bufetul din holul clubului. Se simțea și miros de fum de țigară venind din hol, fiind o vreme în care fumatul era permis cam peste tot. Acel amalgam de mirosuri era interesant, atrăgător în felul său. Erau și doamne parfumate bine în sală, deoarece se găseau parfumuri franțuzești la prețuri accesibile, în anii 60-70. Tata îi făcea mamei cadou parfumurile Miss Dior, Chanel No 5, Cristalle de Chanel, Gardenia de Chanel, Diorissima, iar pentru el prefera Aqcua di Parma și Lavandă triplă. Toate cumpărate de la magazinul de cosmeticale din ”centru”, adică imediat ce ieșeam de pe strada unde locuiam.
Sala primului cinematograf, cu miros de amintiri frumoase, de neuitat, cu ecranul în spatele scenei cu cortină vișinie din catifea plușată, e o amintire care deschidea, practic, magia și fascinația filmului în viața mea. Pe scena aceea, patru ani mai târziu aveam să fiu Cenușăreasa, rol principal, dificil și superb, într-o piesă de teatru de tip music-hall, pentru care am obținut Premiul I pentru interpretare la Concursul școlar județean de scenete pentru copii. Dar nu m-am făcut acriță și zău că-mi pare cam rău acum!!!  Nu o spun doar așa, chiar mi-ar fi plăcut, poate și pentru că vocea, dicția și chiar înfățișarea m-ar fi ajutat.
Am început să răsfoiesc revistele Cinema, cu actrițe  superbe, actori frumoși  și cu povești despre ei. Mi-o mintesc pe B.B., era pe un poster dublu la mijlocul revistei, de unde ea, bosumflată și uimitoare într-un costum de baie alb și cu părul lung și platinat, ne privea cu ai săi smokie-eyes, machiajul inventat pentru ea! Îmi amintesc vraja aruncată din paginile revistei Cinema de Raquel Welch, Sophia Loren sau superba Liz Taylor, stăpâne absolute ale copertei I din revista, pe atunci nelipisită din casa noastră. Dacă pierdeam un număr, îl găseam la Tudora, prietena mea și-a mamei. Când teancul rolex_image_717991devenise prea voluminos, am decupat pozele cele mai reușite și le-am lipit  în cataloage special create, făcându-mi colecții magice, râvnite de colegele de clasă.
După ce-am revenit la Cluj, am descoperit pe rând cele câteva cinematografe care au pus stăpânire pe sufletul și mintea mea: Republica, Arta, Victoria, 23 August, Muncitoresc, Timpuri Noi. Mai târziu a intrat în circuitul cercului meu de prieteni și Casa de Cultură a Studenților, cu proiecțiile de neuitat ale excepționalului domn profesor Viehmann, care aducea pentru membrii clubului filme semnate Tarkovsky, Polanski, Ingmar Bergman, filme mari, unice, de nevăzut în altă parte. Ne consideram, cei care aveam acces în sala de proiecții, niște privilegiați. Și chiar eram. Iar cinematograful a început să aibă și parfum de cultură: rafinat, select, superior.

Gândul mă poartă înapoi, în copilăria lipsită de griji și plină de bucurii înmiresmate. Cum să nu-mi amintesc primul cinematograf clujean în care am intrat?! Era ”Republica” (azi ”Florin Piersic”), iar afară era iarnă, ger cumplit…Am pășit, ținându-l pe tata de mână, într-o sală-amfiteatru, cu scaune tapițate, învelite în huse, cu ecran  imens, plat, lat, cu sonor clar și bun. Fascinată, vrăjită, topită de emoție, nu scoteam o vorbă, priveam, ascultam și adulmecam. Aspiram miresama de lume nouă, standarde ridicate, orașul mare în care revenisem, sala generoasă cu vizibilitate perfectă.  Caramelele cu lapte, cacao și fructe. Îmi amintesc și filmul: ”Chemarea străbunilor”, ecranizare după Jack London. L-am îndrăgit pe Buck până la lacrimi. Imaginea, sunetul, jocul actoricesc  al lui  Charlton Heston, au pus stăpânire pe mine definitiv. Eram copleșită de film. Trăiam drama câinelui lup și a stăpânului său, iar gerul de afară prinsese contur de iarnă precum cea din Alaska. Mirosea a frig,  a început de ianuarie și a poveste magică, ce nu avea să se sfârșească niciodată. Continuă și azi. Atunci am înțeles că un film bun, o ecranizare reușită, te poate determina să citești cartea de la care s-a pornit. Că filmul miroase și a carte bună.

streep
Meryl Streep

Am început să citesc multe reviste și almanahuri în care apăreau actori, poze cu vedete și imagini din filme celebre, poveștile lor, cărți despre Hollywood, Cinecittà, festivalul de la Cannes, premiile Oscar și Golden Globe. Aveam deja o cultură cinematografică avansată față de alți adolescenți de vârsta mea, dar și comparativ cu a majorității adulților cu care încercam să povestesc despre filme, actori, regizori. Începuseră să mă intereseze lucrurile esențiale legate de film: regizorii, cameramanii, scenografii,  scenariștii. Folosesc intenționat denumirile vremii, deoarece nu existau termeni ca”designer de platou sau de costume” sau ”art photography”, ca să dau doar două exemple.  Devoram cărți, biografii și dicționare de specialitate, pe care mi le procuram de la anticariate. Charlie Chaplin, Edna Purviance, Rita Hayworth, Greta Garbo, John Gilbert, Tyrone Power, Bette Davies, Marilyn Monroe, Anna Magnani, Marcello Mastroianni, Laurence Olivier, Vivien Leigh. Începuse să mă intereseze cum au apărut primele filme și de ce abia mai târziu a fost introdus sonorul în film. Frații Auguste și Louis Lumière, filmul mut, Uzina de vise, Cinecittà, Hollywood-ul, vedetele, starurile, realismul italian , suedezul genial Ingmar Bergman, filmele artistice, uriașul Tarkovsky, magicul Fellini, realistul Rossellini. Bunuel, Truffaut și cinematograful francez, sex simbolurile Brigitte Bardot și Catherine Deneuve, adulate de public. Vraja filmelor muzicale, uimitorii Ginger și Fred, Gene Kelly…Cântând în ploaie… Atracția filmului istoric, toate, tot! Doar să aibă un unic și bun parfum: al calității. Am văzut tot ce se putea vedea, nu lipseam de la nicio proiecție. Filme americane, italienești, franțuzești, indiene, rusești, românești, englezești, suedeze, poloneze, spaniole, nemțești, norvegiene, chiar nu-mi scăpa nimic. Am învățat să aleg, să selectez, să știu intuitiv și cult ce înseamnă film și ce înseamnă kitsh, într-o vreme în care termenul nici nu fusese adoptat în limba română. Pe lângă colecțiile de poze și articole cu vedete din Cinema, aveam o colecție de vederi cu actori. Îmi amintesc că Alain Delon era foarte bine reprezentat acolo, având exact 10 vederi cu portretul său inconfundabil. Era și Liviu Ciulei, Florin Piersic, Irina Petrescu, dar și Victor Rebengiuc, cel mai bun actor român, după părerea mea.

Ce parfum teribil, care mă urmărește peste ani, au avut acele filme, acele seri și acele matinee, toate asociate cu sâmbăta și duminica sau cu vacanțele! Cu serile libere, într-o vreme când nu exista internet, calculator, iar televizorul avea un singur program, filmul de văzut fiind doar cel de miercuri, de la Telecinemateca. Și cât farmec avea! Eram cu adevărat fericită. Uneori stăteam la coadă la bilete, dar merita efortul. Am stat o oră pentru bilete la Marele Gatsby cu Robert Redford și Mia Farrow, am stat, alături de colegii de liceu, aproape două ore pentru a lua bilete la Kramer contra Kramer, film în care am întâlnit-o pe geniala Meryl Streep, de care nu m-am mai despărțit de atunci. Farmecul ecranului și al sălii de cinema, continuă și azi. Și nu va pieri nicicând, dar cu siguranță vor avea loc modificări esențiale, pentru unii, benefice.

liviu-ciulei-602008l
Liviu Ciulei

Acum sunt la  vârsta la care apreciez mai mult o sală confortabilă, cinematografele cu mai multe săli, în care rulează zilnic mai multe filme. Cinematografele cu standard ridicat de confort, construite în mall-uri. Săli mari, amfiteatre cu  vizibilitate perfectă, scaune comode, aer condiționat și căldură în anotimurile reci. Ei, așa să tot vezi filme! Avem în Cluj două astfel de cinematografe cu câte 10  săli: la Polus Center și la Iulius Mall, respectiv CinemaCity și Odeon, unde mergem des. Cu un fresh de portocale pe-aproape, poate și ceva popcorn și dispoziție pentru vizionat, am început, acum câțiva ani, să mergem sistematic, făcând din asta o bucurie pentru noi, părinții și pentru Enya, care adoră filmul bun. Contrar a ceea ce cred unii, găsim filme foarte bune și care merită văzute.  Îmi plac și noile animațiile în 3D,  dar prefer un film realizat în stil clasic. Vă pot spune că sălile de la CinemaCity au parfum de flori și lemn aromat, deoarece sunt deodorate și extrem de curate. Da, sunt condiții infinit mai bune decât pe vremuri, dar farmecul acelor săli, cu mirosul lor de terebentină și ceară, înghețate iarna și încinse vara, unele cu podele duhnind a catran sau petrol, înnegrite, înghesuite, erau răsplătite de apariția pe ecran a M A G I E I !!! Acest magic Cinematograf, acei oameni minunați care fac filme cu artă, acei superbi actori care transpun sentimentul într-o imagine de neuitat, sunt adevărații magicieni. Cinematograful: iată singura uzină care fabrică vise! Vise care ne fac viața mai frumoasă.

 

Cinema City, Iulius Mall

Și nu uitați…Cinematograful s-a născut la sfârşitul secolului XIX, în Franţa…Pentru a se putea ajunge la primul aparat de proiecţie cinematografică a fost necesară inventarea altor câteva aparate de captare şi proiecţie a imaginilor, cum ar fi stroboscopul, zootropul sau praxinoscopul. Cei care au construit primul aparat cinematografic au fost fraţii Lumiere, în februarie 1895. Aceştia observă din întâmplare descompunerea imaginii, în momentul în care un aparat de fotografiat, ce fotografia un cocoş în zbor, se strică…O contribuţie importantă  în dezvoltarea cinematografiei a avut şi Thomas Edison, care inventează kinetoscopul şi kinetograful. Ritmul de trecere a fotografiilor în cazul kinetografului era de 40-60 de fotografii pe secundă, iar pentru un film mut s-a descoperit că erau nevoie doar de 18 imagini pe secundă…Prima proiecţie cinematografică a fraţilor Lumiere a fost realizată la 28 decembrie 1895 la Grand Cafe în Paris, numită  “Iesirea muncitorilor din uzinele Lumiere”… Primul studio cinematografic din SUA a fost construit de Thomas Edison şi purta numele de Black Maria…Primul film cu sonor apare în anul 1927, “Cantaretul de Jazz”…În 1920 apare Tehnicolor, un procedeu de realizare a filmelor color, inventată de americani…În 1933 apare primul film în relief, realizat tot de fraţii Lumiere…Primul film pe ecran plat apare în 1953, în regia lui Henry Koster, intitulat  “Parada Primăverii” .

Marilyn Monroe

 

Alain Delon
liz
Liz Taylor

 

Parfumul Cinema semnat Yves Saint Laurent și creat de Jacques Cavallier, poate să facă din orice femeie un star. E briliant și provoacă strălucire. Propriul flacon scânteiază aparte, iar mireasma spune: a star is born! Nu, nu parfumul e starul proaspăt  ivit,  ci tu, care l-ai ales! Elegant prin adierile de crin amaryllis și ciclame, seducător datorită florilor de migdal și iasomiei, minunat grație bujorului roz și clementinelor, balsamic deoarece are mosc, ambră și vanilie, este farmecul în persoană. Al tău, nu al parfumului! Se găsește, are tester și e splendid. Un super star care cere să fie admirat și vă aduce admirația celorlalți, dacă îl alegeți.

 

 

Săptămâna viitoare avem tema Parfumul serii/Parfumul unei seri de neuitat, aleasă de mine. După care, vă rog să alegeți și voi.  O rog pe  Samewhiteblue să aleagă tema care va fi peste două săptămâni. Să ne citim cu bine!

[inlinkz id = 28]

Articole create 906

45 de comentarii la „Parfum de cinema

  1. plina de magie intreaga ta postare Mirela incepand cu farmecul amintirilor din copliarie si terminand cu adierea Parfumului Cinema…
    m-ai facut si pe mine sa ma intorc cu gandul in copilarie la primul film pe care l-am vazut cand inca nu mergeam la scoala…filmul a fost „Dacii” si imi amintesc ca priveam printre degete secventa in care un barbat era sacrificat in numele lui Zamolxis prin aruncarea in niste tepe de pe zidurile cetatii…
    filmul inseamna poveste,o poveste in care imaginile vorbesc o limba universala,limba emotiilor…

    incepem un an nou,va fi de poveste,cu siguranta…
    astept sa ne citim cu acelasi drag ca si pana cum 🙂
    pup Mirela,o noapte buna iti doresc!

    1. Magia ecranului m-a inspirat, dragă Pandhora! N-aș putea trăi fără filme, aș începe să le creez eu! Așa cum erau cinematografele alea, unele ca vai de ele, altele curate și dotate chiar și atunci, aveau un farmec aparte și un miros al lor. Nici n-am scris și despre alte mirosuri, care numai parfumuri nu erau, dar totuși am menționat fumul de țigară, pentru mine îngrozitor, dar permis în acele vremuri chiar și în locurile publice.
      Îmi amintesc că și eu am fost la cinema, la Dacii, și tot așa de înspăimântată eram! Acum ar fi o bagatelă, atunci era horror, nu-i așa?!
      Mulțumesc draga mea, și eu abia aștept să ne citim cu același drag și bucurie de câte ori avem timp și dispoziție. Te rog să observi că am schimbat tema pentru duminica viitoare. Te pup, o zi minunată! 🙂

    1. Zina, habar nu aveam că acum nu se mai numește așa…Ar trebuie să fie artă, adevărat! Mulțumesc frumos, mă bucur că ți-a plăcut.
      O duminică frumoasă îți doresc!

  2. Am publicat povestea, am citit povestea ta, apoi m-a luat valul pe facebook si am uitat chiar si sa imi inscriu articolul in tabel. :))
    Nici eu nu am pomenit despre mirosul de mucegai al vechiului cinematograf, pentru a nu-i rapi din farmec. Am insistat pe numele prietenului meu, pentru ca sunt cativa ani de cand nu l-am vazut si imi este dor de el.
    Pe noi nu ne-a dus tata niciodata la cinematograf. Mergeam singure. Pe langa faptul ca ai povestit foarte frumos, m-ai facut sa imi imaginez cum ar fi fost daca si tatalui meu i-ar fi placut sa ne insoteasca la filme.
    Sa ai o duminica frumoasa!

    1. Am citit-o imediat! Mi-a plăcut mult, era firesc, îmi place tot ce scrii! 🙂
      Oricum, parfumul cinematografului nu e mirosul sălii, deoarece noi ne referim la parfumul cinema-ului ca artă, a starului, a filmului bun. Dar dacă avem și amintiri olfactive frumoase, sau ciudate, dar nu urâte, firește că le putem aminti, dau un farmec sportit poveștii noastre. Așa cum am și făcut toți, azi! Duminica frumoasa!

  3. Am intors-o pe nevasta-mea din usa „sa vada ceva pe blog”; vazandu-l pe Alain Delon s-a asezat si a citit tot articolul; era gatita si pregatita „de biserica”…
    Sa fie primit!

    1. Păi, cine îi poate rezista?! Eu cred că cel mai charismatic frumos din lumea filmului, și nu sunt singura.
      Mulțumesc, o zi bună și frumoasă! 🙂

  4. Nu mai știu care a fost primul film văzut de mine la cinema, dar rețin amețeala plăcută cu care am ieșit de la ,,Vă place Brahms?”
    Felicitări pentru articol!

  5. Pingback: Parfum de cinema
  6. Mirela draga, povestea ta e plina de gingasii, de amintirile minunate ale unei fetite cu ochi rotunzi de uimire, dornica sa vada si sa cunoasca lumea prezentata de marile ecrane. Superb ai descris amintirea primei vizite la cinema, pur si simplu am fost alaturi de tine, pe scaunul simplu în sala cu podele mirosind a terebentină și ceară… Nu ai ales actoria, dar artista ai devenit, sufletul tau sensibil a dovedit ca are inclinatii spre artele plastice si bine ai facut ca ti-ai ascultat sufletul.
    Iti doresc o duminica minunata! eu sunt in pauza de masa, am fost la patinoar si acum la ora 14 plecam iar, sa ca rog colegii de Club sa nu se supere, îi voi vizita mai pe seara 🙂 O saptamâna parfumata tuturor!

    1. Carmen, nu pot uita nimic din ceea ce m-a impresionat cu adevărat, ori acest eveniment a fost major, uite că și azi iubesc tot ce ține de film și magica lui lume.
      Artistă…nu știu?! Talentată, da, și poate un plus de artă ce se cere manifestată. Mulțumesc, Carmen!
      Frumoasă duminică ai, distrează-te cât poți! 🙂

  7. Frumos!
    La noi în sat responsabil cu filmele era „nea Gogu”, un nene voinic, volubil, plin de umor! Nu ştiu care a fost primul film văzut dar încă am imagini pe retină din „Haiducii”, cu Besoiu şi Florin Piersic…
    Reţin perioada când căminul se repara şi filmele se dădeau în „salon”, locul unde se ţineau nunţile. În acelaşi spaţiu plat ecranul de pânză, scaunele şi, în spate, ţârâitul aparatului…
    O seară bună!

    1. Cred că Nea Gogu era cel mai popular om din sat! O amintire legată de cinematograf, chiar unul improvizat în salon, nu poate fi decât nostalgică…Seară frumoasă! 🙂

  8. Mirela, ce frumos ai povestit despre acele vremuri!
    Eram la fel de avida de a vedea filme la cinematograf cand eram mica. La inceput am mers si noi cu parintii, poate pana pe la 9-10 ani ai mei, apoi eu am luat fraiele in propriile maini si am mers singura la film, singura cu colegi de scoala, mai intai, apoi cu sora mea. 🙂
    La fel ca si tine, adoram cinematograful…tot ceea ce insemna el: filmul, actorii dar si sala de cinematograf…care pentru mine acum, nu mai are acel farmec din copilarie, cat ar fi ea de sofisticata. Desi, intr-o sala de cinema n-am mai fost de vreo 3 ani, cred…
    Aveam ca si tine caiete mari, studentesti, in care adunam fotografii frumoase, adunam tot ceea ce mi se parea interesant. Am avut si revista Cinema, cat am prins-o… pana cand a disparut de pe piata, pe la inceputul anilor ’90, fiindca supravietuise o vreme…desi incepuse sa apara usor neritmic…
    Alte vremuri…mi-ai trezit nostalgii…
    Cinematograful si salile lui…se reinventeaza 🙂
    O seara minunata, Mirela!

    1. Elly draga mea, azi avem altă vârstă, dar mai ales avem tot acest internet, care ne face sedentari, preferând statul în fotoliu mersului la cinematograf, măcar că și acolo acum sunt fotolii comode și atmosferă frumoasă. Merită, deoarece nimic nu se compară cu proiecția unui film pe ecran mare, cu sonor generos și imagine de milioane. Acela e mirajul cinematografului și așa va rămâne mereu.
      De câte ori vine un film bun la Cinema City, mergem și nu regretăm nimic, dimpotrivă. E o magie care așa trebuie să rămână, părerea mea.
      Să ai o zi și o săptămână excelente! 🙂

  9. Ah,Delon! Barbat mai frumos nu exista 😉
    Ce frumos ai scris,mi-ai amintit ca si mama are o cutie din tineretea ei cu poze alb-negru cu actori, mai ales italieni si francezi,toata ziua ma uitam pe ele,unii mai frumosi ca altii.
    Si zici ca ti-ar fi placut sa fii actrita? 😉
    Super amintiri ai! Saptamana de film sa ai! 🙂

    1. Frumusețe dublată de un talent incontestabil.
      Și părinții mei aveau o astfel de colecție, dar ale mele erau color!
      Mi-ar fi plăcut, numai pe scenă eram complet lipsită de emoții, nu-mi mai era frică de nimic, doar am jucat în teatru.
      Și ție, filme urmărite în tihnă, doar tu și filmul! 😉

  10. Ai amintiri frumoase, Mirela, şi e bine că acum există blogurile, fiindcă aşa le putem savura şi noi, cei care, poate, altminteri nu te-am fi întâlnit niciodată…

    1. Amintirile sunt un tezaur neprețuit al fiecăruia, cred. Nimic nu le șetrge și nimeni nu le poate distruge sau fura! E bine că există, atât timp cât oamenii rămân oamni, așa, ca noi, dragă Ana! 🙂

  11. Am citit pe nerăsuflate povestea ta! Parfumul filmului m-a învăluit într-o aură de nostalgie şi mister. Ochii minţii au revăzut frânturi din trecut cu săli modeste de cinema, cu strângerea timidă de mână , a mâinii prietenului ce mă invitase la film, cu artiştia aceea minunaţi care nu o dată mi-au aprins imaginaţia, cu peliculele ce derulau poveşti de dragoste a căror protagonistă mă visam nopţi de-a rândul,, frenezia cu care făceam schimburi de fotografii ale artiştilor… şi multe, multe petale ale celei de-a şaptea arte ce-au dat un parfum aparte mai ale perioadei adolescentine. Tinereţea, maturitatea nu au făcut decât să completeze ceea ce rămăsese neînţeles sau ignorat .
    Tu ai adus aici nu parfum de cinema, ci esenţa lui. Dar nu mă mir, fiindcă tu eşti toată o esenţă de talent . Nu pot încheia comentariul fără să-ţi spun cât de mult preţuiesc ceea ce scrii. Cu mare, mare drag..

    1. Aurora, poate că sunt eu prea modestă.
      E o bucurie să-ți citesc poeziile, așa că mă bucură faptul că ești fericită când te întâlnești cu creațiile mele plastice sau literare. Mulțumesc, draga mea prietenă! 🙂

  12. Frumoase amintiri.
    Tema pe care ai ales-o era putin probabil sa nu trezeasca o multitudine de amintiri! Cred ca putini au fost cei care nu voiau sa vada filmele de la cinematograf.
    Povestea ta parfumata mi-a amintit – un fel de a spune, pentru ca nu uit – ca tata a fost cel alaturi de care am fost prima data la cinematorgraf. Am vazut “Aventurile lui Robin Hood”, cu Errol Flynn in rolul principal. Apoi… am tot fost la film! Si pentru ca unul dintre unchii mei a lucrat la “intreprinderea cinematografica” nici nu trebuia sa stam la coada ore si ore pentru a cumpara bilete.
    Din 1989 nu am mai pasit intr-un cinematograf… Cele care sunt acum sunt cam departe si locuri de parcare nu prea sunt in apropiere. Apoi, nici nu prea mai am rabdare sa stau la cinema cand pot vedea online sau pe DVD cele mai multe filme (sa apas „stop” cand vreau) 🙂 Da, stiu, placerea de a vedea un film “la comun” Cei care au mai fost au declarat ca nu mai vor: prea multe conversatii printre spectatori, telefoane mobile care bazaie, multa vanzoleala… Nu stiu, ii cred pe cuvant! Povestea ta (si tema in sine) mi-au readus in actualitate acei ani minunati in care nu scapam niciun film care rula in oras (si nu erau putine)
    A fost o tema care mi-a dat de furca, nu gluma! Dimineata inca nu stiam ce sa scriu dar nu voiam sa lipsesc tocmai la prima editie din an! 🙂
    O saptamana cu parfum de impliniri sa aveti! Zile fericite!

    1. Așa este, Diana dragă!
      Amintiri din sălile de cinema, filmele copilăriei și ale adolescenței, primele impresii, legate de cele de acum!
      Tații noștri dragi! Mama nu prea ne însoțea, amândoi părinții contribuiau la masa duminicală, iar mama prefera să să fie liberă duminica și să-și rezerve după amiezele pentru ea. Dar nu o condamn, doar așa era una din cele mai frumoase femei și cea mai bună ”doctoriță”(stomatolog) din orășelul copilăriei mele.
      Nu e neapărat plăcerea de a vedea un film la comun. E ecranul mare, sunetul amplu cu rezonanță, magia, veridicul, arta!
      Zile frumoase și ție!

  13. In primul rand vreau sa imi cer scuze pentru intarziere. Vreau sa va felicit pentru articol si sa va multumesc din suflet pentru propunerea de a alege o tema. M-am gandit indelung si am ramas la Parfumul Parcurilor. Va multumesc pentru tot. O zi minunata!

Dă-i un răspuns lui Parfumul unei seri de neuitat Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus