Parfumul sentimentelor alese

”Când gândurile bune ne vor înconjura în mod constant, înclinaţia spre bine va creşte atât de mult în noi, încât nu ne vom mai putea face rău.” (Swami Vivekananda)

(Povestea de azi are două părți, notate cu 1 și 2.)

1.Copil fiind, când era vorba de iubire nu mă oprea aproape nimic. Mi-am iubit părinții, fratele, bunicii, verii, prietenii din grădiniță și școală, învățătoarea, anumiți profesori, etc. Uneori mă întreb cine ne trimite în cale oameni care ne învață ce-i ura?! Hm…Acum sunt conștientă  că nu întotdeauna seducția începe neapărat cu iubire. Se întâmplă să fii  ”sedus” (e vorba de acaparare, atracție, fascinație)  de persoana care nu-ți acordă importanță, sau și mai grav, pe care o detești. Eu cred că aici își are originea unul din cele mai nobile sentimente, derivate din cunoscutul îndemn: ”iubește-ți dușmanul”! S-a întâmplat ca dușmanul să înceapă să-mi facă o curte asiduă în momentul în care am rupt bota războiului,  iertând și uitând…S-a întâmplat ca dușmanul să mă prețuiască după ce i-am arătat că l-am iertat, cu toate că a greșit mult, enorm, ba chiar mi-am asumat o vină falsă pentru a-l  salva. S-a întâmplat să urăsc și eu oameni odioși, dar sufeream enorm, adâncind un sentiment care-mi întuneca bucuriile, mă copleșea, mă înrobea mai mult decât iubirea, deoarece mă consuma și nu-mi aducea decât suferință. S-a întâmplat ca cel care devenise obiectul urii tuturor, să piară…Și atunci mi-a părut rău pentru că n-am știut să-i arăt cât de bine ar fi fost să se căiască, să vadă ce sentiment ales este iubirea și cât de măruntă e  ura. S-a întâmplat să cunosc oameni, foarte puțini, care nu știau ce-i ura, disprețul, dușmănia sau răzbunarea, având un suflet atât de nobil, încât îi eclipsau pe ceilalți, răspândind în jur lumină și strălucind prin iubirea pe care o emana fiecare gest al lor. Sunt cei pe care-i prețuiesc cel mai mult.
Distincție, eleganță, generozitate, mărinimie, cavalerism…Iată niște noţiuni care definesc noblețea și care par abstracte azi (nu râdeți), dar care redau şi explică taina unei alăturări  preţioase de cuvinte: sentimente alese. Să vedem: eleganţă. Da, eleganţă în comportament, în limbaj, în atitudine, în gândire, în aspect. De ce să nu salut, de ce să nu le zâmbesc semenilor, de de să nu le spun:”Să ai o zi bună!” , de ce să nu mă îmbrac bine, curat, să miros a parfum bine ales? De ce?! Generozitate. A ce miroase generozitatea? A dar făcut din inimă şi suflet, fie că ai, fie că n-ai prea mult, a dar făcut fără părere de rău. Nu cunosc mulţi oameni generoşi, dar afirm cu tărie că cel mai generos om pe care l-am cunoscut e bunica mea dinspre tată. Bunica era de o generozitate rară, în sare să nu doarmă pentru a-i găzdui pe cei mai obosiți, era în stare să nu mănânce, doar pentru a fi sigură că  fiecare va primi ce e mai bun și cuvenit pentru a creşte. O văd şi acum: inspirată, frumoasă, atentă, stând în mijlocul grădinii, lângă un măr, cu un şorţ incredibil de curat, cu un coş imens plin cu legume, privind cerul pentru a afla de la el cum va fi vremea, atentă la noi,  observându-l pe bunicul, mai slab decât ieri…Pășind vioi către bucătăria unde fierbea supa, rupând în treacăt un vârf de crenguţă de busuioc, cu care îşi parfuma tâmplele obosite,  legând, cu un fir scos din buzunarul şorţului, o muşcată cu o ramurică ruptă, care îşi revenea numaidecât, după ce firul se
răsucea cu repeziciune de căteva ori în jurul ei. Chemându-ne la masă, la îmbăiat, la culcare, la primit binecuvântarea ei dragă, alături de o felie gustoasă de cozonac auriu. Rugându-se…Aşa mi-o amintesc, gândindu-se la cei care aveau nevoie de ea şi trăind pentru ei. Alături de bunicul, cu care făcea o pereche unică: doi oameni care nu s-au certat niciodată.

…Dar azi voi scrie despre o altă persoană, despre care n-am mai scris niciodată.
2. Era atât de frumoasă și minionă, în ținuta simplă, dar demnă, cu părul deschis la culoare, prins într-un coc lejer, cu mâinile mici, subțiri și lipsite de inele. Mă primea ușor distant: ce face mama? După care se așeza, cu o revistă în mână, ignorându-mă, în aparență. Îi ceream condimentul pentru care venisem, mi-l indica cu un deget, fără mă privească, după care se adâncea în lectură, spunându-mi să mă servesc singură cu chec  și sirop de vișine, din cămară. Avea trei pisici și pot spune că atunci au început să mă înrobească micile feline, cu mieunatul și alintul lor.  Avea colecții prețioase de reviste interesante,  răspândite aiurea prin casa aceea mare, aflată într-o dezordine plină de farmec, aflată la capătul străzii noastre. Camera, umbrită de copacii bătrâni care creșteau, parcă de veacuri, în dreptul ferestrelor deschise, era doldora de atlase, cărți vechi și noi, cu iz de mucegai sau de cerneală de tipar, plante medicinale cu zecile, mirosind a câmp însorit și-a toamnă, puse în pungi de hârtie  pe care desena frumos fiecare plantă cu florile ei, caligrafiind o semnătură barocă…Odată m-a învățat să cos la o mașină veche, cred că Singer și niciodată nu m-am mai oprit de-atunci: îmi cos singură orice, mi-am cusut cândva chiar și un palton, cu revere, manșete, căptușeală și vatelină. Nu m-am făcut croitoreasă, dar creație vestimentară am făcut în facultate. M-a învățat notele muzicale, mi-a arătat cum se cântă corect și amândouă cântam împreună  un lied sau fredonam o arie dintr-o operă, în timp ce culegeam niște trandafiri mici, dar parfumați, care creșteau te miri pe unde, în grădina aceea romantică și pe care îi trimitea mamei mele, spunându-i mereu ”doamna doctor”. Asta în ciuda faptului  că mama insita să-i spună pe nume. Nu, doamna doctor i-a salvat dantura, rămâne doamna doctor și gata! Mă ruga să nu le spun părinților că mă învăța să cos, să recunosc plantele medicinale, să caut în atlase. Părea că mă ignoră, dar de fiecare dată mă învăța ceva important, mai  puțin lucruri legate de făcutul curățeniei, spălatul vaselor, alte treburi casnice, ceea ce mă bucura la nebunie, căci nici în ziua de azi nu-mi place să pierd vremea, terminând rapid ce am de făcut. Nu-i plăcea nici să zugrăvească sau să lustruiască mereu clanțele, lucruri pe care și eu le ocolesc. Dar adora să ”meșterească” cel mai bun chec cu nucă sau cea mai aromată dulceață de căpșuni, în loc să vopsească lemnăria ferestrelor. Aici semăna izbitor cu mama și cu mine, clar! Se retrăgea și nu-mi mai acorda nicio atenție, după ce terminam de făcut câte ceva important, dar eu nu mă dădeam dusă…Eram fascinată. Căutam, descopeream, aflam! Avea un băiat, Adrian,  plecat  la facultate,  care în timpul verii medita elevi corigenți. Lumea bârfea că era copil din flori, pe vremea aceea încă se mai arăta cu degetul așa ceva,  că o duceau greu și că cine știe din ce-or fi trăind, amărâții, în loc să intre ”madama” în fabrică. Of, cât greșeau! N-am auzit-o să se vaiete niciodată, dimpotrivă, se mândrea de câte ori solfegiam împreună, lucru pe care tot de la ea îl învățasem. Avea mereu ciuperci de rouă sau bureți, pe care le prepara excelent, dar și ciuperci uscate sau murate, era expertă. Vindea din ele, vindea și borcănele fermecătoare cu dulceață sau cu murături, mai bune decât găseai la oricine. Își cosea singură, tricota, mai vindea, mai dăruia…Se întuneca afară, când auzeam vocea Lenuței, bona noastră, strigându-mă de la capătul străzii. ”Fugi, du-te!” mă alunga, aproape…Fugeam  fără să salut, cu fața roșie, sosind acasă la o oră incredibil de târzie, din vara adâncă de afară…Mama îmi spunea :”până la ora asta ai stat la Tudora?” Îi simțeam gelozia…Odată am stat mai puțin și Tudora m-a condus. S-a oprit în dreptul unei curți cu iarba tăiată la centimetru, cu o casă pe două nivele, nouă, văruită proaspăt, totul curat ca-n plamă, canaturile geamurilor vospite perfect într-un maro închis și cuminte. Florile, aranjate cu liniarul, lăsau să se întrezărească o parte din grădina de zarzavat, trasată cu rigla. ”E  casa tatălui fiului meu. Ia privește, câtă cumințenie, cât har în a reface zilnic firele de iarbă, pentru a sta fiecare la locul lui!”
Oi fi fost eu copil, dar revolta  nu mi-a dat pace: ”Și nu-i cereți sprijin, nu-i pasă de Adrian?” am întrebat, privind o Dacia 1100, care se vedea în garajul cel nou.
” A ales confortul alături de o femeie destoinică, din cele care fac zilnic curat, aranjează, calcă, pun la loc, lucrează în fabrică. Știindu-l fericit, mă bucur. Îl văd surâzător, fără griji…Cât de liniștit doarme, cât e de fericit! Cum să nu mă bucur pentru el?!” Zâmbea trist, în timp ce-mi spunea lucruri din care reieșea că au fost părăsiți, atât ea cât și fiul său, de un bărbat care sigur nu o merita, care nu-i oferea nici cel mai mic sprijin material, ajutor pe care ea, legal, nici nu l-a cerut.
Acasă nu m-am mai abținut. Eram mică și revoltată. Tata mi-a răspuns, în timp ce-și punea o placă cu muzică simfonică:”bărbatul ăla-i un spirit și-un suflet simplu, n-ar fi înțeles-o!” Mama mă trimitea la culcare, vizibil enervată. Apoi povesteau că Tudora nu a găsit post, având Institulul Pedagogic -secția Muzică absolvit, iar școlile din localitate având deja profesori, din care doi fără studii, dar cu proptele…Lucru pe care trebuise să-l aflu din discuțiile părinților mei, că ea nu s-a plâns niciodată. Și asta nu pentru că eram eu mică, Tudora nu li s-a plâns nici părinților mei. Așa cum nu primea la meditații copii, pentru a nu submina munca dascălilor din școală. Da, ăia care îi luaseră postul, ăia care o bârfeau și pe care ea îi ierta că sunt sătui, stau în case calde și au copiii la adăpost de griji materiale.
Târziu, am înțeles că Tudora suferise și încă mai suferea, dar era fericită că-l iertase pe tatăl fiului ei, ca și pe cei care nu-i eliberaseră postul meritat într-una din cele două școli, în care îl ocupau abuziv. Îi iertase și pe cei care aproape o izolaseră în casa aceea imensă, singura pe care n-o luase nimeni cu chirie, fiind greu de încălzit. Începeam să înțeleg importanța dulaplului imens, plin cu șaluri tricotate, mirosind puternic a naftalină. Încercam să-mi explic cum trecuse peste toate, rămânând ea însăși. Liberă, fără constrângeri, fără prejudecăți, trăind modest, dar regină peste frumoasa ei lume. Liberă să trăiască după legea ei, adică iubind. Iertând și iubind.
Apoi noi ne-am mutat, revenind în Clujul natal și n-am mai știut de Tudora. Mă gândeam numai la castelul copilăriei mele, la raiul ce-l pierdusem când am plecat spre marele Oraș și mi-era necaz, nu acceptam plecarea.  Plânsesem și eram neconsolată, uram, tăceam, respingeam. Lăsam un castel, ca să găsesc un apartament de bloc…Noroc că era toamnă și noua școală din Cluj avea să mă acapareze complet.
Dar iată că azi, aici, am ales ca ”sentimentele alese” să i le dedic acestei femei speciale, deoarece le merită și știu că nimeni, cu excepția băiatului său, n-o prețuia ca mine. A plecat într-o zi, fără să anunțe…Era stilul ei. Casa aceea fermecătoare, care avea aromă de ceai uscat, de cărți vechi, de reviste, de chec cu vișine, de siropuri, căpșuni, plante aromate și trandafiri parfumați, are pentru mine valoarea unui palat prețios, cu oglinzi și dale din marmură,  iar Tudora e prințesa adorată de un arătos și nobil cavaler, care nu i-a cerut niciodată mâna mică, fină, uscată și fermă.

Să ascultăm împreună o piesă excepțională, cântată de o mare Doamnă a muzicii, numită Enya, pe care știți că o ador. E superbă!

 

I dreamt I dwelt in marble halls
With vassals and serfs at my side,
And of all who assembled within those walls
That I was the hope and the pride.
I had riches all too great to count
And a high ancestral name.

But I also dreamt which pleased me most
That you loved me still the same,
That you loved me
You loved me still the same,
That you loved me
You loved me still the same.

I dreamt that suitors sought my hand,
That knights upon bended knee
And with vows no maidens heart could withstand.

 

Am găsit un parfum minunat, care exprimă sentimentele alese, așa cum Tudora nutrea pentru ceilalți și cum m-a învățat, fără să submineze educația dată de părinții mei, și pe mine, rugându-mă să nu o laud, ci dimpotrivă, să fie acesta secretul nostru. Iată parfumul ales pentru azi, un parfum cu suflet nobil, ca sentimentele alese care l-au inspirat. Femme Noblesse – Eau de Parfum. Un parfum elegant, preţios, curat, imaculat, feminin, lipsit de orice urmă de frivolitate, numele său fiind în deplină armonie cu mireasma compusă din flori de portocal, miere, bergamotă, trandafir, lemn de santal şi scorţişoară. E parfumul pe care îl asociez cu toți oamenii cu suflet ales și cu sentimentele pe care, cei dragi mie și Tudora, mi le-au inspirat în mod benefic.

Și încă unul, nu mai puțin ales, Rue Rancé – Eau de Noblesse. E nobil, e o apă rară, proaspătă, din bergamotă, acea portocală  necomestibilă, dar extrem de aromată, pe lângă care trandafirul îşi deapănă mireasma romantică, iar mirtul şi palisandrul te duc cu gândul în lumea valsului nemuritor.Irişi pudraţi, coriandru, cedru, trandafir turcesc, toate te învăluie într-o mireasmă de o  puritate ca mătasea primei rochii de bal.

 

 

 

[inlinkz id = 19]

Articole create 906

41 de comentarii la „Parfumul sentimentelor alese

  1. Frumoase poveşti, Mirela – şi cred că şi parfumurile sunt la fel de frumoase!

    (Dacă nu mă-nşeală memoria, cred că tema propusă de mine era „parfumul celor care nu cuvântă” – ceea ce nu se rezumă doar la animăluţe de companie 🙂 )

    1. Mă bucur că ți-au plăcut, Vero! Doar pe al doilea îl cunosc, dar pot garanta că e foarte bun!
      Povestea iar s-a decalat din cauza pauzelor, așa că e doar în 18 tema. Am corectat, așa era, ai dreptate! 🙂

  2. Mirela, eu pâna mai acum niste ore habar n-aveam ce sa scriu,dar eram calma,cu margelele mele,asta e,mi-am zis,nu scriu de data asta,ca inspiratia stii si tu, vine in valuri si pe zone 😀
    Tot intrebandu-ma ce sa scriu, cu intrebarea in cap, a iesit ce a iesit.Dar macar a iesit,ca doar de asta am si tinut blogul asta deschis,ca voiam sa-l inchid.
    De povestea ta,adica.

    Asa frumos ai scris despre doamna ta, parca e personaj de roman.Adica, mi-as fi dorit sa fie roman 😉 Mi-a placut mult de tot! Cu parfumuri,cu tot.
    Duminica frumoasa!

    1. Silving, tu ai multă inspirație, iar asta s-a văzut în toate poeziile și scrierile tale. A, da, și pe mărgelele tale se vede că ai inspirație!
      Mulțumesc, nu m-am gândit să scriu vreun roman, adică nu m-am gândit să scriu nimic, cu excepția textelor în versuri din cărțile mele ilustrate, dar poate că odată amintirile acestea prețioase și dragi mie vor deveni roman. Dar nu încă!
      Mi-au plăcut mult versurile tale!
      ”Aroma-i de ambrozie și de nectar
      Sub coajă fină de chihlimbar…”
      O duminică cu bucurii, dragă Irina! 🙂

  3. Frumoasa poveste, nu ma asteptam sa scrii in registrul asta! 🙂 In orice caz, ca sa rezum, te-ai intrecut pe tine!
    E ciudat cum unii oameni ne pot schimba viata- in bine sau in rau. E formidabil ca ai intalnit-o pe doamna aceasta atat de speciala, uite cat de multe lucruri ii datorezi! Sper ca de acolo, de unde e, sa priveasca in jos, spre tine, si sa-i placa ce vede!

    1. Gabriela, uneori chiar și pe mine mă surprind! Și recunosc că viața e deasupra ficțiunii, deoarece ne oferă modele pe care nu le poți crea, ele nefiind veridice decât atunci când există, cu calitățile, dar și micile lor defecte.
      Am avut norocul să întâlnesc oameni minunați…Dar am avut și neșansa să întânesc ”oameni” care nici n-ar merita să facă umbră acestui pământ.
      Cu toate că n-am scris, ai intuit că Tudora e undeva sus, între norișorii de puf. A trăit mult și frumos, a meritat să aibă o viață superbă la bătrânețe. (rip).
      E fantastic cum oamenii deosebiți ne pot influența, lucru care demitizează ipoteza ca numai cei ”răi” ar avea influență. Uite că binele poate să triumfe, iar asta depinde de ceea ce algem noi înșine.
      O duminică frumoasă, dragă Gabriela! 🙂

  4. Îmi pare bine că a reînceput seria parfumurilor ! Frumoasă, povestea Tudorei. Mi-ar plăcea să încerc parfumul Femme Noblesse. După cum l-ai descris, pare ceva rar.

    1. Și va continua, ne facem noi timp pentru ceva atât de parfumat! 😉
      Femme Noblesse e lansat de LR Health & Beauty (Ahlen , Westphalia).
      Eu am avut șansa să găsesc la o amică acest parfum, dar nu l-am văzut în magazine. Se poate comanda online, dar un parfum trebuie testat pe propria piele.
      E rar, acesta e adevărul. Dar nu e scump, adică nu exagerat.
      Uite, un set complet!

  5. Mirela draga, ai reusit sa pictezi cu vorbe un tablou minunat, din care Tudora, stapana casei parfumate, ma priveste cu coltul ochiului, senina si putin zambitoare, aparent preocupata sa deseneze pe punga de hartie o alta planta medicinala. Te vad cotrobaind prin camara, mititica si stinghera, in cautarea unui orcanel cu dulceata parfumata.
    Tudora nu a plecat nicaieri, este aici, printre noi, la fiecare gand frumos pe care i-l dedici.

    1. Așa o simt și eu, Vienela, i-am spus și mamei că e pe-aici, pe undeva, de câte ori povestim despre ea.
      M-am gândit să încerc să o pictez la propriu, dar m-am și răzgândit imediat: nu știu dacă i-ar fi plăcut și există o lege în artă: să nu faci portretul cuiva public, dacă nu întrebi subiectul. Dar sunt sigură că, așa cum spui, e bine zugrăvit și se poate imagina. Și pe mine m-ai văzut bine, cotrobăind, aveam unde și avea ce găsi, mai ales! 🙂

  6. Exista, mai exista generozitate, bunatate…
    In ultimii 3-4 ani doctorita de dinti m-a scos cam tot de atatea ori din negre desperari…Ieri, in zi nelucratoare, a venit urgent la cabinet pentru necazul meu; fara plata…; mai am garantie dupa 4 ani…
    Tot uit sa-i spun sotiei sa o treaca pe lista de acatiste; de fapt, ar fi cazul sa ma apropiu si eu de (o) biserica…

    1. Chiar dacă are conținut serios, răpunsul tău mi-a adus un zâmbet-către-râs pe obraz și mă bucur! 🙂
      Dacă te-a scos din negre regrete și încă pe gratis, să știi că e un OM adevărat și merită respectul tău și acatistele…Și da, de Biserică e bine să fim aproape, așa cum suntem de Dumnezeu. E un bine făcut nouă înșine.
      Duminică frumoasă! 🙂

  7. ohh Mirela…doua povesti,si ce povesti…
    parca am vazut-o cu ochii mintii pe bunica ta in gradina,impacata,buna si frumoasa, mirosind a busuioc…o bunica din povesti,minunata imagine…
    si apoi povestea Tudorei…pana si numele ei suna a om drept si cinstit…de altfel „Tudor” mi se pare un nume cu rezonanta verticala…
    bunatatea,intelepciunea,chiar si resemnarea sunt calitati pe care le gasesti rar adunate in acelasi om…la Tudora resemnarea a insemnat sa-i lase pe ceilalati sa-si traiasca viata chiar daca pe ea au dat-o la o parte, gasindu-si echilibrul in tot ceea ce poate fi frumos…plante,muzica,inspiratie in a crea haine,un fiu bland,muncind firesc fara sa se planga…
    postrea ta are un parfum de blandete care nu poate decat sa ne faca bine in sensul de a ne gandi la cat de firesc poate fi sa gasesti frumosul daca iti lasi sufletul sa fie frumos…

    1. Sunt impresionată cât de bine m-ai înțeles, dar știam eu că ai un astfel de suflet, dragă Pandhoraa! Dacă ar fi fost ca eu să ripostez celor câțiva care mi-au făcut rău din răutate, nu pentru a obține neapărat ceva, ar fi încă război și încă unul dur. Acum nici să tot întoarcem celălalt obraz…Dar sunt atât de umiliți cei răi când văd bunătatea celorlalți, încât e posibil cel puțin să nu mai repete fapta lor. Tudora era un om rar, eu mă mai revolt, dar am învățat că e mai bine nu neapărat să te resemnezi, cât să fii conștient că dacă nu ai un bine de făcut, să nu faci ceva rău, iar dacă totuși e posibil ca evitând răul să faci un mare bine, să fii mândru că l-ai făcut. Iertând și uitând și iubind!
      O duminică frumoasă, dragă Pandhoraa! 🙂

    1. Superb și emoționant ai ilustrat tema de azi, dragă Gabi! Acum m-am întors de la tine.
      Nu cred că voi scrie vreodată, dar se spune că niciodată nu poți știi, așa că amintirile mele, fie și în această formulă, a Poveștii Parfumate, rămân aici, oricum! Doamna a făcut numai bine. Sunt oameni incapabili să facă rău. Cărora nu le pasă că alții au mai mult sau că alții greșesc. Esențialul este ca ei să nu greșească și să își mențină respectul de sine, prin asta înțelegând felul în care te privești în interior, nu în…oglindă! Dar știu că tu știi ce înseamnă să fii bun, deoarece faci parte din această prețioasă cateogorie, dragă Gabi.
      O duminică frumoasă! 🙂

  8. I did it…
    Am reusit sa scriu o oveste care comparativ cu a ta este un rezumat al unui elev din clasa întai, dar luand în considerare ca ma simt oribil ptr mine e o performanta! Te pup si o duminica frumoasa!

    1. Draga Minnie, eu sper ca nu te-ai suprasolicitat, stiam de ieri ca nu te simti bine si era de inteles chiar daca nu scriai. Voi veni cu drag sa citesc.
      Multa sanatate! 🙂

  9. Generozitate, bunatate, iertare… Oameni cu suflet mare, oameni care pot intelege alti oameni, oameni care stiu iubi.
    Prima poveste imi aminteste de buni a mea (mama mamei) care robotea toata ziua pentru a pregati masa pentru cinci barbati! N-am vazut-o niciodata sa para obosita. Poate pentru ca ii dadea forta dragostea… N-am vazut-o vreodata sa mearga la biserica dar, asa ca si bunica ta, le daruia celorlalti din sufletul ei, din timpul ei…
    Iar Tudoara… Cred ca sunt multe „Tudora” in lume dar nu toti avem sansa de a le intalni. O femeie cu o coloana vertebrala solida, mandra de ceea ce este, nu de ceea ce are, devotata fiului dar si celorlalti… O inima mare de care – probabil – multi au profitat, tot luand si luand…
    Doua povesti minunate, Mirela.
    Fie sa ai parte de oameni buni in calea ta!
    Viata fericita!

    1. E o mare bucurie sa avem bunici, sau sa fi avut bunici ca ale noastre, nu-i asa, Diana?! Bunica mergea si la biserica, ii placea mult sa asculte corul, dar era si foarte credincioasa.
      Exista oameni cu suflet mare si uneori am impresia ca ei li se arata, totusi, celor care ii stiu pretui si le pot servi de exemplu.
      Multumesc pentru aprecieri si pentru urari, draga Diana!
      O saptamana buna iti doresc! 🙂

  10. Cred ca tema de azi a scos la suparafata povesti care altfel ni se pare ca sunt uitate. Dar nu, ele traiesc, continua sa traiasca undeva, in sufletele noastre.
    Splendide portrete ai realizat, Mirela. Sunt doua portrete in acuarela, am convingerea ca in acuarela ar trebui realizate. Eu cred ca n-ar fi nicio problema sa faci portretul doamnei Tudora. M-a emotionat, pana la lacrimi aproape. Mai stiu cazuri din acestea, de femei-mame singure, care cu mult curaj si-au luat viata in propriile maini, lasate de izbeliste de catre cei ce le-au stricat vietile…Sau poate ca ei si le-au stricat, nestiind poate niciodata ceea ce au pierdut, ce comori…
    Frumoasa poveste dubla, frumoasa revenire in forta pentru care te felicit!
    O seara placuta iti doresc 🙂

  11. Sensibila si minunata povestea ta, Mirela! Unii oameni intalniti ne pot schimba radical viata. Tudora a fost un om deosebit si te-a invatat ce sunt sentimentele nobile, la fel ca si bunica ta… Un astfel de om a fost pentru mine bunica mea…
    Multumesc pentru o lectura de calitate, ca de obicei si pentru o melodie de vis!
    O saptamana plina de sentimente nobile! 🙂

  12. M-ai facut sa-mi aduc aminte de atat de multe momente din viata mea, incat m-au coplesit. Toate acele sentimente sunt uneori atat de puternice si confuze incat daca nu suntem persoane puternice ne preseaza fara voia noastra si ne imping pe cele mai ciudate cai. Persoanele care urasc sunt persoanele care nu au cunoscut iubirea, persoane geloase ce se simt singure si isi doresc ca si altii sa cunoasca acea soarta. Pacat insa ca multi dintre noi, nu-i atragem de partea noastra si ii lasam sa ne influenteze intr-un mod negativ. Cat despre partea a-2a a povestii tale parfumate … nu stiu, dar parerea mea este ca nimic nu se compara cu sentimentul devotamentului, este cu adevarat o comoara cand cineva (desi aparent distant) vegheaza asupra ta si iti vrea binele. Nu am cuvinte, mi-a placut la nebunie postarea ta.
    O saptamana superba

  13. Portretul Tudorei m-a facut sa-mi amintesc de „Doamna cu pechinez ” pe care am cunoscut-o in copilarie.
    Vad ca te pricepi sa pictezi foarte bine si in cuvinte … nu doar in culori 🙂

Dă-i un răspuns lui Lătrături ocoşe (211012) « Ulise al II-lea cel Ocoş Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus