Parfumul străzilor

Parfumul străzilor

Ne-alungă și ne cheamă,

Că-n  umbra  lui, ca pe o lumina-a păstrat

Tot ce am pierdut si am uitat…

-Cum așa, parfumul străzilor?! a întrebat cineva.  -Străzile au parfum? s-a mirat altcineva.  -A ce-ar putea mirosi o …stradă?! a încercat un altul să afle. Simțind mireasmă de liliac înflorit, am dat fuga către colțul străzii, unde începea lunga și șerpuită stradă cu grădini falnice.  -Ei, cum o să aibă străzile parfum! a mai  râs un al treilea. I-am îndrumat atunci către strada cu castani, pe care, indiferent de anotimp, mirosea a toamnă, a frunze uscate, a fumuri, ceai și seri înfrigurate, cu viori cântând în  veștede amurguri. -Cum să cauți parfumul unei străzi?! a exclamat cineva,  privind detașat câțiva crini care-i zâmbeau dintr-o grădină. Și mi-am amintit de strada-cu-crini, pe care se afla casa-cu-pian. Acolo aveam lecția săptămânală de pian, lecție de care m-am despărțit odată cu revenirea în orașul natal, Clujul meu drag. Atunci când am părăsit castelul, copilăria, poate fericirea. Și parfumul unei vârste pe care o regăsesc doar când simt miros de căpșuni coapte pe strat și trandafiri înfloriți în prag de vară.

 

Parfumul străzilor

Ne-întoarce-întotdeauna

La ce-am iubit, la ce ne e dor și la noi

Parcă-ar da timpul ‘napoi…

 

One of large commercial street in Cluj-Napoca. Romania.
Cea mai aproape de mine! One of large commercial street in Cluj-Napoca. Romania.

Să fie străzile doar căile pe care se poate ajunge la o destinație?! Cu cât sunt mai scurte, cu atât mai bine?! Am încercat să mă împrietenesc cu străzile cu care am avut de-a face. Le cunosc și să le-ndrăgesc. Nu, nu pe toate. Am cunoscut și străzi pe care nu prea mă-ndrept. Acelea nu au parfum. De ce-mi sunt ostile?! Poate pentru că sunt neîngrijite, aglomerate și duc în locuri care nu-mi sunt pe plac. Dar nu despre străzile neprietenoase povestim noi azi, ci, dimpotrivă, aduc aici parfumul pe care orice stradă dragă mie sau vouă îl are, cu care te cheamă, te atrage și te face să n-o uiți.

 

Îl simt plimbându-se prin lume…

Trezind trotuarele sub pași,

Un anonim cu mii de nume,

Ce umblă noaptea prin oraș!

 

Străzile au personalitate și parfum propriu, știu să te facă să le iubești, să le îngrijești și să te mândrești că ai bucuria să  le străbați sau să locuiești acolo.  Sunt străzi de care mă leagă o puternică și durabilă prietenie, străzi pe care nu le voi părăsi…  Parfum de simigerii, de galerii de artă sau magazine familiare, dar și apropierea teatrului, imediat după colț…Parfumul străzilor care strălucesc prietenos în lumina soarelui sau care se întrezăresc în noapte, în lumina misterioasă a câte unui felinar. Sau străzi mirosind a zăpadă, a brazi, a ger și sărbători de iarnă. Străzi care te așteaptă pe înserat, amețindu-te cu parfum de  Regina Nopții … Străzi care, în orice an, timp sau anotimp, au parfumul lor bun, cald, ademenitor și îngrozitor de nostalgic.

Parfumul străzilor…Ne-alungă și ne cheamă….Că-n  umbra lui ca pe o lumina-a păstrat…Tot ce am pierdut si am uitat!

Parfumul străzilor

Târziu ne-aduce aminte

Câte-am trait, și bucurii și nevoi,

Și c-avem suflet și noi.

 

Parfumul străzilor ar putea fi un parfum într-o sticluță vintage, sau ar putea fi o expoziție personală de pictură citadină, dar ar putea și fi o stare de strașnică melancolie, care ne apucă așa, când ne amintim, odată cu inhalarea unui parfum cunoscut și drag, de o stradă pe care am copilărit, pe care ne-am îndrăgostit, am mers la școală sau am alergat bătând mingea, ne-am plimbat în serile de vară sau în după amiezele de toamnă, am alergat către examene, studenți fiind, sau ne-am plimbat, la rându-ne, copiii, când erau mai mici, ținându-i cu cel mai mare drag de mână, așa cum făceau părinții cu noi. Strada cu aromă de covrigi calzi, pe unde o coteam în fugă către liceul unde eram elevă, înfiorată de iarna de-afară și de sunetul clopoțelului… Strada liceului meu, cu miros de tei sau de teză la mate, în funcție de anotimp. Strada studenției, cu parfum de culori de ulei, tempera, tinerețe, frumusețe, terebentină, vopsele de textile  și multă dragoste. Străzi care miros a familie fericită, a  miere, a pișcoturi, a suc de mere din termos. Sau poate străzi care ne-aduc aminte de o floare primită în dar, de o vreme când eram atât de iremediabil frumoși și fericiți, încât o lume-ntreagă stătea la picioarele nostre zvelte și ușoare. Străzi cu  parfum de tinerețe aurită.

Parfumul străzilor

Ne-întoarce-întotdeauna

La ce-am iubit, la ce ne e dor și la noi

Parcă-ar da timpul ‘napoi…

24, Faubourg al Casei Hermes este un parfum ce poartă numele străzii (Faubourg) , dar și numărul unde e situat magazinul pilot la brandului Hermes. Să fii parfum bun și să porți numele unei străzi pariziene, nu-i așa că e romantic?! 24, Faubourg e inspirat chiar de aromele străzii, sau cel puțin așa susțin Maurice Roucel și Nigel Groom, care enumeră floarea de portocal, iasomia, irișii, alături de patchouli, vanilie, ambră și sandalwood, toate având un ușor aer exotic datorită florii  Tiare și ylang ylang-ului. 24, Faubourg este bogat și plin, primitor, aproape patrician. Prințesa Diana adora acest parfum cu nume de stradă. Multe și mulți îl adoră, dar iubesc și strada. Eu cred că 24, Faubourg e un parfum foarte bun, care a parfumat prin existența sa o stradă, numită Faubourg. Unde la numărul 24 găsești Parfumul.

2a

 

 

 Tema de sâmbăta viitoare este propusă de Diana Kundalini, se numește Parfumul cărților și e splendidă! Vă aștept cu drag și interes! Numai bine, dragi prieteni!

 

  • [inlinkz id = 14]
Articole create 906

46 de comentarii la „Parfumul străzilor

  1. cât de frumos ai scris despre parfumul strazilor, Mirela draga! Ai perfecta dreptate, strazile au fiecare parfumul lor! Deosebite versuri ai atasat postarii iar vocea Corinei Chiriac a fost „cireasa de pe tort” Ce surpriza mi-ai facut! Superba melodie, o uitasem chiar de tot!
    Parfumurile amintite de tine sunt superbe! Hérmes este brandul ce prezinta doar rafinament! Trebuie sa caut „24 Faubourg” si sa-l probez neaparat, atat de frumos l-ai descris!
    Sa ai un weekend parfumat! 🙂

    1. Câte nostalgii, nu-i așa Carmen?! Câte amintiri, și ce ne-am face fără ele!!? Astea-s străzile…și voci de aur, care interpretează o melodie nemuritoare, sensibilă, cu versuri de o rară frumusețe ne amintesc de străzi. Da, Hermes e un simbol al eleganței și bunului gust. 😉
      Weekend cu bucurii! 🙂

  2. Cat de frumos ai prezentat si melodia e atat de calma si ma face sa ma gandesc la plimbarile linistite de la miezul noptii. De obicei oamenii fug de strada, asa cum ai zis si de asta mi se pare admirabil cand reusesti sa te „imprietenesti” cu o strada, sa te simti bine cand te plimbi si sa nu simti cand trece timpul, sa fii atras de frumusetea ei, de istoria ce o invaluie si nu doar de timpul pe care esti nevoit sa-l parcurgi pentru a ajunge undeva. Foarte frumos, mi-a placut atat de mult.
    O zi frumoasa!

    1. Plimbări lniștite la miezul nopții…Mi-e dor de așa ceva, de acea liniște…De iernile calme și verile parfumate, când ne plimbam, așa cum spui, chiar în toiul nopții! Acum doar la mare ne-am plimbat în miez de noapte!
      Mi-e dor să mă împrietenesc cu străzi noi și cred că voi explora câteva zone recent construite să văd dacă…dacă noile străzi au vreun parfum, sunt curioasă!
      O zi înmiresmată!

  3. Ce frumos v-ați împrietenit cu străzile, fie ele din copilărie, liceu sau studenție!…
    Fiecare a avut mireasma ei, plină de frumusețe…
    Frumoase parfumuri! Mi-au plăcut mult…
    Vă doresc un weekend de poveste!

    P.S. Ce spuneți de Parfumul cuvântului? Dacă tema nu e potrivită, mă mai gândesc..
    Mulțumesc că mi-ati oferit posibilitatea să aleg și eu o temă… 🙂

    1. Așa este, fiecare păstrează încă acea miresmă, sau cel puțin eu o simt așa, ca atunci!
      Parfumul acestor străzi e nemuritor și frumos.
      Am trecut deja tema în text, sper ca membrii Clubului să fe la fel de încântați.
      Vacanță minunată în continuare! 🙂

  4. Fantastica melodia asta stravecehe, Parfumul strazilor. Imi place mai ales cum o interpreta Mihaela Mihai. Adorabil articol, adorabil! 🙂

  5. Minunate caile prin care reusesti de fiecare data sa ne cufunzi in visare si melancolie… Ai descris atat de frumos parfumul strazilor care te-au insotit pe drumul vietii. O adevarata desfatare si incantare descrierile si melodiile! Parfumul 24 Faubourg pare ireal! Cred ca il voi incerca si eu…
    Numai bine, draga Mirela si multumim pentru un alt articol de exceptie!

    1. Lolita draga mea, mă bucură fiecare reîntâlnire cu tine! Când e vorba de străzile mele, de trecut…da, mai ales când vara pare ușor fanată, simt o mare melancolie!
      Merită să-l încerci, așa cum pe tot ce scrie Hermes merită încercat. Te pup! 🙂

    1. Mulţumesc, duminică plăcută!
      Sper c-o să-mi iasă ceva la „parfumul cărţilor” şi la „parfumul cuvântului”! 🙂

  6. Mirela, m-am plimbat pe strazile parfumate, acum sunt obosita si fara vlaga, cu greu imi gasesc cuvintele.
    Am scris si eu o poveste parfumata cu multe picturi.
    Iti doresc multa sanatate tie si familiei!
    Un weekend parfumat tuturor!

    1. Mă bucur dragă Gabi, că m-ai însoțit în plimbarea mea de azi că am fost cumplit de obosită (așa sunt de vreo trei săptămâni).
      Îmi pare rău că și tu resimți aceeași , sau poate o și mai mare oboseală…Vine toamna cu pași repezi și va trebui să facem rost de optimism! Te îmbrățișez draga mea! Numai bine! 🙂

  7. Foarte frumos ai descris…
    „Parfumul strazilor […] Parca ar da timpul inapoi”… Poate sunt mai… melancolica (pentru ca se termina vara – era sa scriu strada 🙂 ) dar tare mi-a placut sa citesc aceste randuri!

    Scriu mai putin, pentru ca-mi fuge mintea departe – in luna aceasta alearga spre trecut! 🙂 Pentru mine luna August are o puternica „incarcatura emotionala” – ca si cum intamplari foarte fericite (permite-mi exprimarea) si foarte triste s-au adunat in aceasta luna, de-a lungul Timpului…

    Viata fericita iti doresc!

    1. Da, se termină și vara, și strada! 😉
      Trebuie să vină Toamna, căci Vara a fost atât de tumultoasă și puternică, încât ne-a vlăguit cu canicula și seceta și ritmul său solar, dar infernal, așa ca dragostea și frumsețea, care trec spre a lăsa loc odihnei. Chiar dacă a fost vacanță și seri de vis, o frumusețe ce numai vara o poate crea, acum gata, va lăsa locul calmei și bătrânei toamne, căci așa văd eu melancolica toamnă: o doamnă în vârstă, elegantă și plină de daruri!
      Aștept să aflu, dacă se poate, “incarcatura emotionala” a strazilor tale parfumate! Numai bine! 🙂

  8. Şi parfumul străzilor după ploaie… al străzilor din zorii zilei, al străzilor aglomerate, pline de viaţă, al străzilor liniştite, cu case vechi şi misterioase…
    Impresionant, ca întotdeauna…
    Zile bune!

    1. Divin parfum al străzilor după ploaie, așa este, proaspăt și înviorător!
      Am citit superba ta poezie, aceea DA poezie! 🙂

  9. Strada mea miroase a verde in ultimele luni. Dimineata, cand duc cateii la plimbare, miroase a verde proaspat. Seara, tot cand ii duc la plimbare, miroase a verde rece. Asa imi place sa numesc diefrentele. Si asta se datoreaza faptului ca muntii Vitosha ai Sofiei sunt foarte aproape de strada mea. Defapt, strada mea este aproape de ei:D
    Spelndid articol! Si o idee minunata in ceea ce priveste temele alese. Voi incerca sa iau si eu parte la asta de saptamana viitoare. Voi incerca…

    1. Dragă Luiza, strada ta miroase a verde proaspăt dimineața…strada ta miroase a verde rece seara! Deja ai scris aici un poem. Te felicit și te aștept cu cel mai mare drag să ni te alături! Fii binevenită! 🙂

    1. Of, cum mi-ar plăcea ca din când în când să te conving….Știu cum scrii, nu de alta. Dar știu și că ești ocupată, așa că te pup! 😉

    2. multumesc de intelegere Mirela…citindu-va, de fiecare data ma intristez ca nu am vreme sa scriu si eu…nu mai spun cat de mult mi-a placut tema de saptamana trecuta si cea din aceasta saptamana…
      ufff…tare mi-as dori dori si eu mai mult timp pentru toate…te imbratisez…si ma mai plimb putin pe stardutele tale parfumate 🙂

    1. E ceva de care merită să te îndrăgostești! După care, unii se îndrăgostesc automat de tine.
      Mulțumesc frumos, Geanina, și nu uita să-i ceri prietenia! 😉

  10. Imi place grozav cum ne-ai purtat prin parfumurile strazilor acompaniati de aceasta minunata melodie. Si care, ca un laitmotiv a marcat intreaga postare. E o melodie superba, mai ales in interpretarea dramatica aproape a Mihaelei Mihai, interpretare ce-ti furnizeaza imagini vizuale fantastice. Ii iubesc vocea. Poate de aceea sunt atat de miscata…de marcata. Acum cateva zile imi amintisem si eu melodia…legat de numele acestei teme.
    Si ador cum ne-ai purtat prin poveste spunandu-ne, foarte adevarat ca „pentru unii, străzile sunt doar căile pe care se poate ajunge la o destinație. Cu cât sunt mai scurte, cu atât mai bine. Eu am încercat să mă împrietenesc cu străzile cu care am avut de-a face. Să le cunosc și să le-ndrăgesc.”
    Superb! Ador plimbarile pe strazi, noaptea. Mai ales noaptea, orice ar crede oricine, fiindca sunt o pasare de noapte 🙂
    Si, ma mai uimeste cum am scris despre doua parfumuri de-o seama…amandoua lansate in 1995. 🙂
    O incantare parfumata a fost postarea. Abia astept sa citesc si celelalte povesti!
    Duminica minunata in continuare!

    1. Mihaela Mihai e o mare artistă, se simte din tot ce reprezintă: voce, intrepretare, limbaj, stil, vestimentație, viață, comportament. La început nu știam dacă voi folosi melodia, dar, înlănțuind postarea aceasta cu cea de sâmbăta trecută, m-am gândit la acest tangou românesc ca la ceva firesc, ca la o epocă ceva mai tandră, chiar și în frumoasa sa nebunie!
      Plimbările nocturne, indiferent de anotimp, sunt încărcate de o anume vrajă și categoric de un misterios parfum!
      Să ai o duminică de vis! 🙂

  11. Mirela, ești o zână bună ! M-ai făcut să-mi reamintesc de strada copilăriei mele, pe care seara mirosea a regina nopții, iar ziua a petunii și barba împăratului (floare pe care azi nu o mai văd nicăieri… 🙁 ) Și mi-am mai amintit de ”parfumul” străzii pe care venea mama de la slujbă. În colț era o covrigărie și mama îmi aducea în fiecare zi un covrig cu mac și sare multă ! 🙂
    Mulțumesc !

Dă-i un răspuns lui geanina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus