Atelier Mirela Pete

Odată intrat în atelier, artistul plastic pare rupt de lume, dar realitatea e că doar acolo e în lumea lui cu adevărat. Atelierul nu înseamnă neapărat o sală plină de șevalete, trepiede și planșete, alături de palete pline de culori folosite, pensule cu sutele și schițe ce-și așteaptă materializarea. Atelierul poate fi și calculatorul , tableta grafică pe care transpui proiectele schițate în mapele personale, destinate unei lucrări de grafică, design sau ilustrație de carte. O masă mică de lucru, un bloc de desen și câteva bucăți de cărbune pot însemna atelier pentru omul creativ, pentru artistul care se întâmplă să aibă talent, creativitate, așa cum se întâmplă să NU aibă un atelier plin cu ustensile care-l așteapă cuminți peste tot. Se întâmplă… dar uite că artistul dăruit, inspirat, lucrează în orice condiții, sfidând lipsa unui spațiu pe care unii îl au cu generozitate și nu-l folosesc. Sau îl folosesc cu succes. Unii au mai multă șansă, mai mult noroc , sau pur și simplu sunt mai descurcăreți. Vă las în compania unor lucrări, majoritatea colaje din picturi sau panouri decorative cunoscute, dar și câteva noutăți. Intru în atelier, unde, împreună cu Enya mea, voi desena, picta, crea, în măsura în care timpul – al meu divizat între job, casă și atelier- iar al Enyei mele atât cât îi rămâne după orele de școală și teme. ATELIER  unde amândouă ne vom dedica, măcar o oră pe zi, acestei excepționale transe care se numește creație și care depinde de talentul nostru,  în măsura în care depinde și de munca și timpul pe care i-l acordăm. Voi posta lucrări de-ale noastre cât de des pot, voi fiind publicul meu virtual, dar poate- cine știe?! Veți fi și publicul nostru real odată cu vernisajele care vor avea loc. Avem nevoie de timp, de materiale, de puțin noroc. Sănătoși să fim! Cum promiteam, atașez aici nște colaje cu lucrări , urmând să postez o parte din noile creații ale Enyei și ale mele personale pe rând, săptămânal. Firește că și DeXign va avea locul său aici, e viața și munca noastră, a lui Xaba, e pâinea noastră și e extrem de important! Parte din noile creații destinate clienților, dar și lansarea noului nostru site DEXIGN va fi peste o săptămână, maxim două, când îl voi prezenta și aici. Vă aștept mereu cu drag.

 

Mirela Pete, atelier1

 

Mirela Pete, atelier2

 

Mirela Pete, atelier3
Enya Pete, atelier 1

Îmi place foarte mult ce a spus Teo la comentarii, așa că atașez textului fragmentul cu pricina: ”
Atelierul unui artist plastic ramane un fel de altar in care se sacrifica, pe care arde, unde traieste si moare de zeci, de sute, de mii de ori… Mi-ar fi placut o poza cu coltul acesta 🙂 Cred ca cea mai mare bucurie e sa te uiti cu cerul din ochi la cerul din ochii Enyei si s-o vezi rasarind incet, dar sigur, mai luminoasa ca tine! ” 🙂

 

 

 

Mulțumim Locului de iubit pentru dragul Premiu și promitem să revenim cu o postare pe măsură. Vă pupăm!

 

Articole create 906

33 de comentarii la „Atelier Mirela Pete

  1. Intr-adevar, voi artistii, oamenii care faceti arta din pictura sau desen, scrieri,muzica, dans, aveti lumea voastra, o lume la care noi ceilalti ne uitam fascinati din afara si in care e greu sa patrunzi. 🙂
    Foarte frumoase lucrarile, toate imi plac, imi plac mult, dar in special prima si a treia.

    1. Shayna, si de aceea parem insingurati, poate neintelesi, introvertiti cu aspect de sociabilitate, dusi pe ganduri. Daca toti ar intui asta, asa cum bine ai spus-o tu, poate ne-ar intelege lumea si ne-ar ierta, ca nu facem rau, suntem doar mai usor de lezat, mai sensibili. Dar le e atat de greu unora! bine ca sunt si oamenei ca tine. Multumesc! 🙂

  2. Atelier (la propriu sau la figurat) e starea (sau locul) unde cei dăruiţi au prilejul de-a lăsa frumosul interior să se reverse peste ceilalţi …
    Am a mulţumi şi a-mi înclina, înalt, fruntea!

  3. Atelierul unui artist plastic ramane un fel de altar in care se sacrifica, pe care arde, unde traieste si moare de zeci, de sute, de mii de ori… Mi-ar fi placut o poza cu coltul acesta 🙂 Cred ca cea mai mare bucurie e sa te uiti cu cerul din ochi la cerul din ochii Enyei si s-o vezi rasarind incet, dar sigur, mai luminoasa ca tine 🙂

    1. Teo, nu am atelier momentan…
      ……………………………….
      Am dat-o pe fiica mea la Palatul copiilor tocmai pentru ca eu nu-mi permit un atelier. Dar e pe maini bune, chiar daca nu MAI sunt ale mele. La pictura, ca la desen si moda ramane doar a mea.
      Multumesc frumos, conteaza.
      Voi lua acest fragment si il voi atasa textului, e foarte frumos , multumesc!

  4. şi NOI
    MULŢUMIM! 🙂

    atelierul tău este în ochi, inimă, mînă… celelalte-s amănunte, convenţionale: ‘pereţi’

    iar ENYA este depozitar şi dezvoltator, fabulos… de prezent şi viitor
    atelier al tău de IUBIRE!

    1. Asa este, dar eu tot sper sa am candva un Atelier si sa-i spun fiicei mele: e al tau! Acum imi dau seama ca ai mei niciodata nu m-au sprijnit in acest sens…dimpotriva, am avut camera cea mai intunecoasa…Hm, fleacuri…
      Da, Enya e minunata si asta conteaza cel mai mult! Multumim ca ne iubiti, si asta conteaza. 🙂

  5. Ai spus bine ca multi au conditii dar nu le fructifica. E bine sa incerci, cat esti sanatos, sa inveti cat mai multe. Eu nu am atelier, dar imi las creioanele, pensulele, caietele, la vedere, prin casa, sa imi fie la indemana daca am vreo idee si ma simt in stare sa o schitez. Pentru mine desenul e ca o terapie, chiar daca mazgalesc o foaie si ma simt bine, am facut si eu ceva:). Sper ca oamenii, citind articolul tau, sa inteleaga ca timpul trecut nu se poate recupera, sa aprecieze ce au si prin ce fac sa bucure si pe altii. Mult spor si multa sanatate va doresc!

    1. Of, nici tu n-ai atelier…Iti dai seama cati au sute de metri patrati in care NU fac NIMIC??? Cat de nedrept este…Da, poti lucra fara atelier, dar e toxic, gandeste-te la pictura in ulei, sau la gravura, alte tehnci, la vopselele de imprimat, etc!
      Si eu sper ca oamenii sa inteleaga si chiar mai mult decat ce scrie aici, ce e transmis si printre randuri. Stiu ca am dreptate! Multumesc, Robert! 🙂

  6. Ce frumos când mama si fiica împart aceeasi pasiune!
    Se spune ca marii creatori sunt acei oameni care sufera si sunt permanent nemultumiti. Dar iata ca si o familie armonioasa si fericita, creeaza cu mult succes. Felicitari celor trei Pete!
    îmbratisari calde, în aceasta iarna extrem de rece! 😉

    1. Carmen, adevarul este ca mi-am propus sa nu arat nimanui…niciodata…Dar la fel, numai eu stiu prin ce trec cand imi dau seama ca am atatea de facut si nu imi gases timp pentru creatia artistica. Acel timp al detasarii, care e un timp special in care nu te gandesti la nimic altceva. Multumesc draga nostra, si eu ma bucur ca Enya mea e la fel sau chiar mai pasionata de arte decat mine, si are un talent de exceptie! Te imbratisam! 🙂

  7. Important e harul, și pe ăsta îl aveți din belșug ! Atelierul…, sigur, e necesar și el, dar dacă posesorul unui atelier e lipsit de har, la ce îl ajută ?… Așa că vezi partea bună a lucrurilor, Mirela și lucrează mulțumită alături de fiica și de soțul tău. Să fiți sănătoși !

    1. Lili, din acestea chiar are, mai mult decat orice altceva! Avem si un sevalet, o planseta si un trepied. Candva aveam unul mare…O sa fac eu cumva sa avem din nou! 🙂

    1. Ce frumos ai spus…Trebuie sa notez aceste sclipiri si sa le folosesc cand pictez, ma ajuta mult. Te pup, Rokssana! 🙂

  8. Atelierul artistului e ca a doua casa, e un loc in care talentul, imaginatia artistului dau nastere la opere de arta pe care sper sa le vada cat mai multi.
    Succes, Mirela si ma bucur ca aveti atelierul vostru!
    Am citit si mesajul lui Teo, e si el un artist, artist al cuvintelor.

    1. Gabi, atelierul nostru e in … casa! E in suflet, ca spatiu nu am momentan. Dar Enya mea lucreaza la Palat, la Pictura si acasa la birou, iar vara la sevalet in balcon. Multumesc Gabi! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus