Daniel Day-Lewis

Daniel Day-Lewis

De ce Daniel Day-Lewis?…Poate pentru că Daniel Day-Lewis este mai mult decât unul dintre cei mai buni actori din toate timpurile, sau poate pentru că este unul din cei mai selectivi… Sau poate pentru că acest Actor, a cărui versatilitate e uimitoare, trecând cu o nonșalanță bazată pe un talent briliant, de la roluri ca cel din  The Last of the Mohicans / Ultimul Mohican (1992) – ca Nathaniel (Ochi de vultur) la My Left Foot: The Story of Christy Brown / Piciorul meu Stâng (1989) – Christy Brown (pictorul irlandez infirm, care a pictat doar cu piciorul stâng, singurul pe care-l putea folosi, mâinile fiindu-i, de asemenea, infirme) și,”sfidând” orice exigență a criticii, uimindu-și, ca de obicei, publicul, în There Will Be Blood / Va curge sange (2007) – ca Daniel Plainview.  Sau poate pentru că trebuie să îl asculți dând intreviuri pentru a remarca faptul că nu are niciun accent, deoarece în fiecare film îl crezi pe cuvânt, atunci când adoptă, parcă,  o altă voce, un alt accent (oricare și de oriunde), un alt look, o altă manieră actoricească, rămânând fidel doar statutului de The Best. Născut la Londra (29 apr. 1957), ca fiu al actriţei Jill Balcon şi al poetului irlandez Cecil Day-Lewis, dar şi nepotul legendarului director al Ealing Studious, Sir Michael Balcon, are o jumătate irlandeză pronunțată și dovedită în caracterul vulcanic, dar atenuat subtil de un comportament ireproșabil pe scenă și în public, iubindu-și cu aceeași pasiune profesia, sau arta, mai bine spus …Și poate pentru că are o familie frumoasă, lângă o minunată soție, Rebecca Miller,  și doi copii absolut seducători. Daniel pare că a dat totul. Cel puțin așa părea, după execpționalul In the Name of the Father / In numele tatalui (1990) ca Gerry Conlon…dar a venit, ca o liniștire și o promisiune (ținută și respectată),  The Age of Innocence / Vârsta inocenţei (1993) – ca Newland Archer, ambele filme fiind făcute în același an și jucate în paralel. Pare incredibil. Și chiar este, dar nu pentru Daniel Day-Lewis. Și poate pentru că a jucat în multe și foarte bune filme, primul rol fiind la vârsta de 14 ani, în  Sunday Bloody Sunday / Duminica blestemata (1971) – Child Vandal ”. ”A fost ceva „de vis” îşi aminteşte el, distrugând maşinile scumpe parcate lângă biserică şi mai şi primind bani- 2 lire – pentru aşa ceva.” Sau poate pentru că, după experienţa de la National Youth Theatre, s-a alăturat colectivului de la Bristol Old Vic Theatre School. A interpretat un rol mic, al unui bătăuş, în Gandhi, de Richard Attenborough, după care a jucat un rol principal în piesa Another Country. Pentru că Day Lewis se întoarce mereu la teatru…S-a întors, după extraordinarul rol din My Left Foot, în teatru, jucând  în „Hamlet” la National Theatre, Londra, acesta fiind ultimul rol jucat pe scenă. După care au urmat alte filme, unele fiind acum în pregătire…Poate și pentru că este un om frumos, nu doar ca aspect fizic, ci în ansamblu. Are umor, este ironic cu finețe, degajă un aer aristocratic pe care îl disimulează cu artă când rolul i-o cere, așa cum îl afișează atunci când se pretează subiectului, …Și poate pentru că are o cultură care pare incredibilă, dacă faci o comparație cu a confrațiilor săi de peste ocean (nu generalizez). Rareori, un actor atât de căutat, fermecător, telentat și fotografiat a stârnit atât de puțin scandal și a păstrat o imagine atât de nobilă, discretă, atât vizavi de mass media cât și de publicul său. Poate și pentru că, oricând, aș putea revedea cu emoție și drag...My Beautiful Laundrette / Frumoasa mea spalatorie (1985) – Johnny, The Unbearable Lightness of Being / Insuportabila usurinta de a fi (1988) – Tomas, A Room with a View / Camera cu vedere (1985) – Cecil Vyse (rol secundar premiat), alături de cele mai bune,  menționate mai sus. Și poate și pentru că Daniel a fost remarcat de critică, acea critică ce nu i-a premiat performanța din In the Name of the Father, dar i-a acordat premii importante (două Oscaruri,  Golden Globe, etc), pentru alte roluri ,la fel de bune sau mai bune. Și sigur pentru că acest actor, pe care l-am ales dintre ceilalți foarte buni care îmi plac (Al Pacino, Johnny Depp, Sir Anthony Hopkins, Peter O Toole,  Robert Redford, Russel Crowe, Robert Downey jr., Gene Hackman, Dustin Hoffman,  Patrick Swayze (pentru Aurora si nu numai!), Jack Nickholson și alții,  face ceea ce face din pasiune și cu multă artă.

Premii:Oscar pentru rol pincipal în My Left Foot: The Story of Christy Brown (1989) și Oscar pentru rol principal în There Will Be Blood (2007).

BAFTA Awards for Best Actor and Screen Actors Guild

Golden Globe Awards for There Will Be Blood.

Premiul Richard Harris, pentru aportul său la dezvoltarea industriei filmului, în cadrul galei British Independent Film Awards 2009.

BAFTA Award and a Screen Actors Guild Award pentru Bill „The Butcher” Cutting in Gangs of New York (2002) .

Vârstele unui actor. Daniel Day-Lewis

De citit:

Carusel -1

Pierre Bonnard (3 octombrie 1867-23 ianuarie 1947) pictor, ilustrator și litograf francez

Mușcată Clujană.

Dare de seamă

Parfum de petală…

Poveste de vis (7)

Aurora Georgescu,“Ne ducem toţi”, Serghei Esenin, Adele Onete, Caius, Gabi123Ana Usca, Vania, Flavius Obeadă, Alex MaziluMelami, , Simona Ionescu, Elisa, Cati Lupaşcu, Consiliul Naţional al Blogosferei, Blonda deşteaptă, Umograf, Dumitru Agachi, Cristian Lisandru,Daurel, GabitzuMadi, Nataşa,    Cristian Dima, OrfivSocietateTheodora Marinescu, Carmen Negoiţă, Geanina Lisandru, Onu, Supravieţuitor, Dispecer BlogosferăAtitudiniVic.


Articole create 906

45 de comentarii la „Daniel Day-Lewis

  1. Pingback: GOGU «
  2. Intru totul de acord! 😉
    As mai adauga si Jack Nicolson, totusi.dar stiu ca ai mai multi in lista, si ca e greu sa faci o selectie stricta.
    Iti doresc o saptamana cat se poate de buna! 🙂

    1. Buna adaugire, ma mir ca mi-a scapat! Mari acori, si mai sunt multi ! Dar Daniel ma da gata in orice rol. Si este o aparitie de milioane! Si tie o sapt. buna! 🙂

  3. Poate pana buchisesc mesajul comentariului, nu voi mai fi primul; si asta ma refriseaza. Fata-n fata cu tine, mi se pare ceva special.De ce? Pentru ca, in fata unui tablou, capodopera sau nu, dar cine ii stabileste valoarea? Pentru mine,oricare opera plastica, naste o sumedenie de intrebari:al cui este meritul:al culorii, al combinatiei, al temei, al starii mele sufletesti,si nu le mai insirui. Importanta este trairea ce mi-o induce:bucurie, nostalgie, tandrete, generozitate, si mai cate alte stari corp- minte.

    Asadar, al cui este meritul? al lui lui Daniel Day-Lewis sau al plasticienei verbale Mirela Pete? As dori sa ma lamuresc, sa ma linistesc!
    O saptamana de Oscar, iti dorim!
    World, ca Madi si Onu.

    1. World, ca Madi și Onu, vă mulțumesc!
      Palsticiana verbală (eu voi face un dicționar de suflet cu atribute a la World of Solitaire pentru Mirelași Enya Pete!), nu face decât să absoarbă fiecare gest/cuvânt/intonație, mișcare/privire, tot ceea ce acest ACTOR ARTIST face atunci când joacă. Fie că tace, privește, fie că vorbeșe, el este în rol. Și nu oricum, ci la superlativ.
      Chiar dacă voi mă răsfățați și eu vă mulțumesc din suflet, de data aceasta meritul e exclusiv al actorului Daniel Day Lewis!
      Interesant este că (te citez): ”bucurie, nostalgie, tandrete, generozitate” sunt stări pe care și mi le induc lecturile de pe blogul tău, scrierile semnate World of Solitaire, ca Madi și Onu!
      O săptămână de Nobel vă doresc! 😉

    2. Mirela,

      Nobel?!
      Cu vigoarea gandirii tale, riscam sa atingem curand, Olimpul!
      Prea sus!Prea devreme!
      Asa ca a ne oprim, pentru o pauza, pe parcurs!
      Dar voi, meritati o noapte olimpiana!
      Madi si Onu, v-o ofera din toata convingerea!

    3. Onu, de ce nu? Am vazut cam cine l-a luat in ultima vreme. Nu ar fi imposibil! Cu toate ca acolo e o politica dubioasa…dar fara politica, am hotarat!
      Noapte olimpiana…parca-i vara calda si parfumata in vorbele acestea, pentru care voua, Madi si Onu va multumesc dorindu-va tot binele din lume! 🙂

    1. Gabi, trebuie să vezi My Left Foot, e impresionant. Daniel pare acolo chiar un copil neajutorat, complet paralizat, târându-se și folosindu-se pentru a mânca, a se juca și a PICTA doar de piciorul stâng, singurul sănătos. E memorabil, de nedescris. Apoi va crește și va deveni, n-o să crezi….un om fericit, împăcat. Interpretarea lui Daniel Day Lewis e epocală!
      Băieții tăi îl pot aduce, deja e cu vechime. Chiar ți-l recomand cu căldură. O zi frumoasă , Gabi! 🙂

  4. Un actor pentru toate timpurile și rolurile. Mi-l amintesc din My left foot, în care abia l-am recunoscut. Ireproșabil și fără teamă de ridicol sau că și-ar putea distruge imaginea de bărbat frumos. Un pic psihopat, după părerea unora, din simplul fapt că se identifică precum nimeni altul cu personajele sale, adoptându-le chiar stilul de viață cât timp le joacă.
    Bună alegere! 🙂

    1. Melami, ce mă bucurrrrr!!!!!
      Știam eu, știam că-ți place, pentru că ai gusturi și apreciezi calitatea în orice, inclusiv în artă!
      Da, puțin psihopat, dar nu cunosc niciunul perfect normal. de exemplu, Jack Nickholson…puțin psihopat! Nici nu contează, dacă e doar…puțin. Rezultatul e artă adevărată! 🙂

  5. Un munte de talent si o frumusete da raman masca, scuzati expresia. Dar chiar asa e si acum, trecut de 50 de ani. E o frumusete. In unele filme ma uit gura-casca si uit sa-i mai urmaresc jocul. Nu ma certati!
    Felicitari! Nu exista domeniu unde sa nu fiti foarte buna, straluciti. Sa va spun un secret? Cei despre care scrieti ar trebui sa va multumeasca, ii innobilati.
    Va doresc o saptamana foarte reusita! O pup pe Enya, o adevarata frumusete! Si cu nume irlandez, pupici! 😛

    1. Da de ce sa scuz expresia, draga Andreea? Doar si eu raman masca!
      Ei, exista destule domenii. Nu ma pune sa scriu despre nave spatiale…cu toate ca mai stii?!
      Multumesc, esti o dulce si aduci acel aer tineresc, odata cu sinceritatea si entuziasmul tau debordant! 🙂

  6. Iţi susţin punctele de vedere, dar te rooooooog adaugă-l în galeria aceasta de excepţie şi pe favoritul meu, regretatul Patrick Swayze. Rolul lui Sam Wheat
    din „Fantoma mea iubită” a fost interpretat magistral ! Şi-n toate celelalte filme… şi-n viaţa de toate zilele … şi cred că şi acolo sus, între îngeri este la fel de iubit …

    1. Aurora, ai perfectă dreptate. L-am adăugat și de dragul tău, și de dragul lui. Un mare actor! Te îmbrățișez, ființă cu suflet mare ce ești! 🙂

  7. – Daniel Day-Lewis, considered by many to be the most extreme, and consequently the finest actor of them all.
    Excelent. Exceptional.
    Toata consideratia pentru un asa actor. Bine spus The Best.

    1. Foarte bun si la obiect citatul. 😉
      Si adevarat. Multumesc pentru vizita si ma bucur ca un mare actor are mari fani! 🙂

    1. Adevărul este că ar fi meritat pentru fiecare rol, dar așa ceva nu e posibil, mai sunt și alții. Un actor complex, bine spus! 🙂

  8. Pentru mine el se confunda cu „Ultimul mohican”. Un film de exceptie cu o distributie de exceptie.
    PS. Scuze Mirela ca am venit asa tarziu dar netul bata-l vina mi-a facut mari probleme in ultimele … multe ore… nici nu mai stiu cate.
    Seara frumoasa.

    1. Cati, am primit mailul tau, asa ca stiu ca si netul se confrunta cu frigul. Sa vezi la iarna, atunci sa-i vad pe iubitorii de toamna-iarna cum vor cauta un net care sa nu fie afectat de ger! brrr! Bine mai e vara si primvara! 🙂
      Da, Daniel e bun in orice rol si se …confunda, in orice rol pe care-l face, cu personajul. Un film de exceptie…dar care film al sau nu e de exceptie? Va pupam cu drag!

  9. Da, ai dreptate. Asa suna bine, si Winona Ryder, dar dupa cuplul golden care a fost tot Danile Day Lewis si Michelle Pfeiffer, sustin asta. Amandoi sunt actori care joaca, nu se joaca. 😉

    1. Trebuie să recunosc că ai dreptate. Toți trei sunt excepționali, dar cuplul de aur, ”golden” cum spui tu, se evidențiază.
      Mă bucur, mai treci pe aici! 😉

    1. Neîndoielnic, este unul din cei mai mari. Momentan este preferatul meu și îi revăd cu drag toate filmele, așteptând noile producții. 🙂

Dă-i un răspuns lui Trafic cu Hituri (runda 36) « Blogul lui Teo Negură Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus