Deja vu: Cité de Carcassonne, Languedoc-Roussillon, France

Un oraş-cetate,  al cărui nume sună în timp şi răsună în istorie. Aşa este Carcassonne, aşa zice şi legenda!

Carcassonne-Cetatea-medievală și orasul

Carcassonne…Înspre Bordeaux, pe drumul care trece prin Montpellier, după care se continuă pe malul Mediteranei, de la Beziers până la Narbonne, apare un  peisaj incredibil, frumos, nemaivăzut ( cam la o oră depărtare de Touluse). Dacă nu te mai opreşti în nicio localitate, ajungi spre seară la Carcassonne, un  oraş fortificat (parte din patrimoniul UNESCO). Cetatea e tipică celor bine păstrate din Evul Mediu: are străduţele înguste şi o poartă masivă, prin care se pătrunde în fortăreaţă. Aici… mult  mister şi încă ceva. Ceva-ul acela… Cetatea în nocturnă e superbă, iar noaptea are zidurile luminate pe exterior, emanând o lumină şi o forţă teribile. Vara e extrem de aglomerat seara. Dacă alegi o plimbare solitară, la amiază, pe  caniculă, căldura  “substituind” aglomeraţia, când celialţi stau mai mult pitiţi prin locuri mai umbroase, poţi vedea  ceea ce cohortele de turişti agitaţi nu te  lasă seara (pe răcoare şi buluceală). Să vezi şi să cunoşti Carcassonne-ul. Empatizezi rapid cu locul, poţi deveni de-a locului,  poţi să fii  prinţesa Carcas, făcând orice pentru aceste ziduri care au supravieţuit istoriei ca nimeni altele. Să aperi cetatea, frumoasă, dominatoare şi legendară. …Căci nu există nicăieri în Franţa o parte mai îmbibată de istorie, de erezie şi catolicism, ca L’Occitane, cu al ei Carcassonne…

”Se spune că în timpul lui Charlemagne, oştile acestuia atacau cetatea, stăpânită la acea vreme de o prinţesă numită Carcas. Şi după un îndelung asediu, când atacatorii se aşteptau ca oştenii din cetate să piară de foame, prinţesa aruncă, în derâdere, ultimele provizii peste ziduri, făcându-i să creadă că tot asaltul este în van. Descurajate, trupele ce-nconjurau cetatea pleacară. De bucurie, prinţesa a poruncit  să se bată clopotele cetăţii. Carcas suna! Carcas sonne!” (  după Ion Andriţoiu)

Roger Raymond-de-Trencavel-portret

Puţină istorie: până la mijlocul anului 1209, cam 10.000 de cruciaţi se adunaseră în Lyon şi începuseră marşul spre sud. În iunie, Raymond de Toulouse, dându-şi seama de posibilele urmări ale cruciadei, a promis că va acţiona împotriva catharilor, iar papa i-a ridicat excomunicarea. Cruciaţii s-au îndreptat spre Monpellier şi spre moşiile lui Raymond Roger de Trencavel, ţintind comunităţile de cathari din zona Albi şi Carcassonne. La fel precum Raymond de Toulouse, Raymond-Roger a căutat o cale de împăcare cu cruciaţii, dar iniţiativele sale au fost respinse şi nobilul s-a retras spre Carcassonne, unde s-a pregătit de apărare.

La Carcassonne trăit-au ai Domnului copii,
În straie albe ei umblau prin castel,
Erau conduşi cu cinste de cel mai bun din fii,
El era Raymond Roger conte de Trancavel.

O  lume de poveste sau de povestit, demult uitată de unii, de neuitat pentru alții,  aceia care văd un petit-peu mai departe decât cele zilnice, o lume în care domniţele îşi aşteptau la geam cavalerii pe cai albi (nah, ca să fie şi un pic de roman de gen). O lume care trăieşte încă prin vestigiile neatinse, parcă, de vreme, supravieţuind ciudat deodată cu noi, cei prezenţi. Muzica medievală răsună firesc  în cetate,  savurezi acordurile şi limba franceză ( în timp ce poporul turistic  savurează medievalul şi romanticul împreună cu câte o imensă îngheţată, extrem de gustoasă)! Dacă stau să înşir tot ceea ce se vede şi se face în Carcassonne, o să vă povestesc  despre o plimbare cu caleaşca pe străzile şi în împrejurimile cetăţii, zidurile de apărare (3 km), cele 52 de turnuri, bisericile în stil gotic, zidurile foarte groase, de câţiva metri buni în lăţime, străduţele de un farmec greu de redat în cuvinte şi chiar în imagini, atmosfera unică, indescriptibilă, imposibil de narat: trebuie simţită, trăită, ascultată, adulmecată  cu simţurile ascuţite, cu văz de felină şi urechile ciulite…imposibil să nu vezi, auzi, simţi foşnet de tunici grele, din catifele sau brocarturi, zgomot metalic de armură sau paşi grăbiţi de prinţesă, cotind-o spre o scară în spirală, urcătoare într-un turn secret şi plin de mistere. Asta dacă beneficiezi de simţuri ceva mai dezvoltate. Cu toate că şi ”halitorii” de îngheţată şi băutorii de cola au avut senzaţii mai aparte, aşa, sătui cum erau (sic!).

Carcasonne Castelul

Există locuri pe lumea asta care sunt suspendate undeva, cândva, într-un timp  niciodată uitat, trăit atunci şi acum în acelaşi, parcă, neschimbat decor, aer, aceeaşi dimensiune, acelaşi  ev şi-aceeaşi eră. Locuri peste care timpul trece subtil, nealterându-le farmecul, forţa şi structura.  Niciodată nu mi-a fost mai greu să descriu o senzaţie. Pentru că nu e  doar de un loc, obiectiv turistic, istorie pe viu, arhiectură, ev mediu, destinaţie turistică. Aici…aici e vorba de o senzaţie, o trăire, un sentiment copleşitor de déjà vu, pe care îl ai  atunci când păşeşti pe-acolo şi o amintire ameţitoare de déjà veccu, care te copleşeşte de câte ori îţi vine în suflet, în minte, inimă, gând…Carcassonne.

Tags: Carcassonne, Charlemagne, Cité de Carcassonne, Concurs, Cultura pe continente, déjà vu, Enya, festival de la cité, France, L'Occitane, Languedoc-Roussillon, medievală, oraş-cetate, Raymond Roger de Trencavel

You can leave a response, or trackback from your own site.